8,902 matches
-
propriu-zisă se concentrează În ultimele două părți, care constituie, În același timp, și un demers de construire a unei imagini a modului concret În care interacționează diverșii actori de pe arena europeană, plecând de la cele două poziții opuse care explică procesul decizional european: 1. statele membre sunt doar executante ale deciziilor europene și 2. statele membre au puterea să influențeze procesul decizional european. În anii ’80, activitatea Comisiei era caracterizată de Încercarea de a implica tot mai multe grupuri non-guvernamentale În formularea
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
a modului concret În care interacționează diverșii actori de pe arena europeană, plecând de la cele două poziții opuse care explică procesul decizional european: 1. statele membre sunt doar executante ale deciziilor europene și 2. statele membre au puterea să influențeze procesul decizional european. În anii ’80, activitatea Comisiei era caracterizată de Încercarea de a implica tot mai multe grupuri non-guvernamentale În formularea de politici. Tot În această perioadă, Comisia, ca actor ce are puterea de a stabili o agendă, a Început să
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
național la cel european, participarea națională urmând să se facă simțită În etapa de implementare. Politica Agricolă Comună este un exemplu clar de aplicare a Metodei Comunitare (Metcalfe, 2001). Această metodă presupunea existența ulterioară a unui stat federal european. Problemele decizionale la nivel european provin, după unii autori (Verdier și Breen, 2001), din faptul că UE a făcut foarte puține pentru a construi un sistem politic centralizat de reprezentare a intereselor și luare a deciziilor, forma de integrare europeană fiind exclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
și Breen, 2001), din faptul că UE a făcut foarte puține pentru a construi un sistem politic centralizat de reprezentare a intereselor și luare a deciziilor, forma de integrare europeană fiind exclusiv economică. Dacă mulți autori reclamă existența unor deficiențe decizionale și de implementare a politicilor comunitare, nu toți au același punct de vedere vizavi de originile acestora și de soluțiile de rezolvare. Aceste raportări variate la procesul decizional european sunt generate, În mare parte, de faptul că se pleacă de la
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
integrare europeană fiind exclusiv economică. Dacă mulți autori reclamă existența unor deficiențe decizionale și de implementare a politicilor comunitare, nu toți au același punct de vedere vizavi de originile acestora și de soluțiile de rezolvare. Aceste raportări variate la procesul decizional european sunt generate, În mare parte, de faptul că se pleacă de la abstracții teoretice diferite. În continuare, voi Încerca să fac o scurtă prezentare a principalelor demersuri teoretice care Încearcă să sintetizeze și să explice procesul de formare a politicilor
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
să sintetizeze și să explice procesul de formare a politicilor publice europene. 1. Sinteza principalelor linii teoreticetc "1. Sinteza principalelor linii teoretice" În această parte a lucrării, sunt prezentate teorii și modele care se raportează la niveluri diferite de analiză decizională și sintetizează procesul decizional comunitar prin „ruperea” lui pe etape și includerea În categorii elaborate după criterii diferite. Aparent, nu ar exista nici un motiv să alăturăm opțiuni teoretice atât de diferite. În cazul de față, procesul decizional și de elaborare
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
explice procesul de formare a politicilor publice europene. 1. Sinteza principalelor linii teoreticetc "1. Sinteza principalelor linii teoretice" În această parte a lucrării, sunt prezentate teorii și modele care se raportează la niveluri diferite de analiză decizională și sintetizează procesul decizional comunitar prin „ruperea” lui pe etape și includerea În categorii elaborate după criterii diferite. Aparent, nu ar exista nici un motiv să alăturăm opțiuni teoretice atât de diferite. În cazul de față, procesul decizional și de elaborare și implementare de politici
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
diferite de analiză decizională și sintetizează procesul decizional comunitar prin „ruperea” lui pe etape și includerea În categorii elaborate după criterii diferite. Aparent, nu ar exista nici un motiv să alăturăm opțiuni teoretice atât de diferite. În cazul de față, procesul decizional și de elaborare și implementare de politici este unul extrem de complex, atipic pentru situațiile naționale la care s-au raportat aceste teorii și modele la formare 1. Ca urmare, după cum afirma Richardson (1996), nu ne putem baza pe o singură
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
