11,672 matches
-
absolvire, după care realitatea presiunilor materiale (cursa după audiții, agenți și manageri) câștigă teren, În detrimentul celor artistice. În New York sunt mii de actori șomeri care, În așteptarea șansei de a primi un rol, conduc taxiul sau servesc la restaurant ca să supraviețuiască. Momentul În care un tânăr plonjează În această realitate e cel mai delicat, pentru că pot pierde tot ce au acumulat În școală din cauza lipsei de garanții pentru viitor. Unii speră să ajungă pe Broadway ori Încearcă să joace În seriale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
băutură. Subiectul piesei este și acesta, la fel cum și „geamănul“, dublul, este unul dintre subiecte. Când Viola naufragiază În Iliria, convinsă că și-a pierdut fratele În furtună, pe mare, e nevoită să joace un rol nou pentru a supraviețui. Sub numele de Cezario, În care rezonează idealul ideii ezoterice despre omul evoluat (Cezar-io/Rege), Viola devine un paj În serviciul lui Orsino, dar de fapt ea se află În serviciul adevărului și al iubirii. Tema rolului pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Căci Încă o mai aud. Acum se aude foșnetul argintiu rostind „Suchard“; apoi hârș-hârș-hârș, un cuțit pentru fructe tăind foile publicației La Revue des Deux Mondes. Începe o perioadă de declin: citește Bourget. Nici un cuvânt de-al lui nu va supraviețui. Condamnarea se apropie. Sunt pradă disperării, luptându-mă să atrag somnul, deschizând ochii la fiecare câteva secunde pentru a controla licărirea tot mai firavă și Închipuindu-mi paradisul ca pe un loc unde un vecin, care n-are somn, citește
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
englezoaică, deja bătrână În ochii mei În 1904, la Abbazia, avea pe atunci peste nouăzeci de ani și era sănătoasă; n-am știut nici că guvernanta celor două surori mai mici ale tatei, Mlle Bouvier (ulterior Mme Conrad) i-a supraviețuit tatei cu aproape o jumătate de secol. Venise În casa lor În 1889 și stătuse șase ani, fiind ultima dintr-o serie de guvernante. Un mic și frumos album alcătuit În 1895 de Ivan de Peterson, tatăl lui Peter, Înfățișează
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care făcuse din mine un copil minune timp de câteva luni (astăzi nu sunt În stare să Înmulțesc 13 cu 17 fără creion și hârtie; totuși pot să le adun dacă sunt așezate frumos una sub alta); dar fluturii au supraviețuit. Mama adunase o Întreagă bibliotecă și un muzeu În jurul patului meu și dorința arzătoare de a face o caracterizare exhaustivă a unei noi specii a Înlocuit-o pe aceea de a descoperi un nou număr prim. Călătoria la Biarritz din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
șerpuirile luminii mele În urcuș, Tamara aștepta, cocoțată pe parapetul lat, rezemată de o coloană. Stingeam felinarul și Înaintam bâjbâind spre ea. Întotdeauna dorești să vorbești mai elocvent despre asemenea lucruri, despre multe altele care speri Întotdeauna că ar putea supraviețui captivității În grădina zoologică a cuvintelor - dar străvezii tei Îngrămădiți lângă casă Înăbușă monologul Mnemosinei cu trosnetele și gemetele lor În noaptea agitată. Suspinul lor va dăinui. Burlanul dintr-o parte a terasei se aude bolborosind constant, ca o persoană
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ieșire din tragica dilemă decât o moarte demnă de un adevărat voievod, cu sabia în mână, în luptă, singur, și singur chiar, potrivnic unei întregi oștiri: îl obsedează moartea împăratului Constantin Paleologu, căzut eroic cu spada în mână, nevrând să supraviețuiască căderii Constantinopolului său: Nu poți fi înfrânt, dacă lupți până la moarte". De fapt, era o sinucidere deghizată, glorioasă însă, ce-i salva onoarea, demnitatea, rămânând în viitorime un Ștefan Voievod neînfrânt, cu aureolă de martir, ce-i satisfăcea și orgoliul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
