12,849 matches
-
să ne Îmbrățișăm. Mi s-a părut tare scundă și am strîns-o foarte tare la pieptul meu fără să pot rosti o vorbă. M-a luat de mînă și m-a tras după ea În salon: „Vino să-l vezi“. Luminat de lampa pe care o văzusem mereu pe biroul lui, tata mi-a apărut Înaintea ochilor. De luni Întregi mă gîndeam la el ca la cineva neprietenos și ostil. Mi-l imaginam cu un chip răuvoitor și-l regăseam liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pînă la adînci bătrîneți”, deși poate pentru aceia a apărut răspunsul... ar fi astfel, cîteva rare cazuri în care se poate întîlni o fericire durabilă, chiar în această lume. Dar numai pentru că intervine adevărul iubirii, mai puternic decît materia: iubirea luminează și înalță totul, schimbă și aduce totul la infinit... Numai așa se poate explica fericirea găsită... Însă e foarte rar. Cîte persoane cunoști tu care “au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți”? Aici intervine și ideea că perechea nu e
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
acele zile fierbinți, intra prin crepătruile din pereți și se răspândea în toată clădirea, amestecânu-se cu mirosurile de mâncare gătită, insinuându-se în viețile rezidenților, căror le invada intimitatea și le infecta visele. Interiorul era divizat de despărțitoare subțiri și luminat ici și colo de lămpi cu ulei. Unde nu lipseau cu desăvârșire, ușile erau larg deschise. Familii întregi trăiau una lângă alta și aproape una peste alta, cu fiecare cameră împărțită și subînchiriată pentru a putea plătia chiria. Dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
se pierdu repede în acest oraș, unde nu se simțise niciodată acasă. O siluetă întunecată își facu apariția înaintea lui, iar Virginski avea senzația unor luminițe portocalii sărind în jurul acesteia și apoi dispărând în întuneric. Apoi, un felinar se aprinse, luminându-l pe muncitorul de dedesubt. În refuzul său de a-l privi în ochi pe responsabilul orașului cu aprinderea felinarelor, Virginski recunoscuse un amestec de sfidare, umilință și frică. Acesta trecu pe lângă Virginski, iar transformarea adusă de flacăra sa neliniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Plin de mânie, dar și cu frică în sân, Kezel nu prea avea chef să se coboare din pat pentru a deschide ușa. Dar nici nu mai fu nevoie de așa ceva, fiindcă raza unei lanterne îi crepă ușa și îi lumină apartamentul, punându-i-se în ochi. În spatele luminii putu discerne un grup de oameni în uniforme negre. ă Studentul Virginski! strigă unul din ei. Unde este? Kezel le indică ușa camerei lui Virginski. Doi bărbați se desprinseră din grup și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
apoi observă pereții și scăpă un al doilea oftat sfâșietor. Sfinții se uitau în afară, dar privirea acestor eluda orice contact. Candelele cu ulei care licăreau în fața lor creau un fel de ecran strălucitor care părea că plutește în fața icoanelor, luminându-le, dar și protejându-le. Sfinții erau cei binecuvântați în ceruri, iar ei, cei din cameră, erau păcătoșii de pe pământ. Icoanele, care parcă se loveau una de alta, ramă lângă ramă, acopereau fiecare centimetru pătrat de peret, iar aerul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
rău ca pe puntea unei nave în derivă și, înghițând amenițător în sec, prevestind ceva rău. În urma lui Salitov, corpul acestuia se clătina periculos. Îi lăsă pe scări și nu se mai uită înapoi. Mesele de-a lungul barului erau luminate de o jumătate de duzină de candele palide. Lumina nesigură, ascunsă în întuneric, părea să încurajeze introspecția printre băutorii izolați. Într-un colț al încăperii, o femeie înfășurată într-un șal zoios scotea note aleatorii dintr-o concertină ruptă. Așteptarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
-și continue investigația. Dinspre apartament se auziră urme de pași, iar Salitov se gândea că ar putea fi mort dintr-o clipă în alta. Ușa se crăpă și flacăra unei lampe cu ulei ținută la înălțimea pieptului bătea în sus, luminând un singur ochi negru, așezat dedesubtul unei sprâncene întinse și animate. ă Govorov? Răgușeala din vocea proprie îl surprinse pe Salitov. ă La etaj. Sprânceana se zvârcoli într-un efort necesar rostirii acestui cuvânt, efort urmat imediat de miros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
