8,593 matches
-
dată în eroare. Uneori chiar gradele de rudenie sunt eludate, deoarece instinctul devine mai puternic decât rațiunea (VII. 3): călugărul Rinaldo, „băiat frumos și de neam bun”545 (din nou atribute pe care nu le găsim proprii vocației monahale), se îndrăgostește de madonna Agnese, „o frumusețe de femeie, nevasta unui bogătaș”546, și pentru a ajunge la ea îi botează copilul, dovedindu-se în elanul său erotic un veritabil trubadur, deoarece începu „a așterne în versuri cântări, sonete și balade”547
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
plecat. Asistăm la o demitizare a imagisticii feminine, într-un spirit modern, care se apropie mai mult de realism. Cu Il Filocolo (1336-1338), Giovanni Boccaccio continuă să folosească un narator robit de pasiunea pentru o femeie, de data aceasta este îndrăgostit de Fiammetta, pentru care scrie povestea lui Florio și a iubitei acestuia, Biancifiore, de fapt prelucrează o legendă populară cunoscută prin intermediul a două poeme franceze 596 Giovanni Boccaccio, Teseida, a cura di A. Limentani, în Tutte le opere, vol. III
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mai multă nevoie de ajutor, femeile.”600 Firul epic este ramificat: Florio, fiul primului rege al Spaniei, și Biancifiore, o descendentă a unei nobile familii romane (deși acest lucru îi este necunoscut), sunt crescuți împreună. Încă din copilărie ei se îndrăgostesc. Familia lui Florio se opune acestei iubiri și încearcă, prin diferite mijloace, să-i despartă. În cele din urmă o vând pe Biancifiore unor negustori, care o aduc în Orient și o cedează amiralului Alexandriei. Florio își ia un nume
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
un monolog tânguitor, în care evocă exemplele unor personaje mitice cum ar fi Ariadna, Fedra, Aretusa, Hecuba și alte modele de femei abandonate, pe care tânăra le consideră mai fericite decât ea. Cei doi protagoniști simbolizează dragostea profană, concupiscentă, se îndrăgostesc în timp ce citesc „il santo libro d’Ovidio”601, cum numește Boccaccio Ars amatoria. Lucrarea era foarte populară în Evul Mediu și a reprezentat un fel de breviar al acelei „religii” a iubirii care s-a dezvoltat în cultura curtenească. Importanța
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
o alegorie pastorală în cincizeci de capitole, alternând fragmentele epice în proză cu cele în versuri. Opera aceasta ne relatează despre un păstor modest, Ameto, care întâlnește șapte nimfe încântătoare, în timp ce vâna, într-o zi, între Arno și Mugnone. Se îndrăgostește de una dintre ele, Lia, și își petrece zilele vânând în compania lor. Dar iarna aduce după sine o încetare a plăcerilor cinegetice, această perioadă de absență face însă ca pasiunea lui să crească. În cele din urmă, într-o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
este înțelepciunea; Emilia, justiția; Adiona, cumpătarea; Acrimonia, curajul; Agapes, bunătatea; Fiammetta, speranța și Lia, credința. Mai mult chiar, iubiții pentru care își trădează soții reprezintă viciile umane pe care ele, în calitate de virtuți, le vor corecta. Astfel, Adiona sau Cumpătarea se îndrăgostește de Dioneo sau Dezintegrarea, Fiammetta sau Speranța de Caleone sau Pesimismul, Disperarea. Fiecare nimfă va fi ajutată de către o zeiță: Mopsa sau Înțelepciunea este călăuzită de Pallas, Agape sau Caritatea de către Venus. În Comedia delle ninfe fiorentine regăsim o țesătură
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
maturitate a sentimentelor, pentru ca, în final, să se resimtă acut sentimentul disperării. Un simplu băiat de la țară, Africo, surprinde într-o zi, de pe înălțimea dealului ce se va numi mai târziu Fiesole, nimfele Dianei în timp ce se îmbăiau, și astfel se îndrăgostește de una dintre ele, Mensola. Dragostea devine puternică, tânărul nu-și mai poate găsi liniștea și pleacă în căutarea ei. O găsește, dar nimfa este speriată de apariția lui, fuge, încearcă chiar să îl ochească cu o săgeată, însă ratează
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
le urmeze exemplul, însă se resimte vădit convenționalismul unor situații sau al unor personaje. Poemul nu își propune să surprindă viața sau personalitate lui Tezeu, ci o poveste de dragoste a doi tineri tebani, Arcita și Palemone, care s-au îndrăgostit de aceeași fată, Emilia. „În pofida titlului și a fundalului împrumutat din mitologia greacă, acest poem este, în esență, o operă medievală. Epicul înfățișează o 198 poveste de dragoste. Toate aceste opere de început ale lui Boccaccio reflectă gusturile curții napolitane
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
