8,366 matches
-
Însă, pentru atâția alții, interdicția publicării nu era sinonimă cu calitatea. Nu există o „muză a cenzurii” (George Steiner). Numai fiindcă regimului nu i-a plăcut de tine nu Înseamnă neapărat că aveai talent. Așa se face că reputația unor faimoși intelectuali de opoziție s-a ofilit când a fost expusă pe piața liberă a ideilor. Maghiarul György Konrád, ale cărui eseuri complezente despre „Antipolitică” au fost atât de admirate În anii ’80, este doar unul dintre numeroșii scriitori căzuți În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al Uniunii Sovietice. Însă Gorbaciov era sincer și a inițiat reforme deliberat leniniste - ori „socialiste” - În intenție. Ba chiar e posibil ca el să fi fost mai consecvent din punct de vedere ideologic decât unii predecesori: dacă Nikita Hrușciov e faimos pentru afirmația că, dacă ar fi britanic, i-ar vota pe conservatori, Gorbaciov Îl prefera, dintre politicienii străini, pe spaniolul Felipe Gonzáles, al cărui model social-democratic avea să-i pară, cu timpul, cel mai apropiat de al său. Lumea Își
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trebuie exagerat: Gorbaciov a acordat relațiilor cu Europa Occidentală cel puțin la fel de multă importanță precum tratativelor cu SUA. El a făcut vizite frecvente În Vest, stabilind relații bune cu Gonzáles, Kohl și Thatcher (aceasta Îl considera, cu o expresie devenită faimoasă, „om de Înțeles”)14. Într-adevăr, În multe privințe Gorbaciov se considera, mai presus de orice, un om de stat european, cu priorități europene. Efortul său de a stopa cursa Înarmărilor și acumularea de armament nuclear era strâns legat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ce face, iar dacă ar fi știut, s-ar fi Îngrozit. Mai perspicace erau adversarii săi. Pe de o parte, lucru de Înțeles, cei din aripa dură a partidului Îl urau pe Gorbaciov: mulți dintre ei au subscris prompt la faimoasa scrisoare publicată În ziarul Sovetskaia Rossia pe 13 martie 1988, În care Nina Andreeva, o profesoară din Leningrad, profețea cu mânie (și, se va dovedi, cu Îndreptățire) că noile reforme duceau țara În mod inevitabil Înapoi spre capitalism. Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi fost destul de mulțumiți cu astfel de cifre, raportate la numărul de locuitori; În Europa Centrală, poziția din ce În ce mai marginală a acestor publicații semnifica Însă o mutație traumatică a priorităților culturale. Intelectualii au intrat Într-o zonă de umbră și pentru că faimoasa lor insistență asupra eticii anticomuniste (nevoia de a construi o societate civilă cu o conștiință morală, care să umple spațiul anomic dintre individ și stat) a fost eclipsată de o activitate concretă: crearea unei economii de piață. În doar câțiva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
larg poarta abuzurilor. Multe dintre numele aflate pe liste de informatori ale fostei poliții secrete erau, așa cum s-a aflat, numele unor „candidați”: oameni pe care regimul spera să-i oblige să colaboreze. Printre ele se aflau și numele unor faimoși scriitori cehi, dintre care unii nici măcar nu trăiau În țară. Listele poliției secrete au ajuns curând În presă, publicate și mediatizate de politicieni și candidați la parlament care sperau să Își discrediteze oponenții. Noroiul Împroșcat În toate părțile l-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frontierele deschise ale statelor suverane. Dar locuitorii țărilor din afara spațiului Schengen erau obligați să stea la coadă - literalmente - ca să intre. Prin condițiile sale rigide privind moneda comună și cerința ca toate statele aspirante să integreze În sistemul lor de guvernare faimosul acquis communautaire (codul din ce În ce mai complicat al practicilor europene), Maastricht era obstrucția administrativă finală. Nu punea probleme candidatelor nordice sau Austriei, dar era o stavilă de netrecut pentru eventualele candidate din Est. Obligată de propria cartă să-i includă În organizație
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu cinau la restaurant În Bruxelles și nu Își făceau vacanța În Italia sau cumpărăturile la Londra. Cu toate acestea, stilul lor de viață era și el, acum, o constantă europeană. A doua excepție erau britanicii - sau, mai bine zis, faimoșii eurosceptici englezi. Atrași de țări cu o climă mai plăcută și datorită unui val post-Thatcher de companii aeriene cu prețuri reduse (care le ofereau voiaje În Europa mai ieftine decât prânzul Într-un pub), o nouă generație de britanici, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ce au marcat confruntarea dintre Margaret Thatcher și Uniunea Națională a Minerilor În 1984. Mulți mineri erau de atunci șomeri, iar unii au participat (contra unei sume de bani) la reconstituire, Îmbrăcați