85,350 matches
-
roșii de mătase, carnaval, mersul cu steaua"), "cizmă" (cu trimiteri la "sărbătoare, biserică, șiret de piele, strălucire")192 etc. Încheiem și noi "lista" exemplificărilor de procedee reductibile la arta lui Caragiale, preluate și valorificate de pe alte poziții în special de scriitorii valului optzecist din literatura noastră. Finalul acestei liste nu poate fi, evident, decât un "etc.", lipsit sau nu de conotațiile pe care i le-a conferit utilizarea caragialiană. Capitolul V Absurdul Motivul pentru care va trebui să insistăm și asupra
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
viața sa, între actor și decorul său"4. Precedând, așadar, reprezentarea sa literară, absurdul a preocupat gândirea filosofică, primind ca sensuri principale pe de o parte "ilogicul" și pe de alta, "antiraționalul". Beneficiind de acest aport teoretic al cugetătorilor, mulți scriitori exprimă cu mijloacele literaturii același eșec al rațiunii, prin aderararea nemărturisită sau nerecunoscută la o estetică a "nonexpresiei" care pune în valoare absurdul. Contestatar înverșunat al stereotipiilor și al clișeelor care parazitează gândirea, Eugen Ionescu n-a ezitat să denunțe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
obiect al investigațiilor filosofice, psihologice și sociologice și a devenit una dintre temele de predilecție ale literaturii, așa cum, în contexte anterioare de criză profundă, melancolia sau spleen-ul au trecut din sfera psihopatologiei în cea a artei literare prin contribuția scriitorilor romantici și simboliști. Studii de prestigiu au precizat că absurdul s-a manifestat sporadic în literatură chiar din vremuri arhaice, sub forma iraționalului oniric, ca element al satirei și ca formă de umor6, și că se i pot excava rădăcini
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acest adaos de expresivitate oferit de comicul absurdului. 5.3. Absurdul și comicul absurdului la Caragiale 14 Problema care se pune este dacă se pot descoperi în edificiul creației caragialiene ipostaze ale absurdului care să justifice încadrarea sa în galeria scriitorilor absurdului sau în cea a precursorilor acestora. În acest scop va trebui să identificăm componente ale unei estetici "absurdiste" la Caragiale, pe care să le raportăm la o suprastructură care reflectă dominante ale creației literare aflate sub semnul acestei categorii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
înțeleg țăranii, Flăcău redau, întocmai ca celebra antipiesă ionesciană Cântăreața cheală, un comic al absurdului derivat din surprinderea procesului de degradare a limbajului, devenit ineficient ca instrument de comunicare. Ar fi însă hazardată o încadrare a comediografului român în seria scriitorilor absurdului, la care nu poate fi alăturat din cauza distanței temporale și a deosebirilor de concepție estetică și atitudinală. Între lumea imaginată de Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu, de pildă, este o distanță enormă rezultată în primul rând din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la Beckett, și mai ales "demolarea" cuvântului, anularea rolului de comunicant și, implicit, modificarea funcției limbajului vorbit în artă21. Toate aceste caracteristici, exemplificabile prin comediile caragialiene, se înscriu pe linia nonaristotelismului asumat într-o manieră foarte asemănătoare cu aceea a scriitorilor de piese absurde din secolul trecut. O eventuală fișă caracterologică a lui Caragiale și respectiv Eugen Ionescu, de pildă, ar include și alte puncte de reper comune: preferința pentru caricatură și grotesc, încercarea de reconsiderare a formelor primare ale teatrului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin ridicularizarea lui. Inconștiența lumii care nici nu-l percepe și nici nu râde de el, proiectează acest comic într-o zonă de contiguitate cu spațiul angoaselor de care este contaminat universul comico-tragic al lui Eugen Ionescu și al altor scriitori încadrați în literatura absurdului. Așadar, mai adecvat în calificarea raportului just între Caragiale și Eugen Ionescu ar fi termenul de precursor, întrucât cel dintâi prefigurează, așa cum s-a demonstrat, multe dintre elementele constitutive ale mișcării de avangardă în care se
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mult mai bine propriului său teatru, ceea ce spune mult despre înrudirea celor doi autori în plan artistic. Dar, așa cum precizam la începutul capitolului, dacă la Caragiale, în ciuda grotescului și a caricaturii, realitatea rămâne recognoscibilă, la Eugen Ionescu și la toți scriitorii absurdului, substituirea artei ca mimesis prin arta ca fantezie, face ca, prin parabolă și alegorie, stilizarea personajului sau a situației cu valoare de arhetip să fie extremă, justificând unicitatea viziunii și impresia că realul este invadat de ireal. Așadar, pe când
