9,274 matches
-
surâsuri de oameni sinceri fără gânduri ascunse. Stăpâna casei a fost o femeie de lume, frumoasă, judecând după talia ei încă subțire, după trăsăturile feței și strălucirea ochilor ei negri, care în vremea lor au trebuit să aprindă multe inimi. Domnișoarele, ca să nu fiu lingușitor, voi zice că sămănau cu mama lor, pe când era tânără. Iată-mă, deci, într-o casă aproape necunoscută unde, afară de familia de gazdă și de mine, mai erau o sumă de alți musafiri poftiți și nepoftiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
îngăduință și multe bolduri 167, încât reparația s-a făcut repede și iertarea mi s-a acordat prin un surâs. Dar, vai!... O nenorocire nu vine niciodată singură. Când s-a servit ceaiul, vroind să ofer un pahar uneia dintre domnișoare, în graba mea nesocotită, am răsturnat paharul așa că mi-am udat bleașcă surtucul 168 cel negru de sărbători, care mă prindea așa de bine, și am făcut și un lac pe parchet. Vă închipuiți ce momente grele, nesuferite pentru mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
didactic, mai ales cel se cun dar și de ambe sexe, era strălucit reprezentat pe faimoasa dormeuză a redacției noastre prin Însuși secretarul acesteia, profesor, și el, al noilor generații vitaliste, activiste și pragma tiste - cum și printr-o bună domnișoară profesoară, plină de farmece vehemente (prea, prea vehemente) și cu picioare lungi și neastâmpărate În toiul intemperanțelor ei amoroase; „po doabă a redacției noastre“, cum Îi autografia Emanoil Bucuța volumul lui cu poezii; eroină gravă și pasionată, gata oricând de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de Paris. Îmi iau inima-n dinți și intru pe un gang, urc o scară elegantă până la entresol, unde mă Întâmpină o cucoană În rochie lungă și neagră și cu aere grave de directoare a celui mai select pension de domnișoare din cea mai aleasă societate burgheză. — Qu’y a-t-il pour votre service, monsieur? mi se adresă, abia zâmbind extrem de comercial la mine, codoașa cea mare. — Voir les femmes, madame, et... sans les „voyeurs“, accen tuai eu cu degetul ridicat, fiindcă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
particip decât fragmentar la slujbe. Să sper că această situație ține doar de marile sărbători și că În celelalte zile prezența mea să fie mai consistentă. Ieri am fost În Constanța, pentru a colinda cu obștea o susținătoare a mănăstirii, domnișoara Mihaela, medic stomatolog și studentă la Facultatea de Arte Plastice din oraș. A fost o seară agreabilă, iar la Întoarcere Părintele Iustin ne-a invitat să vedem un film dedicat lui Ghandi, făuritorul Indiei moderne, cu o gândire surprinzător de
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
în vara anului 1998, reportofonul cu care am putut culege asemenea mărturii. La Iași am multiplicat înregistrarea de pe caseta audio, cu acel plânset de disperare al măicuței Natalia Ilașcu. Am dus copiile casetelor audio la Radio Chișinău, doamnei Lidia Bobână, domnișoarei Luminița Dumbrăveanu, care la acea vreme făcea emisiunea “Focul din Vatră”, ce se transmitea în fiecare sâmbătă seara de la orele 21, emisiune pe care o asculta foarte multă lume, chiar și grupul Ilie Ilașcu în temnița de la Tiraspol. Am mers
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
piramidale, ortoepice și maniheiste. Faptele însă sunt fapte: vicele udemerist se însănătoșește și Guvernul e nevoit să suplimenteze banii la Sănătate. Cum ar veni, la primul spital. Ca niște fluturași aurii pe mușcătura dintr-un măr Am căutat-o pe domnișoara V. din Ministerul Culturii trei zile la rând, la trei ceasuri din zi diferite, și de fiecare dată mi s-a spus că e la masă. Am dat de domnișoara V. a patra oară, când tocmai venea de la masă. Mușcând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
