9,745 matches
-
care este Oameni de bunăvoință a lui Jules Romains în care tema complotului revine cu deosebită insistență unul dintre personaje, Clanricard, evocă "singurătatea ciudată a omului în societatea modernă", "dorința disperată de a se agăța de un grup, de o colectivitate strîns unită și condusă de un ideal, sau de o Biserică". Între această nevoie, această "căutare a unei Biserici" ceea ce, într-adevăr constituie unul din evenimentele majore ale istoriei intelectuale și morale a secolului trecut (să ne gîndim la Saint-Simon
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
poem dramatic Cap de aur, scris în 1890, deci cu șaizeci de ani înainte ca Pinay să urce pe scena istoriei, Paul Claudel aduce dintr-odată la rampă Salvatorul, cel care devine atotputernic, Eroul care captează în jurul său agitația unei colectivități care speră. Paralela dintre figura mitică a Capului de Aur și portretul lui Pinay riscă să surprindă. Dacă admitem însă că nu e vorba aici decît de două sisteme de reprezentare, de două viziuni distincte, dar care provin dintr-o
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
sa și a te regăsi în ea înseamnă deopotrivă a te regăsi pe tine însuți și a-i regăsi pe Ceilalți. De fapt, nu contează dacă e vorba de întreg corpul social sau de o facțiune, fie și minoritară, a colectivității. Grație Salvatorului și prin el, unii oameni împărtășesc aceleași emoții, aceeași fervoare, aceeași speranță. Sînt, de asemenea, aceleași apeluri, aceleași cuvinte de ordine, aceleași referințe și aceleași certitudini. În jurul său, prin supunere, devoțiune sau entuziasm se restructurează viața colectivă, sînt
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
și individualismului. Fără îndoială, importanța acordată "puterii suverane" poate în mod legitim justifica acuzația de totalitarism. Ostilitatea declarată față de divizarea corpului politic, e vorba de partide, de comunități "parțiale", prezența insistentă a noțiunii de "eu comun", definirea fiecărui membru al colectivității ca "parte indivizibilă a întregului" sînt tot atîtea teme ce relevă o amenințare deosebită la adresa exercitării concrete a drepturilor fundamentale de a dispune liber de tine însuți. "Instituțiile bune, ajunge să scrie Rousseau, sînt acelea care sînt capabile să transfere
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
demersului mitic, e vorba de reprezentarea unui spațiu social în mod necesar redus, în mod obligatoriu închis în el însuși, e vorba de o societate "parțială", "unitară, strîns legată", spune Rousseau, care confirmă, de altfel, faptul că pe măsură ce se extind, colectivitățile umane sporesc riscurile confruntărilor interne, ale divizării și ale conflictelor. Nostalgie pastorală sau vis al unei noi Sparte, utopii falansteriene sau construcții ideologice ale istoricismului conservator, mitologia Vîrstei de aur tinde întotdeauna sau aproape întotdeauna să construiască modelul unei comunități
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
doar unuia singur, care dovedește și este socotit demn" de aceasta?). În ce privește necesitățile economice, regula clar formulată este "de a evita pe cît posibil în folosirea bunurilor produse de noi schimburile intermediare între producție și folosință". Socotindu-se că necesitățile colectivității sînt întru totul acoperite de roadele producției locale, numai un regim cvasiautarhic face să trăiască și să prospere locul cu pricina. Starea de insularitate garantează, de fapt asigură, echilibrul social și, în același timp, armonia sufletească. E vorba de o
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de măsură și greutăți erau rămășițe ale Evului Mediu, o supraviețuire a vremurilor feudale..., astfel încît, din mai multe puncte de vedere, Franța monarhică era un fel de Europă în miniatură: provinciile erau tot atîtea state distincte [...]. În multe asemenea colectivități spiritul individualist era foarte puternic. Strîns legate de obiceiurile și de privilegiile locale, multe țineau să-și conserve autonomia, să alcătuiască un stat mic în statul cel mare. E de la sine înțeles că Revoluția franceză, celebrată nu ca o ruptură
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
lor, această chemare contribuie, de asemenea, la realizarea unei coeziuni mai strînse, la asigurarea identității: muncitorimea se afirmă cu adevărat ca o clasă autonomă în ceea ce este visul revoluției proletare. De asemenea, ideea Vîrstei de aur, inseparabilă de noțiunea de colectivitate restrînsă, trebuie, în mod normal, să ducă la restrîngerea spațiului social la micile grupuri comunitare, cu toate închise îri ele însele. În același fel, și povestea conspirației, înțeleasă ca realitate politică permanentă, amestecă mereu realul și imaginarul, autenticul, obiectivul și
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