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cheală a cunoscut o primă versiune în românește, cu titlul Englezește fără profesor, scrisă deja în 1943, așa cum declara autorul însuși în Căutarea intermitentă.57 Revendicată pentru literatura noastră, această piesă este de ajuns pentru a face din Eugen Ionescu scriitorul român cel mai reprezentativ în privința absurdului. Ar fi insă ineficient să ne raportăm doar la această "eboșă" dramatică și nu la întreaga creație ionesciană atunci când analizăm alte manifestări literare subsumate absurdului din literatura noastră. De altfel, a fost subliniată continuitatea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
manifestări, oricât de hibride sau de originale, s-a mulat tocmai pe inclasabila viziune ionesciană pentru a se configura. Cu certitudine însă, deși susține că preferă sintagma "teatru al deriziunii", deplasând accentul de pe conținut pe modalitate, Eugen Ionescu este un scriitor al absurdului pentru care deriziunea este, de fapt, simptomul expus prin comic al tragicului existenței absurde, deci al temei care l-a preocupat constant, încă din frămîntata și răzvrătita adolescență. În fragmentele de Jurnal din această perioadă și chiar în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de a nega influența lui Caragiale și a lui Urmuz asupra conformației sale dramatice, face multe în sensul prezentării publicului occidental a celor doi creatori pe care, cu mândrie, îi recunoaște 63 printre "strămoșii" săi literari. Astfel, aflăm din Portretul scriitorului în secol. Eugène Ionesco (1909-1994) că la o întrebare a lui Claude Bonnefoy în legătură cu literatura română, Eugen Ionescu răspunde că există scriitori români foarte interesanți și exemplifică prin "un mare creator de teatru, care se numește Caragiale ", însă, preciza Eugen
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
celor doi creatori pe care, cu mândrie, îi recunoaște 63 printre "strămoșii" săi literari. Astfel, aflăm din Portretul scriitorului în secol. Eugène Ionesco (1909-1994) că la o întrebare a lui Claude Bonnefoy în legătură cu literatura română, Eugen Ionescu răspunde că există scriitori români foarte interesanți și exemplifică prin "un mare creator de teatru, care se numește Caragiale ", însă, preciza Eugen Ionescu în continuare, "Caragiale însuși era influențat de autorii care m-au influențat pe mine, de Flaubert din Idei de-a gata
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
creator de teatru, care se numește Caragiale ", însă, preciza Eugen Ionescu în continuare, "Caragiale însuși era influențat de autorii care m-au influențat pe mine, de Flaubert din Idei de-a gata, de Henri Monnier, de Labiche. Mai era un scriitor, un scriitor al absurdului, un scriitor presuprarealist care-mi plăcea, Urmuz, el însuși îi datora mult lui Jarry"64. Faptul că precizează în același timp rețeaua mai amplă de determinări, nu minimalizează, din punctul nostru de vedere, impactul scriitorilor români
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
teatru, care se numește Caragiale ", însă, preciza Eugen Ionescu în continuare, "Caragiale însuși era influențat de autorii care m-au influențat pe mine, de Flaubert din Idei de-a gata, de Henri Monnier, de Labiche. Mai era un scriitor, un scriitor al absurdului, un scriitor presuprarealist care-mi plăcea, Urmuz, el însuși îi datora mult lui Jarry"64. Faptul că precizează în același timp rețeaua mai amplă de determinări, nu minimalizează, din punctul nostru de vedere, impactul scriitorilor români asupra devenirii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale ", însă, preciza Eugen Ionescu în continuare, "Caragiale însuși era influențat de autorii care m-au influențat pe mine, de Flaubert din Idei de-a gata, de Henri Monnier, de Labiche. Mai era un scriitor, un scriitor al absurdului, un scriitor presuprarealist care-mi plăcea, Urmuz, el însuși îi datora mult lui Jarry"64. Faptul că precizează în același timp rețeaua mai amplă de determinări, nu minimalizează, din punctul nostru de vedere, impactul scriitorilor români asupra devenirii sale scriitoricești. Interesul real
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un scriitor, un scriitor al absurdului, un scriitor presuprarealist care-mi plăcea, Urmuz, el însuși îi datora mult lui Jarry"64. Faptul că precizează în același timp rețeaua mai amplă de determinări, nu minimalizează, din punctul nostru de vedere, impactul scriitorilor români asupra devenirii sale scriitoricești. Interesul real acordat celor doi înaintași este dovedit de faptul că Eugen Ionescu l-a tradus pe Urmuz, a adaptat Căldură mare după Caragiale, a tradus, împreună cu Monica Lovinescu O noapte furtunoasă și Conu Leonida
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
traseul invers, respectiv acele ipostaze ale absurdului redat prin intermediul comicului sau în forma serioasă din unele nuvele și din drama Năpasta, care trimit cu gândul la literatura ionesciană. În consecință, ceea ce ne propunem în acest subcapitol este să evidențiem în ce măsură scriitorii care s-au aventurat în această zonă literară adjudecată deja celor trei pionieri ai absurdului, respectiv Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu, s-au achitat de tributul intertextual datorat primilor "ocupanți". Considerăm că merită atenție în acest sens încercările dramatice ale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
