9,168 matches
-
supraviețuiește fizic. E o bulversare socială de care profită cei Îmbogățiți recent. O clasă dispare, alta Îi ia locul, dar cu denumire schimbată. Un act cu adevărat bun, pus la Îndemîna celor mulți, dar practicat și În unele țări din Apus, este politica de Înlesnire a cumpărării sau construirii de locuințe prin acordare de credite, restituibile În rate convenabile. - Da, asta da. - Da, dar cei ajunși detestă și vor continua să deteste vechea clasă pe care de fapt o Înlocuiesc, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
se afle În treabă, apoi trecu În dormitor și la urmă În salon (rămășiță a modei dinainte de război, modalitate stîngace a burgheziei, imitînd la Începuturile ei statul aristocratic-rural, atunci Încă paralel, copie și aceasta, În parte reușită, după cea din Apus. Se așeză În unul din cele două fotolii, cu intenția ascunsă de alungare a gîndurilor. Începu să se joace cu ciucurii roșii ai carpetei aflate În fața fotoliilor, mișcîndu-i În dreapta și stînga sau dîndu-i peste cap cu vîrfurile condurilor cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
anume pentru noi) de către unul din cei doi băieți care efectuau diverse servicii pentru clientela veselă a serii, ei erau Îmbrăcați În costum negru, cămăși albe și papion, mîndri cînd erau solicitați cu apelativul „picolo”, amintind de lumea Europei de Apus de vremurile de altădată, de care ne despărțea ca-ntr-o capcană imensa cortină de fier despre care nu aveai voie să vorbești. Era În felul acesta o comunicare secretă, - și cîte alte asemenea, nenumite, - care hrăneau din umbră istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
același timp. Mă ridicai și o Însoții. După cîțiva pași ne aflarăm În fața gardului de sîrmă Împletită, mărginită de o bandă lată de metal, limita platoului prebalcanic, iar jos rîpa imensă În terminarea căreia se croise albia fluviului izvorît din apusul continentului, curgînd liniștit spre răsărit. Apele se bănuiau lucind, era o noapte de imperii, ea prinse brațul drept și-i simții căldura transmițînd emoția de care era cuprinsă, și În lumina becurilor dinspre restaurant, lucind pieziș, Îi văzui ochii Înmărmuriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de liniște Între noi și, În răsfrîngerea unei fracțiuni, peste umerii fiicei, deodată, Ana mă privi În ochi, fix, - și atunci, În fracțiunea aceea de timp, se porni, dar numai pe durata ei, pentru noi, o dulce adiere astrală din apus. CÎnd ne-ntoarserăm la masă, domnul Pavel, care gîndise Între timp la unele evoluții ale tinereții lui, În segmentele petrecute În această Grădină și surîdea acelor amintiri fără mărturisiri către soție, Întrerupt Își ridică privirea spre noi și, adresîndu-se Anei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
n-a fost, pulberea s-a ales de toate pînă și de cîmpia asta a Bărăganului, binecuvîntată, blestemată de Dumnezeu, În care Încă de pe vremea sciților roadele erau date pieirii, și sciții au tot continuat să vină, din răsărit, din apus, din toate părțile lumii. Dimineața mă Înalț În vîrful picioarelor pe prispă, mă uit de-a lungul drumului spre deschiderea cîmpiei dar nu te zăresc, mă gîndesc că vii, că văd o șaretă dar nu e nici o șaretă, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nepoata venită În doliu atunci, slabă, plăcută la Înfățișare, cu ochii adînciți În orbite, palidă, n-am mai văzut-o niciodată. 3. Trecuse un an de atunci. Alaiul după-amiezii de vară intra victorios În odaie, ocrotit de razele roșiatice ale apusului. Lungile perdele străjuiau la ferestre o anume intimitate caldă, misterioasă, pe care sufletul o simte totdeauna ca venită din altă lume. Doamna Pavel era În sufragerie, În cealaltă parte a clădirii și-și dădea În cărți. „O pasență, domnule judecător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
n-aș fi făcut-o - era lumea ei, ideația În care a străbătut timpul dintre cele două războaie, din vremea României Mari și a tinereții ei, și vremea de-acum, după ultimul război. Luminat pe umeri de ultimele raze ale apusului, el se ivi În după-amiaza aceea lîngă mine. Prezența lui născu o mare plăcere, amintind bucurii trecute. - Adu-ți aminte, vorbii, cînd stăteam pe banca din curtea casei părinților mei - avem 18 ani - ți-aduci aminte? „Mon enfant, ma soeur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pînă la urmă tot ne vom vindeca. Adevărul e singurul medicament. Numai că asta nu se știe cînd va fi, dar va fi, căci tot ce e nefiresc e sortit pieirii. Pelerina-i albă, puțin trișată În lumina roșiatică a apusului, Îi atîrna pe umeri asemeni cavalerilor de Malta, simbolizînd pentru el puritatea, permanenta Întoarcere la izvoare. - Dacă privești de departe, spusei, totul pare o magnificență. - Da, dar structura statului totalitar se Întemeiază, ceea ce de departe nu se vede, Înșelarea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
