9,443 matches
-
un deget, îngândurat, după care îmi dădu mâna la o parte. — Asta îi mai trebuie lui Vi acum. Nu, nu la asta mă refer. Ascultă. Și se petrecu marea minune: Hugo și cu mine tăcurăm în același timp. În liniștea neobișnuită, dincolo de ușă se auzea ceva care semăna cu scâncetul slab al unui cățeluș. Hugo se încruntă. —Ce naiba? Vi! Vi! Ești acolo? Apăsă pe clanță și împinse ușor ușa. Scâncetul părea că se aude din ce în ce mai tare. Hugo se uită la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
au aranjat de minune pentru MM. Philip a trecut pe acolo la una dintre repetițiile cap-coadă de săptămâna trecută și a scos-o la o bere ca să-i dea câteva sugestii despre cum mergea treaba. Cum scrie la carte, nimic neobișnuit, dar MM urăște să vină cineva din afară să-i vadă spectacolele până în ultimul moment. Și lui Philip îi plăcea să creadă că știe el mai bine. Cred că s-a cam dat mare, iar ei nu prea i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
îi făcea plăcere să vorbească cu mine în general, dar care încheiase conversația imediat ce Ben intra în cameră sau i se pronunța numele; aparenta lipsă totală de interes a lui Hazel față de evenimentele legate de moartea lui Philip Cantley, lucru neobișnuit chiar și pentru o persoană detașată ca ea; faptul că în dimineața aceea Hazel făcuse referire la situația în care un cunoscut a făcut ceva rău și tot ce puteai tu să faci era să-ți vezi de treabă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aveam de gând să spun mai mult. Fisher ridicase atât de mult din sprâncene, încât acum aproape că i se confundau cu părul de pe frunte. Sally comandă chelneriței o altă cafea. Nu scosese aproape nici un cuvânt de când ajunsesem acolo, lucru neobișnuit pentru el. Măcar s-a rezolvat, zise Fisher în cele din urmă, observând că voiam să schimbe subiectul. Aruncă o privire gânditoare celor de la masă, după care îi strânse mâna lui Sally. —Și toată povestea cu crima s-a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lucru de care eram sigur este că Iscoditorul nu renunțase la proiectul lui nebunesc. Din când în când priveam la soare, adică la haloul lui dindărătul norilor. Începeam să-mi pierd răbdarea. La ușa băii, nu se zărea nici o mișcare neobișnuită. Erau femei care intrau, altele care ieșeau, unele înfășurate în văluri albe sau negre, altele acoperindu-și doar părul și partea de jos a obrazului. Câteva fetițe le însoțeau. Uneori băieței foarte mici. La un moment dat o femeie grasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de tineri se adunase, cântând din gură și la instrumente și dănțuind în piață. Aveam să mă obișnuiesc curând cu hoinarii ăștia, care aveau să revină în tot timpul șederii mele. În noaptea aceea, spectacolul mi se părea atât de neobișnuit, încât m-am postat la fereastră și nu m-am mai mișcat de acolo. Poate că eram și intimidat, văzându-mă pentru prima oară într-o cameră cu o femeie care îmi aparținea. Reușise să dreagă neajunsurile lăsate de călătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
copiii lor, cu aerul pierdut, în mijlocul a sute de oi al căror miros ajungea până la noi. Unele aveau pe frunte bijuterii împletite în ghirlandă, iar pe cap, bonete înalte și înguste ca niște tuburi. E de ajuns uneori un spectacol neobișnuit pentru ca să se dezvăluie o dramă. Marinarii veniră către mine în alai, cu mutre stupefiate și palmele înălțate spre cer. O lungă tăcere. Apoi, de pe buzele celui mai vârstnic, un cuvânt ieși parcă târându-se: — Ciuma! ANUL OCHIULUI AUGUST 919 de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
paza în zori. Am făcut câțiva pași pe strada mea, care mi se păru foarte însuflețită. Numai că toți trecătorii se holbau la mine. Deși eram deprins cu neplăcerea asta de care au parte toți călătorii, simțeam totuși o insistență neobișnuită, pe care am pus-o pe seama straielor mele maghrebine. Dar nu era asta. Un negustor de fructe își lăsă o clipă prăvălia ca să vină să-mi dea sfaturi: Oamenii sunt uimiți să vadă un om de calitatea ta umblând umil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a se purifica înainte de a merge la rugăciunea de seară într-o moschee din apropierea debarcaderului. După ce se lăsase noaptea, se întorsese în tabără și-i chemase pe câțiva dintre aghiotanții săi. Adunarea abia începuse când s-a produs un tumult neobișnuit: sute de cămile purtând încărcături de câlți aprinși, dădeau