9,535 matches
-
județul Călărași). A absolvit cursurile ciclului primar la școala elementară din satul Bogata (comuna Rasa), în anul 1903 (aflată în județul interbelic Ialomița). După moartea tatălui său, familia s-a mutat în satul Floroaica din județul Călărași (aflat în județul interbelic Ialomița sub vechiul nume de Ciocănești-Mihai Vodă). Constantin Mușat a plecat la București, unde a învățat meseria de croitor, revenind în Floroaica în 1910 unde a început să practice profesia de croitor. În 1912, Constantin Mușat a început efectuarea serviciului
Constantin Mușat () [Corola-website/Science/310191_a_311520]
-
o grenadă. Lucrarea a fost recomandată de Ministerul de Război autorităților militare pentru a fi reprodusă în metal. Au fost astfel ridicate din bronz trei astfel de statui, la Bârlad, Brăila și Bușteni, de o mare expresivitate artistică. În perioada interbelică, o statuia a caporalului Mușat s-a aflat în sectorul dedicat bătăliilor de la Mărășești și Mărăști din vechea clădire a Muzelui Militar din București. Monumentul „Ultima Grenadă” - Bușteni Este situat în zona centrală a orașului Bușteni, între Biserica Domnească și
Constantin Mușat () [Corola-website/Science/310191_a_311520]
-
pe Armată nr. 32 din 17 februarie 1917 semnat de către Regele Ferdinand, Mușat a dat o pildă frumoasă camarazilor săi de arme.. A fost una dintre jertfele luptei duse pentru unitatea națională și a rămas în memoria colectivă. În perioada interbelică a făcut parte dintre cele câteva figuri glorificate public și menționate întotdeauna în descrierile făcute expozițiilor Muzeul Militar din București, într-o perioadă în care - construirea de monumente publice dedicate eroilor individuali, a avut mai puțin în vedere pe ofițeri
Constantin Mușat () [Corola-website/Science/310191_a_311520]
-
sau „creasta inversă“, „ca o piramidă cu vârful în jos“. Este infinitul cunoașterii în plan diacronic, istoria "ens"-ului uman, devenirea Ființei, însemnând evoluție între două „repere“ de care suntem conștienți ca grupuri ale apei (se știa și în perioada interbelică faptul că, la moarte, un corp uman de o sută de kilograme, prin incinerare, se transformă în două kilograme de cenușă, restul evaporându-se, „fiind apă“ / „compuși ai apei“; astfel, se deduce ușor că ființele umane sunt sublime „grupuri ale
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
anul 1914, odată cu izbucnirea primului război mondial. Revenirea la Timișoara a generat o perioadă prodigioasă de creație. În 1922 a organizat și a deschis la Timișoara prima sa expoziție personală, care s-a bucurat de un veritabil succes. În perioada interbelică a organizat mai multe expoziții personale la Timișoara și Arad și a participat cu regularitate la expozițiile de grup și colective, la saloanele oficiale deschise la Timișoara, București și Cluj. Începând din 1951, Oscar Szuhanek s-a numărat printre fondatorii
Oscar Szuhanek () [Corola-website/Science/310247_a_311576]
-
denumirea „Zlătunoaia”, în acea perioadă construinde-se linia ferată Iași - Dorohoi). În 1906, centru de comună era Mășcăteni, iar din 1909 și până astăzi centru de comună este satul Albești. Satul Tudor Vladimirescu a făcut parte - de la înființarea sa din perioada interbelică și până în 1968 - din comuna Rânghilești. În ceea ce privește activitățile economice, comuna are un profil preponderent agrar. Momentul de cotitură în acest sens l-a reprezentat regimul comunist, în timpul căruia a fost desființată mica proprietate și s-a trecut la cooperativizarea agriculturii
Comuna Albești, Botoșani () [Corola-website/Science/310245_a_311574]
-
Viziru și se întindea mult spre est și cuprindea satele Mihai Bravu, Berteștii de Sus și Gura Călmățui, precum și cătunele Nicolești, Strâmbu, Stoenești și Cistia, toate având împreună 2347 de locuitori. Satul de reședință al comunei a apărut în perioada interbelică și figurează ca reședința unei comune de sine stătătoare în legea din 1931 și în Enciclopedia României din 1938. În 1950, cele două comune au fost incluse în raionul Însurăței, și apoi (după 1960) în raionul Brăila, din regiunea Galați
