24,313 matches
-
Lamb, Povestiri după Shakespeare, Cluj-Napoca, 1977; Tobias Smollett, Aventurile lui Peregrine Pickle, I-II, București,1987; Joseph Conrad, Corsarul. Falk, Cluj-Napoca, 1988, Trăsnaia lui Almayer, Cluj-Napoca, 1992; Iris Murdoch, Mașina de iubit, cea sacră și profană, Cluj-Napoca, 1991; Bani și amenințări. 13 nuvele polițiste din literaturile engleză și americană, Cluj-Napoca, 1991; William Styron, Sophie a ales, postfața trad., București, 1993; Dorothy L. Sayers, Cele cinci piste false, București, 1994; Larry L. Watts, O Casandra a României: Ion Antonescu, București, 1994 (în
STANCIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289865_a_291194]
-
că imediat după sfârșitul episodului taumaturgic, avându‑l protagonist pe Ilie‑Astyrius, el trece imediat la plural (v. 858). Moartea profetului/profeților este cerută în fața senatului de către iudei precibus et donis iniquis (v. 852). Senatorii susțin că Ilie reprezintă o amenințare pentru cultul tradițional. În ceea ce‑i privește, iudeii invocă subminarea autorității Romei. Nero declanșează și continuă persecuția fără a ține seama de avertismentul divin: distrugerea celei de‑a zecea părți a Cetății și ridicarea la cer a trupurilor profeților uciși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe toți cei care au prigonit religia creștină. Legenda dispariției lui Nero este creditată ca atare (trupul lui Nero a dispărut de pe fața pământului), dar cu o semnificație cu totul diferită de tradiția creștină anterioară. Epitoma Spre sfârșitul vieții, atunci când amenințările persecuțiilor au dispărut complet, Lactanțiu publică un rezumat al Instituțiilor, Epitoma, menită să răspândească aceste idei în cercul, cât mai larg cu putință, al populației păgâne. Cele câteva sute de pagini ale operei originale sunt extrem de reduse, concentrarea datelor fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lor este interzis. Vor continua să „reziste” încă multă vreme, mai ales în zonele rurale ale Africii. De obicei convertirile donatiștilor sunt formale, lipsite de o convingere profundă. După valul pseudoconvertirilor survenite în urma edictului de la Milan, Augustin se temea de amenințarea unui al doilea val, mult mai dăunător, datorat edictului de Unitate. Acești pseudocatolici, din ce în ce mai numeroși, ar fi putut perverti pe termen lung însuși sufletul Bisericii catolice. Cucerirea Romei de Alaric (410) a redat speranța Bisericii persecutate, ai cărei episcopi ies
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mută la București în 1936 și își oferă autoritatea intelectuală ziarelor „Adevărul” și „Dimineața”, acceptând să devină directorul lor. Tipărește în paginile celor două cotidiene numeroase articole de atitudine democratică, fapt care îi atrage o campanie furibundă de insulte și amenințări din partea extremei drepte. Legionarii îi ard demonstrativ cărțile în piețe publice. Primește acasă, drept avertisment, un exemplar al romanului Baltagul despicat cu toporul. Neintimidat, continuă să scrie și să publice alte cărți, toate pătrunse de umanism: Ochi de urs (1938
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
prăbușește casa celor mândri și întărește hotarul văduviei” - Pildele lui Solomon 15, 25; „învățați să faceți binele, căutați dreptatea, ajutați pe cel apăsat, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!” - Isaia 1, 17), dar neuitând să transforme această stare într-o amenințare ce vorbea despre moartea sprijinitorului („Și se va aprinde mânia mea și vă voi ucide cu sabia și vor fi femeile voastre văduve și copiii voștri orfani!” - Ieșirea 22, 24), amenințare uneori împlinită („Am ajuns orfani, fără de tată, mamele noastre
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
17), dar neuitând să transforme această stare într-o amenințare ce vorbea despre moartea sprijinitorului („Și se va aprinde mânia mea și vă voi ucide cu sabia și vor fi femeile voastre văduve și copiii voștri orfani!” - Ieșirea 22, 24), amenințare uneori împlinită („Am ajuns orfani, fără de tată, mamele noastre văduve” - Plângerile lui Ieremia 5, 3). „Văduvele regilor [...] rămâneau în starea de văduvie și erau proprietatea noului rege, dar nu întotdeauna și soțiile lui. Cererea lor în căsătorie - se spune în
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
primit și ea...”) a fost precedat de învoiala rudelor, care anula într-un fel „raptul”. Oarecari pertractări trebuie să fi avut loc, cu toate părțile, pentru că, altfel, căsătoria, încheiată în absența voinței libere, silnic, sub semnul fricii (metus) și sub amenințări 34, nu s-ar fi putut încheia. Dacă lui Gheorghe Ștefan i-ar fi trecut prin minte să asculte toate poruncile Bisericii... „Mare netocmeală în deopotriva caselor și a hirelor...” Exemplară pentru ilustrarea meandrelor „sorții nestatornice” este - în Letopisețul lui
