9,824 matches
-
cu degetele Încleștate ieșirea dnei Saker. Dar și scena următoare decurse la fel de prost. — De ce deschide Alexander gura așa, Într-o parte? Îi strâmbă toată fața, Îi șopti John Singer Sargent prietenului său, Graham Robertson. Pentru că e scos din ritm, Îi șopti la rândul său Robertson. Nu-l condamn. Tu pricepi despre ce e vorba În scena asta? Nu, dar speram să-mi spui tu la următorul antract, murmură Sargent. Scena Îi punea Împreună pe Guy Domville, teoretic așteptând nerăbdător iminenta cununie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Se Întoarseră În timp ce se Îndrepta spre ei și, după ce Îi arătară chipuri momentan albe de surpriza de a-l vedea apărând, Îi zâmbiră În semn de salut. Oare din cauza emoțiilor i se părea că zâmbetele erau forțate? — A mers bine? șopti el. Esmond duse un deget de avertisment la buze, cerând liniște... sau evitând să răspundă? Pe scenă, Alexander se retrăgea Încet și cam stângaci spre ușa salonului de pe partea opusă. „Să fii blândă cu el“, Îi spuse lui Marion Terry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
tot ce ne-a stat În puteri; și, dacă am dat greș, nu putem decât să Încercăm să ne comportăm mai bine În viitor, pentru a merita noi laude. Făcu o plecăciune, care provocă din nou aplauze. — Ce discurs lingușitor, șopti Du Maurier. — Ce spectacol infernal, murmură Sargent. — Alec a salvat situația, o Încurajă Lily Hanbury pe dna Alexander. — Situația poate, spuse Florence. Dar ce-o să se Întâmple cu spectacolul? La semnul lui Alexander, Walter Slaughter Începu să dirijeze imnul național
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fi fost o chestiune de viață și de moarte. — L-am văzut pe tata cu două zile Înainte să moară, Îi spuse el. Era foarte slăbit. Ultimul lucru pe care mi l-a spus, privind În sus de pe pernă, aproape șoptind, a fost: „Si c’est la mort, ce n’est pas gai“. Poate pentru că Gerald era actor, repetarea acestor cuvinte păru să aibă un puternic efect emoțional asupra lui și ochii i se umplură de lacrimi. Și le șterse repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
atât de încăpățânate sunt speculațiile ce se hrănesc din conținutul cufărului pierdut. Care dintre obiectele din cutia de Persil în care, înainte de evacuarea forțată, mama a împachetat ustensilele fiului și pe care, în graba plecării, a uitat-o, ar putea, șoptind așa, pentru sine, să dea ceva în vileag? Și care ar mai fi potrivit să mă dea de gol pe mine, cel care are atâta nevoie de o frunză de viță? Deoarece mie - copilul unei familii care, după sfârșitul războiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
frații fetiței, se pare că am ajutat chiar și la slujbă, cu clopoțel și căzănel cu tămâie, cu privirea îndreptată spre tabernacol, chivot. Ei, da, chiar și astăzi îmi mai este familiară succesiunea rugăciunilor. Ca Mulligan la începutul lui Ulise, șoptesc, în timp ce mă bărbieresc: Introibo ad altare Dei... În afară de asta, se pare că, la treisprezece ani - și deja dincolo de toate miracolele din lada cu trucuri a catolicismului - mergeam totuși la biserică, numai ca să pândesc fata sâmbăta după-amiaza: cât mai aproape cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ce păreau toate în stare bună și aveau cauciucurile umflate; în orice caz, tânjeau a fi folosite. Iar plutonierul trebuie că făcea parte din categoria oamenilor care se decid repede, căci, după ce spusese „Acum ori niciodată“, îl aud mai degrabă șoptind decât strigând: „Dați-i drumul, fiecare își înhață câte o bicicletă. Și pe urmă, țuști, dincolo...“ Obiecția mea exprimată cu jenă, dar fără nici o îndoială: „Domnule plutonier, din păcate nu știu să merg cu bicicleta“ va fi considerat-o drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
trăsătură de condei într-un Grimmelshausen mutat în timpul cel mai recent și căruia, în decursul anilor de război plini de orori, i se înșiruie în față istorie după istorie, bătălie după bătălie, am la ureche pe nu știu cine care-mi tot șoptește ceva, mă văd totodată cum văd tot ceea ce se petrece, cred că visez, sunt însă și rămân cât se poate de treaz, până când casca de oțel a cărei curea s-a slăbit acum, exact acum, îmi este smulsă de pe cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la Old Shatterhand, prin urmare la Karl May; imediat l-a adus, cu tunete și fulgere, pe Moise jos de pe munte, a-nceput să fredoneze brusc un motiv din Wagner, apoi ne-a adus aminte de originea orală a literaturii; șoptind, a înlăturat câțiva bolovani rău așezați din calea mersului pe două picioare și, în final - după ce a schițat scheletul unui alt basm; să fi fost Hänsel și Gretel? -, a ridicat iadeșul, acel așa-numit os al minciunilor, de pe care rosese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
