9,812 matches
-
-l să se miște în valuri. Telefonul sună din nou. Am apăsat butonul verde și am dus telefonul la ureche: Alo? Mamă? vocea mea era mai speriată decât trebuia să fie. Miriam? Scumpo? Ești în regulă? Da, mamă! vocea îmi tremura. Ce s-a întâmplat? Cineva pe coastă a fost mușcat de rechin. Am vrut să văd dacă ești tu și...răsuflă ea ușurată...mă bucur că ești teafără. Vii acasă? vocea ei luase deja o notă veselă. Nu! Sunt la
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
care copilăria mea avea să-și înfrunte crudul sfârșit. Timpul zbura în goană pe acele ceasornicului. Clasa a V-a și o nouă viață, o nouă metaforă a gândirii, era pregătită să mă cunoască. Eu, însă, nu eram. Pașii îmi tremurau încet prin cercurile umede ale ploii de cerneală, mai aveam doar câteva cercuri de foc ale acelor ceasornicului și aveam sămi cunosc noua viață. Poarta grea a școlii mă aștepta fără milă, fără să îmi dea posibilitatea de a mă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
termen scurt, nici pe termen lung, să-și creeze o legătură stabilă. De cînd era doar un puștan, nu visa decît la un singur lucru: să cutreiere mările. Văzîndu-i bărbia pe care și-o Înălța ca s-o Împiedice să tremure, Îi făcuse o făgăduială pe care ea n-o mai uitase niciodată: dacă avea să se Însoare odată și odată, cu ea avea să se Însoare, și cu nimeni altcineva. La cincisprezece ani, ea intra la internat la liceul Kérichern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dumneata... Mă numesc Patrick Ryan. SÎnt... Cuvintele i se opriră pe buze cînd Marie se Întoarse cu fața spre el. Privirea aceea verde Înecată de durere, bărbia micuță pe care o Înălța curajoasă, fără să izbutească s-o Împiedice să tremure... Preț de o fracțiune de secundă, Ryan se crezu pradă unei iluzii, dar se scutură ca să alunge fragila fantezie și Își Încheie fraza : „Îmi pare rău“. Rostită de el, expresia Își pierdea banalitatea, desigur pentru că pusese În cuvinte o reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Încă și mai tare absența nunții, dădea spre port și scăpase neatinsă de valul de zugrăvire În culori vesele a fațadelor, votat de primărie În anul care trecuse. De cînd erau zidurile acelea În picioare, cei din familia Kermeur nu tremuraseră niciodată atît de mult. Nici măcar atunci cînd Marie Îi Înștiințase că se Înscrisese deja la școala de poliție. Ce se Întîmplase oare cu cei pe care Îi iubea? Durerea nu putea ea singură explica mînia și furia care puseseră stăpînire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
i-ai cerut lui Nicolas să tacă. Chantal dădu din cap. Lacrimile curgeau acum din plin. - Dacă vorbeam, ne dezvăluiam legătura. Iar eu nu puteam să-mi denunț bărbatul... Își netezi Încet mătasea pătată a fustei și luă fără să tremure o țigară din poșetă. Fersen Îl hărțuia pe doctor cu Întrebările de ceva vreme. Yves nici măcar nu-și ridică privirea asupra soției lui cînd aceasta intră În birou, Însoțită de Marie. Lucas făcu un gest de enervare, veniseră taman cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de tot mai mult...Pentru ea muncesc și la cabinetul medical, și la laborator, ca un smintit. Dar afacerile merg prost... Am tot mai multe datorii, laboratoarele sînt ipotecate... Chantal se făcu lividă. - De ce nu mi-ai spus nimic? Îi tremura vocea. De emoție pentru soțul ei sau de disperare că era ruinată? - Ca să te cruț, iubire, mîrÎi el. Ca să nu te pierd. E amuzant, nu-i așa? Acum ți-o pot spune, și casa e ipotecată, nu mai avem nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Marie și Începu să-i dea ostentativ ordine lui Jeanne. - Nu pierde vremea! Ești așteptată la bucătărie. Vreau să te depășești cu totul pentru a-l primi cum se cuvine pe dragul de Patrick Ryan! Du-te... Marie Începu să tremure, intrarea În vechiul conac era Într-adevăr sinistră. Niște armuri păzeau scara din granit; pe ziduri, panoplii de arme vechi și cîteva trofee la fel de vechi accentuau impresia că acolo timpul se oprise cu cîteva veacuri În urmă. Intrarea bruscă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-se din nou la tatăl lui. Ea izbuti cu mare caznă să-l rețină pe băiatul care plîngea de furie, apucîndu-l de mijloc. Loïc zăcea Încă pe jos. - Nemernicule, m-ai lovit, n-am