KorAP: Find »[drukola/base=rochie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...332 333 334 ...367 >

9,175 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

doar în lenjerie intimă și pantofi cu toc cui. Acum e ceva între păpușă Barbie și cadou cu pocnitoare de Crăciun. — Hei! Vezi că s-a blocat. Dă din mână fără nici un rezultat, pentru că mâna i-a rămas lipită de rochie. — Pe bune? exclam nevinovată. O, Doamne! Se mai întâmplă. — Păi, ce stai, ajută-mă să ies din ea! Face câțiva pași, iar eu mă dau repede înapoi, să nu cumva să mă apuce de braț. Mă simt de parcă aș avea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
fac vizite de control la clientele astea. Cine știe cum se-mbracă, atunci când le scap din ochi? — Uite-o, spun, arătând din cap spre hibridul de păpușă Barbie și cadou cu pocnitoare de Crăciun, care încă se mai luptă să-și desfacă rochia. — E OK, spune Laurel, intrând în cabină. Las-o cu subsemnata. — Ce? Cine e? Amy ridică ușor capul dezorientată la auzul vocii lui Laurel. Iisuse. Nu se poate. E... — Da, spune Laurel, închizând ușa. Eu sunt. Rămân în picioare în fața

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
e la pământ. N-am putut să fac rost de altă firmă care să preia organizarea. M-a bârfit în tot orașul. Se pare că toți mă consideră „dificilă“. Auzi, „dificilă!“ Firma de catering nu îmi mai răspunde la telefon, rochia e prea scurtă, cei de la florărie sunt niște idioți... Îmi pare foarte rău, zic neajutorată. Crede-mă, habar n-am avut de chestia asta... — A, sunt sigură că habar n-ai avut. Și că nu mureai de fericire la Robyn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nou. Ca noi doi să fim iarăși normali și fericiți. Să privim apusul. Fără bagaje, fără discuții inutile. Doar noi doi, împreună. Parcă am uitat complet de ceea ce contează cu adevărat, nu? N-am mai văzut decât șampania și spuma. Rochia, tortul și cadourile. Când singurul lucru care contează este ca Luke să vrea să fie cu mine, și ca eu să vreau să fiu cu el. O, Doamne, cât de proastă am putut să fiu... Începe să-mi sune mobilul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
îl iubesc pe el, el mă iubește pe mine și vrem să rămânem împreună tot restul vieții. În clipa în care mi-l imaginez pe Luke sărutându-mă în lumina apusului caraibian, îmi dau iar lacrimile. Cui îi pasă de rochia lu’ pește? Cui îi pasă de recepția uriașă și de tonele de cadouri? Nimic din toate astea nu are nici o importanță! Am să mă îmbrac cu un sarong simplu și am să fiu în picioarele goale, și o să ne plimbăm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Așa că am făcut cum am crezut eu că e mai bine. OK? Cum spui tu, zic. Am încredere în tine. Mersi, Robyn. După ce pleacă Robyn, se aude un ciocănit ușor în ușă și intră Christina, care arată absolut superb în rochia ei auriu pal Issey Miyake și are un pahar de șampanie în mână. — Ce face mireasa noastră? zice surâzând. Emoționată? — Nu chiar! spun. Ceea ce e relativ adevărat. De fapt, e perfect adevărat. Sunt dincolo de emoție. Ori totul iese exact conform

