85,350 matches
-
explică de ce anumite componente ale caragialismului au fost cultivate cu predilecție în diferite perioade literare: contaminări de la nivelul expresiei artistice sunt mai frecvente la autori de la începutul secolului trecut, recurențe tipologice și tematice sunt identificabile cu deosebire în perioada interbelică, scriitorii târgovișteni și apoi poeții și prozatorii optzeciști valorifică elementele de "inginerie textuală" caragialiană, mare parte din publicistica actuală apelează la autoritatea ironiei sau la zeflemeaua caragialiană. Astfel încât, se poate vorbi de o maleabilitate a caragialismului care își păstrează în timp
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
39. Ceea ce ne va interesa este, așa cum am precizat deja, captarea unei imagini cât mai cuprinzătoare exclusiv a fluorescenței scripturale caragialiene, deci a succesoratului vizibil pe tărâmul literaturii românești. Trebuie să precizăm de la început că această moștenire literară caragialiană cuprinde scriitori de diferite orientări, dar nu exclusiv pe baza unei explicite declarații de apartenență, a unor confirmări a descendenței așa cum ne oferă reprezentanții "generației '80"40 în numeroase articole precum Modelul Caragiale 41, semnat de Florin Iaru, O nouă școală a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Mai productivă în acest scop ni se pare o încadrare dezvăluită de lectura critică intertextuală care permite, pe baza unor "asociații memoriale"46, constituirea unui corpus mai larg de texte relaționate caragialismului. Din această perspectivă, suntem îndreptățiți să afiliem atât scriitori care se plasează mai mult sau mai puțin epigonic sub "mantaua" lui Caragiale, precum G. Ranetti și Al. O. Teodoreanu, cât și scriitori remarcabili prin originalitate, însă având conștiința succesoratului, cum ar spune Monica Spiridon care își prefața revelatoriul studiu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
constituirea unui corpus mai larg de texte relaționate caragialismului. Din această perspectivă, suntem îndreptățiți să afiliem atât scriitori care se plasează mai mult sau mai puțin epigonic sub "mantaua" lui Caragiale, precum G. Ranetti și Al. O. Teodoreanu, cât și scriitori remarcabili prin originalitate, însă având conștiința succesoratului, cum ar spune Monica Spiridon care își prefața revelatoriul studiu Melancolia descendenței prin această departajare : "Memoria antecesorilor este privilegiul oferit cu perfidie temerarilor care se înfățișează la porțile literaturii. Unora, ofranda le este
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
situații: cei care abordează cu predilecție comicul și sunt inevitabil legați de numele înaintașului, cum este cazul lui Tudor Mușatescu, Al. Kirițescu, Ion Băieșu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, dar și Mircea Horia Simionescu sau Costache Olăreanu, apoi o serie de scriitori pentru care o raportare la caragialism pare surprinzătoare, de pildă, la Mircea Eliade, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, I. Peltz, Gib. I. Mihăescu, Ion Minulescu etc. și, în sfârșit, categoria descendenților prometeici, a celor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fiecare mare etapă din istoria literaturii noastre, revigorarea modelului caragialian prin paștișare și parodiere omagială. În schimb, cuantumul lucrărilor în care opera lui Caragiale supraviețuiește prin resuscitări intertextuale este practic de nestabilit și, credem noi, de neîntrecut de niciun alt scriitor român. Pentru a evita extinderea ariei de referință a caragialismului care ar duce la configurarea sa drept câmp de relații intertextuale, direcționate dinspre opera lui Caragiale înspre literatura care i-a urmat, nu vor fi încadrate acele lucrări în care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
existenței, nonsensul, rutinarea exasperantă pot converti comicul în tragic, pot face cu ușurință translația de la veselie la disperare și durere amară. Conceptul modern de ,,farsă tragică" pus în circulație de Eugen Ionescu, dar identificabil în opera unei părți importante a scriitorilor afiliați avangardei postbelice, sensibili la spectacolul angoasant al lumii aflată într-o stare de criză a valorilor, de derută și dezordine, nu este o ,,formulă estetică hibridă și aberantă"26, ci ,,una din modalitățile fundamentale prin care dramaturgii contemporani își
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu pretenții de savantă elaborare nu poate accede la calitatea de a fi completă întrucât comicul tinde să se limiteze, prin însăși vocația sa, la o singură situație, personaj sau chiar cuvânt ridicol sau se particularizează, adoptând stilul unui singur scriitor. Compartimentele sale se numesc, în acest caz: comic de tip Aristofan, comic molieresc, comic beaumarchaisian, comic ubuesc etc. Așa cum va reieși din următoarele capitole ale prezentei lucrări, "inefabilul" caragialian va amprenta decisiv toate manifestările literare ale comicului românesc. 2.4