asemenea, stă rolul educativ deci "actualitatea". Și cât e de necesară această purificare în această epocă de sărăcie spirituală, de rătăcire a omului față de sine, de înstrăinare față de propriul popor, de negare a valorilor lui trecute și actuale (câte mai supraviețuiesc). Romanul "Patimile după Ștefan" se vrea o mărturie, un răscolitor poem de înălțare, de demnitate națională a istoriei noastre, a ființei noastre, pentru care putem fi mândri, recunoscători lui Ștefan cel Mare, care, cu toate "păcatele lui", și astăzi, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ajunge aerul, și continuă cu glas înăbușit: În noaptea aceea, am ieșit cu toți ai mei la procesiunea pentru mântuirea orașului de urgia păgânilor. Nu știam ce curând în zori chiar vor muri cu toții... Numai eu am avut nefericirea să supraviețuiesc... Toți sfinții, arhanghelii, Dumnezeu din Ceruri n-ar mai fi putut salva Constantinopolul asediat ce se zbătea în spasmele morții. Noi, pe ziduri, luptam deznădăjduiți, cu ultima fărâmă de putere, după săptămâni și săptămâni de asediu. Prea bine știam că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ziua mă zvârcolesc. Ce va fi cu Moldova? Cum se va sfârși nebunia asta? Atâta sânge... Mi-e teamă. Și Bogdan e atât de mititel... Ce va fi cu noi? Mă visez când pribeagă, când roabă la Stambul. N-aș supraviețui... Mă frământă și pe mine. Într-o zi, mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat, așa, într-o doară, chipurile "Ce facem dacă...?" S-a uitat urât la mine: "Nici nu mă gândesc", a mârâit el. Două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai lasă ei... Boierii se dezlănțuiesc: Da! Da! Să le dăm! Mai bine o pace strâmbă, decât un război nimicitor! Îi stropșim! I-am mai belit o dată! Când bate furtuna, de nu te pleci.... te frângi! Cu prețul robiei?! Să supraviețuim! Mă doare capul când mă gândesc numai, spune Stanciu. Crezi că pe mine nu mă doare?! îi răspunde Ștefan. Ard cinci lumânări pe noapte. Nu-i ușor să spun " Da!". Dar și mai greu să spun "Nu!". Le-am ticluit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mi-e rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor și neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor...” (278). Viața e atât de aspră încât, uneori, și cei slabi sunt nevoiți să ucidă pentru a supraviețui: „O făptură sleită de puteri încearcă să ucidă sau să prindă o altă făptură lipsită de puteri” (245). Există însă și făpturi care înving moartea, nu altfel, fiindcă nu poate altfel, decât acceptând-o cu curaj. Din păcate, sunt capabili
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
De câte ori sting lumina și holul se prăbușește în beznă, nu se pare că moarta, acolo unde o fi ea, se întristează. * După plecarea noastră de pe Florilor „la bloc”, strada și cartierul în care am locuit 17 ani (1956-1973) au mai supraviețuit aproximativ zece. După care, intrând într-o vastă zonă de demolare, au fost, pur și simplu, rase de pe fața pământului. Auzisem că nu mai exista nici cinematograful „Tomis”, nici Căuzașii, nici Calea Văcărești, nici străzile Florilor și Olteni, nici o parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să mi-l explic prin „imposibilitatea” unor transformări de asemenea proporții. Care, în mod normal, necesită un lung interval de timp (decenii, o jumătate de secol cel puțin). În orice caz un interval căruia eu n-aveam cum să-i supraviețuiesc. Trebuia deci să fiu „mort” văzând ceea ce vedeam: o întreagă parte a unui oraș nu poate să dispară într-un an-doi! Instinctiv, remăsuram în ani obișnuiți, omenești, „marile prefaceri” (distrugeri) efectuate într-un ritm dement și socoteala care rezulta excludea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Și ea era gata-gata să se prăpădească, încât, ca să nu moară nebotezată, au dus-o repede la biserică. Slăbuță și bolnăvicioasă în copilărie, a învățat destul de greu, cu poticneli, a rămas tot slăbuță, dar a devenit neînchipuit de rezistentă. A supraviețuit tuturor fraților și surorilor ei, în număr de șase. Acum înțeleg secretul longevității sale: tanti Șura trăiește și anii fratelui ei geamăn, care n-a apucat să trăiască măcar o zi. Tanti Șura e văduvă de zece ani. Uneori se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a accidentelor de circulație!! La ce i-or fi trebuind aceste cifre? Răutate bătrânească? Satisfacția octogenarului de a vedea câtă lume tânără se prăpădește? Lume care, dacă n-ar fi fost accidentele, ar mai fi trăit o grămadă de ani, supraviețuindu-i cu nerușinare, dar căreia, iată, nu i-a mers? Posibil. Dar insuficient. Poate că tata are nevoie și de aceste victime pentru ca mulțimea morților, în general, să crească și astfel moartea să pară mai ușoară. E ca pe stadion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să mori cinstit și sărac. Sigur o prostie mi se pare să vrei să mori bogat. Mai mare prostie nici că se poate! Căci la ce-ți mai folosește bogăția murind? Sărac, măcar scapi de sărăcie, iar renumele cinstei îți supraviețuiește. * Nu mai e de glumit: am rămas (în plan social) singur, singur. * Alături de atâtea conformisme laice, bântuie la noi, în