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Christina. Clatină din cap. Dacă reușești chestia asta, meriți Premiul Nobel pentru ingeniozitate. Ridică paharul. În sănătatea ta. Și mult noroc. — Mersi. — Hei, Christina! Ne uităm în jur și o vedem pe Erin venind spre noi. Are deja pe ea rochia violet de domnișoară de onoare, părul îi e strâns într-un coc medieval, iar ochii îi strălucesc de încântare. — Ce cool e ideea asta cu Frumoasa din pădurea adormită! Ai văzut rochia lui Becky? Nu-mi vine să cred că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Erin venind spre noi. Are deja pe ea rochia violet de domnișoară de onoare, părul îi e strâns într-un coc medieval, iar ochii îi strălucesc de încântare. — Ce cool e ideea asta cu Frumoasa din pădurea adormită! Ai văzut rochia lui Becky? Nu-mi vine să cred că eu sunt domnișoara de onoare! N-am mai fost în viața mea! Cred că Erin a fost foarte flatată de faptul că a fost promovată. Când i-am spus că prietena mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
a fost promovată. Când i-am spus că prietena mea Suze nu poate veni și am întrebat-o dacă nu vrea să îmi fie ea domnișoară de onoare, a izbucnit pur și simplu în lacrimi. Încă nu i-am văzut rochia de mireasă, spune Christina. N-am curaj. — E foarte frumoasă! protestez eu. Vino să ți-o arăt! O conduc în camera somptuoasă unde rochia făcută de Danny tronează pe umeraș. — Ei, văd că e întreagă, observă Christina laconic. E un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ea domnișoară de onoare, a izbucnit pur și simplu în lacrimi. Încă nu i-am văzut rochia de mireasă, spune Christina. N-am curaj. — E foarte frumoasă! protestez eu. Vino să ți-o arăt! O conduc în camera somptuoasă unde rochia făcută de Danny tronează pe umeraș. — Ei, văd că e întreagă, observă Christina laconic. E un început bun. — Christina, zic, nu e ca tricourile alea. Asta face parte dintr-o categorie superioară. Uită-te la ea! Nici mie nu-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
parte dintr-o categorie superioară. Uită-te la ea! Nici mie nu-mi vine să cred ce treabă nemaipomenită a făcut Danny. Deși n-aș recunoaște în veci asta în fața Christinei, nu prea contam pe faptul că voi purta această rochie. Ca să spun adevărul adevărat, am făcut probe peste probe la rochia Vera Wang până acum o săptămână. Însă, într-o noapte, Danny mi-a bătut la ușă, extrem de radios. M-a târât până sus, la el în apartament, m-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nu-mi vine să cred ce treabă nemaipomenită a făcut Danny. Deși n-aș recunoaște în veci asta în fața Christinei, nu prea contam pe faptul că voi purta această rochie. Ca să spun adevărul adevărat, am făcut probe peste probe la rochia Vera Wang până acum o săptămână. Însă, într-o noapte, Danny mi-a bătut la ușă, extrem de radios. M-a târât până sus, la el în apartament, m-a tras după el pe hol și a deschis larg ușa de la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
a bătut la ușă, extrem de radios. M-a târât până sus, la el în apartament, m-a tras după el pe hol și a deschis larg ușa de la camera lui. Și am rămas mută de uimire. De la distanță pare o rochie albă de mireasă în stil tradițional, cu corsaj strâns pe corp, fustă plină și romantică și trenă lungă. Însă, pe măsură ce te apropii tot mai mult de ea, începi să remarci miile de detalii care o fac unică și specială. Volanele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
albe de denim de la spate. Pliurile și încrețiturile marca Danny din talie. Paietele albe, ștrasurile și mărgeluțele care brodează întreaga trenă, ca și cum cineva ar fi răsturnat o cutie de bomboane pe ea. N-am văzut în viața mea o asemenea rochie de mireasă. E pur și simplu o operă de artă. — Ce să zic, spune Christina. Când mi-ai spus că ai de gând să porți ultima creație a tânărului domn Kovitz, am fost un pic îngrijorată. Însă trebuie să recunosc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
un lucru foarte bun. Vraja a fost spulberată. Luke s-a trezit din nou la viață. Mă aplec spre el și îl sărut, după care mai iau o înghitură din băutura lui. — Ar trebui să mă duc să-mi pun rochia. — Păi nu rămâi cu hanoracul ăsta sexi? zice Luke zâmbind cu gura până la urechi. Păi, asta aveam de gând. Dar acum că l-ai văzut, n-am ce face... trebuie să mă îmbrac cu altceva... Mă ridic să plec, după