noastră. Prinși în el, ne-am încercat iar puterile. Sau poate că o dată a fost de ajuns? Rămâne de sperat doar că începătorul a dovedit că-i place să-nvețe. Și apoi ce a urmat? Presupun că am continuat să șoptim în fân, cu rândul sau numai eu. Nu mai știu ce anume ar fi de găsit într-o claie de fân în materie de șoapte. Numai faptul că la un moment dat Inge vorbea la obiect, ca și când ar fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
A mai spus încă multe lucruri. Dar astea s-au șters, ca și prenumele logodnicului, pe care îl rostea mereu cu căldură, din obișnuință, ca și când ar fi stat întins lângă ea. Și apoi, eu să fi fost acela care a șoptit una și alta în fân? Poate lucruri profunde despre cerul plin de stele? Sau despre lună, de îndată ce se arăta sau tocmai dispăruse? Poate chiar lucruri poetice, proaspăt recoltate, căci întotdeauna când ceva mă scotea din ale mele, dădeam din mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
țeapănă ar putea fi observată, simțită ca necuviincios-stânjenitoare, mai mult chiar, certată în gura mare ca supărătoare. Dar nici un călător în fustă și bluză de care am stat prea aproape nu s-a indignat. Nici unui controlor nu i s-au șoptit în ureche reclamații cu privire la mine. Numai posesorul mitocanului răsculat era conștient de revolta din pantaloni și totodată de propria sa neputință. Între timp, călătorii începeau să se cunoască din vedere. Punctual, se suiau în tramvaiul relativ punctual, conform orarului. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Simón Fainberg, mai pă vorba prostimii Năsosu, da care ie mai mereu pă la Casa lu Catihetu. Ie ca rândunica, azi la Merlo, mâine-n Berazategui, da iera În debara când mandea am picat acu două veri, și glagorea Îmi șoptește că nu să mai dă dus. Vă zic pă zău meu: navetiștii mă scot din săriți, da bunica nu mai e fată dă când hău, iar io sunt d-ăia care nu-mi place să Întorc macazu la zări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
jeux: pun pariu doi contra unu că prietenul nostru, diplomatul, nu s-a Înfățișat personal aici În celulă Îmboldit doar de simpla plăcere, nespus de lăudabilă, de altfel, de a-și prezenta omagiile. Intuiția mea, de multă vreme proverbială, Îmi șoptește că actul de prezență al doctorului T’ung nu-i lipsit de o oarecare legătură cu insolita omucidere din strada Deán Funes. Ha, ha, ha! Punct ochit, punct lovit! Dar nici că mă culc pe lauri; pornesc și a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
An, voi face apel la virila acvaforte. Nici o prejudecată, oricât de adânc Înrădăcinată ar fi, nu-mi va schimonosi imaginea. Mă voi mărgini la probele fotografice ale jurnalelor de la orice oră. Cât despre rest, copacul nu se vede din pricina pădurii: șoptim „un chinez“ și ne urmăm febril drumul, gândind să cucerim mirajul de aur, dar fără să bănuim, poate, tragediile banale sau grotești, dar incontestabil omenești, ale exoticului personaj. Să păstrăm neretușat portretul lui Fang She, de a cărui Înfățișare Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
elementele de bază ale acestui habitat al omului modern. Nici cea mai frivolă contesă În boudoir, nici nelegiuitul care așteaptă la pârnaie sosirea zorilor, care Îl va pune pe scaunul electric, nu pot ocoli această lege. O petite histoire ne șoptește la ureche că a fost suficientă o sugestie a Alteței Sale pentru ca Verdussen să mai adauge două elemente: pragul și scara. Edificiul care ilustrează aceste norme ocupă un teren rectangular, măsurând șase metri În față și ceva mai puțin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
inițiere, care ni se umflă bostanu cu iele, da cum te văd și cum mă vezi mi-au dășchis ușile Maffiei parc-aveam pile la Nunțiu. Între patru faruri, don César mi-a fredonat secretu care mă onorează. Mi-a șoptit că situațea iera beton, da i-adusese mai mulți dușmani ca păduchi și că poate Îi vine la socoteală să steie o vreme Într-o quinta uitată dă lume, unde să nu-l ajungă flintele. Cum nu-mi cade cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