gest dezonorant. Îi mai rămânea doar un lucru de făcut. Atras de sferele strălucitoare de culoare, Virginski se apropie de luminile din vitrina farmaciei lui Friedlander și constată cu uimire că acestea erau sticle simple umplute cu lichid colorat și luminate din spate. Inconștient, își întoarse înspre intrarea în care îl văzuse pe vagabond și fu uimit să vadă că aceasta era pustie. § Hotelul Adrianopole era o structură joasă de lemn așezată strașnic la marginea lui Bolshoi Propsect, o arătare compactă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
corpului victimei se potrivește descrierii lui Virginski. Porfiri se uită din nou la ușa cămătarului. ă Ceva nu are sens, spuse el. Nu este nicio logică aici. ă Mă duc acolo acum, spuse Salitov, dispărând în soare, dacă acesta ar lumina în piață. Vii cu mine? Porfiri auzi sunetul agitat al clopoțelului. ă Uite, spuse el, arătând înspre omul înalt și slab care ieșea. ă Vadim Vasilievici, șopti Salitov. ă Da, confirmă Porfiri. Oare ce a răscumpărat? Vadim Vasilievici ținea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
din sărite de calmul prietenei sale. — O să găsim, ai Încredere În mine. Am fost În India, În Africa, În multe țări, se rezolvă Întotdeauna. După Încă un tramvai luat la Întâmplare, telefonul lui Desert Rose sună și fața i se lumină. Kitty se gândi că nu putea fi decât Charlie. Pe tot parcursul convorbirii, destul de scurte, Desert Rose nu spuse decât „da, da, da, Charlie, sigur“ și de mai multe ori „da“ cu o față lipsită de orice expresie. După ce Închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
prima oară când vorbea cu căldură despre Desert Rose, părea chiar că-i pasă. Kitty plecă singură din sală și traversă parcarea părăsită până la rulotă. Luna plină, translucidă, strălucea mai puternic decât de obicei, părea un soare mai șters care lumina noaptea, iar Kitty se uita la ea ca hipnotizată. Era atât de liniște, Încât Își auzea pantofii țăcănind pe asfalt, ca o tobă care Însoțește derularea unui film mut. Se vedea și pe ea În film: un film de Fellini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
degetului mic. Camioneta nu-și merită numele, e doar o furgonetă de mărime mijlocie, un model demodat, și e plină de vase. Când cei doi bărbați au ieșit din casă, cu douăzeci de kilometri înainte, cerul abia începuse să se lumineze, acum dimineața a adus în lume destulă lumină ca să se putem observa cicatricea lui Marçal Gacho și să ghicim sensibilitatea mâinilor lui Cipriano Algor. Călătoresc cu viteză redusă din cauza fragilității încărcăturii, dar și a neregularităților pavajului. Livrarea mărfurilor care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
bun în rând, poate voi fi chiar primul, își spuse. Nu fusese niciodată primul, întotdeauna se găseau alții mai matinali decât el, unii dintre șoferi își petrecuseră probabil o parte din noapte în cabina camionului. Urcau în stradă când se lumina de ziuă să cumpere o cafea, pâine și ceva de mâncare, o tărie în diminețile umede și reci, apoi se învârteau pe acolo, sporovăind unii cu alții, până cu vreo douăzeci de minute înainte de deschiderea ghișeelor, atunci cei mai tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu putere socrul, Nu poți să-ți închipui ce bucurie mi-ai făcut, spuse, era ca un spin în inimă. Marta și-a privit tatăl mai întâi cu scepticism, ca și cum nu credea ce aude, dar treptat chipul i s-a luminat de înțelegere, memoria serviabilă îi adusese în minte anumite expresii populare curente, urme de lecturi clasice, câteva locuri comune, e adevărat că nu-și amintea tot ce era de amintit, de exemplu, a arde corăbiile, a tăia punțile, a lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
unde înfruntase asprimi, docilități care-l umpleau de recunoștință, secrete care se dezvăluiau. Ținea manualul ajutător pe bancă, umed, pătat de degete, îi cerea sfatul din cinci în cinci minute, uneori înțelegea prost ce citise, alteori o subită intuiție îi lumina o pagină întreagă, nu e exagerat să spunem că Cipriano Algor oscila între nefericirea cea mai sfâșietoare și desăvârșita beatitudine. Se ridica din pat la prima rază de soare, îmbuca ceva pe fugă și intra în olărie până la ora prânzului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se gândi, asta trebuie să fac, închid ochii și cad înăuntru, până în centrul pământului. N-a căzut însă. Aproape la nivelul pământului, în