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nu, spun nevinovată. Nu, nu cred. Ne vedem la nuntă. Douăzeci Nu-mi vine să cred că am reușit să ajung la acest moment. Nu-mi vine să cred că toate astea se întâmplă cu adevărat. Am pe mine o rochie de mireasă. Și în păr o diademă care lucește de-ți ia ochii. Sunt mireasă. În timp ce Robyn mă conduce pe coridoarele tăcute și pustii ale Hotelului Plaza, mă simt ca președintele SUA într-un film de la Hollywood. — Frumoasa a pornit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
vine să las toate astea și să fug. Dar unde să fugi? N-am ce face, trebuie să continuu. Erin și celelalte domnișoare de onoare mă așteaptă și, în clipa în care ne apropiem, toate rămân cu ochii țintă la rochia mea. Habar n-am cum le cheamă. Sunt fetele unor prieteni de-ai lui Elinor. După ziua de azi, probabil că n-am să le mai văd niciodată. — Filarmonica. Fiți pe recepție, ne apropiem, spune Robyn în cască. — Becky! Ridic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
îl fac, mă simt ca o primă balerină care face un arabesc perfect, la Covent Garden. Sau ca o vedetă de film care sosește la Oscar. Muzica cântă, toată lumea mă privește, în păr am bijuterii și am cea mai frumoasă rochie pe care am purtat-o vreodată. Știu că nu voi mai trăi niciodată un asemenea moment, în viața mea. Niciodată. În clipa în care ajung la capătul culoarului, încetinesc, pentru a inspira din plin această atmosferă și acest parfum minunat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Mirele și mireasa! Plecați! — OK! zic către flori. Plecăm! Îl apuc repede pe Luke de braț și pornim pe culoarul dintre scaune, traversând din nou pădurea fermecată. Nu suntem căsătoriți, spune Luke siderat. O ditamai pădurea, patru sute de oameni, o rochie albă uriașă și nu suntem căsătoriți. — Șșșș! îi zic supărată. Nu spune nimănui! Mi-ai promis ca, dacă lucrurile ți se par un pic ciudate, n-ai să mă întrebi nimic și-o să faci cum zic eu. Ei bine, fă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
văd pe Danny cu un aer victorios, cu câte un pahar de șampanie în fiecare mână și o țigară în gură. Douăzeci! Cel puțin! O tipă m-a pus să-i iau măsurile chiar acolo, pe loc. Toată lumea zice că rochia e mortală. Și, când le-am spus că am lucrat cu John Galliano... — Danny, n-ai lucrat în viața ta cu John Galliano! — I-am înmânat o dată o cană de cafea, zice defensiv. Și mi-a mulțumit. În felul lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
văd. Ne întoarcem amândoi să ne uităm la Elinor, care e așezată la masa centrală, înconjurată de doamne elegante. Are o vagă îmbujorare în obraji și n-am văzut-o în viața mea atât de animată. E îmbrăcată cu o rochie verde pal până-n pământ, are tone de diamande și arată ca regina balului. Ceea ce, într-un fel, și este. Aceștia sunt prietenii ei. Asta e de fapt petrecerea ei, nu a lui Luke și a mea. E un spectacol minunat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Laurel, îmbujorată toată și fericită de la atâta dansat. — Ce petrecere reușită, Becky, zice. Și ce formație. Iisuse, aproape că uitasem cât de mult îmi place să dansez. Arunc o privire critică asupra înfățișării ei. — Laurel, zic. Nu sufleci mânecile unei rochii Yves St. Laurent, de o mie de dolari. Mi-era cald, ce vrei? spune ridicând din umeri amuzată. Becky, îmi pare rău că trebuie să-ți spun asta. Coboară glasul. Dar nu mai e mult până când trebuie să pleci. — Deja

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
el, de la telefonul la care vorbesc. — Faptul că te-ai limitat la doar două nunți. Pe bune, dacă oricum voiai să o faci de mai multe ori, de ce nu de trei ori? De ce nu de șase ori? Șase petreceri... — Șase rochii... se bagă și Luke. — Șase torturi... Știți ceva, ia mai terminați! zic ofuscată. Știți bine că n-am făcut-o intenționat. Pur și simplu... așa s-a întâmplat. — Așa s-a întâmplat, mă îngână Danny mustăcind. Becky, cu noi nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mai terminați! zic ofuscată. Știți bine că n-am făcut-o intenționat. Pur și simplu... așa s-a întâmplat. — Așa s-a întâmplat, mă îngână Danny mustăcind. Becky, cu noi nu trebuie să te prefaci. Ai vrut să porți două rochii. N-ai de ce să te rușinezi... — Danny, vorbesc la telefon! Mă uit pe geam. OK, Suze, cred că suntem la zece minute de voi. — Nu-mi vine să cred că ai reușit, zice Suze la celălalt capăt al firului. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
că a mers! Îmi vine să mă duc să le spun la toți! — Mai bine nu! — Dar e absolut incredibil! Când te gândești că azi-noapte erai la Plaza și acum... Se oprește, alarmată. Hei, sper că nu ești tot cu rochia de mireasă! — Normal că nu! zic, chicotind. Nu sunt chiar așa tâmpită. Ne-am schimbat în avion. — Și cum a fost călătoria? — Cool de tot. Pe bune, Suze, cred că de-acum încolo n-am să mai zbor decât cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]