8,989 matches
-
ca o abținere de la prestarea slujirii militare și de la administrarea rem publicam. Inerția lui Clement este clasicul refuz al obiectorilor de conștiință de a împlini din motive religioase o funcție publică, actualizabilă prin prestarea serviciului militar. Refuzul de a mai sluji lui Domițian în activitățile statale din partea lui Clement și a lui Acilius Glabriones, care îmbrățișaseră creștinismul, se poate datora asocierii lor la reacția creștinilor contra împăratului, ca răspuns la măsurile sale punitive împotriva creștinilor și a evreilor. Dacă plătirea tributului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru credința creștină, care puteau fi definiți în același timp rebeli față de ordinele comandanților legitimi. Același drept pe care l-au invocat cândva soldații creștini pentru a se revolta împotriva unui împărat păgân, îl puteau avansa acum soldații păgâni care slujeau unui împărat creștin, care, din motive diferite, promulga dispoziții asemănătoare predecesorilor păgâni, chiar dacă acum erau de nuanță creștină. Martirii militari, evocați de martirologii, au fost uciși în bună parte în teritoriile aflate sub jurisdicția lui Maximian: Spania, Gallia, Italia și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dacă este mai bine să trăiești sau să mori“. Nicandros a răspuns: „Spațiul de timp pe care promiți să mi-l dai poți să-l consideri consumat; să știi că eu am ales și accept în sufletul meu, numai ceea ce slujește izbăvirii mele“. Atunci, guvernatorul, rostind cu voce tare, a spus: „Mulțumesc lui Dumnezeu!“. Și Nicandros repeta împreună cu el: „Și eu, îți mulțumesc, Dumnezeule!“. Guvernatorul credea că martirul lui Cristos vorbea despre această viață și despre izbăvirea trupului, și, crezând că
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a împăraților. Acum căiește-te de cuvintele pe care le-ai rostit și supune-te legilor repudiind secta creștinilor și sacrifică zeilor“. Ferreolus a răspuns: „Omenia și indulgența, pe care mi le promiți, să le primească cel care trebuie să slujească ție și împăraților tăi; legilor acestora nu aduce nici o jignire cine pune deasupra lor legea lui Dumnezeu. Mai degrabă este vinovat cel care nu se supune adevăratului Dumnezeu și adoră lucruri insensibile și vremelnice. Eu ador Creatorul, nu creaturile. El
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
despre care dau mărturie cerul, pământul și toate cele ce există în această lume ori strălucesc în cer, ne spun că nu trebuie să-l căutăm pe Dumnezeu în lucruri făcute de mâini omenești. Toate aceste lucruri trebuie să-i slujească Lui, iar Dumnezeu, creându-le spre folosul nostru, a hotărât să ne fie supuse nouă în toate și nicidecum să ne stăpânească. Mai curând sunteți voi cei care tulburați ordinea stabilită, punând preț pe cele vremelnice în locul celor veșnice, pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se umplu inițial de mânie (Acte, 7), apoi de frică (Acte, 8) și simțindu-se depășiți de situație să apeleze la sprijinul lui Licinius (Acte, 9), iar în final să fie masacrați chiar din porunca celui pe care l-au slujit spre a-i da ca exemplu de pedeapsă întregii sale oștiri (Acte, 11). Descrierea urmează o succesiune de evenimente din ce în ce mai impresionante, captivante și miraculoase, cu scopul de a introduce cititorul în atmosfera creștinului abandonat în Dumnezeu, capabil să înfrunte și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
incert de credința religioasă a soldaților săi și totdeauna prudent față de fidelitatea lor politică încă din timpul neînțelegerii sale cu Constantius. Lamentările și răscoala trupelor care luptau pe Rin, lângă Mosa (358), și răzvrătirea garnizoanelor din Aquilea (360) i-au slujit de învățătură. Inițial, soldații îl iubeau prea puțin, fie pentru că erau obosiți de a mai lupta, de a pătimi de foame și de a nu fi remunerați, fie pentru că erau insuflați de opoziția constantă a unor ofițeri legați afectiv de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
383) a lui Vegetius (secolul V), scrisă în timpul domniei lui Theodosius I, în care sunt frecvente lamentările sălbăticirii armatei. Predominanța barbară în armata lui Theodosius I este mărturisită de izvoare; elementul barbar nu era totdeauna și creștin când începea să slujească în armata romană. Dacă momentul convertirii vizigoților s-a petrecut între 382-395 când s-au stabilit în Moesia, la înrolarea lor armata theodosiană erau cel puțin parțial păgâni. În secolul V soldații barbari se converteau pe durata serviciului și se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