morții"92. Este imaginea care face tranziția spre viziunile revelatoare ale condiției umane din trilogia Setea muntelui de sare. Deja estompate în Există nervi, prima încercare dramatică soresciană, urmele caragialiene se pierd în Iona, Paracliserul și Matca printre cele ale scriitorilor absurdului, îndeosebi ale lui Eugen Ionescu și Samuel Beckett. În același timp se observă că, dacă în cea dintâi piesă, comicului încă i se mai impune funcția de încartiruire a absurdului, deriziunea glisează tot mai mult înspre tragic în trilogia
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în "lupta cu absurdul", prin procura transferată pe umerii fiului. Astfel că, în pofida aparențelor, Irina, mai mult decât Iona și Paracliserul, devine "eroul" absurd în cel mai deplin înțeles camusian. Absurdul și comicul absurdului a stârnit așadar și interesul unor scriitori remarcabili din literatura română din cea de a doua jumătate a secolului trecut, însă nici în proporție covârșitoare și nici ca formulă estetică urmată îndeaproape în scopul afilierii la o direcție fie chiar "postabsurdă" europeană clar afirmată. Tipul de discurs
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Receptivi însă la Noul Teatru, cel al deriziunii, aceștia au înțeles, pe de o parte valențele absurdului de a pune acut în lumină noile probleme ale omului modern, pe de altă parte, validitatea unor formule dramatice inedite. Pe lângă faptul că scriitorii români au încercat abordarea în manieră originală a complexei problematici a absurdului, meritorie credem că este și preluarea ștafetei caragialiene în demersul de investire a absurdului cu funcția de reflectare dureros de fidelă a realității în care se instalase tiranic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
surprins în instantanee comice de Caragiale, au răsărit, în noile condiții ale climatului interbelic, asemenea unor "flori ale răului", plăsmuiri urmuziene care își îmbracă tragicomedia într-un absurd malign, apocaliptic. Fireasca ezitare de a-l plasa pe Urmuz în rândul scriitorilor de factură postcaragialiană se dovedește fără temei după declanșarea brainstorming-ului generator de fascicule centrate pe punctele nodale, pe zonele de intersecție dintre spațiul imaginarului caragialian și cel urmuzian. Dacă la nivelul tipologiei, zona comună hașurată este cea a "amicilor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care îndreptățește presupunerea că nepotul, măgulit și devenit conștient de valoarea artistică a harului pe care, se spune că l-a moștenit, a prețuit, la rândul său, opera marelui comediograf. Chiar și din punct de vedere comportamental și caracterial, grefierul scriitor amintește de histrionicul Caragiale prin dualitatea, duplicitatea și, mai ales, prin neobișnuita predispoziție ludică, manifestată în contextul familiei sau între prietenii pe care îi amuza și îi deconcerta în mod sistematic. În plus, ca și marele dramaturg, Urmuz scruta realitatea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unei anumite împrejurări, pot fi înlocuite cu oricare altele. Și ne distram căutând aceste "alte cuvinte". Așa, de pildă, dimineața, în loc să ne spunem ‹‹bună dimineața››, ne strigam ‹‹pipirig››, iar el răspundea, ‹‹codobatură››, sau alte cuvinte"12. În același sens, sora scriitorului va persevera în a-i atribui acestuia o fire veselă, ștrengară, rebelă față de previzibilul convențiilor pe care le trata drept "mofturi". Cu multă satisfacție, Eliza Vorvoreanu va descoperi o concretizare și totodată o imortalizare pertinentă a năstrușnicului frate, original adolescent
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tragismul vieții lui, Eliza Vorvoreanu va preciza că, dimpotrivă, "din joc, râs, glumă... din exuberanța vieții lui plină de bucurii s-au născut schițele lui Urmuz"13. Pornind de la astfel de considerații privitoare la natura duală și contradictorie a acestui scriitor, aplecat însă, indubitabil, spre ludic și fantezie verbală, putem îndrăzni să vedem în paginile sale "bizare", pure "miticisme" extinse, narațiuni în care, ștrengarul Mitică, în calitate de narator omniscient, ar reda straniile povești-destin ale unor "amici", în stilul lui uneori incoerent, alteori
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Mitică) În plus, dacă ținem cont de obsesia onomastică urmuziană legată de necesitatea corespondenței între nume și realitatea desemnată, obsesie ilustrată în toate textele sale și teoretizată în nota explicativă din schița Algazy& Grummer 16, nu e hazardată presupunerea că scriitorul însuși, conștient de responsabilitatea pe care soarta i-a impus-o, hărăzindu-i un astfel de nume, îndeobște asociabil cu "pușlamaua simpatică" a "micului Paris"17, și-a jucat rolul de Mitică în deplină cunoștință de cauză, însușindu-și atât
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]