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
contemporani, fusese atins de boala urâtă pe care, ca «francezăț (termenul a trecut și în românește) sau «napolitanăț, națiile și-o trimiteau una alteia”93. Moartea, care - pentru omul medieval (afirmă Jacques de Goff) - era o vecină apropiată și o amenințare permanentă 94, „umbră a vieții” (cum zicea, într-una din propovedaniile sale, Petru Maior), putea veni de la epidemiile care bântuiau cu regularitate (Nicolae Mavrocordat a murit de ciumă, ca și fratele său, Ioan; despre acesta din urmă cronicile ne spun
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
că dacă vei gândi vei ceva, de la preacurata Maică a lui Dumnezeu, iei. Iar dacă vei adăuga și de la tine, după puterea ta, în acest hram [...]”, Neagoe Basarab scria un testament și o „propunere de asociere” la eternizare, lipsite de amenințările și afuriseniile medievale, compuse din cuvinte pline de responsabilitate - vorbe ale unui mare stăpânitor, conștient de valoarea faptei sale și de autoritatea cu care persoana sa o păstrează -, ce îndeamnă, la rându-le, la responsabilitate. Mesaj înțeles pe deplin de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ani de cându ne-am împreunat și am trăit aicea viiață trecătoare”). Cât timp aceasta va fi în viață (deci, dreptul de uzufruct). „Și după moarte soți[i] mele, Elinii - impune bătrânul postelnic o rezolvare (și o sprijină cu o amenințare formulată de la început - de altfel, la sfârșitul diatei, blestemul lipsește: „Și oricare-m fecior nu o va asculta, să-l bată mânia lui Dumnezeu și blestemul meu”) pe palierul modalității juridice a „înfrățirii” (vezi și mai jos în această carte
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în ciuda opoziției fetei) un popă, care apoi „și-a luat preoteasa și cu chip de musafirlic s-au dus în vecinătate”. Dragomir Holteiu, „rămânând singur cu fata în casă [...], au asuprit-o și i-au stricat fecioria”. La proces, sub amenințarea pedepsei cu moartea, Dragomir a acceptat să se însoare cu fata (pe care mai înainte declarase că o iubește), dar rezolvarea aceasta n-a fost primită de mama victimei, Maria Văduva, care nu înțelegea să-i devină ginere ei, slugă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
zisese traducătorul din veacul al XVII-lea - cu siguranță Nicolae Milescu: „Blestemat carele va abate judecata nemernicului și surumanului și văduvei. Și vor grăi tot poporul: «Fie!Ț”). Montarea sintagmei „văduvele și orfanii” într-un blestem evoca moartea, era o amenințare cu moartea - ca o pedeapsă ce cuprinde și partea fizică, și pe cea spirituală -, o moarte semnificată prin urmările de o evidentă gravitate, culpabilul ucis urmând să-și proiecteze soția și urmașii într-o stare de precaritate („să-i fie
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
să-i fie feciorii rămași săraci - cu sensul de «orfaniț - și muiarea lui văduo...”) de toți deplânsă. Mortalitatea („Printr-un om au intrat păcatul în lume și, prin păcate, moartea”- Romani 5, 12) a fost temelia unei lungi „teologii a amenințării”, a fricii, a păcatului. Blestemul bisericesc (cel românesc l-a urmat pe cel grecesc 480), cel arhieresc, mai cu seamă - fie cel „punitiv”, „de interzicere” ori „de protecție” - a făcut apel la aproape toate „mobilele imprecației” consacrate de Sfânta Scriptură
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
acesteia din afară, ca o obligativitate căreia nu i se poate sustrage, chiar dacă este Împotriva voinței sau a convingerilor sale. În acest caz, chiar dacă conștiința refuză aceste acte, ca reprobabile, dacă ele sunt totuși executate de individ, sub presiune sau amenințare, conștiința se va desolidariza de actul comis. Se poate vorbi, În aceste situații, despre o culpabilitate? Este actul acesta perceput ca o vinovăție a persoanei respective În planul conștiinței morale? Nu. A fi obligat să faci ceea ce este Împotriva voinței
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
acestuia” (Ioan, 19, 4Ă. Intervine Însă presiunea mulțimilor care, fanatizate, Îi cer lui Pilat să-l răstignească pe Iisus. Pilat șovăie În fața presiunilor exercitate asupra lui și mai Încearcă Încă o dată să-l achite pe Iisus. Atunci mulțimea, apelând la amenințări, strigă: „Dacă dai drumul acestuia nu ești prieten cu Cezarul” (Ioan, 19, 12Ă. Voința lui Pilat este Înfrântă: cedează În fața presiunilor și ordonă ca Iisus să fie răstignit. El știe că este nevinovat și, condamnându-l la moarte, Își asumă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de prezența răului (Înțelepții, Îngerii, aleșiiă. Acestea sunt „sufletele purificate”. Inocența este imaginea, simbolul Încrederii În puritate. Pudoarea este virtutea unei conștiințe care trebuie să protejeze ceea ce individul are mai prețios și mai intim, Împotriva brutalității externe. Pudoarea este teama amenințării purității În contact cu impuritatea. Falsa pudoare apare În circumstanțe care o exclud, cum ar fi de exemplu, examenul medical al unei persoane. Violarea pudorii, În cazul manevrelor medicale inutile, reduc omul la un simplu obiect sau corp natural, anulând