situației dilematice respective este revelatoare pentru un anumit nivel intelectual sau motivațional al persoanei: „Nu poți fi În două locuri În același timp”; „Nu poți ședea În două bărci deodată”; „Nu se pot lua două piei de pe o oaie”; Cine slujește la doi stăpâni, pe unul dintre ei trebuie să-l mintă” etc.) A pune carul Înaintea boilor. (Este una din situațiile ilogice În care se acționează Într-un mod paradoxal: asupra efectelor, și nu asupra cauzelor care au generat acele
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
A pescui În ape tulburi. (Oportuniștii nu numai că știu să se folosească de Împrejurările neclare apărute pentru a-și realiza unele interese, dar le și provoacă, cu abilitate.) „Suntem oameni și purtarea noastră trebuie să fie umană.” (Euripide) Cine slujește la doi stăpâni, pe unul dintre ei o să-l mintă. Fidelitatea nu poate fi, Într-adevăr, Împărțită, dar poate fi disimulată.) „Pretextul obișnuit al celor ce pricinuiesc nefericirea altora este că le vor binele.” (Vauvenargues) Chipul omului e oglinda sufletului
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mai fost spus de alții. Orice cugetare este nouă când autorul o exprimă Într-un mod personal.” (L. de Clapiers de Vauvenargues) Gândul nesincer nu poate fi nici liber, nici independent: el va trebui să stea mereu ascuns și să slujească un interes meschin. Μ Cei care ignoră faptele reprobabile din trecutul lor sau le iau În derâdere sunt condamnați să le repete, mai devreme sau mai târziu. Μ Cu cât Înțelegem și explicăm mai puțin din propriul fel de a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Învingă. Μ Degeaba căutăm În altă parte mijlocul salvării din păcat, când firea noastră Îl deține Încă de la Început ca virtualitate: capacitatea remușcării - făuritoare treptată de „conștiință morală”. Μ Resursele noastre de voință Îmbracă, Întotdeauna, haina celui pe care-l slujesc. Așa se explică de ce la unii voința se evidențiază, de exemplu, prin ambiții exagerate de a obține tot felul de satisfacții materiale sau de plăceri senzuale, iar la alții, dimpotrivă, prin eforturi deosebite de a realiza controlul unor astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
singurătatea ei, dar, de asemenea, din fericire, și la capacitatea ei de inventare. Din punctul de vedere al criticului, literatura și arta sunt plasate, astfel, pe aceeași poziție secundară, Întocmai ca și natura pentru pictor sau scriitor. Ele nu Îi slujesc În calitate de obiect, ci Îl incită să scrie. Căci adevăratul obiect al criticii nu este opera, ci sinele. Într-adevăr, nu putem pricepe nimic din părerea lui Wilde despre critică și lectură dacă nu situăm ca atare poziția subiectului creator, care
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
să recompui fragmentele cărții tale interioare plecând de la rarele elemente disponibile și dând atenție la ceea ce spun mai profund și mai de neînlocuit aceste elemente despre noi. Sinele este cel care ascultă și nu cartea „reală” - chiar dacă aceasta poate să slujească uneori ca motiv - și compunerea sinelui este cea care se străduiește să se denunțe, veghind să nu ne lăsăm deturnați de la această datorie. Inventarea, În fiecare context al spunerii sau al scrierii, cărții apropriate va fi cu atât mai credibilă
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Alex Ștefănescu Istoria literaturii române contemporane, București, Editura Mașina de Scris, 2005, p. 396. 508 Tatăl poetei este originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord, în 1944, familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România, preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani, până când autoritățile comuniste
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
plină de indecizii, de neprevăzut, de libertate în fond, a sentimentelor noastre. "Mașina de vînt", acordînd metaforei încă o treaptă plastică, este imaginea puterii malefice, care distruge fără să construiască, și care, finalmente, îi înghite și pe cei ce au slujit-o. "Regulamentul de bloc" apare ca reacție la un fenomen politic intern și la unul extern, interșanjabile poetic. Cînd intimitatea începe să-ți fie ocupată de un "administrator", ființa se retrage în fantasme. Piesa aceasta conține nota cea mai. păsat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și cînd n-am accepta să dea frunza... și după aia să cadă... Mda! Am primit niște colivă... mere... găina a luat-o tot Gică... Da ce tărăboi a fost! A scăpat găina din legătoare... a ajuns în groapă... părintele slujea... rudele plîngeau... găina nu se lăsa prinsă și cîrîia... Gică înnebunit de furie umblînd prin groapă după ea..., întristata adunare crăpa de rîs... da pînă la urmă a prins-o... săraca găină... nimeni nu scapă, domnule! Singurul personaj serios era