să ți-o iert niciodată. Nicolas, tremurînd de mînie, Îngăimă că puțin Îi păsa, că nu va lăsa niciodată pe nimeni să mînjească reputația lui Chantal, era singura persoană care-l iubise vreodată! Loïc se ridică greoi. Își privi fiul cu dezgust. - Nu vreau să te mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea cu un zîmbet foarte blînd. - Te-am Întîlnit prea tîrziu... Marie Își aținti privirea În ochii aceia cenușii, ușor voalați, pe care el nu și-i Întoarse. Un sentiment tulburător, pe care nu-l putu defini, o făcu să tremure. Își adună pletele În mînă și rupse vraja clipei. - Pentru un irlandez, n-ai păstrat nici o urmă de accent... Ryan Începu iar să rîdă, Marie Îl amuza Într-adevăr. - Confidențe sau interogatoriu, cu dumneata nu poți știi niciodată... Trăiesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
chiar mai rău de atît, pe nevastă-sa și pe gigoloul ei. TÎnărul jandarm se postă la fereastră. Îl văzu pe Nicolas urcînd În mașină lîngă amanta lui. Chantal Își luase iubitul de mînă și Încerca să-l liniștească. Băiatul tremura de furie, Îi jură că niciodată tipul acela nu va mai putea să se apropie de ea, că niciodată nu va mai ridica mîna asupra ei, niciodată! Chantal, care nu-și pierduse calmul, aruncă o privire spre jandarmerie. - Nico, liniștește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Intrigat, se aplecă și scoase la lumină niște veșminte făcute sul. Primi parcă o lovitură drept În inimă, erau cele pe care le purta Nicolas. De ce le aruncase? Desfăcu pachetul de haine. - Nu... Neliniștea Îl copleși, mîinile Începură să-i tremure, lăsă să-i cadă pantalonul și cămașa: erau pătate de sînge. Traulerul se legăna liniștit. Nu se mișcase din locul unde fusese ancorat. Milic Își ascultase fiica atent, necăjit că nu-i putea veni În ajutor. Înțelegea acum de ce, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cine? La adăpost de ce? Pentru ce avea impresia clară că se temeau mai mult de ea decît pentru ea? De ce plecase Jeanne fără să-i răspundă? De ce Îi lua Christian apărarea mamei ei Împotriva ei? - Termină cu Întrebările tale! Jeanne tremură pentru tine și preferă să te știe la adăpost, departe de aici. Poți să pricepi atîta lucru sau nu? Nu, nu pricepea. Și simplul fapt că el, Christian, nici măcar nu-i ceruse părerea cu privire la data plecării o făcea să simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
șuvițele lungi răsfirate peste chipul tinerei femei, Îi prinse privirea umedă de lacrimi și Își ceru iertare pentru brutalitatea lui. - Încearcă să Înțelegi, dragostea mea, șopti el fără s-o scape din ochi. Nu vreau să-mi petrec restul zilelor tremurînd de grija ta. - Crezi că eu nu tremur cînd tu ești plecat pe mare? protestă ea. Pur și simplu accept acest lucru, pentru că nu am dreptul să-ți cer să renunți la ceea ce este esența Însăși a vieții tale. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
prinse privirea umedă de lacrimi și Își ceru iertare pentru brutalitatea lui. - Încearcă să Înțelegi, dragostea mea, șopti el fără s-o scape din ochi. Nu vreau să-mi petrec restul zilelor tremurînd de grija ta. - Crezi că eu nu tremur cînd tu ești plecat pe mare? protestă ea. Pur și simplu accept acest lucru, pentru că nu am dreptul să-ți cer să renunți la ceea ce este esența Însăși a vieții tale. Am acceptat să-mi pun meseria Între paranteze pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de ea, deloc Înșelată de perfidia cuvintelor lui, În pofida privirii inocente pe care i-o adresă, și se Întoarse pe călcîie. Nu o zgîndărise remarca - deși ar fi avut motive - dar, o dată mai mult, Pierric se făcuse nevăzut, iar Gwen tremura la gîndul că se dusese din nou să dea tîrcoale pe faleză. * * * - Ei bine, spuneți-i procurorului că dacă ajutoarele ar fi plecat de ieri, așa cum am cerut, n-ar fi blocate acum pe continent așteptînd ca furtuna să binevoiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