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
persoanei În planul conștiinței sale, față de aceste impresii. Durerea ne apare ca o experiență ce rezultă din contactul și reciprocitatea dintre corpul persoanei și mediul În care aceasta trăiește. Ea este expresia sentimentului impotenței funcționale, al epuizării propriilor forțe, al amenințării sferei corporale a individului. Din acest motiv, durerea apare ca o piedică importantă și imediată În elaborarea existenței umane. Ca impotență corporală, durerea este expresia unei incapacități de realizare deplină a existenței umane. În sensul acesta, ea este exemplul tipic
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
senzației dureroase (Înțepătură, arsură, presiune, apăsare, durere surdă, intermitentă etcă. 2Ă Reacția persoanei la durere, resimțită ca tonalitate afectivă. Durerea nu este numai o senzație, ci și un sentiment, fiind resimțită ca atare sub forma unei stări de impotență și amenințare funcțională, dar și vitală. F.J. Buytendijk susține că sentimentul durerii are două aspecte: „a fi o rană” și „a fi rănit”. În primul caz este vorba de o durere bruscă, resimțită ca o atingere, ca o ruptură a echilibrului dintre
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
vitală a durerii se Înscrie În existența individuală. Ea poate duce la disperare sau la suicid, sau dimpotrivă la conduite de refugiu (dependență de alcool, de analgezice sau psihotranchilizanteă, precum și la alte forme de dependență și regresiune. Pentru că este o amenințare vitală și o suferință cu caracter complex, omul caută să Înlăture durerea, inventând remedii cu care să lupte Împotriva acesteia. Durerea nu este resimțită numai ca o stare fizică rea sau ca o suferință morală și sufletească, dar ci și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sensul acesta, durerea este resimțită În mod diferit, raportată la suferință, după cum urmează: aă Durerea mea, ca suferință personală, este trăită ca o experiență existențială proprie, incomprehensibilă pentru ceilalți, care mă Închide, răpindu-mi libertatea și reprezentând pentru mine o amenințare vitală. bă Durerea celor apropiați mie este cea pe care eu o resimt, la care particip, sufăr alături de ei, mai mult chiar, căutând să-i ajut, preiau asupra mea suferința lor. Această atitudine este dată de teama nemărturisită, inconștientă, că
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de chemare, o invitație la comunicare care depășește cuvântul, aspectele formale și invită la intimitate reciprocă. Orice privire este o „Întrepătrundere”. Ochiul este simbolul conștiinței, iar privirea „În ochi” este fie o invitație la deschidere, la primirea celuilalt, fie o amenințare, un reproș, o formă de pedeapsă. Privindu-l pe celălalt, Îl descoperi, comunicându-i. Este un limbaj imediat, ferm, direct, nealuziv, o chemare, o angajare. Privirea are nuanțe, pe care cel privit le percepe adesea În mod automat, mai mult
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
grija care mă cuprinde În aceste situații este o incertitudine a instinctului meu de conservare. Mă simt amenințat. Acest sentiment al insecurității mele este comunicat, transmis celorlalți. Cel care ajută vede, simte și Înțelege situația dificilă ca o neliniște interioară. Amenințarea existenței celuilalt este o primejdie generală. Ajutându-l, mă pun și eu la adăpost, prin anularea răului. Acțiunea de a ajuta este și o datorie morală a mea față de semenii mei. Ea are, În cazul acesta, un caracter voluntar, dictat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Îi va tăia de Îndată nasul și urechile. Am făcut tot ce mi-a stat În putință să-l liniștesc, Încercând să-l lămuresc că ghidul nostru, care era deja derutat, s-ar pierde și mai tare din cauza neîncetatelor sale amenințări și că, dimpotrivă, ar trebui să aibă În vedere faptul că acesta, de bună seamă, nu greșise drumul În mod intenționat. Dar toate stăruințele mele au fost zadarnice. Seara Începuse de-acum să se apropie și, În Întunericul nopții, ghidul
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
feringhi comitea un sacrilegiu fumând În acel loc sacru. Numărul indivizilor a crescut repede și o gloată gălăgioasă a Înconjurat În scurt timp palatul. La Început artistul nu a Înțeles care era pricina acelei adunări, dar curând, prin strigătele și amenințările lor, și-a dat seama că, Într-un anumit fel, tocmai el era obiectul furiei mulțimii și că, prin urmare, se afla Într-o postură periculoasă. Și s-a gândit că cel mai bine ar fi să-și caute scăparea
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]