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a inseparabilității celor două noțiuni: a comicului și a caragialismului. Observăm astfel cum definiția lui Croce, a cărei valabilitate s-ar putea reduce la aspectul burlesc al comicului, este parcă aplicată în cunoștință de cauză în schița Five o'clock. Scriitorul știe să ne îndrepte pe un drum înfundat, înșelându-ne cu seninătate așteptările prin transcrierea unui dialog stupid, banal, într-un stil evident de mahala, purtat de personaje cu temperamente isterice, exteriorizat atât prin violența limbajului mitocănesc, cât și prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pecetea eternității: "în singurătate, Caragiale era și el un depresiv, cam ca și Eminescu. Își regăsea buna dispoziție între oameni, glumind și râzând ca Figaro, ca să nu plângă"73. Observația lui Cioculescu este relevantă pentru sociabilitatea, pentru apetența comunicativă a scriitorului comic necesitând organic un cadru de desfășurare în care râsul să se poată "propaga cu ecou"74. Sterilitatea anilor de la Berlin se poate explica prin dezrădăcinarea dintr-un mediu social ale cărui vibrații le-a augmentat ca printr-o cutie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
magic în monumentala sa construcție comică, în care vor primi o nouă și decisivă dimensiune: cea a inefabilului caragialian. În plus, de această nouă dimensiune n-au putut să nu țină cont, așa cum va reieși din capitolul următor, toți acei scriitori români care vor aborda unul sau altul dintre modurile comicului. Capitolul III Comicul caragialian și postcaragialian Pentru delimitarea unei imagini de ansamblu a literaturii române de factură comică vom folosi atât criteriul "sensului" care departajează modurile comice îndeobște acreditate, cât
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acesta demolează instantaneu întregul eșafodaj tendențios al criticii proletcultiste. Pe aceeași lungime de undă cu Monica Lovinescu se plaseaza un alt reprezentant al exilului, anume profesorul N. I. Herescu, autorul unui studiu intitulat Neschimbătorul Caragiale, în care demonstrează absurditatea considerării acestui scriitor drept "un precursor al comunismului"28. Așa cum reiese din lucida tratare a compatibilității satirei caragialiene cu politica veche sau nouă29, Eugen Ionescu împărtășește aceeași părere. În pătrunzătorul portret pe care se simte dator să-l contureze predecesorului său ilustru, autorul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lume în care totul nu e decât batjocură, josnicie, numai comicul pur, cel mai nemilos, se poate manifesta"30. Acest comic pur, nemilos în sine, subordonează la Caragiale verva satirică, și nu invers, așa cum se va observa la mulți dintre scriitorii satirici postcaragialieni. 3.3. La vremuri noi, măști comice noi Dintre toate modurile comicului se poate constata că cel satiric, îndeaprope înrudit cu cel sarcastic, este foarte bine reprezentat în literatura română, cel puțin din punct de vedere cantitativ. O
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dar și valurile istoriei care au modelat în fiecare etapă condiții prielnice pentru proliferarea formelor literare de defulare a revoltelor acumulate, de compensare în plan ideal a înfrângerilor din planul concret material, pot fi explicații pentru propensiunea către satiră a scriitorilor români, în afara cauzelor care țin de înclinațiile și personalitatea fiecăruia, considerat ca individualitate. La toate acestea se adaugă și proliferările satirice comandate, derivate din necesitățile ideologice care au subordonat literatura în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Proza
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în război cu toată lumea", dezvăluită în acest stadiu ca formă de respingere a ideii de autoritate, ca răsturnare ireverențioasă a idolilor și ca revoltă împotriva compromisurilor practicate iresponsabil de critica rutinieră. Fascinantul volum este deopotrivă "o respingere nostimă a câtorva scriitori"42 și o carte "autentic tragică"43 în care un comic irezistibil, de pildă cel din episodul care descrie odiseea publicării materialului defavorabil romanului Patul lui Procust, alternează cu satira amară desprinsă din enunțul ironic sau spiritual de tipul: "cultură
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
rezidă în răscăcărarea tipografică a strofei pe o pagină întreagă"47, repulsie care s-a manifestat la Caragiale în ciclul de pastișe parodice după Macedonski (Erato, scapă-mă, Cameleon femeie etc.). De asemenea, schița caragialiană Intelectualii pare hipotextul tabletei Despre scriitori, în care Arghezi a renunțat la învelișul derutant al ironiei, dând frâu liber indignării : Trebuie înjugați la viață demnii scriitori [...] Până ce nu-și vor rupe genunchii, nu-și vor beli fruntea de pământ și piatră [...] ei nu vor putea înțelege
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de pastișe parodice după Macedonski (Erato, scapă-mă, Cameleon femeie etc.). De asemenea, schița caragialiană Intelectualii pare hipotextul tabletei Despre scriitori, în care Arghezi a renunțat la învelișul derutant al ironiei, dând frâu liber indignării : Trebuie înjugați la viață demnii scriitori [...] Până ce nu-și vor rupe genunchii, nu-și vor beli fruntea de pământ și piatră [...] ei nu vor putea înțelege, din cafenea și berărie, unde se confundă cu chelnerii adormiți pe picioare, nici viața, nici arta.48 Mai clară este
