9,387 matches
-
ceva, așa cum o creație a omului, atunci când acesta o întreprinde, sporind astfel lumea în sânul lumii, trebuie să fie și ea întru ceva”. Refuzul de a cădea în timp creează la nivel narativ pretextul pentru incursiunea inițiatică. Promisiunea exagerată din disperare exteriorizează o imagine adânc îngropată în id, acolo unde se retrag scenariile arhetipale. „Semnul lui «a fi întru ceva anume»” este vocația eroică a pruncului neobișnuit, care se supune timpului doar pentru a-l da de la început. Traseul inițiatic nu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în Moldova și abandonarea luptei”. Pétin descrie, pe zile și ore, comportamentul armatei ruse în luptele ce se dădeau în Muntenia. De exemplu, la 29 noiembrie 1916, Divizia a 40-a rusă a sosit lângă Comana, „unde românii luptau cu disperare contra bulgarilor, dar generalul Rasvoi, care comanda divizia, a refuzat cererea generalului Iancovescu să se angajeze în luptă, preferând să aștepte...”. La 2 decembrie, două brigăzi ruse erau pe picior de război la Comana; ”în van generalii Prezan și Berthelot
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
veneau prea târziu. Al 40-lea divizion a sosit la Budești, la 29 noiembrie seara; el nu s-a mișcat în ziua de 30. La 1 decembrie a sosit la Prund, la est de Comana, unde românii se băteau cu disperare contra bulgarilor. Această armată rusă era chiar în fața frontului, dar generalul Rasvoi, care comanda divizionul, refuză pe generalul Iancovescu de a angaja primele elemente, dorind să aștepte, spunea el, ca diviza să fie concentrată. În fine, pe 2 decembrie, divizionul
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
ca arsă „tovarășa”, amintindu-i indicațiile lui privind o echipă de control care să aplice măsurile propuse, formată de Iosif Banc, președintele Controlului Muncitoresc. A venit și această echipă și a stat șase luni. În timpul acestui control, deși căutau cu disperare să găsească deficiențe și nu găseau, în luna noiembrie 1977, a fost eliberat din funcție guvernatorul Vasile Malinschi, care a fost înlocuit de Vasile Răuță. Nici acest guvernator nu a avut o viață ușoară și a fost destituit tot din cauza
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
XX. În a doua jumătate a fost Înlăturat treptat platonismul și animalicul din om a depășit raționalul cortical, ajungându-se la Întronarea sexualității ca principiu fundamental al societății. “Nu există iubire fără sexualitate”, spunea Emil Cioran, În volumul “Pe culmile disperării”. “Nu există iubire fără sexualitate” urlă libertiniștii moderni. Nimic mai inexact, mai imoral, mai animalic, mai autodistrugător. Este anularea totală a diferențierii dintre om și animale. Iubirea și sexualitatea sunt două noțiuni complet diferite. Iubirea reflectă un complex de sentimente
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
anului 2003 am internat-o la Clinica de Neurochirurgie din Iași, unde, după explorări multiple, inclusiv tomografia cerebrală i-au stabilit diagnosticul de “tumoră a corpului cerebral” pe care “numai un nebun s-ar Încumeta s-o extirpe”. În culmea disperării am fost orientat spre prof. dr. Dănăilă de la Clinica de Boli Neurovasculare din București. Îi mulțumesc din suflet pentru Înțelegerea și sprijinul acordat. Un prim efect benefic pentru toată familia mea a fost schimbarea diagnosticului ieșean, după efectuarea testului de
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
care se visează cu plete până la brâu Și în vis îi smulg părul celui care și-a încărcat capul cu așa povară... Cei care pot fi prieteni cu Petrică Cimpoeșu sunt naturi sinucigașe. Pentru că, pentru a-l suporta, îți trebuie disperarea răbdătoare a apei care curge. De asta și pun un semn de întrebare (retoric) chiar deasupra mea: am răbdare să fiu prieten cu Petrică Cimpoeșu sau e mai comod să-l las baltă, să scrie și după ce văd ce scrie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
caz, al protecției împotriva necazurilor și amenințărilor epocii noastre". (în volumul Postmodernismul și identitățile culturale. Conflicte și coexistență, Editura "Universității Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2012). Avem fiecare grădina noastră naturală și cea intelectuală, pentru a ne apăra de dispersie și disperare. Centrul lumii e grădina noastră, așa cum ne-o facem: cu cărți și cu plante răsărite din nostalgia după Eden. Evident, aș fi proiectat o Grădină, dacă aș fi fost arhitect-peisagist. Dacă aș fi fost pictor, aș fi desenat un tablou
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
