8,539 matches
-
Și s-a neliniștit. Nu era un interes pentru fapte, pentru istoria bărbatului din fața lui (convențional precum toți cei pe care Îi fotografiase În decursul vieții), ci pentru omul Însuși. De la o vreme, o ciudată afinitate plutea În aer. - Ce ciudat, a continuat Markovic. Triumful Morții e singurul tablou din albumul dumitale care nu vorbește despre o bătălie. Ci despre Judecata de Apoi, mi se pare. - Da. Dar te Înșeli. Bruegel a pictat ultima bătălie. - Da, desigur. Nu-mi trecuse prin
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
atent la mucul de țigară pe care Îl ținea Între degetul mare și arătător. Apoi l-a aruncat departe, ca și pe cel dinainte. Chiștocul a căzut În același loc. - Dumneata nu ești prea milos, domnule. - Nu sunt. Dar e ciudat că spui asta. - Și, după părerea dumitale, ce ne ocrotește? Cultura, cum ai insinuat mai Înainte? Arta? - Nu știu. Nu cred. Markovic părea decepționat, așa că Faulques s-a gândit nițel. - Bănuiesc, a adăugat, că nimic nu poate să schimbe natura
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ochii de la pictură, Markovic a dat din cap. - Ai greșit, aș zice. Cred că nimeni nu-i indiferent. Tabloul te conține și pe dumneata. Dar nu numai ca parte din el, ci și ca agent. Ca pe o cauză. - E ciudat că spui așa ceva. - De ce ți se pare ciudat? Faulques n-a răspuns. Își aducea acum aminte, ușor deconcertat, ceea ce prietenul său, omul de știință, adăugase când sporovăiau despre haos și regulile lui: că un element de bază al mecanicii cuantice
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Ai greșit, aș zice. Cred că nimeni nu-i indiferent. Tabloul te conține și pe dumneata. Dar nu numai ca parte din el, ci și ca agent. Ca pe o cauză. - E ciudat că spui așa ceva. - De ce ți se pare ciudat? Faulques n-a răspuns. Își aducea acum aminte, ușor deconcertat, ceea ce prietenul său, omul de știință, adăugase când sporovăiau despre haos și regulile lui: că un element de bază al mecanicii cuantice era faptul că omul crea realitatea privind-o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
snop În cutiile de conserve și de cafea, până a dat de unul rotund, cu numărul 4. Simțea ochii lui Markovic În ceafă. Pictorul de război nu lucrase niciodată În fața cuiva, dar În clipa aceea nici nu-i păsa. - Ce ciudat, a mormăit croatul. Unii identifică arta cu ceva cult, delicat. Și eu credeam la fel. Era greu să știi dacă se referea la motivele dramatice de pe frescă ori la burete, dar Faulques n-a stat să verifice. A destupat două
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de vedere. Asta Înseamnă să stai În locul potrivit la momentul potrivit. Să vezi mișcarea, ca la șah. Markovic continua să privească dușumeaua. - „Șah” spui. - Nu știu dacă exemplul e bun. E bun și fotbalul. Celălalt a ridicat capul, a surâs ciudat, aproape provocator, și a făcut un gest spre pictura murală. - Și unde-i ea? Îi rezervi un loc special pe tablă ori face parte din toată gloata asta? Faulques a pus jos tava. Nu-i plăcea zâmbetul acela neașteptat și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
toate acestea, depărtându-se, l-a lăsat pe Faulques să urce la catul de sus, să deschidă frigiderul stins și să scoată două beri. - Ai mai fost cu femei de când cu Borovo Naselje, domnule Faulques? Presupun că da. Dar e ciudat, nu-i așa? La Început, când ești tânăr, ți se pare cu neputință să te lipsești de ele. Apoi, când te obligă Împrejurările ori vârsta, te obișnuiești. Poate că te resemnezi. Dar cred că nu; că vorba potrivită e „obișnuință
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
din spate, la gura grotei de pe stâncă. Tot privindu-le, unele dintre figuri devin sinistre, nu-i așa? Te Înspăimântă că nu știi ce fac. Ce urzesc. Ce gândesc. Și uită-te la râu, Faulques. Arareori am văzut unul mai ciudat ca ăsta. În chip atât de eronat liniștit și negru. Teribil tablou, nu-i așa? Nimic din ce-i pictat aici nu-i nevinovat. Oricine l-o fi pictat, Starnina, Uccello ori de cine știe cine (presupun că muzeului Îi convine să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Asta-i bine, și-a zis. Se potrivește, fără Îndoială. E perfect. Și-a mai turnat coniac În pahar, l-a golit dintr-o suflare și, simțind cum Îi lua foc gâtlejul, a rostit cu glas tare numele lui Olvido. Ciudat nume, s-a gândit. Ce vorbă incertă. Buimac, a pus iar mâna pe sticlă, pe marginea râului morților, Întrezărind pe celălalt mal umbre care se mișcau agale, Îngrădite de cețuri și urme negre. Pictorul de război a privit fresca În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mai spus că soldatul e ca un sac fără fund. Uită-te acum și la acest tablou. Cum ți se pare? Markovic a redevenit atent. Pare binedispus, s-a gândit Faulques. Un școlar interesat și prudent. - Păi, e și mai ciudat. Seamănă cu cele pictate pe pereți În unele cartiere. In Italian, spune jos. De cine este? - De Jean-Michel Basquiat, un negru hispano-haitian. L-a pictat În anii ’80. - Nu pare să aibă vreo legătură cu războiul. - Dar are. Nu cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