stânga, era o luminozitate palidă care curând se intensifică, după câțiva pași, într-un șir de lămpi electrice. Luminau o rampă care forma o platformă de unde cobora din nou. Atât de grea, atât de densă era tăcerea, încât Cipriano Algor își putea auzi bătăile inimii. Să mergem, își zise, Marçal o să tragă spaima vieții lui. Începu să coboare rampa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Algor își putea auzi bătăile inimii. Să mergem, își zise, Marçal o să tragă spaima vieții lui. Începu să coboare rampa, ajunse pe platformă, coborî rampa următoare, altă platformă, aici se opri. În față, două reflectoare așezate la extremități ca să nu lumineze direct interiorul, dezvăluiau forma ovală a intrării unei peșteri. Pe o terasă la dreapta se aflau două excavatoare mici. Marçal stătea pe un taburet, lângă el era o masă unde se afla o lanternă. Încă nu-și văzuse socrul. Cipriano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ia rămas bun de la mulțimea aceea în care toți aveau același chip ca și el, după care se retrăgea să se culce într-un cort de tuareg, adus din ultima călătorie și fixat într-o altă încăpere, lăsând candelabrul să lumineze o sală strălucitoare și goală. Mă miram: „De ce nu v-ați dus nici unul s-o vedeți?” Zâmbeau. Intrarea era păzită de un zdrahon mut care, cu siguranță, nu le-ar fi îngăduit să pătrundă; și nu țineau să forțeze lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
el îi șoptise Moașei istoria cu statueta. Am simțit un puternic impuls să-l iau de guler și să-l scutur zdravăn, „ascultă, fiu de cățea, nu încapi de mine?”, când deodată, poate chiar din pricina acestei porniri, mi s-au luminat nedumeririle. Da, asta era. Nimeni nu suporta, probabil, o dragoste cât de cât adevărată în azilul acela unde totul era luat în derâdere și totul era ratat. Nimeni nu iubea pe nimeni, iar bârfelile și minciuna erau unicul antidot al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întâlnisem o singură dată. Și numai pentru o clipă. Mergeam într-o seară spre casă și, brusc, am avut senzația că eram urmărit. M-am întors și l-am observat. Imediat s-a pierdut în mulțime... Iar acum, cadavrul lui, luminat de stele, zăcea întins dinaintea mea. Eram, practic, doi necunoscuți, nu avusesem niciodată vreo pricină personală care să ne despartă, să ne înverșuneze unul împotriva celuilalt, și totuși ceva de dincolo de noi, o putere care se folosise de el ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care o vedeam uneori trecând într-un cărucior pe rotile, cu o pătură galbenă pe genunchi. Avea un gât subțire și fragil, gata să se rupă parcă la o mișcare prea bruscă a capului. De câte ori zâmbea, întinerea. Obrazul i se lumina și ridurile dispăreau. După aceea, peste chipul ei cobora din nou, ca o cortină mizerabilă, adevărul. Cineva o poreclise în derâdere „Taifunul Victoria”, iar Dinu îmi spusese odată că i-ar fi plăcut să voiajeze prin lume până și într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu. Am avut chiar senzația că ar fi vrut să mă roage să plec. Ezita în prag îmbrăcată într-o cămașă lungă de în, cu părul încâlcit de somnul din care o trezisem. Un fulger violent brăzdă cerul și îi lumină fața. Am simțit în spate o rafală de ploaie repezită de vânt. „Hai, intră”, zise Marta cu o voce îndoită și se dădu la o parte ca să-mi facă loc. Nu m-am arătat mirat de ezitările ei. Nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ce să fac. Să plec? Să aștept? Ce? Lungit în pat, am stat, până s-a albit fereastra, față în față cu un sfânt care mă binecuvânta îndemnându-mă să iubesc pe toată lumea și să iert totul. Când s-a luminat de ziuă m-am hotărât să n-o mai deranjez niciodată pe Marta. Mi-am luat pușca și am ieșit. Pe trepte, mi-a venit o idee. „Cel puțin să-i sperii”. Și am tușit zgomotos. Până să ajung la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apa și să mi se șteargă pentru câteva clipe figura. Ca într-un vis. După care iarăși mă vedeam. Uitasem să mă rad și poate că asta mă îmbătrânea. Simțeam pe buze, în gură, gustul sărat al transpirației, mă obosea lumina prea multă, prea curată, prea orbitoare, strălucitoare ca în sala cu oglinzi și mi se făcuse sete, am vrut să întind mâna după carafa cu limonadă, stai nebunule, mi-am zis, aici nu ești în fotoliul de răchită pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]