că, chiar dacă nu integral, le voi recăpăta la un moment dat pe toate. Ești un poet cu fior religios explicit... Ai avut vreodată viziuni? Crezi în inspirație? Unde e ascuns Dumnezeu în poeziile tale? Am scris un poem la limita disperării și așteptării, în care l-am simțit tot timpul pe Dumnezeu aproape, acel Dumnezeu care stă mai tot timpul în noi, însă se face simțit numai atunci când ești gata să-l uiți sau să faci din el un scop de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
soi de alegorie stilistică, cu o fugă în spatele cuvintelor ce oricând puteau ascunde sensuri subversive. Nu știu dacă scriu altfel, eu scriu continuu, iar în continuitatea scrisului meu pot apărea desigur alte căutări stilistice, știindu-se că toți căutăm cu disperare originalitatea, din care, se zice, au rămas doar câteva firimituri, iar cine le atinge acela este poetul. Iar cât îi privește pe tinerii care au debutat în ultimii ani, despre mulți dintre ei scriind, ce pot spune? Sunt la fel de furioși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
gaură neagră, în care sunt păstrate toate informațiile posibile despre viață, de unde ar putea reveni, așa cum a mai făcut-o, probabil, de nenumărate ori până acum. Habar n-am. Nici nu-mi pun problema atât de acut, așa cum fac cu disperare unii sau alții. Eu cred că omenirea va dispărea atunci când va dori Dumnezeu. Nu pot da, în acest sens, nici un sfat. Decât să le transmit semenilor ceea ce și eu am primit de la ai mei să creadă în Dumnezeu! Dar să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
unul și același lucru. Sau, mai precis: și cititorul de poezie scrie sau visează să devină poet. În cazul lor nu există decât un singur leac: pământul galben. Ai avut o operație pe cord, cu ceva vreme în urmă. Câtă disperare ți-a dat în plus boala aceea de inimă? Ce preț are viața? Pe ce o poți schimba? Întrebarea-i ilogică: cum ar putea fi supusă inima mea la un supliciu, fie el și benefic, dacă simt din ce în ce mai mult că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
în tot ceea ce fac, în tot ceea ce scriu. Moartea tatălui meu a însemnat și moartea mea parțială. Moartea mamei mele va însemna încă o moarte pentru mine. Așa încât îmi mai rămâne puțină vreme pentru proiecte. Sunt pregătit să trec DINCOLO DE DISPERARE, în orice clipă, fără teamă, doar cu emoția că voi da seama în fața lui Dumnezeu. Așadar, la capitolul proiecte îmi place să nu deconspir. Vreau să fac surprize. Oricum, n-am pus în cui instrumentele mele de scris din ATELIERUL
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
literatură: Îmi închipui o carte ca o mare construcție/ atât de bine legată în toate măruntaiele ei/ încât imediat după apariție/ s-o accepte marele cosmos/ în circuitul valorilor lui. Mi-ar trebui, cred/ un moment decisiv de inconștiență, o disperare prielnică/ sau amenințarea cu moartea ca să-mi pot aduna oasele/ tuturor poemelor mele într-un singur schelet/ pentru trupul de nesuportat al divinității. Te anunț, dragă Adrian Alui Gheorghe, că am ajuns de curând la vârsta acelei disperări prielnice și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
inconștiență, o disperare prielnică/ sau amenințarea cu moartea ca să-mi pot aduna oasele/ tuturor poemelor mele într-un singur schelet/ pentru trupul de nesuportat al divinității. Te anunț, dragă Adrian Alui Gheorghe, că am ajuns de curând la vârsta acelei disperări prielnice și că, în plus, Dumnezeu îmi trimite din ceruri miresme ale morții și chemări suficient de clare și îmbietoare, să înțeleg și eu în sfârșit că mă aflu la acea limită de destin, dincolo de care spiritul meu neliniștit nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
optzeci și nouă de secunde de la ciocnirea fatală de aisberg. Scapă cineva? Și de ce secunda o sută optzeci și nouă...? Ceva speranțe sunt, depinde acum de regizorul care a pus la cale totul, dacă este mulțumit de dimensiunile catastrofei, dacă disperarea actanților intră în categoriile esteticului. Eticul în mijlocul catastrofei este mai greu de descifrat, chiar e bine de evitat o discuție în acest sens. În catastrofă îngerul din om părăsește partea terestră, animalică. Îngerul din om exultă că se întoarce în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
În trenul de-ntoarcere de la curse: „Trebuia să țin ăia o sută de acri În palierul inferior; trebuia să iau concesiunile alea petroliere; trebuia să pun bumbac În loc de roșii”. Un vaiet nazal se Înalță din Vale, un bombănit vast de disperare și regrete banale. CÎnd am ajuns În Vale, eram Încă În pasa proastă de după cură. Nu aveam nici poftă de mîncare, nici energie. Tot ce voiam era să dorm și dormeam Între doișpe și paișpe ore pe zi. Din cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