atipic pentru situațiile naționale la care s-au raportat aceste teorii și modele la formare 1. Ca urmare, după cum afirma Richardson (1996), nu ne putem baza pe o singură teorie sau un singur model care să ne explice Întregul proces decizional comunitar. Avem nevoie de mai multe teorii și modele care să explice lucruri diferite despre acest proces. Se ajunge, astfel, ca „un proces decizional de tip coș de gunoi 2 să fie explicat de un model de tip coș de
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
putem baza pe o singură teorie sau un singur model care să ne explice Întregul proces decizional comunitar. Avem nevoie de mai multe teorii și modele care să explice lucruri diferite despre acest proces. Se ajunge, astfel, ca „un proces decizional de tip coș de gunoi 2 să fie explicat de un model de tip coș de gunoi”3, prin mai multe teorii și modele, alăturate, aparent, la Întâmplare. În aceste condiții, unele teorii și modele prezentate aici vor avea puncte
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
teorii și modele, alăturate, aparent, la Întâmplare. În aceste condiții, unele teorii și modele prezentate aici vor avea puncte comune, dar, cu riscul de a ne repeta, le voi prezenta separat, pentru o mai mare claritate. 1.1. Modelul rețelelor decizionale Heclo (apud Richardson, 1996) afirma că, În cazul politicilor UE, este foarte dificil să identifici actorii dominanți, să știi cine a luat decizia În cele din urmă. Conform lui Heclo, deciziile europene aparțin unor „rețele decizionale care se formează În jurul
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
1.1. Modelul rețelelor decizionale Heclo (apud Richardson, 1996) afirma că, În cazul politicilor UE, este foarte dificil să identifici actorii dominanți, să știi cine a luat decizia În cele din urmă. Conform lui Heclo, deciziile europene aparțin unor „rețele decizionale care se formează În jurul unei probleme”4. Acestea sunt caracterizate de o putere difuză și de o slabă influență a nivelurilor superioare asupra celor inferioare. Heclo descrie foarte plastic acest proces, afirmând că ai senzația că „politicile au apărut de
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
Pentru a manageria cu eficiență problematicile tehnocratice complexe, guvernele naționale trebuie să acorde libertate de acțiune experților, judecătorilor și birocraților, creând astfel noi actori supranaționali puternici, care au un interes mare În menținerea cooperării. Spre deosebire de interguvernamentaliști, care consideră că perioadele decizionale cruciale la nivel european sunt cele În care se negociază tratatele, neofuncționaliștii consideră că cele mai importante sunt perioadele dintre tratate (Garrett și Tsebelis, 1996). Pentru Haas, guvernarea este o problemă de management, și nu una de opțiune ideologică (Rosamond
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
dominantă. Deciziile luate la acest nivel sunt explicate cel mai bine prin intermediul instituționalismului. Conform analizei instituționale, rezultatele procesului politic sunt determinate de alegerile făcute de actori, În condițiile unor constrângeri instituționale din cauza cărora unele alegeri sunt nefezabile. În contextul procesului decizional european, analiza instituțională se axează pe efectul pe care Îl au instituțiile UE, În mod special cele ale Comunității, asupra procesului politic (Dowding, 2000), aflat În strânsă legătură cu elaborarea de politici. Majoritatea autorilor care folosesc analiza instituțională pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
instituțională se axează pe efectul pe care Îl au instituțiile UE, În mod special cele ale Comunității, asupra procesului politic (Dowding, 2000), aflat În strânsă legătură cu elaborarea de politici. Majoritatea autorilor care folosesc analiza instituțională pentru a explica procesul decizional european combină, de fapt, elemente ale analizei instituționale cu teoria alegerii raționale. Al treilea nivel de analiză constă În deciziile de rutină referitoare la formularea și implementarea de politici. Aceste decizii se iau la nivelul subsistemic. Actorii principali sunt: Comisia
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
uneori, consensuală. Cu toate acestea, instituțiile de la nivelul subsistemic nu sunt neapărat cele care decid cum trebuie făcut un anumit lucru, după ce s-a decis la nivelurile superioare ce trebuie făcut. Comisia este un bun exemplu de implicare În procesul decizional de la vârf În stabilirea scopurilor. Deciziile luate la acest nivel sunt explicate cel mai bine prin intermediul teoriilor care se bazează pe conceptul de rețele de politici 1. Prin urmare, Peterson propune ca deciziile europene să fie Împărțite În trei categorii
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
categorii: cele care consideră că procesul de luare a deciziei constă Într-o agregare a preferințelor și cele care consideră că avem de-a face cu o transformare a preferințelor. Teoriile de agregare a preferințelor se bazează pe imaginea procesului decizional european, aceea de sistem cu mai multe niveluri. În acest sistem, deciziile se iau În urma agregării preferințelor manifestate la nivelul diverselor arene de decizie de la nivel național și supranațional. Aceste arene sunt fie strâns cuplate (tight coupled systems), ceea ce implică