punîndu-și-i din nou, exclamă: - Aaa! - Ce e?, Întrebai. - S-arată, iată, craiul de ghindă!... Ce noapte, domnule judecător!... Ba nu! Nu! Iată o lumină mare, foarte mare. În clipa aceea se deschise departe, În fundal, ca În adîncimea timpului, un apus de soare imens, ca o lumină de o culoare nemaiîntîlnită și niște porți Înalte În linii zvelte cu dantelării În fier de-o suplă, rară frumusețe. Priveam uimit. Doamna Pavel nu vedea nimic și În clipa aceea, Keti se ivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ucisese. Și o cunoștea pe Velunda, preoteasa, sora lui Julius. Spuse că știa privirea ei. Nu mai adăugă altceva. Celtul râse - râseră și ceilalți împreună cu el și veniră în jurul său, bătându-l cu putere pe spate. Arătară cu lăncile înspre apus și, într-o învălmășeală de glasuri, îi explicară că acum Julius Civilis se afla dincolo de pădurile acelea, mai aproape de Rhenus, la multe zile și nopți de mers. La puțin timp după ce se întorsese liber de la Roma, fusese acuzat că participase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Bine. Cum aș putea să nu am încredere în tine? Se întoarse spre Maktor. — Mă duc să pregătesc caii. După puțin timp, în dimineața cenușie de ianuarie, doi bărbați călare străbătură la trap drumul, îndepărtându-se de Colonia Agrippinensium, spre apus; nimeni nu-i luă în seamă. În fața lor mergea un câine care semăna cu un lup. 9 Mergând de-a lungul Rhenus-ului și apoi al Danubius-ului, la adăpostul pădurilor, străbătuseră multe mile, până în Rhetia și Noricum, apoi ajunseră în Pannonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
își spuse că prețuia mai puțin decât mușchiul acela sub cerul imens, palid, acolo, la granița Imperiului deasupra căreia i se părea că poate zbura asemenea unui șoim. Închise ochii. Putea vedea ținuturile străbătute de Danubius, iar mai departe, spre apus, pe cele străbătute de Rhenus. Danubius și Rhenus erau două fluvii mari care, asemenea unor urme desenate de degetul divinității pe pământ, marcau granița unde Imperiul își oprise cuceririle. Mai departe, în inima Europei, erau teritoriile sălbatice ale unor triburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
avut curaj să facă așa ceva. Antonius îl luă pe Valerius pe după umeri. Cei doi se îndepărtară de tabără și intrară în pădure; totul era verde, înflorit. Deasupra capetelor lor, păsările ciripeau; în apropiere se auzea și cântecul privighetorii, ce anunța apusul soarelui. Se așezară pe malul unui pârâu. — Ești schimbat - Valerius privea cu luare-aminte chipul fratelui său. Ești altfel. Pari... mai puternic, mai sigur pe tine, dar, mai ales, pari mai uman. Înainte erai prea rigid. — Ritul pe care l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
șoptește, nu te voi părăsi.“ Valerius simțea cum viața începe să-i curgă prin vine, inundându-i mintea și sufletul, simțea cum se topește gheața care îl amorțise până atunci. Putea trăi din nou. Zâmbi, în timp ce Velunda dispărea printre umbrele apusului. Revăzu chipul ei oglindit în apa fântânii, gestul prin care îi cerea să nu plece. Auzi din nou numele lui Salix aclamat de mulțime. Își revăzu prietenul, închis în carul ce intra în Ludi. Se întoarse spre Antonius. — Ai aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Otho din Roma, au fost mai multe semne funeste. Mi s-a spus că statuia Victoriei de pe Capitolium a lăsat hățurile să cadă, în Etruria un bou a vorbit, statuia lui Julius Caesar de pe insula Tiberina s-a întors dinspre apus spre răsărit... — Prezicătorii spun că statuia lui Caesar a privit spre răsărit ca să-l îndemne pe Otho să lupte împotriva ta cu legiunile din Judaea. Lucru cu care Vespasianus este de acord, după cum te-au informat spionii tăi. — Dar despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
te va urmări pe tine, pe mama ta, pe copiii și pe fratele tău până în groapa în care vei pieri. Antonius ridică mâna, arătând spre ziduri. Trei corbi se roteau prin văzduh. — E puterea care va duce corbii aceia spre apus... Știi bine ce reprezintă un astfel de semn. Antonius gâfâia, încercând să-și stăpânească furia. — Vreau ca fratele tău să moară, răspunse Vitellius cu glas înfundat. Bărbatul cu păr alb se aplecă spre el, arătând spre cer. Vitellius privi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
