8,705 matches
-
Strigătul e inutil, trezirea - imposibilă. Moartea înseamnă necomunicare, tăcere definitivă, absolută. Implacabilă, constatarea e făcută lucid, fără lacrimi, tern: „Stam singur lîngă mort...și era frig...” Versul final sugerează înfrîngerea - deopotrivă, a celui defunct și a celui viu: „Și-i atîrnau aripile de plumb”. A neputință și deznădejde, ca și brațele celui care-l privește. Descrierea se transformă în viziune. Dincolo de aceasta nu mai e nevoie de cuvinte. Elanuri religioase A fost Bacovia religios? Cînd îi refaci biografia și-ți amintești
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
s-a întîmplat mie azi, mergînd pe Calea Mărășești, principala arteră a orașului. O blondă emaciată, scheletică, tunsă scurt, purta pe piept, ca pe un scalp, propriul păr, făcîndu-și loc printre oameni cu o nuielușă și bolborosind vorbe ciudate. „Scalpul” atîrna ca o eșarfă, însă mie mi s-a părut un steag căzut, semnul unei înfrîngeri dureroase, ireversibile. Dincolo de figură, ceea ce ne impresionează la astfel de oameni, chiar dacă n-o știm, e „povestea” lor. O enigmă, a cărei dezlegare doar o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
scoate revista plurilingvă ,,Mele”, pe care o trimitea și „Ateneului” , a vorbit despre Bacovia. A povestit că l-a văzut o dată în holul Societății Scriitorilor Romîni și altă dată la Căminul Scriitorilor de la Bușteni. Bacovia stătea tăcut, cu un braț atîrnînd în gol pe lîngă fotoliu. „Liniște, nu-l tulburați!’’, părea a spune Agatha, gardianca lui, care îl însoțea pretutindeni. Bacovia era incomunicabil, absent, chiar și cînd era de față. Poemul „Stanță la Bacovia” conține un singur element geografic: „Și glasuri
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Dar fiindcă n-a ținut un jurnal, ca autorul Florilor Răului, nu putem aproxima decît în mare numărul ratărilor sale. Bacovia debutează ca un tînăr îmbătrînit interior. Să spun, împreună cu un autor de la începutul secolului XX, în loc de explicație, că „totul atîrnă de la vîrsta inimii”? A lui e, de la început, în plină toamnă. De ce? Motivul invocat: absența iubitei, despre care nu știm dacă l-a părăsit, a plecat în altă parte, a murit. Un răspuns ar putea fi chiar „Plumb”, în care
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ceară voie pentru a mai călca pe acolo. Iată un motiv popular, prelucrat de el, după starea lui sufletească din acea vreme: "Codrule, Măria Ta Lasă-mă sub poala ta Căci nimica n-oi strica Fără num-o rămurea Să-mi atîrn armele-n ea. Să le-atîrn la capul meu, Unde mi-oi așterne eu Sub cel tei bătut de vînt, Cu floarea pîn-la pămînt, Să mă culc cu fața-n sus Și să dorm, dormire-aș dus..."211 Nici locul de
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ale mai vechiului "Legământ scris la masa apocalipsei și a depresiei" și în Pe țărmul nebuniei tale. Sau ecouri ale suferinței care i-a transformat autorului viețuirea într-un Mister sinistru: Viața este acea amuletă blestemată/ a destinului meu/ care, atârnată de membrele materiei,/ face totul să palpite". Până la urmă însă, chiar și plânsul are, pentru Bogdan Baghiu, certe valențe tămăduitoare: "doar lacrimile/ vor să mai fie una ca alta./ fericita contopire în identitatea suferinței și a Creației". Inclusiv în cele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de către un cititor obișnuit cu artificiile de gen. Astfel, dealurile din fața casei "parcă/ sunt curtezane care sângerează după/ bărbații cerului"; poetul "curgeam pe râu/ ca o pată de păcură/ (semănam cu un curcubeu toxic)", "Karmen îmi linge chipul cosmic care atârnă ca un sân/ prin cotloanele destinului are o plăcere nebună să/ înghită străzile aglomerate cu hormoni îmbrățișați/ ca maidanezii" etc. etc. În timp ce un admirator al liricii optzeciste nu va putea trece cu vederea aluziile pline de fervoare admirativă la poezia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tematizează în genere fie îndoiala existențială, fie travaliul artistic, când nu combină ambele forme de reflecție într-un discurs în care lucirile autoironice capătă un relief nou, de tușă suprarealistă: "Vioara începu să cânte singură,/ un cal păștea cu sexul atârnând pân' la pământ,/ din șevalet vreo zece mâini ieșiră/ și-mi tatuară pielea c-un cuvânt./ Eu îmi scoteam râzând os după os din trup/ și le umpleam cu dinamită ca pe niște pipe,/ lumii să fac cea mai frumoasă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pălării de cowboy și jobene/ mulțimea dă ghes pe scările de gheață/ să cerceteze, probeze/ pe țeste scalpate, trufașe, spinoase, paranormale,/ anxioase, odioase,/ se admiră fiecare în geamurile spălate de ploaie./ Port coif de ziar, în mână cu o halebardă/ atârnă greu căldarea cu var/ deasupra ușii, la intrare/ imensa sală ne așteaptă, pătrundem voioși,/ și dispărem în hăul gropii sinilii/ cu tot cu pălării" (Vameșa). Histrionismul, autoironia și sarcasmul pot, într-adevăr, colora plăcut viziunea derizoriului cotidian. Referințe critice (selectiv): Adrian Dinu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