Comuna Victoria, Brăila () [Corola-website/Science/310269_a_311598]
-
țesătorie, tot pentru copiii de ceferiști. Aceste școli au funcționat în localul gării până în anul 1955 când în clădirea acesteia au început să se desfășoare din nou activități ale administrației feroviare ca urmare a diferitelor procese de reorganizare. În perioada interbelică, la parter erau birourile CFR (birourile de mișcare, casele de bilete, sălile de așteptare), a oficiului poștal, a serviciului de revizie de telefoane și telegraf, precum și două restaurante. La cele două etaje funcționau Orfelinatul „Regina Maria” și școlile profesională și
Gara Suceava () [Corola-website/Science/310271_a_311600]
-
un proiect de restaurare a viticulturii românești, iar în 1893 s-a înființat pepiniera Pietroasa pe o moșie ce aparținuse mănăstirii Bradu, secularizată în 1864. Aici s-au adus soiuri de viță de vie din Franța și Italia. În perioada interbelică, aici au funcționat și școli care pregăteau specialiști în viticultură. În 1928, stațiunea oenologică a fost extinsă, adăugându-i-se o stațiune de avertizare a manei de vie, dotată cu stație meteorologică. Închisă temporar în perioada comunistă, stațiunea a fost
Comuna Pietroasele, Buzău () [Corola-website/Science/310275_a_311604]
-
eternal-valorice. „Anvergura intrărilor“ într-o generație literară / culturală (științifică)" este în funcție de „segmentul temporal“ dintre cele două „seisme sociale“ - războaie / revoluții - între care se situează („valul“ / generația) și egală cu „anvergura ieșirilor“; segmentul „generaționist-temporal“ poate fi „mai mic“, așa cum este cel interbelic, sau „mai mare“, cum cel de după al doilea război mondial, (1960 / 1965 - 1989). „Intrările“ într-o generație se fac la „maturitate“, pragul biologic fiind marcat de atingerea vârstei de 20 / 30 de ani; „ieșirile“ au loc „în valuri pensionabile“, pragul
Generație literară () [Corola-website/Science/310290_a_311619]
-
culturală a orașului. Nu în ultimul rând poziția geografică, în centrul arcului Carpatic, a favorizat încă din cele mai vechi timpuri apariția bâlciurilor, orașul devenind un important centru de schimburi economice, acest aspect fiind reflectat chiar în numele orașului. În perioada interbelică în Târgu Mureș erau organizate 5 mari târguri, în 13 ianuarie, 6 aprilie, 19 iunie, 1 septembrie, 9 noiembrie. Începând cu secolele XIV-XV în Târgu Mureș înfloresc breslele meșteșugărești, o dată cu acestea intensificându-se și mișcarea comercială. Activitatea breslelor s-a
Economia Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/310292_a_311621]
-
social sau investit de peste 5 milioane lei, erau: "Fabrica de bere Albert Burger", "Fabrica de zahăr", "Rafinăria de petrol din Târgu Mureș", "Fabrica de clei „Mureșul”", "Fabrica pentru prelucrarea de piei brute", "Fabrica de mobilă Syekely și Rety". În perioada interbelică, în piața financiar-bancară din Târgu Mureș, activau următoarele instituții: "Banca Națională a României" - prin sucursala sa din oraș, sucursala "Băncii „Albina”", "Banca de Scont", "Banca Comercială și de Credit Ardeleană", "Banca de Credit mărunt", "Banca funcționarilor", "Casa de Economie „Agrar”", "Casa de păstrare
Economia Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/310292_a_311621]
-
mărgineni, români timoceni etc.), uneori comițând carnagii și alte atrocități. Comitagiii au fost membri ai societății secrete bulgare panslavistă numită și Ohrana (sau Uhrana) activă în Macedonia Egee în timpul celui de-al doilea război mondial. Uneori, locuitorii bulgari din Dobrogea interbelică au pactizat cu comitagii infiltrați din Bulgaria.
