9,297 matches
-
constituții propuse de Hans-Adam al II-lea, în locul celei vechi din 1921. Constituția nouă a fost criticată inclusiv de Consiliul Europei pentru că lărgea puterile monarhiei (perpetuând dreptul de veto asupra oricărei legi și permițând principelui să demită guvernul și miniștrii). Principele a amenințat că dacă nu este adoptată constituția, el va folosi unele proprietăți princiare în scop comercial și că se va muta în Austria. Familia princiară și principele se bucură de multă susținere publică pe plan intern, iar propunerea a
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
veto asupra oricărei legi și permițând principelui să demită guvernul și miniștrii). Principele a amenințat că dacă nu este adoptată constituția, el va folosi unele proprietăți princiare în scop comercial și că se va muta în Austria. Familia princiară și principele se bucură de multă susținere publică pe plan intern, iar propunerea a fost adoptată cu 64% voturi pentru. O propunere de revocare a dreptului de veto al principelui a fost respinsă de 76% din alegători într-un referendum în 2012
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
scop comercial și că se va muta în Austria. Familia princiară și principele se bucură de multă susținere publică pe plan intern, iar propunerea a fost adoptată cu 64% voturi pentru. O propunere de revocare a dreptului de veto al principelui a fost respinsă de 76% din alegători într-un referendum în 2012. Spre deosebire de multe constituții naționale ale statelor unitare, în Liechtenstein orice comună are dreptul de a se separa de stat în urma votului majorității locuitorilor. Liechtenstein se află în valea
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
destructura rețele internaționale de spălare a banilor și a încercat să-și promoveze o imagine de centru financiar legitim. În februarie 2008, LGT Bank a fost implicată într-un , care a dus la încordarea relațiilor familiei princiare cu guvernul german. Principele Alois a acuzat guvernul german de trafic cu bunuri furate, referindu-se la achiziția de către acesta din urmă a unor informații bancare confidențiale cumpărate în schimbul a 7,3 milioane de dolari de la un fost angajat al LGT Group. Subcomisia pentru
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
de 500 de ani. Biblioteca de Stat Liechtenstein este biblioteca ce reprezintă depozit legal pentru toate cărțile publicate în țară. Cele mai celebre monumente istorice sunt Castelul Vaduz, Castelul Gutenberg, Casa Roșie și ruinele Schellenbergului. Colecția Privată de Artă a Principelui de Liechtenstein, una dintre cele mai importante colecții private de artă, este expusă la Muzeul Liechtenstein din Viena. De ziua națională a țării, toți supușii sunt invitați la castel de șeful statului. O parte importantă a populației participă la sărbătoarea
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
80 de oameni, deși nu au fost implicați în lupte. Dispariția Confederației Germane în urma acelui război a eliberat Liechtensteinul de obligația internațională de a avea o armată, iar parlamentul a profitat de ocazie și a refuzat să mai finanțeze una. Principele a obiectat, întrucât considera că țara ar rămâne fără apărare, dar la 12 februarie 1868 a acceptat și a desființat forța. Ultimul soldat care a servit sub culorile Liechtensteinului a murit în 1939 la 95 de ani. În anii 1980
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
decât Occidentul, exercita, la sfârșitul secolului al XI-lea, o puternică atracție asupra claselor sociale din apusul Europei, care la acea dată trecea printr-o perioadă de criză, ca urmare a încheierii procesului de aservire a țărănimii, a creșterii puterii principilor, a instituirii ordinelor cavalerești, a sporului demografic, precum și a unor factori naturali: inundații, secetă, foamete, molime etc. Anarhia politică aducea prejudicii atât economiei domeniale, pe cale de a se dezvolta, cât și celei orășenești. Canalizarea spiritului războinic al cavalerilor în afara Europei
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
desfacere și aprovizionare. Participarea masivă a țărănimii la cruciade se explică, pe de o parte, prin pauperizarea ei, pe de altă parte, prin spiritul de colectivitate și solidaritate foarte puternic în Evul Mediu, fapt dovedit cu prisosință în timpul cruciadelor copiilor. Principii s-au alăturat și ei cruciadelor deoarece nu puteau rămâne în afara unei lupte care le ar fi adus noi stăpâniri, prestigiu și glorie, dar, de la început, între idealul nobiliar și cel popular a existat o prăpastie. Posibilitatea unor acțiuni militare
