9,893 matches
-
de satul Băiceni) cuprinde așezări din secolele al II-lea-al III-lea e.n., al IV-lea e.n., al VIII-lea-al X-lea și al XV-lea; situl de la „Tarlaua Grajd”, de la marginea de est a satului Bărbătești cuprinde vatra medievală a satului Bărbătești (secolul al XV-lea), precum și așezări din eneolitic (cultura Cucuteni), perioada Latène, secolele al V-lea-al IV-lea î.e.n. (perioada Halstatt), secolele al II-lea-al III-lea e.n., secolul al IV-lea și secolul
Comuna Cucuteni, Iași () [Corola-website/Science/301271_a_302600]
-
sursă de apă (lacul Ezăreni) și apropierea de un târg - zona intens circulata (Iași). La început, sătul a fost de tip risipit, fiind locuit de circa 4-5 familii. Urmașii acestor familii au împărțit moșia moștenita, redistribuind-o (terenul moștenit devine vatra și o nouă moșie). Astfel, prin creșterea demografică, redistribuirea terenului și/sau vinderea lui, sătul a devenit de tip răsfirat-adunat. Contextul geografic este variat. La intrarea în sat (la dreapta de la șoseaua principala) începe primul deal (colina), la baza căruia
Horpaz, Iași () [Corola-website/Science/301285_a_302614]
-
care separă Horpaz de Dancaș. În continuarea drumului principal din sat este o ieșire (cotitură la dreapta), un drum cu podeț peste sântul de ploaie, care duce la moșia satului (recent, s-a mai vândut din teren și a devenit vatra). În cadrul ultimului deal este un ultim drum-anexă, spre biserică satului (ctitorita de vechile familii din sat și de actualul morar al satului, care a construit un prăznicar și a donat o stație de amplificare). Satul vechi se termină cu "câmpul
Horpaz, Iași () [Corola-website/Science/301285_a_302614]
-
este groapă de gunoi. Pădurea (în pantă mai lină) face legătura dintre sat și iazul Ezăreni. În Horpaz se practică în general economia de subzistență, fiind astfel un sat cu funcție mixtă. Sătenii cultiva vită de vie în moșia din vatra și câteva dintre fructele și legumele necesare în gospodărie zilnic (roșii, mazăre, câteva rânduri de cartofi, morcovi, ceapă, bame, mărar, pătrunjel), pomi fructiferi (vișini, cireși albi în general și amari, caiși, gutui). Pe moșia propriu-zisă se cultivă porumb, cartofi, bostani
Horpaz, Iași () [Corola-website/Science/301285_a_302614]
-
est de Popricani; situl din Grădina lui Anton, în marginea de est a aceluiași sat; și cele trei locuri în care este vizibil valul lui Traian, la marginea de nord a satului Popricani, la sud de Rediu Mitropoliei și în vatra satului Țipilești.
Comuna Popricani, Iași () [Corola-website/Science/301301_a_302630]
-
chemat Pocrea sau Pocriș, sau de la poziția unde se află satul, fiind așezat între dealuri și acoperit de păduri și livezi ca de un pocriș. De aceea se zice că la începutul lui ar fi avut și numele de Pocrișa. Vatra satului a fost de la început unde este și astăzi. O parte din răzeși s-au stabilit la început mai la sud, spre Pribești și aceștia erau Popeștii-Pocrecii, iar alții pe valea pârâului Trestiana, ca primi locuitori ai satului Trestiana.” O
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
posibil adevăr, cunoscută fiind dragostea puternică rămasă peste veacuri în sufletul poporului pentru marele voievod, devenit mare și sfânt, canonizat, însemnat și sărbătorit de calendarul creștin ortodox. Depășind legendele și mergând pe firul documentelor istorice găsim urme ale locuirii acestei vetre de sat din cele mai vechi timpuri. Descoperirile arheologice făcute prin cercetări realizate în anii 1940, 1951, 1952, 1965, 1971, 1981, 1983 dar și în perioada 1991-1994 pe teritoriul satului Pocreaca dau mărturii ale locuirii acestei vetre de sat încă
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
ale locuirii acestei vetre de sat din cele mai vechi timpuri. Descoperirile arheologice făcute prin cercetări realizate în anii 1940, 1951, 1952, 1965, 1971, 1981, 1983 dar și în perioada 1991-1994 pe teritoriul satului Pocreaca dau mărturii ale locuirii acestei vetre de sat încă din epoca neolitică (aprox. sec. IV î.e.n.). Astfel în Repertoriul arheologic al jud. Iași, alcătuit de cercetătorii Vasile Chirica și Marcel Tanasachi sub egida Institutului de arheologie și istorie “A. D. Xenopol” din Iași sub redacția lui Vasile
Pocreaca, Iași () [Corola-website/Science/301300_a_302629]
-
malurile pârâului Gropi, la vest-sud-vest de satul Muncelu de Sus, și în care s-au găsit urme de așezări din Epoca Bronzului Târziu (cultură Nouă), din perioada Latène (cultură geto-dacică) și din secolul al IV-lea e.n. (epoca daco-romană), precum și vatra fostului sat Balomirești, datând din secolul al XV-lea.