englez a uitat să picteze frigul. Apoi Își Închisese gulerul gecii scurtă și, după ce-și atârnase geanta cu aparatele fotografice pe umăr, Îi zâmbise lui Faulques. Nu va mai fi niciodată alt război ca ăsta, spusese melancolic și surâzând ciudat. Îl sărutase pe obraz, repetase „niciodată” În șoaptă și plecase În urma ostașilor pe când, printre toate siluetele ce păreau suspendate pe mantaua de ceață care acoperea malul, Începeau să răsune, Întâi unul izolat, apoi două-trei și, În fine, Înmulțindu-se În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
spunea să aibă grijă unde punea piciorul. S-a uitat iar În jur, atent la semnele de primejdie. Era aproape - chiar Markovic Îl avertizase cu o zi Înainte - de linia Întunecată. În turn mirosea a tutun. A chiștoace stinse. Era ciudat, fiindcă ferestrele erau deschise, iar Faulques golise, Înainte de plecare, borcanul de muștar pe care vizitatorul său Îl folosea drept scrumieră. De asta era sigur, a hotărât perplex, zărind În el resturile a trei țigări. A adulmecat și s-a Încruntat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
că mi-ai arătat la ce lucrezi. - Eu Îți mulțumesc pentru vizită. - Mai pot veni și altă dată? - Desigur. Carmen Elsken s-a dus spre ușă, s-a oprit În prag și a privit În jur. — Totul e atât de ciudat, a spus. Ca și dumneata Însuți. Atunci a stat iar față În față cu el, decupată În lumina de-afară, cu privirile ei de un albastru Prusia diluat cu alb pironite În ochii lui. Și Faulques a știut că, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
aminte, spusese, de fotografiile neliniștitoare pe care Atget le-a făcut la Paris: pantofi vechi, aliniați pe rafuri, așteptându-și stăpânii, care par imposibili. Ori celelalte sute de pantofi, puși grămadă unii peste alții În lagărele de exterminare fasciste. - Ce ciudat, a comentat Markovic. Întotdeauna am crezut că pictorii Înfrumusețează lumea. Că Îndulcesc urâțenia. Faulques n-a răspuns. Totul depindea, gândea el, de ce avea privitorul În minte În vreme ce se uita ori de ce Îi băga pictorul În minte. Pantofi ori mere. Până
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lungă și fantomatică asemenea unei umbre, menită să rămână acolo și când deteriorarea frescei ar fi făcut să dispară pagina lipită. Pictorul de război a pus jos tuburile cu vopsele și s-a spălat pe mâini În lighean. Se simțea ciudat de liniștit. Pustiu ca o coajă de nucă, a gândit brusc. S-a șters pe Îndelete, gândindu-se la ceea ce tocmai făcuse. Era bizar să se vadă parcă pictat pe frescă, aproape de capătul drumului. La sfârșit, a pus cârpa pe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
față de real. Nu e mai puțin adevărat că „invenția” de tip literar poate, În anumite scrieri autobiografice, să pună În umbră efectul de real. Când implicarea autorului e atât de mare, când patosul rostirii covârșește soliditatea faptelor relatate, Întâlnim acel ciudat amestec de planuri care, Într-o carte din 1982, e descris de Albert Stone astfel: Nu sunt deloc satisfăcut de tendința de a trata autobiografia ca pe o subspecie a literaturii imaginative și astfel să se pună accentul pe procesul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
morții subzistă În fiecare dintre noi. Însă prezența ei se dovedește, În viața obișnuită, mai mult sau mai puțin aleatorie. Numai la sinucigașul prin vocație ea are un caracter continuu, direcționat spre țintă și, În consecință, de o Înspăimântătoare coerență. Ciudat e că aproape niciodată actul sinuciderii nu e pus În termeni de slăbiciune sau putere. Sinucigașul nu scrie niciodată: „Cred că mă voi omorî”, ci enunță, cu o fermitate mai Întâi a tonului și abia apoi a acțiunii, „Am să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