ultimii ani, vrând parcă să se ia la întrecere cu ele, conformismul religios. După 1989 am devenit cu toții mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de mult s-ar complica (și tocmai complicându-se și sofisticându-se devine o junglă de gradul doi), se va degrada și dezorganiza, inevitabil, până la dispariție, indiferent dacă peste sute de mii sau milioane de ani, în vreme ce ordinea junglei îi va supraviețui, iar când va dispare și ea prin înghețarea sau spulberarea planetei, ordinea ei ca atare, principiul ei generator și schema ei morfologică, va rezista în cosmos, ca epifanie permanentă, virtuală sau actuală, a sa. Logica desfășurării și creșterii până la inextricabil
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cei năpăstuiți, în care includeam toate ființele din toate regnurile. Lucru valabil până la ora la care scriu. Că n-am pus iubirea în primul rând, asta însemna că din prima mea pasiune se pare că învățasem ceva: că nu voi supraviețui niciodată caracterului meu pasional, extremist, dacă nu mă voi „înarma”, în eventualitatea unei noi pasiuni, cu o pasiune de bază pentru cunoștințe, în primul rând, aspirând la acea înțelepciune despre care vorbea Ecleziastul, aducând multă suferință, dar și multă consolare
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
iubire, scrisă în anii când se îndrăgostise de Mathilde Debrowski, pe care el o numea Methilde, vrând să transcrie prin asta dulceața dialectului din nordul Italiei. Stendhal a fost refuzat, devenind un mal aimé, un neiubit, dar unul care va supraviețui tentației sinuciderii scriind cartea despre iubire, sperând, vai, că această carte va cădea într-o zi în mâinile celei de care era îndrăgostit și că ea se va îndura de suferința lui... În cartea citită și recitită de mine, la
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și mai obișnuit e că însăși dragostea moare între cei doi. Sau mai bine spus: iubirea își ia valea, căutând alți nebuni ca să intre în foc cu ei și să ardă intens cum îi place. Stendhal, ca și Goethe au supraviețuit atât de elegant scriind cărți, ca și cum scriitorii (și alți artiști) ar primi o grație specială pentru suferința lor exagerată, pentru sângele pierdut pe „câmpul de luptă”. Noaptea m-am trezit brusc și am recitit din scrisorile lui René: Credința mea
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
discuta filmul despre mine. La sfârșit vorbim despre credință și îngeri. Apoi cum, aflându-se lângă patul nepoatei sale abia născute, muribunde, s-a rugat ca să trăiască, intens, și ridicând ochii a văzut un înger, într-o străfulgerare. Fetița a supraviețuit și i s-a dat numele... Gabriela! Iunie Am început să scriu o nouă carte de nuvele, semănând cu niște romane în miniatură. Folosesc suedeza, dar chiar și franceza, și ca fond muzical limba maternă, pe care se bazează totul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
care nici un pictor nu-l va putea reproduce exact. Da, toamna vine spre mine, ca toate anotimpurile, cu un ireal aparte, plin de inspirație, adică entuziasm. Fără entuziasm, un fel de profundă energie psihică și fizică, n-aș putea să supraviețuiesc vieții diurne, care mă apasă cu exigențele ei teribile. Trebuie să lucrez mereu, să fac progrese în limba țării în care am aterizat, să arăt ce pot mai departe, să nu adorm pe laurii câștigați. Miza vieții e obscură, dar
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
cineva trebuie să moară. În cazul creatorilor, o dată cu iubirea și arta, rămânând de presupus o înnoire dureroasă. La artiști ca Picasso, de exemplu, iubirile l-au înnoit sublim pe maestru, lăsând „să moară” nu numai iubirile, dar și modurile artei, supraviețuind prin perpetuă înnoire admirabil. Mă întreb mereu, citind memoriile lui Chagall, cât de nocivă este critica, mai ales a celor mai apropiați. El scrie că ea distruge entuziasmul, care trebuie să fie prezent ca încredere în propriile forțe. Critica, chiar dacă
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
zi pentru dreptul la kitsch-ul meu! Istoria oamenilor e adesea plină de ironii de acest fel! Într-o zi - poate în curând - voi scrie o carte mare despre familia mea, despre lupta disperată a micii burghezii belgiene pentru a supraviețui. (E ora șapte seara și am băut două pahare de țuică pentru a-mi fortifica moralul, pentru a-mi salva inima. Sunt singur acasă - părinții mei sunt plecați la Paris, pentru o vizită la sora mea.) Când am ajuns, joi
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]