Comitagiu () [Corola-website/Science/310300_a_311629]
-
a fost confirmată de către patriarhul ecumenic Constantin al VI-lea în anul 1924, patriarhatul moscovit a privit aceasta ca pe un amestec în treburile interne și a refuzat să recunoască autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze. Viața Bisericii Ortodoxe Poloneze din perioada interbelică a fost impregnată de conflicte interbisericești și interortodoxe. În interiorul Bisericii era o antinomie evidentă între episcopat care era aproape exclusiv de proveniență rusă și credincioși care erau într-o proporție de două treimi ucraineni. Episcopii ruși au refuzat numirea și
Biserica Ortodoxă Poloneză () [Corola-website/Science/310333_a_311662]
-
pădurea, locuitorii lui trebuind să defrișeze an de an noi bucăți din ea, pentru a înființa alte gospodării sau pentru a-și lărgi ogoarele. Amintirea acestui efort eroic a făcut ca urmașii lor, atunci când orașul a devenit municipiu, în perioada interbelică, să aleagă drept emblemă doi lei smulgând din pământ un stejar, imagine care se găsește și astăzi pe stema Ploieștiului. Din punct de vedere documentar, toate lucrările de istorie menționează anul 1503, de când datează prima apariție în actele Brașovului a
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
mari suprafețe de teren chiar în părțile centrale ale orașului și cu atât mai mult în aceste zone. Cu toate numeroasele plângeri și procese, unele rezolvate favorabil, mari grădini și locuri virane de hectare întregi s-au menținut până în perioada interbelică, când au fost parcelate. De prin 1832 au apărut și primele preocupări de urbanistică, concretizate, în primul rând, prin pavarea (în 1833—1835) a pieței centrale a orașului și a celor șase mici străzi din jur. Apoi, treptat, au fost
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
fost avariat grav și orașul, au fost distruse clădirile unor instituții (câteva monumente de arhitectură) și aproape 2/3 din fondul de locuințe. Până la instaurarea regimului comunist în România a purtat numele de "Ploești" și a fost reședința județului Prahova (interbelic). După 1944, în cadrul transformărilor sociale și economice sub regimul comunist, importanța orașului a scăzut. În timpul perioadei comuniste, orașul a cunoscut o dezvoltare minoră intre anii 1944-1965, urmînd, ca apoi să înceapă o dezvoltare industrială, socială si un "boom" demografic, de la
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
pe care le-au făcut pe teren. Materialele publicate sunt astăzi mărturii documentare unice privitoare la bisericile de lemn dispărute din Fildu de Jos, Fildu de Mijloc și Mesteacănu. Intelectualul sălăjan Leontin Ghergariu este cel care pornește cercetarea în perioada interbelică, în arhiva sa personală adunând fotografii, schițe și însemnări din numeroase biserici de lemn ce aveau să dispară sub ochii săi în deceniile de dinainte și de după al doilea război mondial. El a lăsat în manuscris primul studiu monografic al
Biserici de lemn din Sălaj () [Corola-website/Science/308989_a_310318]
-
primul studiu monografic al bisericilor de lemn din Sălaj. În timpul vieții a publicat un studiu dedicat meșterilor de biserici din Sălaj, urmând firul inscripțiilor, unele dintre ele cunoscute numai din notele sale de teren. Un alt cercetător activ în perioada interbelică, și mult după aceea, a fost Atanasie Popa, care a documentat și publicat scurte articole despre câteva biserici de lemn din Sălajul actual. După 1964, Direcția Monumentelor Istorice a trimis în Sălaj pentru completarea listei monumentelor istorice, pe cercetătoarea Ioana
Biserici de lemn din Sălaj () [Corola-website/Science/308989_a_310318]
-