semn. Antonius gâfâia, încercând să-și stăpânească furia. — Vreau ca fratele tău să moară, răspunse Vitellius cu glas înfundat. Bărbatul cu păr alb se aplecă spre el, arătând spre cer. Vitellius privi în sus. Cei trei corbi se îndreptau spre apus. Îi văzu trecând, negri, prin dreptul soarelui. Își întoarse privirea; era un semn nefast. În spatele lui Antonius îl văzu pe Ausper. Prezicătorul clipea des din ochii săi orbi și-i oferea lui Vitellius o farfurioară. Era atât de aproape, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mulțumesc zeilor că sunt bogată; asta mă pune la adăpost de injuriile rezervate celor înaintați în ani. La romani nu e ca la germani, unde bătrânii sunt tratați cu respect. În ținutul italic contează doar puterea banului. Cu puțin înainte de apusul soarelui sosi de la Roma încă unul dintre cei patru curieri numizi ai Calviei. Povesti că mulțimea ce sărbătorea în teatre ultima zi de Ceriales fusese anunțată despre moartea lui Otho și victoria lui Valens și a lui Caecina. Spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mă primească... E o situație foarte gravă. După puțină vreme, Antonius se afla într-o sală mare, cu pardoseala din blocuri de calcar. De-a lungul pereților, pe niște rafturi înalte, erau așezate numeroase suluri de pergament. Lumina schimbătoare a apusului se strecura prin micile ferestre din tavan, ale căror zăbrele de lemn se decupau pe albastrul cerului, și cădea pe masă, în jurul căreia se aflau câteva scaune, și pe o mică statuie de marmură ce-i atrase atenția lui Antonius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se ridică încet, arătându-și corpul superb, aproape gol, lipsit de echipamentul greoi al secutor-ului. Ridică brațele, îndreptând armele spre cer și scoțând un strigăt asemenea celor pe care le scoteau barbarii înainte să pornească la atac. În partea dinspre apus a arenei, deasupra porții libitinaria, pe unde erau scoase trupurile gladiatorilor uciși, se auzi un cor, slab la început, apoi tot mai puternic. — Flamma! Flamma! Rețiarul se năpusti hotărât spre Valerius, care luase poziția de apărare, cu piciorul stâng, apărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
medicului. — Grăbește-te. Se uită apoi spre Cornelius. — Voi fi acolo. De asta am venit. Cornelius se grăbi să iasă. În clipa următoare, în aerul sufocant al infirmeriei se răspândi mirosul greu al cărnii arse. Fierbințeala zilei se potolea. La apus se adunaseră nori mari, cu marginile purpurii, printre care razele soarelui cădeau oblic, luminând castrul Legiunii a treisprezecea. Comandanții, tribunii și centurionii începură să se adune în piața din fața Pretoriului. Pe chipurile lor se citea neliniștea. Aproape nimeni nu vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atenției, deoarece până atunci nu spusese nimic. — Suntem cu toții de acord să amânăm intervenția noastră în Italia? Îl privi sfidător pe legat. Antonius continua să tacă. Deodată, înălță capul și privi spre cer. Un stol de rațe se îndrepta spre apus, în obișnuita formație în V. Dintr-odată, cea din față le părăsi pe celelalte și se îndreptă, singură și hotărâtă, spre miazăzi. 34 — Atunci, suntem cu toții de acord? întrebă din nou Tampius. — Eu nu. Antonius își plecă ochii și rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de partea noastră. Valens a fost pus în lanțuri și va fi trimis la noi sub escortă. — Și trupele rămase la Ariminium? — Cornelius Fuscus i-a atacat imediat pe vitellieni și a învins. A ocupat toată Umbria, Etruria și, spre apus, Picenum. Ținutul italic e împărțit în două de Appenninus. Spre miazănoapte, toate teritoriile sunt ale noastre. Mai jos de Appenninus stăpânește tot Vitellius. Rămaseră o clipă tăcuți. Caecina și Valens, trufașii generali ai lui Vitellius, ieșiseră din scenă. Lanțul muntos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a fost tragedia lui Lenin, ca înainte de a vedea roadele muncii sale, a trebuit să se cufunde pentru totdeauna în întunericul minții care lucrase prea mult și năzuia pentru repaus. Au fost speranțe de însănătoșire, medici mari veniți din centrele Apusului să lecuiască pe domnitorul neîncoronat al Rusiei dar totul a fost în zadarʺ... ...Ziarul, tot după obiceiul timpului, avea ș i Fo ița în care se publicau de toate... Iată ce se scria în Foița la Cuvântul Țărănimii din 5
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]