9,140 matches
-
fiecare revistă veche, fiecare ziar îngălbenit, fiecare bilețel de care nu mai aveam nevoie și fiecare bucățică de hârtie. Nu m-am oprit decât când am dat peste un pachet nedesfăcut cu cărți de la Peacock Press: apoi cuprins de o curiozitate absurdă, aproape isterică, am smuls ambalajul și m-am uitat la cele trei volume. Voiam să văd ceva care să mă facă să râd. Era o broșură subțire intitulată Splendorile arhitecturale de la Craydon, care se lăuda, conform fluturașului, „cu trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în manuscrisul lui Michael, scrise pe un ton academic lăudabil, riguroase în perspectiva lor istorică și poate că ele s-au dovedit a fi cam îndrăznețe acelor cititori atrași de carte, din ceva mai mult decât o firească și sănătoasă curiozitate de a ști mai multe despre masacrul din ianuarie. Sfatul meu pentru asemenea cititori este să ignore textul principal al narațiunii lui, căci intenția mea în restul prefeței este să rezum în câteva pagini concise, vii, tot începutul istoriei familiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lui este concepută ca o conspirație directă împotriva mea. O lovi tură și încă una, și încă una. În rarele momente când ies din casă, mă clatin. Aerul mă dărâmă de pe picioare, însă chiar și așa, nu-mi pot înfrâna curiozitatea nebună de a revedea lumea. În metrou, mă holbez pur și simplu la oameni, îi fixez fără jenă, sorb situații, fragmente de dialog, sunete, trag adânc în piept tapajul continuu al lumii de afară. Când Mircea este acasă, zilele sunt
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
grâce, qui achève de tuer, et au fig. de ruiner; Grâce! cri qu'on fait lorsqu'on supplie d'être épargné. Pascal Ciortea ridică ochii din dicționarul Larousse de poche pe care l-a consultat dorind să afle, dintr-o curiozitate dezinteresată, câte feluri de coup sunt: de foudre, d'état, în sfârșit, de grâce. Ca să vezi! Achever de tuer și épargner sunt sinonime, cine ar fi crezut? Într-o bună zi, visează el cu ochii deschiși și dicționarul în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
la capăt, faci un pas înapoi. Ieși din acea casă, și, în lumina soarelui de afară, te dezbraci de atmosfera din interior. Îmbrăcaseși o haină ce părea să-ți „vină” destul de bine. Probabil, intraseși prea mult „în pielea personajului”, din curiozitate sau, cineștie? - din simplă „deformare profesională”. Acum ai posibilitatea să te reculegi, ca să poți pleca din nou la drum, cu casa aceea străină în minte, ca un îndemn să o construiești pe a ta. Spre a se înțelege mai bine
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pe teme ce îi sunt familiare. Treptat, o proiectează în închipuirile sale din sfera culturii, o vede ca pe un personaj, iar povestea lor o asociază involuntar (și nu ostentativ!) unor episoade similare din istorie, din literatură. P.H.L. consemnează și curiozitatea Profesorului de a o întreba ce simte în momentele de maximă trăire a actului sexual (orgasm). Intelectual „dornic să știe tot”, el ar vrea să-i ofere iubitei sale nu doar tandrețe, ci și posibilitatea (cât mai des!) de a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cazul bărbaților „cu slăbiciune pentru femei”, slăbiciunea le aparține lor, celor puternici!... Dacă s-au pierdut vieți și războaie „din cauza lor” (Elena din Troia - un caz), vinovați sunt doar „actorii principali”: bărbații. 30 Scriitorul reproduce, în paranteză, cu titlul de curiozitate, un cuplet de-al lui Constantin Tănase, devenit popular prin cârciumile interbelice: „Fusta, fusta-i cu belea! Toată lumea umblă după ea (...) / Femeia ne coboară, femeia ne ridică, / Fusta, fusta-i cu belea etc.” Înțeleg că P.H.L. a deschis această paranteză
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
un „joc”: o tânără femeie urmărește, „din simplă distracție”, să-și verifice capacitatea de a „trezi” un „bătrân”, de a-l scoate din inerția specifică vârstei. Poate vrea să afle cum se comportă în astfel de situație „un bărbat terminat”. Curiozitate de femeie... Mi se pare că P.H.L. simplifică lucrurile născocind ipoteze. Sau o face intenționat, tocmai pentru „a pune la treabă” imaginația cititorului. Deja îmi vin în minte unele premise care l-ar putea „salva” pe erou. De fapt, cine