Comuna Mogoșești-Siret, Iași () [Corola-website/Science/301294_a_302623]
-
document din 31 martie 1423 ce întărește panului "Șerbea de la Vaslui, "boier martor în sfatul domnesc, mai multe sate pe apa Vasluiului, ar putea reprezenta prima atestare documentară a satului Șerbești și totodată explica originea numelui. Potrivit legendei, pe vremuri vatra satului era așezată pe albia apei Vasluiului lângă drumul dintre Vaslui și Iași, drum vechi ce se suprapune șoselei naționale de astăzi. Într-una din desele năvăliri tătare satul și biserica au fost incendiate silind locuitorii să-și mute casele
Șerbești, Iași () [Corola-website/Science/301310_a_302639]
-
veche, fiind dovedită de mărturiile străbunilor, dar și de unele toponime, ca, de exemplu:Dealul Bejeniei, situat în nord-vestul satului, denumirea având o semnificație socială, sinonimă cu pribegia, Siliștea Sîngeap sau Poiana lui Sîngeap, loc despădurit, la nordul satului actual, vatră de fost sat. Aici, în Poiana Veverițelor, așa cum o numeau cumanii, domnitorul Iuga cel Olog a întemeiat o mănăstire, pe la 1399, dăruind-o cu pământuri și sate, așa cum era și așezarea Vitejeni, numită așa datorită eroismului locuitorilor în luptele purtate
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
astăzi cheamă la rugăciune pe urmașii slujbașilor mănăstirești de la biserica din satul Pârcovaci. De asemenea, spre pădurea din apropiere, s-a păstrat denumirea veche a unui iaz „ Martina”, după numele soției domnitorului Iuga. Totuși, studiind izvoarele arheologice și documentele recente, vatra satului Sticlăria datează din epoca preistorică, fragmente de ceramică de tip Precucuteni fiind descoperite în punctul Prisecaru-Bița D.-Pintilie C. De asemenea, pădurile din zonă deveneau adăpost sigur pentru populațiile aflate în satele din vale, atunci când erau amenințați de populații
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
cântece satirice, spuneau snoave, povești, ghicitori, jucau tot felul de jocuri distractive, dar nu uitau nici să bârfească tot ce se vorbea prin sat, despre unii și altii. Se mâncau boabe de cucuruz fiert, crupe, covarsă, mălai, sarmale, pâine pe vatra, cozonac, colaci, fructe uscate, nuci, alune și alte bunătăți, pregatite de gazdă sau aduse de celelalte femei. Dupa venirea feciorilor, sporul lucrului scădea considerabil, aceștia luându-le fusul pentru a obține drept plată „câte-o gură”, sau încurcându-le în
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local. Șapte dintre ele sunt situri arheologice situl „Pietrăria din Valea Hainei”; așezarea fortificată de la Crivești; situl de la Hârtop; situl din punctul „Râpa de la Șipot”; situl de la „Fundu”; vatra medievală a satului (toate din zona satului Crivești); și situl de „la Cruce în Fundoaia” de la nord-est de Fedeleșeni. Celelalte două sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica de lemn „Sfântul Nicolae” (1747) din satul Fedeleșeni; și (1762) din Hăbășești
Comuna Strunga, Iași () [Corola-website/Science/301309_a_302638]
-
acea perioada, ca și în prezent, majoritatea locuitorilor au fost și sunt români de religie ortodoxă. Albina figurează ca sat aparținând comunei Bucovăț până în anul 1950. Din anul 1950 a devenit localitate aparținătoare comunei Moșnița Nouă din județul Timiș. Prima vatră a satului a fost stabilită cam la 4 km. de drumul județean Timișoara - Buziaș, la 2 km de Bucovăț. Nemulțumiți de acest amplasament al satului, câțiva săteni au luat drumul Bucureștiului și au reușit mutarea localității lânga șosea. Fiecare familie
Albina, Timiș () [Corola-website/Science/301334_a_302663]
-
se pare că ea a fost complet pustiită și a dispărut spre sfârșitul secolului XVI. Totuși, numele Bogaros apare în mai multe defteruri turcești, referitor la prediumul cu același nume. La conscripția din 1717 ea apare ca fiind nelocuită. Vechea vatră a satului a fost identificată la circa 100 km de satul actual. Satul a fost reînființat la 1769 prin colonizare cu germani, după planul comandantului Timișoarei Neumann. Primii coloniști germani (șvabi) au început să se instaleze în Bulgăruș pe la începutul
Bulgăruș, Timiș () [Corola-website/Science/301346_a_302675]
-
Babșa avea 40 de case. Harta contelui Mercy din 1723 plasează Babșa în districtul Făget iar dicționarul lui Korabinszkydin 1786 în districtul Lugoj. Până la mijlocul secolului XVIII, satul se găsea răsfirat pe ambele maluri ale Begheiului, dar, din cauza inundațiilor frecvenete, vatra s-a mutat mai spre nord iar cătunele componente s-au unit. La 1851 se specifică despre Babșa că este o „localitatea românească cu 710 locuitori greco-neuniți, cu biserică de lemn”. În 1890 avea 895 de locuitori dintre care 882