către activități mai profane și mai relaxante totodată: să se plimbe, să danseze, să joace șah sau table, semn că voința femeii nu era cu totul de necombătut. și pentru că femeile îndurerate vrând-nevrând atrag atenția asupra lor, scutierul Aurel se îndrăgostește de cea rămasă singură, și, în cel mai autentic mod cavaleresc, își mărturisește pasiunea cântând elegii, rondeluri, balade. Dorigena, fidelă soțului, nu răspunde tuturor acestor avansuri, nu dă glas ispitei de a ceda unui alt bărbat („Dar jur pe Dătătorul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sau dorințe - IV. 4; Lisabetta, din IV. 5, este dominată de cei trei frați care îi ucid iubitul și care o împing la moarte, prin suferința cauzată; Simona, IV. 7, este acuzată pe nedrept de moartea tânărului de care era îndrăgostită, iar în gestul ei inocent de a-și dovedi nevinovăția își găsește de fapt moartea; fata lui Virginius, ucisă de propriul părinte, pentru a nu-și știrbi onoarea). În Povestirea doftorului identificăm un model de virtute, dar și imaginea unei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
generos. În nuvela a noua a zilei a șaptea, asistăm la o adevărată desfășurare de inventivitate și viclenie de care dă dovadă o femeie 902 Ibidem, vol. al II-lea, p. 158. 903 Ibidem, p. 166. 243 nobilă, Lidia, care, îndrăgostită de servitorul Pirrus, este supusă de acesta, incredibil uimit de atenția pe care i-o acorda doamna, la trei probe ce urmau să-i demonstreze bărbatului sinceritatea femeii în iubire. Asistăm acum la o inversare a rolurilor: nu femeia este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
amintește de simbolul Graalului, pentru că iubirea este singura care poate da un sens vieții, poate înnobila, devine un ideal pe care aceste personaje feminine nu încetează nicicând să îl găsească. Eroina povestirii a noua, din cadrul aceleiași zile a Decameronului, se îndrăgostește de prietenul soțului, care orbit de gelozie, o pedepsește pe această „femeie și soață păcătoasă”919 servindu-i la masă inima prietenului trădător. Personajul feminin se salvează din poziția decăzută pe care i-o conferea adulterul prin sacrificiul suprem, acela
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
256 care evenimentele se desfășoară reprezintă tot o caracteristică a genului oral. În numai două strofe, tatăl Criseidei, Calcas, care este un profet, prevede căderea Troiei și consideră mai înțelept să treacă de partea grecilor. Cu aceeași rapiditate personajele se îndrăgostesc. Rareori autorul se oprește pentru a descrie personajele sau locurile, și nici nu încarcă narațiunea cu procedee retorice ori trimiteri erudite. Dacă comparăm această lucrare cu retorica înaltă și cu numeroasele digresiuni întâlnite în Filocolo, observăm că, într-un stil
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
eroilor din romanele cavalerești. Prin aprecierea pe care o arată valorilor practice ale existenței Pandaro anticipă personaje din Decameronul. știe că verișoara sa este o femeie cinstită, dar se folosește de persuasiune pentru a-l ajuta pe Troiolo să se îndrăgostească de ea și afirmă un loc comun în literatura vremii, acela potrivit căruia toate femeile își doresc dragostea și sunt mai rezervate doar din teama de a nu fi dezonorate.”952 Criseida relevă o dimensiune mult mai umană, pe care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
într-o sărbătoare, prin templul Atenei, liber și mândru de acest lucru, o vede pe Cresida, fiica lui Calcas. Tatăl ei a plecat în tabăra grecilor, anticipând căderea Troiei. Cresida este o văduvă tânără și neașteptat de frumoasă. Troil se îndrăgostește nebunește, dar îi este teamă să și dezvăluie sentimentele. Pandar, unchiul Cresidei (de data aceasta) și prietenul lui Troil, află secretul inimii lui și îl ajută să ajungă în apropierea femeii dorite. Cresida cedează, după o reticență inițială, și îndrăgostiții
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fapt, însă plină de semnificație este oglindirea sa în sufletul cititorului și al poetului Chaucer, confruntat cu această realitate pe care io impune subiectul. De la începutul până la sfârșitul poemului, Chaucer o urmărește pe Cresida cu ochi de îndrăgostit. S-a îndrăgostit de această minunată creație a sa ca Pygmalion de statuia dăltuită de el, spărgând tiparele convenționale ale portretizărilor din literatura vremii, Chaucer o vede și o redă pe Cresida ca pe o ființă vie. În dragostea lui pentru Cresida poetul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
se născuse, el purta numele acestei cetăți, și simțea că soarta sa era aceea de a rămâne fidel, de a apăra, chiar și cu prețul vieții, orașul. Percepută ca loialitate, această incapacitate de acțiune poate fi privită și admirabil, o dată îndrăgostit de Cresida, Troil nu se mai poate dezlipi de imaginea femeii adorate, până la moarte. Doar în tărâmul umbrelor devine capabil de mișcare și de putere decizională, înălțat fiind până la a opta sferă, de unde poate privi retrospectiv 984 Geoffrey Chaucer, Troilus