În haine corespunzătoare „de epocă”. „Jucarea” unor bătălii faimoase era În Anglia un hobby național. Dar faptul că evenimentele de la Orgreave au avut parte de tratament „patrimonial” ilustrează procesul accentuat de istoricizare. La urma urmei, bătălia de la Naseby din războiul civil, desfășurată puțin mai la sud, și-a așteptat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a căror condiție l-a atras pe Orwell, aducând orașului Wigan o faimă Îndoielnică. Nu numai nordului i s-a aplicat acest tratament legat de patrimoniu. În districtul olarilor din West Midland, turiștii și școlarii autohtoni aflau cum Își modela faimoasele produse Josiah Wedgewood, un olar din secolul al XVIII-lea. Dar ei ar fi căutat În zadar să afle detalii despre condițiile de viață ale olarilor sau motivele pentru care regiunea era supranumită ținutul Negru (Orwell povestea cum până și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Înalt sau vânjos - dimpotrivă -, iar jocul nu este periculos. Fotbalul profesionist fusese multă vreme o alternativă slab remunerată pentru tinerii din orașele industriale; acum el era o scurtătură spre prosperitatea suburbană și multe alte minunății. În plus, oricât de faimoși și talentați ar fi fost, fotbaliștii făceau parte dintr-o echipă. Ei nu puteau fi metamorfozați peste noapte, precum ciclistul francez Raymond Poulidor, etern perdant, În simbolul eforturilor zadarnice ale unei Întregi națiuni. Iar fotbalul era prea simplu pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar irelevanța lui Michnik sau Glucksmann nu avea nimic de-a face cu conținutul opiniei lor. Aceeași soartă Îi aștepta pe intelectualii care au adoptat poziția contrară. Pe 31 mai 2003, Jürgen Habermas și Jacques Derrida (doi dintre cei mai faimoși scriitori-filosofi-intelectuali ai Europei) au publicat În Frankfurter Allgemeine Zeitung un articol intitulat „Unsere Erneuerung. Nach dem Krieg: Die Wiedergeburt Europas” („Reînnoirea noastră. După război: renașterea Europei”), În care argumentau că direcția nouă și periculoasă În care se Îndrepta America reprezenta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prime, forță de muncă ieftină... și multe altele. Căci regimul de la Vichy nu s-a mulțumit să accepte eșecul Franței și să guverneze țara după placul germanilor. Sub Pétain și premierul Laval, Franța a inițiat proiecte colaboraționiste proprii, cele mai faimoase fiind introducerea În 1940 și 1941 a „legilor cu privire la evrei” fără nici o presiune din partea germanilor, precum și aranjamentul prin care autoritățile franceze și-au asumat misiunea de a aduna evrei din țară (Începând cu cei de origine străină care locuiau În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
moarte a fost spulberat În cele din urmă (cum se Întâmplă de obicei În astfel de cazuri) de o serie de procese. În 1994, după aproape 50 de ani de clandestinitate, Paul Touvier - care activase sub regimul de la Vichy În faimoasa Milice - a fost arestat și deferit justiției pentru uciderea a șapte evrei francezi În iunie 1944. Touvier În sine nu era important: o rotiță În mașinăria regimului și un colaborator al șefului Gestapoului din Lyon, Klaus Barbie, prins și judecat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
putea să aparțină decât "barbarilor nedemni ai lui Bachus". Horațiu, ale cărui scrieri sunt consacrate în cea mai mare parte lui Bachus, ceremoniilor și isprăvilor sale, a lăudat vinurile grecești (în special pe cele din Methymne și din Chio cu faimosul său "nectar"), dar și vinurile romane. Poetul bahic a elogiat "impetuosul" falern, vinul din Massique "care te face să uiți de toate" și caecubumul considerat cel mai bun vin al Italiei, care va desemna în cele din urmă orice vin
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
1000. Precum grecii care au văzut "o țară acoperită de vii sălbatice" atunci când au debarcat în peninsula italică, o cronică nordică din secolul al XIII-lea intitulată Saga Groenlandei ("Pământul verde", în scandinavă) menționează că navigatorul viking Leif Erikson, fiul faimosului Eric cel Roșu, a descoperit "o țară bogată în vii" (Vinland hit goda). Unul dintre oamenii de pe drakkar, un german pe nume Tyrkir, le povestește camarazilor săi ceea ce el a văzut pe acest pământ până atunci necunoscut: "am făcut o
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
clatine". De aici provine în literatura franceză imaginea călugărului "chefliu" și bine dispus, începând cu personajul Ioan Spintecătorul al lui Rabelais, până la venerabilul părinte Gaucher al lui Alphonse Daudet. Întemeindu-se pe această regulă, călugării benedictini au creat cele mai faimoase podgorii de la Bordelais (Château-Pouget și Château-Prieuré), din regiunea Burgundia (Corton, Mâcon, Pommard, Romanée-Conti, Vosne-Romanée), din regiunea Champagne, din regiunea Loirei (Bourgueil, Muscadet, Saint-Pourcain), din regiunea Jura (Chateau-Chalon) și din Provența (Bandol). Și nu se cade să uităm renumita podgorie "Benedictină