năvală spre pozițiile otomane, incendiind astfel corturile. Era deja noapte și, profitând de haosul creat, mii de oameni înarmați încercuiră tabăra. În fruntea lor era Tumanbay. Trupele lui cuprindeau soldați, firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din port, care trădau spaimele lui Nur. Făcuserăm escală la Alexandria pentru a ne reînnoi proviziile și, când ne pregăteam de plecare, un ofițer din garnizoana otomană urcă la bord pentru o ultimă inspecție, ceea ce nu avea în sine nimic neobișnuit. Omul nu manifesta, desigur, decât bănuielile impuse de funcție, însă avea un fel de a cerceta chipurile care îi dădea fiecăruia impresia că era vinovat, că era fugar și că fusese recunoscut. Deodată, fiul lui Nur se desprinse de Khadra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
gata să-i sar de gât, dar m-am oprit scurt. M-am dat chiar îndărăt, împins parcă de o forță nevăzută. Poate că de vină era fața lui ca de gheață, sau poate tăcerea, prelungită câteva secunde, sau rigiditatea neobișnuită a înfățișării sale. În penumbră mi s-a părut că deslușesc pe buzele lui ceva ce aducea a zâmbet, dar, când a vorbit, a făcut-o cu o voce distantă și, după cât mi se părea mie, exagerat de mâhnită: — Sanctitatea Sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
era rabinul. Yitgadal, v’Yitkadash... În cameră se făcu liniște pentru această rugăciune murmurată în amintirea mortului. Apoi rabinul spuse câteva cuvinte în ebraică, întorcându-se din când în când spre un grup de trei oameni așezați pe niște scaune neobișnuit de joase. După ochii roșii și nasurile umede, Maggie presupuse că erau rude de gradul întâi ale lui Guttman: văduva, fiul și fiica. Dintre cei trei, fiul era singurul care nu plângea. Privea drept înainte cu ochii lui negri, uscați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pentru familia dumneavoastră. Văduva ridică brusc privirea. Avea părul vopsit în negru, ochii fiind aproape de aceeași culoare. O apucă pe Maggie de încheietură, așa că fu silită să privească acei ochi negri, încă umezi și ațintiți asupra ei cu o intensitate neobișnuită. —Vii de la președintele Statelor Unite? —Ei bine... Știi că soțul meu avea un mesaj important. Pentru prim-ministru. — Am înțeles lucrul ăsta și e într-adevăr o tragedie... Nu, nu înțelegi. Încerca să-i transmită acest mesaj lui Kobi de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Artă Antică și Arheologie. Nu găsea referiri directe la Guttman, așa că activă căutarea pe text, dar și așa abia erau de găsit. Doar numele, scris mic, cu italice, lângă cel al altcuiva la sfârșitul unui articol ce anunța descoperirea unei neobișnuite urne de rugăciune, localizată în cetatea biblică Ninive. Își plimbă ochii peste text, căutând... nici ea nu știa ce. Nu înțelegea nimic din toată vorbăria aia despre „ornamentații“, „incrustații“ și scrieri cuneiforme. Poate că era o fundătură. Își masă fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
din umeri; nu știa nimic. Uri continuă cu întrebările, întorcându-se acum către Maggie și traducându-i frânturi de conversație. Când a vorbit ultima dată cu tatăl lui? Duminică dimineață. Tatăl lui era plecat într-o „misiune“. Nu era nimic neobișnuit în asta. Bătrânul pleca tot timpul; de aia s-a despărțit de mama lui Eyal. A spus ceva despre destinația lui? Nimic de care să-și aducă aminte Eyal. De reținut, plecase cu o noapte înainte. Eyal zâmbi. —Eyal, tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
putea să descopere. Intră primul, aprinse lumina și își strigă tatăl. —Eyal, uită-te în jur, spuse Uri, care examina apartamentul ca și cum ar fi fost locul unde se turnase un film. —Uită-te cu atenție. Spune-ne dacă observi ceva neobișnuit, ceva care nu e la locul lui. Orice. Maggie nu remarca nimic: locul era nefiresc de ordonat. Impecabil era cuvântul corect. Cu gândul la succesul avut la casa Guttman, îl întrebă pe Eyal unde lucrează tatăl său. El îi arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
scurgeri de informații către media sau pregătiri excesive. A îndeplinit cu destulă naturalețe rolul de mentor atunci și mai târziu, când s-au întâlnit din nou în timpul discuțiilor dintre nord și sud din Sudan. Era un element de două ori neobișnuit în peisajul diplomatic de la Washington. În primul rând era un diplomat adevărat, nu doar un contribuabil generos către partidul aflat la putere recompensat cu un post avantajos de ambasador. Ca ofițer de carieră, mai curând decât ca subordonat politic, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