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
a fost aplicat, În principal, cu privire la politici În privința cărora era dificil de atins un acord (de exemplu, politicile sociale). 2. Statele membre ca executantetc "2. Statele membre ca executante" După cum am afirmat și mai sus, diversele abordări teoretice ale procesului decizional și de formulare și implementare de politici duc la explicații diferite. În continuare, voi Încerca să reconstruiesc argumentele care ne-ar putea determina să vedem procesul decizional european ca pe unul centralizat, care Încalcă libertatea de acțiune a guvernelor statelor
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
ca executante" După cum am afirmat și mai sus, diversele abordări teoretice ale procesului decizional și de formulare și implementare de politici duc la explicații diferite. În continuare, voi Încerca să reconstruiesc argumentele care ne-ar putea determina să vedem procesul decizional european ca pe unul centralizat, care Încalcă libertatea de acțiune a guvernelor statelor membre, sau, Într-o formă mai nuanțată, argumentele care ne-ar determina să considerăm drept valid un enunț simplu, de tipul: „Stabilirea agendei și formularea politicilor sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
să considerăm drept valid un enunț simplu, de tipul: „Stabilirea agendei și formularea politicilor sunt sarcini europene, În timp ce implementarea este responsabilitatea statelor membre”. Reproșurile aduse UE capătă foarte multe nuanțe. Cei mai sceptici vorbesc atât despre un centralism al procesului decizional la nivel european, cât și despre impunerea efectelor acestuia la nivel național. Există Însă și autori ce vorbesc despre un pluralism decizional la nivel european, care afectează statele membre. Ei afirmă că există actori naționali care-și urmăresc interesele pe
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
membre”. Reproșurile aduse UE capătă foarte multe nuanțe. Cei mai sceptici vorbesc atât despre un centralism al procesului decizional la nivel european, cât și despre impunerea efectelor acestuia la nivel național. Există Însă și autori ce vorbesc despre un pluralism decizional la nivel european, care afectează statele membre. Ei afirmă că există actori naționali care-și urmăresc interesele pe arena europeană, evitând reglementările naționale. Astfel, multe dintre deciziile europene sunt luate, În principal, ca urmare a punctelor de vedere ale unor
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
a Înlocui rapid legislația națională a statelor membre cu legislația europeană. Jacques Delors (apud Majone, 1996) spera că, până În 1998, 80% din legislația tuturor statelor membre va fi europeană. 2.2. Deficitul democratic Poate cea mai dezbătută critică la adresa procesului decizional european, mai dezbătută decât deficitul managerial, este problema deficitului democratic. Acesta este atribuit mai multor surse: a) „Din cauza supremației legii comunitare asupra celei naționale, guvernele statelor membre, reunite În Consiliu, Își pot controla propriul parlament, În loc să fie ele controlate de către
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
instituțiilor UE, guvernele naționale ajung să implementeze politici pentru care nu au acordul alegătorilor lor, ajungând astfel să evite consultările publice” (Follesdal și Hix, 2005); d) „Faptul că votul majoritar se folosește din ce În ce mai mult”, din dorința de a debloca procesul decizional, „face ca, individual, statele membre să nu mai poată influența deciziile, supunându-se, astfel, dorinței majorității” (Henkel, f.a.). La factorii deja menționați, se adaugă cei precizați la punctele E și F, care contribuie atât la construirea unei imagini birocratice, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
omitem un fapt esențial, și anume că aceste decizii afectează În primul rând guvernele naționale ale statelor membre și pe cetățenii acestora. Privind din acest unghi, nu mai putem afirma că avem de-a face cu cel mai democratic proces decizional, Întrucât se vede clar că există patru tipuri de actori ce influențează deciziile care Îl privesc, În principal, pe al cincilea. Pe lângă multitudinea actorilor, ceea ce dă deciziilor europene imaginea de pluralism este faptul că nu toate politicile sunt decise și
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
subsidiarității În contextul UE poate fi interpretat drept criteriu de reglementare a relației dintre diversele niveluri de guvernare, dublând astfel celelalte criterii de distribuire a puterii Între Comunitate și statele membre (Henkel, f.a.). Folosirea principiului subsidiarității ca argument pentru independența decizională a statelor membre ar trebui să fie una rezervată, dacă ținem cont de faptul că articolul 5 (2) din Tratatul CE stipulează că acest principiu se aplică doar la domeniile care nu sunt sub aria exclusivă de competență a Comunității
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]