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
am atribui lui Pandar. Mai puțin influențată de ceilalți și având mai multă fermitate, Criseida din Il Filostrato doar superficial pare a avea nevoie de un protector. Cresida lui Chaucer nu este atât de ipocrită și nici la fel de îndrăzneață. Chiar îndrăgostită de Troil, are permanent în gând statutul propriu și nu acționează. Pandar este cel care reușește, cu viclenie, afișând dragoste și devoțiune, să-i câștige încrederea și astfel să o conducă, să o arunce efectiv în această poveste de dragoste
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
întâmplă înainte de ploaie."387 Un astfel de ritual exista la romani când, la sărbătoarea numită Caianus, vestalele aruncau păpuși ("Aragaei") în Tibru, cu scopuri magice, iar în tradiția frigiană, la mare secetă, se înmormânta imaginea de lut a păstorului Attis, îndrăgostit de zeița-mamă, Cybele.388 Ca liant între lumea pământească și lumea de dincolo, apa devine o ofrandă pentru sufletele morților, mai ales, în Sâmbăta morților sau la Moșii de Vară, de dinaintea Duminicii Mari. Peste tot în Bucovina, în sâmbăta de dinaintea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vara, / Mi-a cântat cucul toamna"; Cântă, cuce, limba-ți pice, / Corbii carnea ț-o mănânce, / Că bine mi-ai cântat mie / Să-mi trăiesc fără soție, / Să lucru fără simbrie!"284 În creația populară, cucul apare antropomorfizat ca argat, îndrăgostit de o fată de împărat, slugă, ca tâlhar care fură caii lui Sfântul Petru, haiduc, părinte, soț care pedepsește infidelitatea soției, blestemând-o să-l caute și să-l strige între Blagoviștenie și Sânziene, amant sau este descris ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
femei care, cu un gest stânjenit, își încheie costumul. Nelăsându-se dominat de convențiile sociale, pictorul ajunge în acest tablou să reprezinte ,,paiața", o femeie cu forme impunătoare care dansa în cabarete pariziene (vezi tablourile lui Lautrec 71). Futuriștii, pictori îndrăgostiți de viteză, energie, acțiune, zgomot, dinamism, au avut ambiția de a introduce în artă mișcarea. Umberto Boccioni, fondatorul și exponentul futurismului, considera gestul o senzație dinamică eternizată ca atare. În operele futuriștilor predomină obiecte și forme descompuse, personaje în mișcare
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
răspunsurile tot mai performante ale colegului de competiție. * „Vederea minții Începe să devină ageră atunci cînd aceea a ochilor caută să-și Înceteze activitatea.” (Platon) Idealul este Însă ca „reflecțiunea” să se Întemeieze constant pe datele simțurilor, deoarece o judecată Îndrăgostită de ea Însăși și necontrolată de realitate dă naștere fie la „idoli”, fie la „monștri”. „Mai degrabă suferim din cauza părerii decît a realității.” (L.A. Seneca) Același lucru Îl spune și Epictet: „Pe oameni Îi tulbură nu lucrurile, ci părerile despre
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Întreagă e ceva Îngeresc; dar a iubi toată viața o singură ființă e ceva divin” (Paolo Montegazza). * „Fiecare dragoste este prima, În felul său.” (Petre Botezatu) Poate fi dat un exemplu mai potrivit ca acela trăit de Nicolae Labiș?...: „Sunt Îndrăgostit. E un curcubeu deasupra sufletului meu”. Sentimentul sau umanizarea gîndirii, a existenței „Inima are puterea de a da un preț nemaipomenit unor nimicuri.” (H. de Balzac) Pentru că „nimicul afectiv” nu se potrivește cu „nimicul logic”... * „Două iubiri umane fac una
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
pretențiile față de sine: În felul acesta te prezinți lumii așa cum ești În realitate, și nu riști să treci drept ceea ce nu ești (și astfel să devii ridicol). * „Nu te Încrunta niciodată, pentru că nu știi cine s-ar putea să se Îndrăgostească de zîmbetul tău.” (G.G. Marquez) Trebuie să ne acordăm Întotdeauna o șansă, deoarece „zîmbetul” este o dovadă de lărgime a spiritului, și nu de Îngustare, ca În cazul „Încruntării”; prin acest fapt, zîmbetul cucerește pe toți. * Epictet spunea că două
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
cunoscut pe vărul său de gradul doi, Esme Stuart d' Aubigny. Chiar dacă nobilul francez avea treizeci și șapte de ani, era căsătorit și era tatăl a cinci copii, un scriitor anonim din secolul al XVII-lea consemna„era atât de îndrăgostit de Aubigny, încât adesea, în văzul tuturor îl prindea de după gât și îl săruta“ (trad. n.). Comportamentul regelui i-a uimit pe toți: i-a conferit vărului său titlul de duce de Lennox, singurul titlu de duce al Scoției. Louis
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]