8,346 matches
-
un teritoriu aflat sub aspra stăpânire sovietică. De acum Încolo, În Franța, fiecare va trebui să-și exprime alegerea”. Sau, cum a spus cu altă ocazie, „lupta nu e niciodată Între bine și rău, ci Între preferabil și detestabil”. Intelectualii liberali, În varianta continentală (Aron sau Luigi Einaudi) sau britanică (Isaiah Berlin), acceptau mai ușor decât conservatorii conexiunea americană impusă de istorie. Oricât de curios ar părea, același lucru era valabil și pentru social-democrați. Poate și fiindcă amintirea lui Roosevelt era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au structurat domenii Întregi de activitate publică și civică. Industriile au fost „colonizate” de creștin-democrați. Controlul și direcția personalului În presă, radio - mai târziu și televiziune - erau Împărțite Între creștin-democrați, socialiști și comuniști; ocazional, aveau un cuvânt de spus și liberalii anticlericali de modă veche, un grup a cărui popularitate scăzuse. Posturile și favorurile erau create și acordate În proporție directă cu distribuția politică la nivel local, regional și național. Fiecare organism social, de la sindicate la cluburile sportive, se declina În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și un sfert. Aceste diferențe mărunte aminteau de alegerile la fel de strânse din Republica interbelică. Austria catolică și Austria socialistă se confruntau din nou cu riscul ca parlamentarismul să degenereze Într-un război civil al culturilor politice. Chiar cu ajutorul unui terț - liberalii, care depindeau În mod stânjenitor de votul ex-naziștilor și a căror popularitate scădea oricum cu fiecare scrutin -, nici unul dintre partidele austriece nu putea spera că va forma un guvern stabil; orice proiect legislativ controversat risca să stârnească amintiri amare. Prognoza
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aceste circumstanțe, În ciuda revoltelor eșuate din colonii și a puciurilor de acasă, portughezii au amânat pe cât posibil decolonizarea 1. Statele europene se puteau descurca fără imperiile lor, dar puține Își imaginau coloniile supraviețuind singure, fără sprijinul unei guvernări străine. Chiar liberalii și socialiștii, care Înclinau către autonomia și, eventual, independența supușilor din colonii, estimau că vor trece mulți ani Înainte ca astfel de țeluri să fie atinse. Merită amintit aici că, nu mai departe de 1951, secretarul britanic de Externe, laburistul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și crearea unor costisitoare servicii sociale universale, susținute printr-o impozitare sever progresivă și un vast sector naționalizat, pe fondul unor relații industriale instabile și antagoniste prin tradiție. În afară de elogiul naționalizării, aceste aranjamente ad-hoc erau În linii mari agreate de către liberali și conservatori. Politica britanică era marcată și ea de un șoc istoric, Însă de altă factură: dincolo de nuanțele politice, toată lumea dorea să evite cu orice preț reapariția șomajului În masă. Chiar și după ce Partidul Laburist a revenit la putere În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe cei care știau să profite: Îndeosebi clasa de mijloc educată, care se va lupta pentru a-și menține privilegiile recent dobândite. Progresele „statelor-doică” din Europa - fie că au fost introduse de social-democrați, de catolici paternaliști ori de conservatori și liberali cu o aplecare spre prudență - erau totuși cât se poate de reale. După programele de bază pentru protecție socială și economică, statele asistențiale au trecut la sisteme de ajutorare, alocații, dreptate socială și redistribuirea venitului - și au operat această transformare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europei, Însă la distanțe variabile În timp. Social-democrații vest-germani conduși de Willy Brandt au introdus schimbări similare spre sfârșitul deceniului și În anii ’70, stânjeniți mai puțin de lege sau precedent cât de ezitările partenerilor de coaliție - mai ales liber-democrații, liberali În probleme economice, dar conservatori În cele sociale. În Franța, pedeapsa capitală a fost abolită abia când socialiștii lui Mitterrand au ajuns la putere În 1981, Însă legile cu privire la Întreruperea sarcinii și divorț au fost modificate de la Începutul anilor ’70
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
drepturile lesbienelor și Îngrijorarea crescândă a feministelor În privința pornografiei. Aceasta din urmă ilustrează destul de bine noua geografie morală a sferei politice: filmul și literatura explicite sexual fuseseră abia recent (și parțial) eliberate de sub controlul cenzorilor, prin eforturile concertate ale vechilor liberali și ale Noii Stângi. În mai puțin de un deceniu, ele erau din nou vizate, de această dată de grupuri de femei organizate În rețele și conduse frecvent de alianțe ale feministelor radicale și conservatorilor tradiționali, care găseau În această