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
1300 de călăreți (cavaleri) și 12 000 de infanteriști cruciați englezi, francezi și germani, conduși de cavalerii nobili ca Raimond al IV-lea de Toulouse (Conte de Toulouse, marchiz de Provența și conte de Tripoli), Tancred de Taranto (cavaler normand, Principe de Galileea și regent al Antiohiei), Robert al II-lea de Flandra, Robert Curthose și Godefroy de Bouillon (Senior de Bouillon, Duce al Lotharingiei Inferioare și viitor suveran al regatului Ierusalimului). Cetatea era apărată de doar 400 de călăreți fatimizi
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
Branul, putând astfel să-l ia prin surprindere oastea formată din austrieci și secui: bătălia de la Zărnești a fost catastrofală pentru imperiali, generalul Heissler fiind luat prizonier. Tot acolo a murit și Constantin Bălăceanu. Deși l-au încoronat pe Tököli principe al Transilvaniei, sosirea armatei ducelui de Baden i-a determinat pe învingători să se retragă la sudul Carpaților. În conflictul dintre turci și austrieci, vara lui 1690 a dus mutarea frontului la nord de Dunăre și în vest, Țara Românească
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
au fost consemnate de Del Chiaro. În primul rând, era acuzat de corespondența secretă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția și de faptul că transmitea acestora știri despre turci. Era de asemenea învinuit pentru diploma austriacă prin care era declarat principe al Sf. Imperiu Roman (2), pentru sărăcirea țării în dauna îmbogățirii sale (3), pentru că locuia la Târgoviște 6 până la 7 luni pe an, aducând astfel pagube Bucureștilor (4) și pentru că cumpărase multe moșii, pregătind pe una construirea unui mare palat
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România. Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorință de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului și al sprijinitorilor săi întâmpină rezistența
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
în noaptea de 10/22-11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuși Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privința factorilor reacționari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din 1857 (fapt susținut și de o scrisoare adresată unui diplomat străin). Pe actul iscălit de Cuza scria: „"Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Proclamarea domnitorului Carol I și aprobarea Consituției din 1866 s-au făcut printr-un plebiscit cu rezultate asemănătoare (peste 99% voturi pentru) cu cel din mai 1864. Această abdicare silită putea avea consecințe grave
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
că a fost lung timp un adversar înverșunat al lui Ionel Brătianu, s-a apropiat de acesta și a devenit ministru în guvernele Știrbey și Brătianu din 1927, intrând după moartea subită a liderului liberal în PNL. Un susținător al principelui Carol, Argetoianu a îmbrățișat „restaurația” din 8 iunie 1930 și a ajuns din nou ministru în 1931, în dificila guvernare Iorga-Argetoianu, confruntată cu efectele Marii crize economice. Eșecul întreprinderii l-a ținut pe boierul de la Breasta în anii 1930 în
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
Regelui Ferdinand, care este succedat de nepotul său minor, Mihai. Conducerea statului român revine de facto unei regențe formate din trei persoane, care se dovedește incapabilă să gestioneze apartinic conflictele politice interne. În aceste condiții, o reîntoarcere în țară a principelui Carol - fiul lui Ferdinand, care renunțase în favoarea fiului său la tron - devine o ipoteză plauzibilă și recurentă, deși ilegală în conformitate cu legislația în vigoare la acel moment și testamentul Regelui Ferdinand. Partidul Național Liberal și noul său conducător se conturează ca
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
În anul 1519 Neagoie Basarab împreună cu Ștefan al IV-lea trimit un singur ambasador la Vatican prin intermediul căruia "Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi" promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la "sfânta expediție împotriva lui Selim, tiranul turcilor". Țara rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman. Neagoe Basarab a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe (în Țara Românească și în toate țările din Balcani). În timpul domniei sale
Neagoe Basarab () [Corola-website/Science/297451_a_298780]
-