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
și din Provența (Bandol). Și nu se cade să uităm renumita podgorie "Benedictină" al cărei nume se spune că i-a fost dat în anul 1534 de către regele Francisc I, cu ocazia unei vizite la mânăstirea Fécamp, unde se fabrica faimoasa licoare din anul 1510. În secolul al XII-lea, ordinul Benedictinilor a pierdut monopolul monahal din Apus, în avantajul călugărilor cistercieni și a călugărilor cartusieni. În anul 1098, în orașul Citeaux aflat la 20 de km spre sud de Dijon
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
petrecut o parte din copilărie în orașul italian Pavia, Martin a intrat la vârsta de 15 ani în armata romană și trei ani mai târziu, a fost trimis în garnizoană la Amiens. În acest oraș din regiunea Picardia se petrece faimosul episod al împărțirii mantiei pe care Martin, într-o zi foarte friguroasă o rupe în două pentru a îmbrăca un cerșetor. Sfânta scenă i-a inspirat în mod deosebit pe italianul Giotto și pe spaniolul de origine greacă, supranumit El Greco
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
de oameni simpli și joviali care gustă din vinul roșu de recoltă nouă într-o atmosferă care amintește de aerul vechiului Lyon, capitală a Rezistenței Franceze, cu insolitele sale "traboules"49 și familiarele sale "mâchons"50. Totuși, altădată servit în faimoasele "bouchons" lioneze, mici restaurante tradiționale, astăzi, produs al oenologiei și al marketingului, "Beaujolais Nouveau" este diferit de vinul a cărui savoare a fost descoperită de ziariștii francezi, retrași în Lyon, în fața ocupației germane în timpul celui de-al doilea război mondial
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
virtuțile sale diuretice, în schimb, nu mai trebuie demonstrate. În parcul Georges-Brassens, în arondismentul XV, în mijlocul a ceea ce au fost odată abatoarele Vaugirard, viticultorii municipali din Paris au creat, în martie 1983, o vie împrejmuită, chiar pe locurile vechilor podgorii faimoase: Clos Morillons și Clos Périchaux, care au împrumutat numele lor străzilor din apropiere. Ocupând o suprafață de aproximativ 1.000 m², pe care au fost plantați 700 de butuci de pinot noir, via este dispusă în terase, separată de pereți
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Consilierii săi îi vorbesc despre Louis Pasteur, un tânăr chimist, încă necunoscut pe atunci. După doi ani de muncă, boala vinului este învinsă grație unui nou tratament ce se va numi de atunci "pasteurizare". Pasteur relatează aventura sa științifică în faimoasa lucrare publicată în anul 1866 de către Editura Imperială: Studiu asupra vinului, bolilor sale, cauzelor care le declanșează, noi procedee pentru conservarea și păstrarea sa îndelungată.68 În această carte, Pasteur afirmă că "vinul este cea mai sănătoasă și mai igienică
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Sud nu a reprezentat o mișcare de apărare a calității vinului, ci era îndreptat împotriva "hoților" pe care îi acuzau de invadarea pieței. Criza de supraproducție a dus la scăderea vânzărilor, ceea ce a declanșat mișcările sociale din Sud. Pe lângă imnul faimos compus de un cântăreț pe nume G. Montehus pe muzica lui Chantegrelet și Doubis în cinstea "soldaților curajoși din secolul al XVII-lea"70 care au luptat împotriva pierderii producției viticole, războiul civil al vinului avea sa aibă cel puțin
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
a produsului considerat nou, este nevoie să ne întoarcem la procesele speciale de producție, elaborate de greci și de romani, care obișnuiau să aromatizeze (cu isop, oregano, mentă, salvie sau cimbru) și să conserve vinurile. Să nu mai vorbim de faimosul "necktar" din Roussillon, care nu era nimic altceva după cum ne spun scrierile secolului al XII-lea decât un vin din condimente, rezultat prin asocierea de mirodenii, ierburi sau miere. Reglementarea europeană numărul 1601/91 a Consiliului din 10 iunie 1991
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
era cea care primea morții în lumea de jos, oferindu-le apă și hrană; era adesea reprezentată ca având cap de vacă. (n. trad.) 6 Un cântec popular din secolul al XIX-lea redă episodul biblic: Noe, Patriarhul nostru, E faimos doar datorită Arcei? Nu, el este și mai cunoscut Că viță de vie a plantat, Așa că, spuneți dumneavoastră, E bine că n-a pierit pe apă! 7 Etimologic vorbind, simbolul este la origine "un semn de recunoaștere alcătuit din două
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]