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politice. Tranziția spre democrație a fost așadar asigurată chiar de miniștrii și oamenii de Încredere ai lui Franco, ceea ce Îi explică succesul și rapiditatea. În prima fază a ieșirii Spaniei din era franchistă, forțele tradiționale ale schimbării democratice În Spania - liberalii, socialiștii, comuniștii, sindicatele - au jucat un rol secundar. Juan Carlos a fost Încoronat la două zile după moartea dictatorului. La Început, el l-a păstrat În funcție pe prim-ministrul franchist Carlos Arias Navarro alături de colegii săi de cabinet, vrând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Hayek, chiar și statele cel mai bine administrate sunt incapabile să proceseze eficient datele și să le transforme În politici viabile: ele distorsionează informația economică chiar În timp ce o extrag. Acestea nu erau idei noi. Erau teoriile unei generații anterioare de liberali pre-keynesieni, hrăniți cu doctrinele pieței libere din economia neoclasică. Mai recent, ele erau cunoscute specialiștilor din opera lui Hayek și a discipolului său american Milton Friedman. După Marea Criză din anii ’30 și boom-ul bazat pe cerere din anii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
laburist formulat În 1918) a rămas În platforma partidului, puțin lideri Îl mai luau În serios. Statul asistențial britanic avea ca nucleu nu „colectivismul” economic, ci instituțiile sociale universalizate ale țării, ferm ancorate În reformismul de Început de secol al liberalilor contemporani cu Keynes. Pentru britanici, fie că votau cu dreapta sau cu stânga, importante erau nu planificarea economică sau proprietatea de stat, ci rețetele compensate, educația gratuită și transportul public subvenționat. Aceste facilități nu erau foarte bune - statul asistențial era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
copiilor”). Când Heath a convocat, În 1973, un grup de adepți ai pieței libere la Selsdon Park, În apropierea Londrei, pentru a discuta strategiile economice ale viitorului guvern conservator, acest flirt scurt și ambivalent cu propunerile mai degrabă moderate ale liberalilor a atras asupră-i un potop de ironii. Acuzat că Încearcă o Întoarcere la primitivismul neanderthalian al junglei economice, „omul de Selsdon” a trebuit să bată urgent În retragere. În deceniul următor, consensul politic britanic s-a destrămat nu din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Moderații tradiționali din Partidul Laburist, ca și omologii lor conservatori, erau disperați. Unii dintre ei - printre care Roy Jenkins, fost președinte al Comisiei Europene - au abandonat partidul și au format un efemer Partid Social-Democrat care avea să fuzioneze ulterior cu liberalii, eternul partid terț al Marii Britanii. Cei mai mulți au rămas, deși cu mari emoții. Pesimismul lor era justificat. Condus de Michael Foot, un lider cu virtuți intelectuale, dar slab politician, partidul s-a prezentat la alegerile generale din 1983 cu o platformă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au obținut un onorabil 16%. Dar Alianța ’90, o coaliție a foștilor disidenți, inclusiv Neues Forum al lui Bärbel Bohley, a câștigat doar 2,8%2. Primul gest al noii majorități din Volkskammer În Republica Democrată Germană, o coaliție Între liberali, Partidul Social-Democrat și Uniunea Creștin-Democrată, condusă de Lothar de Maizière, a fost angajamentul de a conduce țara spre unificare 3. Pe 18 mai 1990, a fost semnat un acord vizând o „uniune monetară, socială și economică” Între cele două Germanii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
francofone obișnuite au adoptat o linie „comunitară” mai radicală pentru a-i satisface pe alegătorii valoni revoltați de ascendentul flamanzilor În politică. Până la urmă, toate partidele clasice s-au scindat pe criterii comunitare și lingvistice: În Belgia, creștin-democrații (din 1968), liberalii (din 1972) și socialiștii (din 1978) există fiecare În dublu exemplar - un partid pentru fiecare comunitate lingvistică. Inevitabil, falia dintre cele două comunități s-a adâncit: politicienii vorbesc acum numai pentru „ai lor”2. Domolirea separatiștilor lingvistici și regionali a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de al treilea grup parlamentar al țării În 2001. Rămânând În afara guvernului și concentrându-se aproape În exclusivitate asupra problemei imigrației, partidul condus de Pia Kjærsgaard a reuțit să-și fructifice influența, disproporționată față de dimensiunile sale. Partidele daneze de frunte - liberalii și social-democrații - Încercau acum să se Întreacă unul pe altul În „fermitate” referitor la legile ce reglementau statutul azilanților și al rezidenților străini. După ce partidul său câștigase 12% din voturi În alegerile din 2001, Kjærsgaard putea spune: „Noi deținem puterea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sacrificiile trupelor sovietice. Cu toate acestea, În Rusia amintirile erau polarizate. Mai mult, această divizare a fost instituționalizată prin intermediul a două organizații civile care promovau perspective critice diametral opuse asupra trecutului comunist al țării. Memorial, fondată În 1987 de disidenții liberali, avea scopul de a descoperi și