evitarea durerii atît pe plan fizic, cît și moral pedagogul român aprecia ca deosebit de eficiente două mijloace de educație: lauda și dezaprobarea. În concepția sa, educația morală trebuia să se întemeieze pe "instinctele puternice" specifice ființei umane: instinctul onoarei, instinctul colectivității, instinctul de mișcare și instinctul de imitare. Fiecăruia din aceste instincte îi corespund în teoria sa anumite metode de educație. Astfel, "instinctul onoarei" trebuie să-l îndemne pe educator să utilizeze cu precădere lauda și dojana, evitînd pedepsele corporale. Obiecția
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
exemplului; instinctului de mișcare îi corespunde metoda exercițiului (pentru cultivarea curajului, a cumpătării, a stăpînirii de sine etc.). În cazul unor repetate abateri și a ineficienței celorlalte metode, se propunea provocarea unei insatisfacții prin utilizarea arestului, care se opune instinctului colectivității. Oricum, spre deosebire de alți pedagogi care legau educația morală de înăbușirea instinctelor, Găvănescul cerea utilizarea lor, sprijinirea procesului educativ pe tendințele interne. Se poate vorbi aici de o oarecare apropiere de spiritul "educației noi", apropiere care însă n-a fost dusă
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
oferi posibilitatea să se exprime potrivit trăsăturilor caracteristice fiecăruia. 3. Educația să ajute pe copil să se adapteze perfect exigențelor sociale, înlocuind disciplina întemeiată pe constrîngere și teamă cu dezvoltarea inițiativei personale. 4. Educația să favorizeze colaborarea între toți membrii colectivității școlare, făcîndu-i pe profesori și elevi să înțeleagă valoarea diversității caracterelor și a independenței de spirit. 5. Educația să conducă copilul spre aprecierea propriei sale moșteniri naționale și să adune cu bucurie contribuția originală a oricărei națiuni din civilizația modernă
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cele două colonii, Makarenko atrăgea atenția asupra faptului că munca singură este neutră din punct de vedere educativ; ea are valoare numai dacă este însoțită de educația moral-politică. Numai așa tînărul ajunge să înțeleagă necesitatea de a munci în folosul colectivității. În ceea ce îi privește pe educatori, aceștia erau considerați ca fiind membrii ai aceluiași colectiv, căruia îi aparțineau și coloniștii. Condiția principală a succesului lor o constituie unitatea de acțiune un plan de activitate unitar, o metodă unitară și precisă
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
treptat, asigurîndu-și astfel unificarea progresivă a tuturor actelor sale și constituirea ca persoană. Cînd Em. Mounier spune, în Manifeste au service du personnalisme (1936), că persoana singură își află vocația și își creează destinul său, că nimeni nici indivizi, nici colectivitate nu-i poate uzurpa misiunea, el avea în vedere, potrivit concepției sale, faptul că omul este spirit, iar spiritul este un semn al divinității. "Soluția spiritualistă" transcende așadar lumea reală atunci cînd stabilește factorii devenirii umane. Autoformarea însăși este, în
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
sfîrșitul secolului XX nu putem întoarce spatele științei și tehnicii fără riscul da a ne reîntoarce cu cîteva secole înapoi; o educație prin excelență individualizată (de unde se vor lua atîția preceptori?) nu va putea să formeze decît oameni care, în colectivitate, se vor simți dominați de angoasă și inautentici. Mai mult, nu se va putea ști niciodată ce profil moral au putut dobîndi tinerii în urma unei astfel de educații. De fapt, tendința dominantă a educației urmărește tocmai socializarea în anumite condiții
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Realitate. Trebuie să conferim o dimensiune ontologică noțiunii de Realitate, în măsura în care Natura participă la ființa lumii. Natura este o imensă și inepuizabilă sursă de necunoscut, care justifică existența însăși a științei. Realitatea nu este doar o construcție socială, consensul unei colectivități, un acord intersubiectiv. Ea are și o dimensiune trans-subiectivă, în măsura în care un simplu fapt experimental poate ruina cea mai frumoasă teorie științifică. Înțelegem prin nivel de realitate un ansamblu de sisteme invariant la acțiunea unui număr de legi generale: de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
rațiunea; credința și îndoiala; gîndirea mitică și gîndirea critică; empirismul și raționalismul; existența și ideea; particularul și universalul; problematizarea și refondarea; filozofia și știința; cultura umanistă și cultura științifică; vechiul și noul; tradiția și evoluția; reacțiunea și revoluția; individul și colectivitatea; imanența și transcendența; pe Hamlet și pe Prometeu; pe Don Quijote și pe Sancho Panza etc. Desigur, în orice cultură există dialogică, însă în majoritatea culturilor această dialogică a fost mai mult sau mai puțin încorsetată de dogme și interdicții, iar
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
rău, nu vrea sau nu admite realitatea; e drept că medicii (prea curtezani) se însărcinează a-i spune exact ceea ce el vrea să audă și contribuie în mod nefericit la precipitarea lui în anumite peripeții care pot costa scump o colectivitate" (p. 9). Este enunțul-cheie al acestei cărți, în care Pierre Rentchnick a examinat un bun număr de "cazuri" în care boala a jucat rol de factor imponderabil, însă decisiv, în desfășurarea evenimentelor. De regulă, bolile celor care au puterea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