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
bătaie de joc...! Costache: Domnu' gropar, băiatul a băut ceva mai mult și... (dinspre gardul cimitirului, intră preotul... cu dascălul aferent) Octav: Avem și popă! Și dascăl... și cădelniță...! Părinte, binecuvîntați..., nu așa se spune groparule?, v-am ruga să slujiți un parastas... avem băuturică... mîncărică... colivă... lumînări... Preotul: Cum să nu, fiule..., asta-i datoria noastră... Cine-i răposatul? Octav: Un prieten de-al meu, părinte... Un fost prieten... Preotul: Dumnezeu să-l aibă în pază... Da de ce-a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
putem, apoi, opune, atunci cînd vorbim de literatură, modernismul postmodernismului decît cu intenții didactice și numai În absența vreunui criteriu esențialist. și aceasta dintr-un motiv inspirat de un text de-al lui Rorty despre Foucault: “Foucault a Încercat să slujească libertatea umană, Însă, În interesul autonomiei sale personale, el a Încercat de asemenea să fie pentru umanitate și istorie un străin fără chip, fără rădăcini, fără casă.” Intelectualii francezi n-au acceptat că “Într-o societate liberală, afacerile noastre publice
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Lucrurile stau oarecum diferit în piesele istorice ale lui Shakespeare, unde moneda de schimb poate fi înălțarea în rang; de fiecare dată, însă, perspectiva unui beneficiu, material sau moral, motivează acordul dat comanditarilor de către supraveghetorii dispuși în orice clipă să slujească, evident, contra cost. Supravegherea presupune, în mod explicit, profituri economice sau politice. Supravegherea ca activitate concretă (zisă și supraveghere orizontală) nici nu poate fi concepută în afara unei remunerații, indiferent de natura acesteia. Ea rămâne constant legată de o motivație materială
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
e privilegiat ochiul și sunt exploatate resursele privirii. Oare „scena înscenării” nu se încheie tocmai cu constatarea lui Hamlet: „Ai văzut?”. Astfel, punând la contribuție când ochiul, când urechea, Shakespeare pare a fi dorit să inventarieze organele de care se slujește, în mod prioritar, supravegherea. Supravegherea „regizată” de Polonius s-a soldat cu un eșec, deoarece urmărea o țintă falsă și se baza pe ipoteze greșite, în vreme ce „cursa de șoareci” permite aflarea adevărului și declanșarea pe față a ostilităților, ea confirmând
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
pe ea fără grijă. Lumea privită pieziș Există un alt aspect al relației spațiale dintre privitor și lucrul privit care se cuvine să fie menționat explicit, deoarece influența-i considerabilă este rareori pusă în discuție. Am afirmat că vederea este slujită optim atunci când linia privirii întâlnește perpendicular obiectul. Sculptura tinde să releve tot ce are ea mai bun, iar pictura își etalează detaliile pe suprafața plană, situându-se atât de aproape de nivelul ochiului, încât devine corespunzătoare scopului propus. Ce putem spune
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
anume sentiment bine definit, cum ar fi cele puse pe seama lui Lenore sau Richard inimă de leu, în poemele omonime: "Și se făcea că am murit de mult/ și eu eram Lenore și stam în ceruri/ și dintre morții ce slujeau pe ea/ ca pe regina lor și dintre îngeri/ Îl auzeam pe rege cum plângea." "Inima reginei" cuprinde poeme ce reiau ciclul închinat lui Ieronim, portret transfigurat de lumină; așa cum a cerut reînvierea lui Ieronim, va oficia și reînsuflețirea reginei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unele confuzii în memoria sa. Nu cu o zi, ci cu cinci zile înainte de Crăciun se născuse Mihai. Și dacă, întîmplător, de la Ipotești va fi lipsit preotul Vasile Hudeșteanu, la mai puțin de doi kilometri era biserica din Cătămărești, unde slujea preotul Toader Andronic. Aceste două sate au păstrat tot timpul frumoase legături, mai ales prin căsătorii. Dar principala confuzie, din "Memoarul" Aglaei, a fost aceea asupra locului de naștere. Copilul n-a fost botezat la Uspenia din Botoșani, în iarna
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
grea cumpănă, pentru țară și domnie. Deci, în mod normal, rangurile se acordau pentru merite care erau cunoscute și apreciate și de alți locuitori din țară. Dacă, totuși, acești doi oameni "de jos" au căpătat ranguri boierești, fără a fi slujit la domnie, înseamnă că perioada istorică în care ei au trăit se baza pe alte criterii în acordarea titlurilor boierești, iar între acestea principalul criteriu erau banii: titlurile se cumpărau. Ioniță Sandu Sturza (1822-1828), Mihail Gr. Sturza (1834-1849) și Gr.
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]