papal care se Înalță la Vatican pentru a se vesti alegerea suveranului pontif. Aici, emanația evanescentă și albă părea că urcă din chiar inima dolmenului. Intrigată, se apropie de megalitul care Îi ajungea pînă la Înălțimea pieptului și Începu să tremure dîndu-și seama că era vorba de o bucată de văl de mireasă stropit cu sînge care, ținut de o piatră rotundă și plată, era mișcat În voie de vînt. Se cățără iute pe dolmen, dar, În mișcarea pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acum răsplătit, căci ea se destinse și Își scutură părul, iar el primi În nări o boare din parfumul ei. Un miros fad de alge și de apă de mare care fusese agitată plutea În laboratoarele pustii. Luminile de serviciu tremurară, apoi se stabilizară cînd Fersen apăsă pe Întrerupător. Cei doi polițiști deschiseră ușile unele după altele, verificînd interiorul Încăperilor, goale. Dr. Pérec se citea pe o plăcuță din alamă de pe ultima ușă. Era Întredeschisă, sigiliile fuseseră smulse. Fersen Împinse canatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un bărbat. Îi simți sînii atît de catifelați lipiți de pieptul lui și dădu uitării toate hotărîrile. Buzele lor se deschiseră, răsuflarea lui se pierdu Într-a ei, mîinile rătăciră bezmetice. Și deodată se agăță de el și Începu să tremure. O Îndepărtă cu blîndețe, Îi cuprinse bărbia În mînă, Îi Înălță capul și Îi văzu obrajii scăldați În lacrimi. - Mi-e atît de teamă, Îngăimă ea. Ridică halatul de pe jos, o Înfășură pe Marie În el și o sărută tandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fără s-o ating. - Și Îți pare rău? - Da. Și nu. - Știi, chiar doream să faci dragoste cu mine. RÎse cu amărăciune. - De ce totul pare Întotdeauna posibil tocmai cînd devine imposibil? - Pentru că mergi la esențial, murmură el. Ea Începu să tremure. - Mi-e frică. Îi cuprinse obrazul În mîini și Își pironi ochii Într-ai ei. - Uită-te la mine, Marie. Uită-te la mine pînă la capăt. - Mă uit. - Există niște cuvinte pe care nu le-am spus decît o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fără ca el să fi putut face ceva. Apoi Își spuse că asta explica faptul că Loïc nu avea nici urme de Înțepături, nici bilet asupra lui. Sinucigîndu-se, Îi tăiase craca de sub picioare asasinului. O luă pe Marie pe după umeri. - Hai, tremuri toată de frig. Fără să fie conștientă de ce face, cu gesturi de automat, Marie lăsă să curgă apa caldă a dușului și se dezbrăcă. Mintea ei era cu totul copleșită, ca și cum tot ce trăise și Înmagazinase În ultimele ceasuri era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
realitate: un obiect micuț tocmai căzuse cu un clinchet limpede pe dalele băii. Își aminti În secunda următoare că era briceagul pe care-l recuperase În grabă. Îl ridică, Îl Întoarse Între degete și abia atunci Își dădu seama că tremura de frig. Cu briceagul În scobitura palmei, se strecură sub duș Într-un nor de aburi. Apa caldă curgîndu-i pe trup Îi dădu o senzație de deliciu, făcînd-o să-și spună fugar că, În pofida celor Întîmplate, plăcerea tot exista. Deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tine! Cu bietul Pierric, lucrurile au stat rău, a petrecut afară noaptea cînd cu furtuna cea mare din mai 1968. Marie primi dezvăluirea ca pe un șoc. Ca să nu-și alarmeze tatăl, se Întoarse, adună cîteva coșuri, Împiedicîndu-și mîinile să tremure cît putu mai bine. Furtuna cea mare din mai 1968. Cuvintele Îi răsunau În tot corpul. - Ce nu e În ordine? În ciuda eforturilor, tulburarea ei nu-i scăpase lui Milic. - SÎnt osternită, tată, se mulțumi ea să murmure, dar glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
putu mai bine. Furtuna cea mare din mai 1968. Cuvintele Îi răsunau În tot corpul. - Ce nu e În ordine? În ciuda eforturilor, tulburarea ei nu-i scăpase lui Milic. - SÎnt osternită, tată, se mulțumi ea să murmure, dar glasul Îi tremura. - Ai grijă de tine, fetițo. Îi simți Îngrijorarea și Își puse capul pe umărul tatălui ei, Încercînd să ia un pic din forța și calmul acestuia. 18 Toți locuitorii din Lands’en erau șocați. La radio tocmai fusese difuzat mesajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un microfon ca să vă pot auzi conversația. Efectul scontat se vădi pe loc: Gwen Îl Împroșcă pe polițist cu tot disprețul ei. El se mulțumi să dea din umeri și să-i spună că nu avea de ales. O simți tremurînd de mînie cînd În cele din urmă acceptă. Yvonne rămase de gheață cînd fiica ei Îi aduse la cunoștință că Pierric fusese cît pe ce să moară. - E singurul lucru bun care i s-ar fi putut Întîmpla. Nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]