23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului. Numit președinte al Consiliului de Miniștri de către adversarul său Carol al II-lea în contextul pierderilor teritoriale din 1940, l-a constrâns pe rege să abdice în favoarea principelui moștenitor Mihai (sub a cărui domnie nominală a guvernat cu puteri dictatoriale). Nu a primit sprijinul politic al partidelor democrate, motiv pentru care a cooptat în guvern Mișcarea legionară cu Horia Sima în frunte, eliminată de la putere după Rebeliunea legionară
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
către nord-vestul subcontinentului indian, urmată de migrația în afara Indiei. Nu se cunoaște exact locul romilor în societatea indiană. O ipoteză este aceea că ei ar fi facut parte din clanul războinic al rajpuților (casta Kșatriya). În 1192 armatele aliate ale principilor din Rajput au fost înfrânte în Bătălia de la Tararori, la nord-vest de Delhi. După înfrângerea suferită în lupta cu Mohamed Ghur, clanul războinic nord-indian Rajput (casta Kșatrya) ar fi plecat împreună cu familiile spre ținuturile arabe și turce, și apoi în
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
a Reginei Maria, calitate în care a servit până în anul 1929, când s-a recăsătorit a treia oară. Adina Ionescu a încetat din viață la București în 1975 la vârsta de 84 de ani. În 1929 s-a recăsătorit cu principele polonez Jean Korybut Woroniecki. Datele despre locul și data încheierii căsătoriei cu Adina nu sunt foarte clare, existând și opinii că ea nu a existat de fapt, relația fiind doar una de concubinaj. Idila dintre Take și Adina Cordescu a
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
unor motive politice: Roma a fost capitala Imperiului Roman până la data de 11 mai 330, însă ideea de primat politic apare mai târziu la Biserica din Constantinopol, care dorea primatul. Intre secolele III-V are loc procesul de afirmare a principilor fundamentale ale autorității papale și nașterea instituției pontificale, favorizând ideea succesiunii apostolice, conform căreia Apostolul Petru, martirizat la Roma, a primit “cheile împărăției” și privilegiul de a crea o ecclesia de la Isus. Doctrina Sfântului Petru era recunoscută în mediile romane
Biserica Romano-Catolică () [Corola-website/Science/297536_a_298865]
-
acumulau mai multe funcții bisericești pe care nu le îndeplineau, dar din care obțineau beneficii materiale. Mulți membri ai înaltei ierarhii bisericești preferau să rezideze la Roma, fiind centrul de putere și de influență al curiei papale, sau la curțile principilor, uitând de asistență și îndrumarea enoriașilor. În ciuda reformei gregoriene, clerul continuă să fie imoral și ignorant, iar papii și cardinalii erau corupți. Papii din timpul renașterii erau susținători ai culturii, astfel, au recurs la fiscalitate excesivă și la "indulgențe" pentru
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
Luther. El considera că împărtășania era un ritual simbolic. Martin Bucer a activat la Strassbourg. A mediat între reformatori și a organizat întâlniri dintre Calvin și Luther, încercând să-i aducă pe un front comun. Luther s-a apropiat de principi, condamnând țăranii revoltați în 1525, susținând formarea unor "Landerskirtchen"- biserica teritorială și a scris Catehismul. Treptat, luteranismul se răspândește. În 1525 se răspândește în Prusia, fondată de Ordinul Teutonic. Albert a trecut la luteranism și a devenit duce al Prusiei
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
a încheiat după moartea lui Luther, prin pacea de la Augsburg, care, în 1555, a statuat principiul ""cuius regio, eius religio"" (a cui este conducerea, a aceluia este și religia). Toleranța religioasă nu era recunoscută încă, ci doar era afirmat dreptul principilor de a impune religia pentru care au optat și supușii lor. Cine nu dorea să accepte schimbarea de confesiune, putea părăsi principatul. Astfel, reforma a avut succes în sud-estul Germaniei, în zona renană, diviziunea religioasă fiind durabilă. Faptele pioase, participarea
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
secolului al XIX-lea, întreaga vale a Prahovei era organizată că o singură comună, denumită "Podul Neagului", cuprinzând întreaga vale, de la Predeal la Posada. În 1864, cătunele Posada și Podul Neagului au fost alipite comunei Comarnic. La 5 august 1866 principele Carol I al României a ajuns la Mănăstirea Sinaia, situată pe atunci în comuna Podul Neagului. Acesta s-a implicat în organizarea regiunii și, în 1874, cătunele rămase în afara comunei Comarnic au primit numele de "Sinaia", o comună cu reședința
Sinaia () [Corola-website/Science/296714_a_298043]