p. 1 ISTORIA CA TERAPEUTICĂ A SPIRITULUI Între atâtea ispite și exhortații, momentul actual e o bună ocazie de gândire pe marginea istoriei, ca depozit de experiențe umane, ca șansă de autocunoaștere, fie că e vorba de individ sau de colectivități preocupate de rostul lor în lume. O anchetă riguroasă despre finalitatea istoriei ar conduce, probabil la concluzii negative. Puțini sunt cei care îi acceptă cu inima deschisă rostul pedagogic ("magistra vitae") ce i se atribuie de milenii. Domină mai curând
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Un nivel mediu de dependență ar putea fi regăsit în cadrul „schemei de granturi” PHARE (2002), administrată de Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi (CRCR), program care a preluat conceptul FRDS, însă cu anumite diferențe: - comunitatea eligibilă poate fi orice colectivitate de romi, localizată în mediul rural sau urban, care se înregistrează potrivit Legii nr. 129/1998; - valoarea unui grant poate varia în intervalul (5 000, 200 000), însă nu poate fi obținut și administrat decât de o instituție publică; - comunitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
cu condiția să achite un „drept de pedeapsă” sub forma unor sume de bani în folosul comunității. Oricine poate penaliza trișorii, cu condiția să contribuie el însuși cu o sumă de bani. Eventualul justițiar își poate etala mărinimia și simțul colectivității, dar asta are un preț. Au fost create două variante ale acestui joc: în prima, jucătorii puteau pedepsi trișorii, rămânând anonimi, iar în celălalt numele lor apărea într-un colț al ecranului tuturor internauților care participau la experiment. Rezultatele au
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
este în căutarea propriei legitimități. Ne interesează îndeosebi activitatea politică de calificare, care transformă fenomenele culturale (bunuri, servicii, practici) în "misiune de interes general". Descriem mai întâi procesul de politizare a culturalului, la nivelul dublu al statului central și al colectivităților locale, fără a pierde din vedere faptul că temeiurile legitimității sale nu sunt dobândite o dată pentru totdeauna (Capitolul 9). Capitolul următor vizează să construiască o tipologie a principalelor operațiuni de politizare. Acțiunea politică culturală este, într-adevăr, un mod de
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
în timp, o legătură organică între membri și acțiuni, între prezent și trecut. Limba este matricea culturii, fiind expresia culturii unui popor. Ea este deopotrivă un element obiectiv și o formă prin care o civilizație se desfășoară în spațiul unei colectivități, se transmite din generație în generație și se transformă în scop al acesteia. La începutul secolului XX, în ale sale Eseuri despre teoria științei, sociologul Max Weber preia conceptul hegelian de Volksgeist, dar are grijă să-l relativizeze, replasându-l în
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
a cărui disponibilitate nu este diminuată de prezența unui consumator suplimentar (se vorbește de "non-rivalitatea" consumatorilor) [...]. Prin natură, bunurile colective nu se supun logicii pieței: ele sunt externalități pozitive. Justifică deci intervenția statului (chiar și într-o optică liberală), deoarece colectivitatea trebuie să decidă ce bunuri colective vrea să producă (cantitate, calitate) și să le finanțeze". Jean-Paul Piriou, Lexique de sciences économiques et sociales, La Découverte, Paris, 1997. p. 13. Fără îndoială, prin intermediul cererii trebuie căutată definiția cea mai eficientă a
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
convingerii: generațiile devin depozitarele și păzitoarele unui lucru care le depășește, ale unei cauze pe care o apără; asistăm, în plus, la o trecere la alt regim de proprietate: anumite bunuri sunt sustrase oricărei înstrăinări private și puse la dispoziția colectivității în ansamblu. Nimeni nu și le poate însuși. Sociologia valorilor și neutralitatea axiologică Angajându-se într-o cercetare asupra formării valorilor și proceselor de valorizare, asupra efectelor calificărilor produse, sociologul se confruntă cu delicata problemă a propriilor sale valori. În
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
fără îndoială, le dă sentimentul că, marginale, duc totodată o existență riscantă. Partea a patra Politicile Capitolul 9 Politizarea "culturalului" Politizarea culturii implică atât statul central (comandă de opere, monumente istorice, colecții naționale, mari instituții, educație artistică, diplome), cât și colectivitățile locale (politica loisir-urilor, spectacol "viu", cinema de proximitate, animare socioculturală, practici de amator, patrimoniu etnologic și al "țării", reședințele artiștilor). Aceste două aspecte sunt studiate succesiv. Indicatorii politizării La nivel național Reluând cronologia activității politice, sunt propuși trei indicatori
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]