8,741 matches
-
depinde de o noțiune anterioar] referitoare la ceea ce înseamn] a fi uman. În acest sens el este diferit de conceptul „virtute”, care marcheaz] deja o arie mai mult sau mai putin definit] de cercetare efectuat] de c]tre „filosoful moral” - ins]și categoria moralei. Filosoful modern poate s] înceap] prin a cerceta natură relației dintre considerații morale și amorale, cea a gândirii raționale sau a cerceta chestiuni morale concrete. O asemenea categorie este greu de reperat în contextul grecesc. Subiectul investigației
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
filosofilor greci, cu atat mai mult cu cât și ei aveau tendința de a sublinia cât era de greu. Doar hedoniștii o considerau ușoar]: o „acțiune corect]” ar fi pur și simplu ceea ce era perceput, în general, ca fiind corect, ins], având în vedere c] se putea justifica doar prin contribuția sa la pl]cere, orice nel]muriri puteau fi soluționate prin referire la acest crtiteriu, ușor de recunoscut de c]tre oricine. În schimb, Socrate pretinde c] nici el nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
la cel mai general și înalt nivel, reprezint] o colecție de obiecte pe care le-am cunoscut în mod direct inc] dinainte de nastere („formele” sau „ideile”). Noi toți, în consecinț], avem o suspiciune în leg]tur] cu adev]rurile generale; ins] numai cei ale c]ror capacit]ți raționale sunt supradezvoltate - pe scurt, filosofii - pot s] își reactiveze amintirile. Urmărea const] în faptul c] arete ins]și este pe deplin accesibil] doar acestor persoane, în m]sura în care presupune exercițiul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ideile”). Noi toți, în consecinț], avem o suspiciune în leg]tur] cu adev]rurile generale; ins] numai cei ale c]ror capacit]ți raționale sunt supradezvoltate - pe scurt, filosofii - pot s] își reactiveze amintirile. Urmărea const] în faptul c] arete ins]și este pe deplin accesibil] doar acestor persoane, în m]sura în care presupune exercițiul rațiunii și alegerea voluntar] (o persoan] nu poate alege ceea ce nu cunoaște), iar majorit]ții, dac] este capabil] m]car s] imite armoniile descoperite de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Republică. În alte dialoguri, ideea existenței unei posibilit]ți de a descoperi adev]rurile etice prin introspecție rațional] începe s] dispar], pentru a fi înlocuit] printr-o accentuare a nevoii unui consens între cet]țeni în ceea ce privește valorile publice și personale. Ins], de-a lungul tuturor fazelor, proiectul platonician se preocup] mai mult de stabilirea fundamentelor acestor valori decât de examinarea acestora prin ele însele și de înțelegerea implicațiilor lor în conduită zilnic]. El ne vorbește mult despre ce fel de persoan
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în explorarea fundamentelor subiectului încât nu au mai avut forță s] se ocupe de problemele importante care constituie subiectul - ca și cum un matematician ar deveni atât de obsedat de problema naturii adev]rului matematic, încât ar uită cum s] fac] matematic]. Ins] această înseamn] s] vorbim dup] ce lucrurile s-au întâmplat deja. În contextul în care filosofii antici greci au scris, ei au fost preocupați de întreb]rile fundamentale - legate de felul vieții pe care ar trebui s] o ducem (dac
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
trei etape majore. 1) Prima etap] este una a îndep]rt]rii graduale de dogmă tradițional] conform c]reia morală deriv] dintr-o surs] de autoritate, alta decât natură uman] și a accept]rii ideii c] morală poate proveni din ins]și aceast] natur]. Etapă a echivalat cu abandonarea credinței c] morală trebuie impus] ființelor umane și cu acceptarea aceleia c] morală poate fi înțeleas] în formă autonomiei ființei umane. Debutul acestei etape e marcat de Eseurile lui Montaigne (1595), punctul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
v]zut] de c]tre clasicii antici, nu puteau funcționa că ghid deoarece cei mai mulți oameni nu le puteau respectă. Deși era un catolic fervent, Montaigne nu credea c] majoritatea oamenilor poate tr]i dup] standardele creștine. El nu a pus ins] nimic în locul acestor idealuri și a sustinut c] nu exist] norme clare ale vieții sociale și politice altele decât legile statului care trebuie respectate necondiționat. Filosoful a sugerat doar c] fiecare dintre noi poate g]și în mod individual un
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ar putea înv]ta pe ceilalti: se arăt], de asemenea, ce recompense și pedepse acord] Dumnezeu pentru ascultare și neascultare. Filosofia moral] a secolului al XVII-lea are ca punct de plecare teoria dreptului natural clasic pe care o modific] ins] în mod radical. Teoria dreptului natural clasic consider] c] oamenii au fost creați pentru a juca un rol într-o comunitate alc]tuit] dup] legile divine și care înf]țișeaz] gloria lui Dumenezeu; morală ne arăt] în ce const] acest