distins ajuns până la gradul cel mai înalt, descoperi că nevasta lui era spioana inamicului. Fu cuprins de o astfel de groază, încât, temându-se de ereditatea micilor săi copii, îi omorî pe amândoi și se sinucise, într-un acces de disperare. Ce dreptate au statele care opresc pe militarii lor să se căsătorească cu străine decât cu condiția să părăsească armata. Tot astfel și cu diplomații. Dar d-na Philippescu ne-a dus prea departe, noi nu eram decât în preajma păcii
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
mă mai caut. Uneori îmi părăsesc trupul, Mai ales noaptea... Am văzut păsări murinde în zbor - Ce bine de mine, că nu am aripi. Din nuc au căzut toate frunzele, Dar nucul e mai bătrân decât mine. Idealul suie dealul, Disperarea tulbură zarea. Speranța mănâncă distanța, Jalea umple valea. Amăgirea nu duce nicăirea, Iubirea curăță firea. Ura întunecă gura, Prostia ucide omenia. Ar mai fi de spus că... * Unor occidentali nu le place culoarea neagră, dar iau pielea de pe negri. * Prin
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
13 și 15 ani , face cele mai multe din năzdrăvăniile de care vorbește în partea a II-a a ,, Amintirilor din copilărie,, : fură cireșe din ograda mătușii Marioara , pupăza din pom , ajută Smarandei la tors , din care pricina primește de la fete spre disperarea lui porecla de,, Ion Torcălău’’, si se scalda în baltă. Jocurile practicate de Nica sunt și ele o filă de carte din magistralul,, român” al copilăriei. Una fără altă nu ar exista și totul ar fi prea plictisitor în universul
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
personaj de obicei femeie totdeauna de la țară, care putea fi diagnosticat cu cea mai mare ușurință atât după atitudinea corporală, sugerând o depresie somatizată, cât și după acuzele care, în toate cazurile, erau identice, repetate, ca într-un scâncet de disperare, însoțindu-se în marea majoritate a cazurilor cu dorință de moarte din cauza răului interior. Boala era atât de caracteristică, încât diagnosticul se punea de la distanță și, în limbajul popular în care se exprimau aceste bolnave totdeauna rurale -, era denumită, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
nu-l puteam asculta pe Teodorovici, un om prea fin pentru a se putea impune. Nu avea morga pe care alții, în același grad cu el, o învățaseră încă înainte de a fi deprins alfabetul disciplinei pe care o predau. Spre disperarea lui, noi plecam direct la Sidoli, cinematograful suprem al Iașului de atunci, sau rătăceam pe ulițele ieșene atât de poetice (dar ce nu era poetic la Iași, în acea vreme... și sărăcia era poetică) și rătăceam pe aceste ulițe până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
atât de poetice (dar ce nu era poetic la Iași, în acea vreme... și sărăcia era poetică) și rătăceam pe aceste ulițe până târziu, privind la stelele nopții. Învingea, desigur, nostalgia și activitatea didactică se destrăma văzând cu ochii spre disperarea lui Teodorovici, când se lovea cu pumnii în cap "ad litteram". Atunci a avut o idee extraordinară prin simplitatea ei. Ne-a invitat pe câțiva la o plimbare, în locul eternelor plimbări, care este Copoul. Acolo, într-o originală ședință ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
căminul studențesc, unde ne strecuram uneori clandestin, sau, ca Nichita și Velea, tolerați să doarmă în chiar sediul redacției, până când s-au sesizat pompierii și le-au interzis cu desăvârșire accesul nocturn în incintă. Eram, așadar, pot spune, pe culmile disperării, când o fostă colegă de facultate m-a înștiințat că mi găsise ceva în mahalaua Rahovei, chiar pe strada unde locuia și ea, Naipu - să vin să văd despre ce e vorba, poate îmi convine. M-am îmbarcat îndată în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
poetică a unor mituri și simboluri specifice. Elegiacă, dar fără despletiri patetice, fără hohotiri, poezia ei transmite, ca sentiment fundamental, îndurerarea în fața distrugerii lumii vechi țărănești, proces care îi apare, ca și lui Marin Preda, drept fără întoarcere. De aici disperarea, revoltele, sfâșierile. Orașul, în schimb, va cons titui, în reprezentările sale apăsat maniheiste, o țintă a imprecațiilor, a sarcasmelor, văzut ca un sediu al răului agresor și al imposturii, al poleielilor coclite: Invizibile porți de orient în amurgul călit coclit-poleit
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]