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de cuplu”, cum se zice astăzi), ci o entitate umană proiectată într-un complex de valori culturale. Ea încearcă să înțeleagă cum „se oglindește” în mintea Domnului R., și se întreabă ce anume îl atrage la ea. Nu este simplă curiozitate, ne asigură scriitorul. Teodora speră că nu îl incită doar cu vizibila „neîncredere în bărbați”, firească la orice femeie, care va fi avut vreo experiență nefericită în dragoste, căsătorie sau prietenie. Nu este exclus ca Teodora să fi încercat așa ceva
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
-și scuze pentru eventualele „versuri șchioape” sau expresii „neinspirate”. O face știind bine că orice femeie sensibilă este curioasă cum arată și în această „oglindă” unică: sufletul bărbatului iubit. O oglindă construită la modul liric... Reproduc versurile, „cu titlu de curiozitate”: Ce voi fi iubind la tine? Tăria ființei tale în blândă fragilitate, mâna obosită înflorind când poposește pe fruntea copilului, ori înverzind pe frunzele de pătrunjel; absorbind cu degetele-rădăcini sângele alb al cartofului și laptele vital al bulbilor de ceapă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
despre care nu mai știe aproape nimeni, demult îngropat într-un colț de istorie literară, sub trei rânduri scrise pe un ton condescendent, dacă nu chiar ironic... Cred că, în ce mă privește, motivația cea mai plauzibilă trebuie să fie curiozitatea pentru „pagina primară”, ca să zic așa, scrisă de o mână demult uscată, dezintegrată, „istorică”. Și s-ar putea să mai fie ceva: sunt apropiat ca vârstă de eroul lui P.H.L. Ești înclinat de la natură, ca ființă socială, să te verifici
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
principii au voie să înșele lumea, prin disimulare. De aici vreau să încep a-l combate. Se știe cît este lumea de curioasă; e un animal care vede tot, aude tot și divulgă tot ce a văzut și auzit. Cînd curiozitatea acestui public examinează comportarea oamenilor de rînd, aceasta este pentru a omorî timpul și pentru amuzament; cînd, însă, îl judecă pe suveran, aceasta este în propriul interes. De aceea principii sînt expuși, mai mult decît oricine, judecății lumii. Ei sînt
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
te duci la culcare? Îmi place să stau aici cu tine. Nu simți ceva ciudat? — Nu, mi-e doar somn. — Eu simt. Tocmai simțise din nou cum vine moartea. — Știi, singurul lucru pe care nu mi l-am pierdut e curiozitatea. — N-ai pierdut niciodată nimic. Ești cel mai desăvârșit om pe care-l știu. — Doamne, femeile astea nu-nțeleg nimic. Pe ce te bazezi când zici asta? Pe intuiție? Asta pentru că tocmai atunci moartea se apropiase și-și așezase capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În lighean. Nick nu se uită. — Așa, acum trebuie să-i fac niște copci. Nick, uită-te dacă vrei, dacă nu, nu te uita. O să cos incizia pe care i-am făcut-o. Nick nu se uită. Îi pierise demult curiozitatea. Tatăl termină și se ridică-n picioare. La fel făcură unchiul George și cei trei indieni. Nick duse ligheanul În bucătărie. Unchiul George Își privi brațul. Indianul tânăr zâmbi, amintindu-și ce se-ntâmplase. — O să-ți pun niște apă oxigenată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
trebuie să fii lângă domn’ locotenent și lângă mine în orice misiune. Am înțeles, domn’ sărjănt!... Mergeau de câteva ore. Purtau asupra lor arme automate grenade și explozibil. La o vreme, Toaibă nu și-a mai putut ține în frâu curiozitatea: Încotro mergem, domn’ locotenent? După cum vezi, spre nord-est și în curând o vom coti de-a dreptul spre est. Și care-i obictivul nostru, domn’ locotenent? Asta ai s-o afli când vom ajunge la locul indicat de șeful statului
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cu mare grijă locul rănit, pipăind cu migală osul. În cele din urmă, colonelul a ordonat: Căpitane, du-l în salon și întoarce-te aici! Revenit în salon, Toaibă a rămas descumpănit pe marginea patului. Ceilalți îl priveau cu mare curiozitate, dar nu îndrăzneau să-l întrebe ce i-au făcut și mai ales ce i-au spus doctorii. De fapt, nici n-ar fi avut ce să le spună. Fiecare dintre ei se aștepta să fie chemat în fața comisiei... Abia
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Toaibă a privit pe geam cu speranța că va zări printre cei de pe peron un consătean. Nici vorbă însă. A coborât și a pornit spre podul de la ieșirea din târg. Toți cei pe care îi întâlnea îl priveau cu mare curiozitate. Poate că nu mai văzuseră o uniformă de invalid de război... Dincolo de pod se întindea dealul, cu o pantă lină dar lungă cât o zi de post. Ajuns sus pe coamă, a privit în zare. În ceața depărtării se zărea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