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
susținut c] drepturile sunt un atribut natural al individului, indiferent de contribuția adus] de acesta la comunitate. În lucrarea să, Despre dreptul p]cii și al r]zboiului (1625) el a sustinut c] oamenii sunt ființe sociale de la natur]; atunci ins] când form]m societ]ți politice, o facem cu condiția ca drepturile noastre individuale s] fie respectate. Deși drepturile noastre pot fi cedate în schimbul securit]ții politice, spune mai departe Grotius, starea noastr] primar] este cea de ființe îndrept]țite
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
naturii sau ale moralei reprezint], în ultim] instant], indicatori ai etapelor esențiale ale cre]rii unei societ]ți civilizate. Dorințele noastre nelimitate creeaz] o problem] care poate fi soluționat] numai prin acceptarea unei conduceri aflate deasupra oric]rui control legal; ins] propriile noastre dorințe sunt cele care ne îndeamn] înspre rezolvarea acestei probleme. Teoria contractului social recunoaște omul și nu pe Dumnezeu că f]uritor al puterilor laice care îl guverneaz]. În secolul al XVII-lea mulți adepți ai dreptului natural
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s-a ar]țâț de acord cu ideile lui Grotius și ale lui Hobbes, susținând c] oamenii au unele drepturi inalienabile și c] exist] deci limite morale ale acțiunii guvern]mântului. Că mulți dintre contemporanii s]i, Locke a sustinut ins] și c] cei mai mulți oameni nu pot ști în mod independent care sunt cerințele moralei; este nevoie de ameninț]ri pentru că mulțimea s] se poarte civilizat. Deși legile naturale sunt menite s] ghideze oamenii spre bun]starea individual] și a comunit
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c], din punct de vedere moral, este necesar s] facem un lucru, știm c] putem face acel lucru; iar aceast] relație este adev]rât] doar dac] suntem liberi. Libertatea în acțiune exclude obligația impus] din exterior f]r] a fi ins] un comportament întâmpl]tor. Kant a sustinut c] singura modalitate de a fi liberi este de a determina propriile acțiuni. Urm]rirea binelui natural, supunerea fâț] de legile eterne sau divine nu se concretizeaz] în acțiune liber], deoarece, în toate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
XIX-lea, al c]ror reprezentant de seam] a fost William Whewell (1794-1866), au încercat s] apere etică creștin] în fața argumentului utilitarist conform c]ruia scopul moralei este de a realiza fericirea lumeasc] pentru toți oamenii. Este important de menționat ins] c] intuiționismul lor a recunoscut c] fiecare persoan] poate cunoaște cerințele moralei. În lucrarea The Method of Ethics (1874), Harry Sidgwick a încercat s] arate c] perspectiva intuiționist] asupra fundamentelor moralei se poate sprijini în acest aspect pe teoria utilitarist
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
unor st]ri precum frumusețea, pl]cerea, prietenia și cunoașterea. El a sustinut c] acțiunile drepte sunt cele care aduc cel mai mare bine, ap]rând astfel o versiune a utilitarismului care o dep]șea pe cea hedonist]. Spre deosebire ins] de kantianism și utilitarimul clasic care susțineau c] ofer] o procedur] rațional] de rezolvare a disputelor morale, perspectivele intuiționiste se bazeaz] în mod esențial pe pretenții de introspecție și nu ofer] metode de rezolvare a dezacordurilor. 2. Viziunea asupra comunit
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ții morale că depinzând de hoț]rârile luate separat de c]tre indivizi capabili s] discearn] cerințele moralei au ocupat un loc central în gândirea occidental] din secolul al XIX-lea și de la începutul de-al XX-lea. A existat ins] și un curent teoretic constant care a respins aceast] viziune. Critică formulat] de c]tre G.W. Hegel (1770-1831) este cea mai semnificativ] dintre reacțiile la adresa teoriei kantiene. Hegel a subliniat c] principiul pur formal al lui Kant pretinde un
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
un loc central moralei individuale așa cum era ea înțeleas] de c]tre Kant și Mill este o poziție filosofic] asupra eticii individului autonom. Pragmatismul american s-a ocupat mai puțin de moral] decât de alte subiecte; o excepție notabil] este ins] John Dewey (1859-1952) care a fost influențat de teoria hegelian] asupra primatului comunit]ții în structura personalit]ții morale. În lucrarea Human Nature and Conduct (1922) precum și în alte opere el a încercat s] arate c] nu e nevoie ca