sioniștilor asupra Ierusalimului. Știm cu toții că liderii Hamasului nu vor fi de acord. Vor spune că tăblița a fost furată din Irak... Afară se auzi un zgomot de focuri de armă. După miezul nopții, acest lucru nu era atât de neobișnuit în Rafah. Dar toți șase, inclusiv Salim, își verificară din instinct telefoanele mobile, să vadă dacă aveau mesaje ce avertizau în privința unor atacuri iminente. Nici unul. După ce rămase tăcut timp de treizeci de secunde, Salim continuă. — Știm ce vor spune liderii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cred, spuse Uri scuturând din cap. Chiar și aici. Ce e, Uri? Ce e? —Uită-te la asta. Poți vedea forma acelei insule? Uite-te la formă. Arăta spre pixelii galbeni de pe ecran. Maggie își dădea seama că era ceva neobișnuit. Nu zărea pata circulară, cu margini nedefinite, preferată de majoritatea proprietarilor de insule private din Second Life, ci niște linii în zigzag, cu un pătrat mare, ieșit în afară în partea dreaptă. Aveau un design cumva ostentativ. Dar nu însemnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
își scoate colții. Înțelegeți? O idee genială... BRUNO: Da... Și atunci Grubi strigă... „Ce e, mă?” GRUBI (În același timp cu Bruno.): „Ce e, mă?” BRUNO: Iar eu strig „s-a-nfășurat pe mine! Uiii...” (Strigătul din urmă e real; o forță neobișnuită și violentă îl trage pe BRUNO în groapă; strigătul lui BRUNO trebuie să fie real, ca și gesturile ulterioare; nu mai avem o reconstituire; o panică reală cuprinde personajele; la început își vor pierde capul cu toții, vor acționa dezlânat; în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să reabiliteze sfântul lăcaș. Totul decurge normal până Într-o zi când lucrătorii care se ocupau cu renovarea acoperișului bisericii În pericol să se prăbușească În capul enoriașilor descoperă la rădăcina unuia dintre stâlpii de susținere ai altarului o dală neobișnuită, având desenat În relief un cal purtând În șa doi călăreți. Sub respectiva dală, muncitorii mai află și o urnă conținând monede de aur și alte bijuterii. Și pentru ca misterul să fie complet, stâlpul mișcat de la locul lui se dovedește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
9 Ieșit de sub duș, m-am Întins pe pat și, cu ochii ațintiți În tavan, am Încercat să Încropesc o ordine, să descopăr un sens În iureșul de evenimente și Întâmplări care se buluceau fără noimă În această cea mai neobișnuită zi a vieții mele. Minutele se scurgeau cu lentoare aproape materială, iar tot ce reușeam era să mă afund tot mai tare În necunoscut și să ramific la nesfârșit noianul de Întrebări care mă asaltau. Mi-am dat curând seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și impersonal. Așadar, un profesor de la o universitate din est primește invitația de a participa la Congresul mondial de istorie de la Paris și de a susține o comunicare prezentată, Într-o primă formă, cu șase luni Înainte În Olanda. Nimic neobișnuit până aici. Mergem mai departe. Plecarea spre Franța, zborul, Elvira, conversația, Codul lui Da Vinci, prostii cu români - la fel, nimic deosebit de semnalat, cu excepția Întâmplării cu rătăcirea bagajelor și cu enigmatica lor apariție În acel birou, ori salon, ori ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
am fi făcut cunoștință Într-un salon monden. Cam extremiști indivizii: fie excesiv de sobri, fie zâmbitori cu sau fără motiv. Mi-era dor de un om normal. - Domnule profesor, vă rog, În primul rând, să primiți scuzele noastre pentru maniera neobișnuită În care am fost nevoiți să procedăm pentru a intra În contact cu dumneavoastră, a Început el. - Mi-ar fi mai ușor să le primesc dacă aș cunoaște motivul deranjului, am răspuns impertinent, cu toate că Îmi propusesem să-mi reprim orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Fusese un succes, Îmi pare rău că trebuie s-o spun eu, dar asta era situația. Așadar, s-a oprit lângă mine, m-a bătut amical pe umăr și mi s-a adresat cu un aer amuzat și ghiduș, cam neobișnuit pentru un britanic, și universitar pe deasupra: - Colega, n-ai impresia că Accidentele istoriei - mai precis, partea cu sau...? din, de altfel, incitantul dumitale studiu -, n-ai impresia, zic, că ar putea face foarte bine obiect de dezbatere și la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]