Babșa, Timiș () [Corola-website/Science/301335_a_302664]
-
probe de sol. A urmat defrișarea pădurii care acoperea spațiul viitoarei colonii. La defrișări au muncit românii din Babșa, care au primit în schimb dreptul de a cultiva pământul respectiv pe o perioadă de 3 ani (1903 - 1906). După defrișarea vetrei, s-au trasat intravilanele, s-au parcelat spații pentru 81 de case, s-au trasat străzi largi, cu trotuare pietruite, trotuare, sistem de scurgeri, fântâni la fiecare colț. Casele au fost construite cu un an înainte de sosirea coloniștilor, de către meșteri
Babșa, Timiș () [Corola-website/Science/301335_a_302664]
-
de la Dumbrava, precum și în apropiere de confluența "Pârâului Priba" cu "Pârâul Livezi" au fost depistate patru sau cinci movile de pământ cu diametrele cuprinse între 20 și 30 m și înălțimea între 0,75 și 2 m. De asemenea, în vatra satului, pe ulița ce urcă de la biserică spre vest, la circa 200 m de biserică, spre sud, într-o grădină, se conturează o movilă de pământ înaltă de 1,5 m, având diametrul de circa 30 m. □ Descoperiri monetare Pe
Bucovăț (Dumbrava), Timiș () [Corola-website/Science/301345_a_302674]
-
pe următoarele coordonate : meridianul 22 grade longitudine estică și paralelă 45,7 grade că latitudine nordică. La poalele acestor dealuri, la mică distanță se află valea râului Timiș, cu lunca să lata de cca. 1 - 2 km. Până la localitatea Gavojdia vatra satului are o altitudine de 20 - 30 m. în formă vălurata de deal cu denumirile locale de: dealul de lângă Caragea, dealul de lângă Buca, dealul de lângă Vasii, Blidariu și dealul de la Trându. Comună are o cultură și tradiție însemnate, care înglobează
Comuna Gavojdia, Timiș () [Corola-website/Science/301362_a_302691]
-
Dejan (Nume anterior: Radovan, Dejani, Dajanfalău, , , )) este un sat în comuna Moravița din județul Timiș, Banat, România. Dejaniul a fost reînființat pe locul vetrei satului "Radovanz" (în română "Radovan"), sat sârbesc distrus de turci. La conscripția din 1717 încă mai apare menționat cu 20 de case, pe locul numit "Radovanz". Harta contelui Mercy din 1723-1725, o pomenește din nou, ca fiind locuită cu români
Dejan, Timiș () [Corola-website/Science/301355_a_302684]
-
din nou, ca fiind locuită cu români, care aveau și o biserică ortodoxă. O parte dintre români s-au strămutat mai apoi în Mramorac, în Banatul sârbesc. În 1786, sârbi și români obligați să părăsească Moravița au înființat o nouă vatră de sat. Moșia pe care s-au așezat aparținea erariului. Administratorul erarial care a aprobat înființarea localității a fost "Iosif Deschan"; din acest motiv satul a fost numit în cinstea lui. În jurul anului 1821 în Dejan s-au mutat primii
Dejan, Timiș () [Corola-website/Science/301355_a_302684]
-
1717 o înregistrează cu numele "Adiasch", cu 50 de case. Vechea așezare era amplasată 8 km mai la nord, între râurile Timiș și Bega. Datorită poziției defavorabile, localitatea veche era deseori inundată. Cu timpul locualnicii au fost nevoiți să mute vatra satului mai la sud, pe partea stângă a Timișului. În 1807, împreună cu satele din împrejurimi, Hitiașul devine proprietate a fondului religionar a Statului. Acest fond era instrumentalizat politic și folosit pentru răspândirea catolicismului în Imperiu. Prin intermediul lui era favorizat cultul
Hitiaș, Timiș () [Corola-website/Science/301367_a_302696]
-
a fost o așezare pur românească. La aceasta s-a atașat cătunul "Țigani", cătun care în perioada interbelică numără 30-40 de familii de țigani.In anul 1941 romi care locuiau în zona Pereu au fost obligați să se mute în vatra satului Sandalac deoarece locul din Pereu a fost achiziționat nestiindu-se prin ce formă de un chiabur numit Laița .În anul 1942 o parte din familiile de romi au fost deportați forțat în Transnistria, unde din spusele bătrânilor că o
Măguri, Timiș () [Corola-website/Science/301377_a_302706]
-
1256. Atunci se numea "Nadasd" și aparținea de Cenad. În anul 1379 Capitulul de Arad oferă acest sat lui Ioan, fiul lui Nicolae de Nadasd.În anul 1471 existau 3 sate toate cu numele de Nadasd situate în apropierea actualei vetre a satului. În diverse documente istorice ce datează din anii 1479 și 1483 localitatea este amintită ca aparținând de Castelul de Saradsituat între Pișchia și Giarmata.În timpul în care Banatul s-a aflat sub stăpânirea turcă nu avem informații referitoare
Nadăș, Timiș () [Corola-website/Science/301379_a_302708]