știu, dacă nu am auzit ce-o spus? Să auzi numai ce i-o putut trece prin cap și să te minunezi! Ia să aud și eu, Gruia, mamă. Lui Gruia îi plăcea felul lui taică-său de a trezi curiozitatea Marandei și de aceea a tăcut, să vadă până unde merge discuția. Da’ ce crezi tu că feciorul ista al tău se dă așa ușor la vorbă? Trebuie să-l rogi frumos și să aștepți apoi până îți iese părul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
zâmbetul soarelui scăpătat spre chindie, a intrat pe poartă și Gruia, cu ochii arzând în orbite și cu o undă de bucurie pe obrazul supt... Maică-sa și taică-său au ieșit din casă ca vântul, cu ochii dilatați de curiozitate. Gruia a desfăcut brațele și i-a cuprins pe cei doi. Au rămas așa câteva clipe. Primul care și-a revenit a fost Toaibă: Cum a fost, Gruia, tată? Gruia, care semăna din ce în ce mai mult cu taică-său în felul de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
spuneți, domnule judecător? mă Întrebă un grefier după ce „adunarea de doliu” se termină, - era Înghesuială, debandadă, ca totdeauna la desfacerea unei mulțimi. Mă făcui că nu aud Întrebarea iar cel care o rostise, reacționînd instinctual În mecanica timpului, Își părăsi curiozitatea, aprinzîndu-și o țigară, după care tăcu, se desprinse În foiala de oameni, trecînd spre alt grup aflat la cîțiva pași. O Împrăștiere tăcută, se vorbea În șoaptă, mai mult nu se vorbea, o prudență generală, ridicată la gradul ei maxim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
adusei aminte brusc de tînăra femeie din tren, din vara anului 1946, În iulie, atunci, adică de ea cînd stăteam amîndoi alături, În compartimentul Încins de căldură, fără să ne cunoaștem. Nu știam nimic unul despre celălalt, eu aveam numai curiozitatea de a-i vedea chipul, de a mă uita În ochii ei, - ea de-a-mi afla identitatea -, Însă nici unul cu presimțirea a ceea ce avea să urmeze, că ne vom cunoaște mai tîrziu, ciudate Întîmplări ale vieții, În chiar casa mătușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
al cămării, Împreună cu alte asemenea băuturi. - Mulțumesc! glăsui Înviorat Învățătorul și ciocnirăm toți patru. Doamna Carolina Pavel devenise brusc curioasă cu privire la unele amănunte ale traiului fetei la București, de viața din Capitală, dar Învățătorul se dovedi nepriceput a-i satisface curiozitatea, căci nu știa mai nimic din ce dorea doamna Pavel să afle - numai soția Învățătorului i-ar fi putut spune cîte ceva, fusese la fiică de cîteva ori, și stătuse de fiecare dată cîte o lună-două, dar ea nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
unei lumi uitate, parcă nu existase, moda unei vremi revolute, domni În fracuri, doamne În strălucitoare rochii de bal: lumea aceea se pierduse. Ana cea mică - fiica Anei - acum În vîrstă de 17 ani, le răsfoia În vacanțe, cu lacomă curiozitate, Îi rămăsese ochii pe o rochie de lamé - un verde deschis - purtată de o actriță franceză, aflată Într-un grup de cineaști la o ocazie festivă; se imagina Îmbrăcată În strălucitoarea rochie pariziană, se visa, cu alte cuvinte, În mijlocul acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tot acolo, Începînd să răsfoiască reviste și cărți, cu dezinvoltura unui obișnuit al casei, Îi rămaseră ochii pe Un om sfîrșit a lui Papini, pe care i-l dăruii, bineînțeles ca să-și amintească această vizită, Încîntat de alegerea la care curiozitatea ei se oprise (avea atunci numai 18 ani), În timp ce maică-sa, mult mai pragmatică, cerceta din ochi, gospodărirea camerei de la față, dar era nemulțumită că În așezarea, neașezarea lucrurilor ce o mobilau, precum și În nemișcarea perdelelor lungi de la ferestre, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
momentul În care mă ivii În canatul ușii deschise a camerei de la față. Ne dădurăm mîinile, veseli amîndoi, apoi ea, În hol fiind, se Îndreptă spre biblioteca ce se afla În fața ei, unde se opri cîteva secunde, dar nu pentru curiozitatea ce se naște În asemenea situații, ci ca pentru un popas Înainte de a intra În camera propriu-zisă, unde totul era aranjat la locul lui, cu o estetică improvizată ce impusese cîteva mici modificări, și care-și aștepta musafirii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]