idealizat cu referire la un "locus pictural"2. Iată două exemple, extrase din Aventurile lui Leucippe și Clitophon, respectiv Dafnis și Hloe: (2) Eram deci pregătit să vizitez orașul și mă uitam cu interes la niște iconițe, atunci cînd zării atîrnat pe perete un tablou ce reprezenta un peisaj marin. [(...) urmează apoi descrierea propriu-zisă:] Pe malul rîului, pe-o pajiște era un alai de fete; în valurile mării, o frumoasă fecioară era purtată în spinare de un taur care se îndrepta
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
un văr care-a călătorit anul trecut prin Elveția și care îmi spunea că e greu să-ți imaginezi poezia lacurilor, farmecul cascadelor, impresia grandioasă pricinuită de ghețari. Vezi, de-a curmezișul șuvoaielor, pini de-o mărime de necrezut, cabane atîrnate deasupra prăpăstiilor, și, la o mie de picioare dedesubt, văi întregi, prin luminișurile norilor. G. Flaubert, Doamna Bovary, pp. 72-73 De la G. d'Haucourt pînă la Flaubert, citîndu-l pe L. Frappier-Mazur (1980, p. 8 și 9) avem ocazia [...] în sfîrșit
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cameră, ținînd de picioare două găini moarte. Avea peste tot pe el pene roșcate cu nuanțe de mov sau roz, în păr, pe față, pe tunică, pe pantaloni. Ținîndu-și strîns buzele, scuipă de cîteva ori puful din gură. Capetele găinilor atîrnă ușor, bălăngănindu-se. La modul general, descrierile productive au un rol "tranzitoriu", adică anumiți semnificanți din componența lor, printr-un proces de asimilare extinsă, contaminează segmentele ficționale care în mod obișnuit nu sînt legate din punct de vedere tematic. Astfel
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
barbă neagră, mustață răsucită, bărbia lipită de coșul pieptului, spinare lungă, strîmbă și cocoșată. Se sprijinea în bîtă, îmbrăcat în veșminte ciudate, făcute nu din lînă sau in, ci din piei de taur sau de bou, jupuite de curînd și atîrnate de gît***. Ch. de Troyes, Yvain, cavalerul cu leul, p. 8 Comparative sau metaforice, expansiunile predicative generează o asociere de clase-obiecte diferite între ele (uman vs non-uman) ce fac să rezulte portrete monstruoase... în ciuda declarațiilor ființei de pe tărîmul celălalt reproduse
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
rotunzi; pe urmă, despărțite de o fîșie roșie, alternau romburi de catifea cu romburi de blană de iepure; venea apoi un fel de sac ce se termina cu un poligon cartonat, care avea deasupra o broderie complicată de șnururi, de unde atîrna, la capătul unui șiret lung și din cale-afară de subțire, o mică împletitură de fire de aur, în chip de ghindă. (P4) Șapca [ea] era nou-nouță; îi lucea cozorocul. Gustave Flaubert, Doamna Bovary, p. 24 Cu toate că se referă, în mare
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de sfori; hainele cavalerului erau și ele cusute cu fire de ață neagră și roșie, la întîmplare; petece de toate culorile, pete de toate formele, pînză ruptă în fîșii, piele năclăită, bălegar uscat amestecat cu praf abia așezat, frînghii ce atîrnau, zdrențe de o mizerie lucie, jeg pe om, rîie pe animal, unul puțind și asudînd, celălalt piele și os și abia suflînd, cel dintîi trăgînd cu biciul, celălalt tremurînd; toate acestea făceau un singur tot, de-o singură culoare și
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
În ultima frază, este interesant de arătat paralela atributelor fiecărui "actor": Pentru mîrțoagă: Pentru cavaler: sfoară ham ață roșie sau neagră pete de toate formele petece de toate culorile piele năclăită pînză deșirată bălegar uscat praf abia așezat funii care atîrnă zdrențe de o mizerie lucie rîie jeg piele și os și abia suflînd puțind și asudînd tremurînd cu biciul său Ultima izotopie este argumentativă: întreaga secvență argumentativă urmărește să arate cît de lamentabilă este starea poștei d'Auray. Semnalăm în
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
palatele wilhelmiene, unde, printre bucățile enorme, zăceau atlanți și cariatide cu trupuri desfigurate și sfărîmate. Alexanderplatz nu mai avea contururi. Pe Leipzigerstrasse, rămășițele instituțiilor odinioară bancare, administrative sau comerciale dezvăluiau în toată goliciunea lor puțurile metalice ale ascensoarelor. Firme gigantice atîrnau, vrednice de milă, în căutarea unui alfabet pierdut. Tiersgarten, cîndva un parc păduros desfătător, își pierduse copacii, secerați de lupte. Ceva mai tîrziu, în iarna 1945-1946, berlinezii i-au doborît și pe cei rămași. Parcul a devenit astfel o uriașă