transmiterii însuși; ne confruntăm, în această împrejurare, cu situația mistificatoare în care un (ne)adevăr formulat într-un cod anume și transmis pe un canal malformator devine un neadevăr adesea mai mare decît cel transmis de emitentul însuși. Ceea ce este ciudat în relația dintre cele două tipuri de limbaje (mincinoase) naturale și artificiale este faptul că, pentru a înțelege conținutul celor dintîi, avem nevoie de instrumentarul celor din urmă; căci, așa cum notează J. L. Aranguren, "pentru a înțelege bine limbajul comun
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de a colabora în scopul de a induce în eroare un inamic comun. Această terminologie este eficientă în trasarea unei tipologii a minciunii în acele domenii ale vieții sociale în care se cere sinceritate. Pe de o parte, ar suna ciudat să spunem că într-un război una din tabere manifestă un acord tacit față de minciunile inamicului, deși este ceea ce s-a întîmplat în cazul vapoarelor de luptă germane menționate mai devreme în acest capitol. ACORDUL TACIT Acordul tacit se dezvoltă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
interogative exclamative (Plouă?!) sau semn valorificat în transcrierea unui dialog pentru a sugera surpriza, îndoiala etc.; * punctul și virgula marcă a raportului de coordonare la nivelul frazei: "De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniștea; totul i se părea atât de ciudat, încât își spuse..." (Frații Grimm, Scufița Roșie); * punctele de suspensie marcă a unui enunț neterminat ("Ia, acu mi-e timpul..." Ion Creangă, Capra cu trei iezi) sau a unor întreruperi/ pauze/ "bâlbâieli" în comunicare ("A, nu... știu unde ai rămas
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
chisoare / Că te-așteaptă-o fată mare / Cu cercei de ghiocei / Cu salbă de nouă lei." (h) "Ea vede sburătorul cu ochii mari de foc / Ce vine ș-o cuprinde cu brațele-ntr-o clipă." (Vasile Alecsandri, Legenda rândunicăi) Indicați: * sinonimele cuvintelor ciudat, îndemânatic; antonimele cuvintelor egoist, diurn; * sinonimele cuvintelor copilăresc, bizar; antonimele cuvintelor hărnicie, generos; * sinonimele cuvintelor straniu, pueril; antonimele cuvintelor ceresc, egal; * sinonimele cuvintelor stea, binevoitor; antonimele cuvintelor vorbăreț, a opri; * sinonimele cuvintelor astru, amabil; antonimele cuvintelor statornic, mobil; * sinonimele cuvintelor
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
să ne cheme pentru ceva», oarecum să strângem rândurile în vederea unei noi aventuri? Ori vrea să ne stimuleze pentru ca să începem să reflectăm asupra experiențelor și aspirațiilor noastre? În orice caz, această abordare se vede chiar din titlu. Este puțin cam ciudat: Nu perfecți, ci fericiți. Vreunul ar putea să se întrebe dacă nu cumva se trec cu vederea, cu prea mare ușurință, acele veacuri în care viața consacrată era considerată «stare de perfecțiune». Vrea, oare, Autorul să ne instige la superficialitate
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
care purta la gît asemenea mesaj înseamnă că avea probleme și le rezolva îndepărtînd răii și relele din glia străbună, iar astăzi s-au puit atît de mult încît va trebui să-i nimicim cu arzătorul de flăcări. Este foarte ciudat că arheologii români au botezat tezaurul ,,Cloșca cu puii de aur” deși imaginea ,,fibulei” arată că este vorba des-pre un șoim care era folosit ca simbol sacru într-un cult vechi ce se practica în toriștea străbună. Ticăloși și nemernici
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
el nu este motivat să-și stabilească obiective și evită să se angajeze în activități "constructive". Mai mult, el se așteaptă ca întregul său viitor să fie deficitar în ceea ce privește satisfacțiile și realizările. Deci, el se percepe ca fiind inferior, inapt, ciudat, fără valoare și indezirabil social. Toate acestea contribuie la simptomele prezente în depresie, cum ar fi supărarea, pasivitatea, autoacuzarea, pierderea plăcerii și dorințe suicidare. Mulți depresivi au senzația că sunt copleșiți de problemele zilnice. Diferite responsabilități care au fost considerate
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
fost diagnosticați ca fiind maniaci, spre deosebire de cei nonrecidivi cu o rata de 0.6% de manie. Mai mult de jumătate dintre persoanele cu tulburări bipolare încearcă să se sinucidă și poate unul din cinci va comite acest suicid. Poate părea ciudat că o persoană maniacă încearcă să se sinucidă, având în vedere faptul ca această boală manifestă un înalt grad de exaltare și un nivel ridicat al respectului de sine. Totuși, stările predominante în manie sunt cele de agitație și iritație
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]