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
De aceea, lumea imaginarului caragialian e una scoasă din țâțâni, e o mascaradă, un carnaval populat de marionete angrenate în mecanismul iluzoriu al "marii trăncăneli"85. Analizând sistematic Spiritul parodic la I. L. Caragiale, Adelina Farias evidenția complexitatea actului parodic al scriitorului, punctând și exemplificând reperele paradigmei. Autoarea observa lărgirea zonei de investigație parodică de la un anume idiolect (cel al lui Delavrancea îndeobște), la un curent artistic (romantismul, simbolismul, sămănătorismul), la un tip de literatură, de pildă, cea senzațională de consum, extinzându
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și "momentele" sale, încadrabile perfect dimensiunilor procustiene. Prolixitatea și platitudinea imaginii sunt puse în lumină și în pastișele după Bolintineanu: Grația domniței sau Pașa din Silista, ultima celebră prin amănuntul că a fost întocmită ad-hoc într-o întrunire amicală de scriitori pentru a demonstra ușurința cu care Bolintineanu putea compune șiruri nesfârșite de versuri pe teme istorice. În sfârșit, mai puțin înveninate și mai bine realizate artistic sunt cele câteva poezii în care-l pastisează pe Coșbuc (Idilă), pe Alecsandri (În
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exteriorizări ale unor invidii literare sau spații compensator-vindicative ale artistului nedreptățit în planul existenței concrete. 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" Ca model de poznașă desacralizare sau de temperare a pornirii disprețuitoare prin sublimare parodică, I. L. Caragiale deschide galeria scriitorilor pentru care parodia și pastișa sunt forme ale "satirei literare"94: George Topârceanu (Parodii originale, 1916), Marin Sorescu (Singur printre poeți,1964), Mircea Horia Simionescu (ciclul Ingeniosul bine temperat, 1968-1983, în special Dicționarul onomastic și Bibliografia generală), Al. George (Clepsidra
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și temut ca tipic homo ironicus, Caragiale ajunsese să nu poată face o afirmație obișnuită fără a fi bănuit de o intenție critică ascunsă. Așa s-ar explica frecvența precizărilor de tipul "nu glumesc", "nu din ironie", etc. pe care scriitorul se simte dator să le insereze în textele pe care nu intenționa să le marcheze ironic.153 Un alt aspect pe care vrem să-l notăm în legătură cu "filosofia" atitudinală a lui Caragiale, este că dintre sensurile ironiei întrebuințate de Kierkegaard
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de plivire a câmpului literaturii de invazia nestăpânită a "spanacului", Eugen Ionescu susține că scrie Nu pentru a îndeplini "un act necesar de higienă literară"172, astfel încât nu este lipsit de importanță să observăm coincidența de viziune a celor doi scriitori asupra rolului terapeutic al denunțului critic, mascat sau nu de ironie. Un caz aparte îl constituie romanul lui Mircea Horia Simionescu Redingota, publicat în 1984 datorită unui interesant concurs de împrejurări evocat de autor în Argumentul ediției a II-a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
plonjarea controlată magistral, așa cum am văzut, din universul fantastic al "Sinecorzilor", în "moftul" lumii caragialiene. Ceea ce reiese din cele câteva exemple selectate, este că modul ironic rămâne tributar modelului caragialian atât de scriitură, cât și de "diplomație", de șiretenie necesară scriitorilor integri, care sunt constrânși să recurgă la ironie pentru a dezvălui ceea ce nu pot spune fățiș. Caragiale a fost, indubitabil, pentru astfel de autori, un partener din umbră care le-a validat demersurile prin sigiliul intertextual dezvăluit la o astfel
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de mucigai, Blesteme, etc. sau din romanele cu tentă satirică Poarta neagră, Icoane de lemn (1930), Cimitirul Buna-Vestire, (1936), Lina (1943) și în special din Tabletele din Țara de Kuty (1933), raportându-se ineditul limbajului și al imaginarului său la scriitori francezi ca Baudelaire sau V. Hugo, nu ar trebui trecute cu vederea prefigurările caragialiene și urmuziene ale acestei estetici. Dacă la Caragiale banalul și derizoriul pot fi resorturi de reprezentare artistică alături de "enorm și monstruos", aceștia din urmă vor acapara
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
invariabil moartea personajului "intrat la o idee". Fără pretenția arogantă a epuizării temei legate de reprezentările grotescului în literatura română, prezentul subcapitol reține drept concluzie faptul că modul grotesc, ca și cel ironic, n-a fost cultivat cu asiduitate de scriitorii români, deși la Caragiale se pot descoperi suficiente resurse și pentru această direcție de evoluție a comicului. Un moment important al acesteia a fost, cu siguranță, proza lui Urmuz, asupra căreia vom insista în cea de a doua parte a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]