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
privea către cele o mie de ferestre oarbe ale hotelului Adlon, distrus de flăcări. Ceva mai încolo, ruinele ambasadelor și reședințelor particulare aveau un aer de melancolie distinsă și oarecum încărcată, ce amintea de Palmira. Drapelul roșu, sfîșiat, mai degrabă atîrna decît plutea deasupra Porții Brandenburg, arc de triumf știrbit de tirurile artileriei. Pietrele sale, smălțate de nuanțele cenușii roșiatice ale apusului, păreau a fi niște ruine nespus de vechi, triste și senine. Ajunsesem pe altă planetă. Asupra orașului domnea o
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
o finalizare, ci o etapă a evoluției care, odată cu Revoluția Franceză, va aduce pe lume statul-națiune. De fapt, monarhia absolută a fost relativă. Administrația sa constituia o rețea destul de laxă în teritoriu. Bogăția sa era la mîna bancherilor, iar tronul atîrna de loialitatea oamenilor de încredere. Astfel, statul a avut, din secolul al XVII-lea pînă la începutul secolului XX, posibilitatea să modeleze o societate astfel încît să pună capăt luptei tuturor împotriva tuturor sau opresiunii nemăsurate a cîtorva, iar societatea
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
epoca barbară a ideilor. Europa trebuie să se construiască în acest context incert și dement. Cu toate că își are propria comunitate de destin, ea nu poate să ocolească destinul comun al omenirii. Pentru moment este pașnică, dar deasupra capului său a atîrnat vreme de aproape zece ani sabia lui Damocles atomică. Ea este asemenea centrului liniștit care se deschide în spirala ciclonului. Dubla metamorfoză Europa s-a micșorat. Ea nu mai este decît o bucată de Occident, în vreme ce acum patru veacuri Occidentul
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
sub președinții Kennedy și Johnson, a urmărit comportamentul unor lideri cu ocazia conferințelor la vârf în care a fost el însuși implicat. Nu i-a fost greu să remarce, de exemplu, dezavantajele impulsivității produse, la unii, de hipertensiunea arterială. Bolile atârnă greu în balanța istoriei. Multe decizii nefericite puteau să nu existe dacă nu se întâmpla ca tocmai atunci factorii respectivi să fie diminuați sau alterați de boală. Ne putem închipui un Roosevelt sănătos, refuzând să împartă, la Yalta, Europa în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
sărăciei poporului românesc, alții împotriva boalelor ce-l slăbesc și împuținează, alții împotriva trântorilor cari trăiesc din rodul muncii lor și în loc să-l ajute la nevoie îl îngroapă și mai amarnic în mizerie și în ignoranță. Căci realizarea idealului național atârnă, pe lângă cultură, care e farul luminător al tuturor celorlalte silințe către liman, și de îmbunătățirea stării economice, sociale și politice a unui popor", conchidea tânărul istoric, atent ca puțini dintre contemporanii săi la economia de ansamblu a societății românești, preocupat
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de nepăsarea statelor creștine, casele lor sunt goale, împrumuturile care au urmat au mâncat resturile și au adus toate statele la faliment. Orice împrumut dovedește slăbiciunea statului și o neînțelegere a drepturilor statului, împrumuturile, ca și sabia lui Damocles, sunt atârnate asupra capetelor guvernanților, care, în loc să ia lucrurile de care au nevoie de la oamenii lor, printr-un impozit vremelnic, vin cu mâna întinsă să cerșească la bancherii noștri, împrumuturile externe sunt lipitori care nu se pot desface în nici un caz de
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
limbajului poetic, la alegere. Barem de notare: se acordă câte 1 punct pentru fiecare cerință corect rezolvată și 1 punct din oficiu. CAPITOLUL PERIOADA POSTBELICĂ - POEZIA Testul nr. 89 Rezolvă cerințele, cu privire la textul de mai jos: Un fir de păianjen/ Atârnă de tavan, Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasă tot mai jos. Mi se trimite și Scara la cer - zic,/ Mi se aruncă de sus! Deși am slăbit îngrozitor de mult, Sunt doar fantoma celui ce am
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
porți un inel făcut dintr-o monedă căpătată de pomană (Moldov-a)". Obiectele căpătate de pomană sau cerșite, ca și cele găsite, au o valoare mistică deosebită, nu numai la români, ci și la alte popoare. "În județul Lăpușna, li se atârnă copiilor, la gât, un inel alb, de carton sau de os, legat de o ață, ca să fie feriți de boli." " Ca transpunere în metal a cercului, inelul simbolizează eternitatea, unitatea, legătura, unirea, fidelitatea. Rolul său de simbol solar sau lunar
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]