a comunica adevărul despre istoria sovietică. Membrii săi urmăreau În special cazurile de Încălcare a drepturilor omului și asumarea răspunderii pentru trecut În așa fel Încât el să nu se repete. Pamiat, Întemeiată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se repete. Pamiat, Întemeiată cu doi ani mai devreme, căuta și ea să descopere și să omagieze trecutul (numele său Înseamnă „memorie” În rusește), Însă asemănările se opresc aici. Fondatorii organizației Pamiat, și ei disidenți anticomuniști, Însă nici pe departe liberali, doreau să ofere o versiune Îmbunătățită a trecutului Rusiei, curățată de „minciunile” sovietice, dar totodată și de influențe străine moștenirii rusești, Îndeosebi de cele ale „sioniștilor”. În numai câțiva ani, Pamiat și-a extins aria preocupărilor la politica naționalistă, folosind
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru Reconstrucție Industrială (IRI) 240, 510 insuficiență a hranei 34-35, 92 intelectuali; caracteristici 189-190; cei mai influenți 189-190; decesul 714-715; declinul 634; flatarea de către comuniști 191; În Europa de Est 190; În Europa de Vest 189-190; În Franța 199-205, 514-519; În Paris 199-205, 514-519; liberali 206; soarta Europei de Est 193; starea În Europa de Vest 193-199; vezi și mișcare disidentă intelectuali de stânga, influența 189 intelectuali din Paris 199-205, 514-515 intelectuali liberali 206 Internaționala a IV-a 371 „Internaționala neagră” a catolicilor 154 Ioan al XXIII
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vom ieși de aici, dar voi aici veți rămâne în continuare, însă vă vom acorda un regim mai uman: pachete, corespondență, vorbitor. Același lucru, cu aceleași cuvinte, îl perora în iadul de la canalul morții, cu destul talent în oratorie, un liberal ajuns președinte al partidului liberal, pe care, de altfel, l-a și scos din parlament, domnul Radu Câmpeanu. Domnul Corneliu Coposu, președintele Partidului Național Țărănesc, Creștin Democrat, face într-un interviu niște declarații extrem de surprinzătoare pentru personalitatea domniei sale, așa cum vedem
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
au devenit conștienți de faptul că Mișcarea legionară a devenit o mișcare de masă și atunci să întocmească un plan pentru uciderea lui Codreanu. Ei credeau, așa cum de altfel au crezut toți politicienii monarhiști, fie că au fost național țărăniști, liberali, socialiști sau comuniști, că eliminarea șefilor Mișcării Legionare va duce la absorbirea legionarilor în cadrul oligarhiei. Ei nu au înțeles că între 1934 și 1938 Mișcarea Legionară a simbolizat fenomenul legionar inițiat încă de Tudor Vladimirescu și de toți cei care
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
societății românești axată pe locul central al statului ca factor de gestionare și de concentrare a resurselor are o seamă de efecte neanticipate asupra percepției statutului burgheziei care nu au fost intuite de Zeletin, ci de unii teoreticieni socialiști și liberali, ca, de exemplu, Constantin Dobrogeanu-Gherea (1955-1920), Ș. Voinea (1893-1969), H. Sanielevici (1875-1951). Este vorba despre poziția dependentă a clasei burgheze față de deciziile și resursele controlate de birocrație, o burghezie care nu interesată de câștigarea autonomiei afacerilor sale pe piața liberă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Pe baza celor expuse în această secțiune, se poate concluziona că regimul bunăstării promovat de România postcomunistă nu poate fi subsumat unui tip de regim al bunăstării „clasic”. Din punctul de vedere al finanțării, regimul românesc este apropiat de cel liberal, oferind suport minim pentru o serie de programe. Privit din punctul de vedere al acoperirii unor beneficii și servicii, regimul românesc se apropie de cel social-democrat, însă, dacă luăm în considerare diferențele de status ale locurilor de muncă în acordarea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Mihai Antonescu, precum și alți lideri din perioada războiului. Pe 17 mai, Tribunalul Poporului i-a condamnat la moarte pe 13 dintre aceștia. Guvernul Groza se folosea de acest proces ca de o armă prin care să arate că național-țărăniștii și liberalii sînt fasciști sau sînt de partea naziștilor 326. La cîteva zile după aceea, Statele Unite s-au plîns oficial guvernului Groza de întîrzierea alegerilor, de cenzura presei și de hărțuirea partidelor de opoziție prin angajarea de către guvern a unor "bande de
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
-l putea înlocui pe Gheorghiu-Dej la conducerea partidului, iar Chișinevski era principalul purtător de cuvînt al Moscovei din cadrul PMR854. Deși știa că va depăși acest impas, Gheorghiu-Dej trebuia să ia o serie de măsuri prin care să-i domolească pe liberali. Tocmai de aceea a aprobat mai multe transferuri ale muncitorilor, a eliberat cîțiva prizonieri politici și a redus efectivul poliției secrete 855. Nu erau, însă, niște schimbări esențiale, ceea ce a devenit limpede pentru toată lumea pe 23 mai 1956, cînd raportul
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]