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care cei puternici sunt superiori în mod natural celor slabi. Pe de alt] parte, Protagoras susține c], desi legile și morală sunt creații morale care variaz] de la o societate la alta, ele sunt totuși obligatorii pentru ființele umane. Pentru Platon ins], chiar si convenționalismul nesceptic al lui Protagoras este nepotrivit. El afirm] c] exist] o realitate moral] imuabil], dar pe care societ]țile umane și practicile lor variate o ignor]. Că orice alt tip de cunoaștere, cunoașterea a ceea ce este bine
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
se supun. Teoria dreptului natural este uneori descris] că acceptând existența unei ordini normative imuabile ca parte a lumii naturale. Dac] împ]rt]sim aceast] viziune, atunci trebuie s] recunoaștem c] Platon a elaborat o teorie complet] a dreptului natural, ins] f]r] a o numi așa. Aceast] concluzie surprinde oarecum, deoarece originea teoriei îi este atribuit] în mod obișnuit lui Aristotel, iar o analiz] a perspectivei aristoteliene demonstreaz] c] naturalul nu este echivalat cu imuabilul. În Etică nicomahic], Aristotel distinge
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și se aplic] tuturor oamenilor și pretutindeni. În ciuda aștept]rilor, Aristotel nu distinge între cele dou] tipuri de dreptate pe baza imuabilit]ții. El nu face acest lucru deoarece legile pozitive (dreptatea legal]) se modific] în timp. Aceasta nu înseamn] ins] c] naturalul este complet imuabil. Acest aspect este prezentat oarecum stângaci: Dup] opinia unora, toate normele juridice aparțin drept]ții convenționale, pentru c], spun ei, ceea ce este natural este și imuabil și are pretutindeni aceeași forță (de pild], focul arde
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
drept]ții convenționale, pentru c], spun ei, ceea ce este natural este și imuabil și are pretutindeni aceeași forță (de pild], focul arde la fel și aici și în Persia), pe când dreptul are un caracter evident variabil. Aceast] opinie nu este ins] decât parțial valabil], în sensul c] dac] la zei ea nu se verific] poate în nici un fel, la noi cel putin, desi exist] și un drept natural, totul este susceptibil de schimbare. Se poate face ins] distincția între dreptatea natural
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Aceast] opinie nu este ins] decât parțial valabil], în sensul c] dac] la zei ea nu se verific] poate în nici un fel, la noi cel putin, desi exist] și un drept natural, totul este susceptibil de schimbare. Se poate face ins] distincția între dreptatea natural] și cea care nu deriv] de la natur]. Se poate observa ușor care dintre lucrurile supuse schimb]rii țin de natur] și care țin de lege, adic] de convenție, chiar dac] și unele și altele sunt la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
focul creator, din logos, care ordona și unifica cosmosul. Prin intermediul acestei conexiuni stoicii au fost capabili s] formuleze tr]s]tură dinstinctiv] a eticii dreptului natural; dreptul natural, dreptul naturii, este dreptul naturii umane reprezentate de rațiune. Rațiunea putea fi ins] manipulat] pentru a servi interese particulare mai degrab] decât propriile ei scopuri: de aceea, formal, a fost îngustat]. Dreptul natural este dreptul persoanei drepte sau înțelepte. Aceasta este forma în care teoria dreptului natural a fost elaborat] în scrierile eclecticului
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
faptele naturii umane deja identificate. Aceast] concluzie este în contrast pronunțat cu unele interpret]ri ale dreptului natural în care acesta reprezint] credință meditativ] conform c]reia exist] un cod moral încris undeva în ceruri. Aceste interpret]ri au înțeles ins] în mod greșit sensul central al afirmației potrivit c]reia morală și legile umane „își au fundamentul în natur]” - o eroare deloc surprinz]toare din moment ce pentru cititorul modern expresia e destul de curioas]. Totuși, Cicero susține cu destul] claritate c] a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
lege, o regul] trebuie s] fie promulgat]. Doar regulile cunoscute pot fi folosite pentru a judeca acțiunile. Aceast] ad]ugire pare s] indice o preocupare sporit] pentru situația „celor mulți” spre deosebire de Cicero care respinge aristocratic credințele populare. În celelalte elemente, ins], teoria lui Toma r]mane fidel] spiritului formul]rii ciceroniene. Toma din Aquino merge totuși mai departe decât Cicero, oferind o explicație pentru relația dintre dreptul natural și dreptul divin pe de o parte, și legile umane obișnuite pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]