bașca, mai iera și luxat, mi-aș fi Înghițit limba nainte să propun șpațiru. Da d-acu iera prea târziu. Cu coatile pă masă, cu tacâmurile În mâini și dând gata coșu cu pâine, protipendarii cerea meniu. Poyarré mi-a șoptit În gura mare: „Felicitări, biete pretenar. Dă băftos, ai scăpat dă aperitiv.“ Ideea involuntară n-a mers pă apa sâmbetei. Chiar Jacqueline a cerut prima un rând dă Bitter de Basques pentru toți, care n-a fost ultimu. Apoi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
avut Încotro ș-am ascultat-o, da decât după ce-am pus doparte niște garoafe pentru franțuzoaica mea, care ie așa dă leală. Cât privește pă Tejerina, chiar portaru s-a ocupat dă ce-a mai rămas. Când i-am șoptit odiseea mea, Cufărașu a fredonat cu Înalta simplitate care mi-a amintit dă don Zarlenga: „Îmi plac femeili care nu cad dân prima.“ A adeverit că numita Locarno nu iera proastă dăloc și că florile iera foarte la fix ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
zone din Univers este foarte curbat, producând un fel de deplasare ca la zidul morții, precum și tot felul de distorsiuni ale timpului. De fapt, dacă ne gândim la o gaură neagră... Se opri brusc. Da, Ted? O gaură neagră... — Dumnezeule, șopti Ted. Împingându-și ochelarii spre rădăcina nasului, Harry interveni: Ted, o dată În viață s-ar putea să ai și tu dreptate. Amândoi se repeziră la niște foi de hârtie și Începură să scrie. — Nu poate fi o gaură Schwartzschild... — ... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
lui Norman o senzație stranie. Încă se mai vedea un gigantic inel negru care se Întindea spre marginile ecranului și care delimita stelele din exterior față de cele din interior. Era ca și cum ar fi zburat printr-un uriaș covrig negru. — Dumnezeule, șopti Harry. Știți ce aveți În fața ochilor? — Nu, răspunse Beth. Ce e grămada aia de stele din mijloc? — E un alt univers! — Ce? — Mă rog, este probabil un alt univers. Sau ar putea fi o zona diferită a universului nostru. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Reperat ținta. O sută de metri! — Vizualizează! — Conectat SAF, domnule. Urmă o succesiune rapidă de zgomote ale sonorului: Pong! pong! pong! pong! Apoi o pauză și din nou pong! pong! pong! pong! Norman era zăpăcit. Fletcher se aplecă și-i șopti: — Sonarul cu apertură falsă realizează o imagine detaliată din semnalele primite de la mai mulți detectori externi, oferind o viziune mai bună. Respirația Îi mirosea a alcool. Norman se Întrebă: „Unde o fi găsit băutură?“ — Construcția imaginii. Nouăzeci de metri. Pong
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
transpiraseră. Tensiunea devenise de nesuportat. Se uită din nou la monitorul video. Sfera rămăsese Închisă. Auzi șuieratul hidrofoanelor. Apoi un hârșâit, ca cel produs de un sac greu târât pe o podea de lemn. Pe urmă - din nou șuieratul. Tina șopti: — Doriți din nou imagine? — Nu, răspunse Barnes. Ascultară. Alte hârșâituri. Un moment de liniște, urmat de bolborositul apei, foarte puternic, foarte aproape. — Isuse, șopti Barnes. Este chiar afară, aproape de noi. O bufnitură sinistră În peretele habitatului. Ecranul se aprinse: SUNT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de un sac greu târât pe o podea de lemn. Pe urmă - din nou șuieratul. Tina șopti: — Doriți din nou imagine? — Nu, răspunse Barnes. Ascultară. Alte hârșâituri. Un moment de liniște, urmat de bolborositul apei, foarte puternic, foarte aproape. — Isuse, șopti Barnes. Este chiar afară, aproape de noi. O bufnitură sinistră În peretele habitatului. Ecranul se aprinse: SUNT AICI! Imediat simțiră primul șoc, care-i dezechilibră pe toți, răsturnându-i pe podea. În jurul lor, habitatul gemea și scârțâia Înfiorător de tare. Norman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
alb nu mai cunoaște odihna Ascult suflarea lor vie în zori când stelele-apun Să-și lepede chipul lucind cuminte-n oglinda de scrum Abia cuprind cu privirea basmul difuz de-afară Și-aproape simt cum pe umeri tainică ziua coboară Șoptind așez rugăciunea cuminte pe-altarul de nor Iar ochii se-anină de cer cu lacrimi cernute ușor
Feerie de iarn? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83262_a_84587]