Istvan Tèglás în 1904, precum și Gábor și László Szinte în 1913. După primul război mondial și unirea Transilvaniei cu România, studiul bisericilor de lemn din Transilvania a fost relansat de Coriolan Petranu, cel mai ambițios și bătăios cercetător din perioada interbelică. El a evaluat perioada anterioară, a trasat necesitățile de cercetare viitoare, a inventariat bisericile de lemn din Arad, Bihor și Hunedoara și a promovat valorile lor artistice în plan național și internațional prin studii și conferințe. Leontin Ghergariu a cules
Biserici de lemn din Transilvania () [Corola-website/Science/309031_a_310360]
-
Leontin Ghergariu a cules date valoroase despre bisericile de lemn din Sălaj începând cu anul 1924. Imaginile și documentația de pe teren împreună cu scrierile sale se păstrează în arhive, doar o mică parte fiind publicate. Atanasie Popa a început în perioada interbelică publicarea unor studii monografice și a propus o primă sinteză. Reținem și prezența lui Victor Brătulescu cu un studiu despre câteva biserici din nordul Transilvaniei în 1935, pe care l-a continuat cu un valoros studiu al bisericilor de lemn
Biserici de lemn din Transilvania () [Corola-website/Science/309031_a_310360]
-
Vasile Drăguț și Marius Porumb pentru sintezele lor. Cercetarea bisericilor de lemn din ultimele decenii se distinge prin noi repertorii dar și prin analize. Remarcabil este interesul sporit pentru aria județului Arad, unde o serie de publicații au completat repertoriul interbelic a lui Coriolan Petranu, actualizând pierderile și distrugerile din acest patrimoniu. Una dintre cele mai puțin cercetate regiuni, Hunedoara, a fost pusă în lumină de Ioana Cristache-Panait. Ioan Godea a revenit asupra bisericilor de lemn din vestul Transilvaniei cu adâncimi
Biserici de lemn din Transilvania () [Corola-website/Science/309031_a_310360]
-
-o dacă știe o serie de date, unele nesemnificative, singurul Al.Piru dându-i unele indicații privind redactarea tezei. Doamna Filipaș a menționat situația învățământului filologic românesc, unde nu erau studiați în liceu și facultate mari scriitori români - nici un scriitor interbelic, singurul fiind Arghezi, prezentat, la modul sociologist de Crohmălniceanu. În comisia de acordare a doctoratului au fost Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Al.Piru, Constantin Ciopraga, iar publicarea tezei, în anul 1972, s-a datorat lui Ov. S. Crohmălniceanu, care a
Elena Zaharia Filipaș () [Corola-website/Science/309046_a_310375]
-
de persoane reprimate, arestate sau deportate în primul an de ocupație sovietică. Arestările au continuat chiar după 22 iunie 1941. În toiul operațiilor militare, a fost arestat și condamnat la 15 ani deportare Nicolae Costenco, fost redactor șef al revistei interbelice „Viața Basarabiei”. Altor intelectuali, precum Mihail Curicheru, li s-a incriminat conducerea unor organizații antisovietice, drept care au fost deportați ad hoc. Dacă deocamdată nu poate fi stabilită componența etnică a celor deportați, din punct de vedere social aceștia erau catalogați
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
a evreilor în 1945, a repatrierilor forțate a polonezilor bucovinei în Polonia, Cernăuțiul, una dintre „perlele” universitare ale fostei Austro-Ungarii și a Regatului României și-a pierdut importanța universitară, iar populația sa de aproximativ 100.000 de locuitori din perioada interbelică a scăzut foarte mult. După război, în oraș s-au mutat ucraineni bucovineni din regiunile rurale, ucraineni galițieni sau podolieni. Cu toate acestea, cele mai importante funcții de conducere în politică și economie au fost ocupate de cetățeni sovietici aduși
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]