aurii pe mușcătura dintr-un măr Am căutat-o pe domnișoara V. din Ministerul Culturii trei zile la rând, la trei ceasuri din zi diferite, și de fiecare dată mi s-a spus că e la masă. Am dat de domnișoara V. a patra oară, când tocmai venea de la masă. Mușcând dintr-un măr și făcându-și loc în scaun ca o cloșcă pe ouă, domnișoara V. m-a întrebat ce poftesc. Din cauza mărului, întrebarea era cam clefăită. Probabil că un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și de fiecare dată mi s-a spus că e la masă. Am dat de domnișoara V. a patra oară, când tocmai venea de la masă. Mușcând dintr-un măr și făcându-și loc în scaun ca o cloșcă pe ouă, domnișoara V. m-a întrebat ce poftesc. Din cauza mărului, întrebarea era cam clefăită. Probabil că un „Luați loc, vă rog“ sau „Cu ce vă putem ajuta?“ ar fi răzbit mai ușor prin tocătura de măr. Ca să putem discuta de pe poziții egale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
într-un glas: „Oh!“. Poate pentru că merdeneaua mirosea exagerat a brânză de butoi sau poate pentru că așa era protocolul, ca fetele din birou să strige „Oh!“ la merdenele, „Au!“ la plăcinte cu stafide și „Vai!“ la cârnăciori oltenești. De uimire, domnișoara V. m-a întrebat din nou ce poftesc și s-a oprit brusc din mestecat. La merdenele, brânza e întinsă între mai multe straturi foarte subțiri de foitaj. Când se usucă, foitajul se desprinde de brânză, cam în felul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
TV. Orice aș fi vrut să spun, din gură îmi zburau fluturași aurii, cu o greutate specifică mică. Un fluturaș s-a legănat cât s-a legănat în aer și, în final, a aterizat cu delicatețe pe mărul din mâna domnișoarei V. Dacă ar fi fost filmată cu încetinitorul, scena ar fi fost plină de poezie. Dar la viteza cu care se petrecuse, în mod natural, scena avea ceva poezie, însă ar fi fost exagerat să spun că era plină de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu încetinitorul, scena ar fi fost plină de poezie. Dar la viteza cu care se petrecuse, în mod natural, scena avea ceva poezie, însă ar fi fost exagerat să spun că era plină de poezie. Cum ziceam, o căutasem pe domnișoara V. cea cu mărul în trei rânduri și tot de atâtea ori ea fusese la masă. La câte domnișoare exclamau „Ah!“, „Au!“ și „Vai!“ în acel birou și la câte foi de plăcintă se foloseau de obicei la o merdenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
scena avea ceva poezie, însă ar fi fost exagerat să spun că era plină de poezie. Cum ziceam, o căutasem pe domnișoara V. cea cu mărul în trei rânduri și tot de atâtea ori ea fusese la masă. La câte domnișoare exclamau „Ah!“, „Au!“ și „Vai!“ în acel birou și la câte foi de plăcintă se foloseau de obicei la o merdenea, tot ce puteam aștepta în privința chestiunii cu care veneam la Minister doar de la calculul probabilităților trebuia să aștept, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de foitaj era foarte mică. Și chiar mai mică decât capul viermișorului care fusese tulburat din activitățile lui viermișorești și încerca, drăguțul de el, să iasă la lumină, să vadă cine îl deranjează. Normal ar fi fost să-i zic domnișoarei V: „Auzi, fă, needucato, cine dracu’ vă tot angajează pe voi în Minister și nu vă învață să spuneți « Luați loc, domnule» și «Cu ce vă putem ajuta?»“. Mi-a fost însă jenă de viermișor. Ce soartă tristă: să fii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să le auzi să nu fie din uzanțele unui Minister al Culturii, ci din acelea ale unui Minister al Nesimțiților. Drept pentru care m-am ridicat, am zis „Bună ziua“ și, cu o mișcare delicată, de om bine-crescut, am curățat biroul domnișoarei V. de fluturași aurii de foitaj. Benzoat de sodiu, serviți?! Luni copiilor le-a plăcut parizerul cu emulgatori. Marți copiilor le-a plăcut cozonacul cu edulcoranți. Miercuri copiilor le-a plăcut jeleul cu emulsifianți. Joi copiilor le-a plăcut brânza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
întâmplările care nu par să aibă vreouna. Spun că situația era comică „în felul ei“ deoarece, dacă ar fi fost în felul meu, mi s-ar fi părut cu siguranță idioată. În nici un caz haioasă. Le-am întrebat pe două domnișoare de la un stand cu cărți universitare dacă aveau idee unde se găsea toaleta de pe acel etaj, și dânsele, cu o expresie încrâncenată, de persoane care aveau niște motive mari să urască viața, cărțile, lumea și, în mod special, pe toți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Sigur, nu-i nimic degradant în discuția despre o toaletă, mai ales când te găsești în vecinătatea uneia și există o problemă de dotare. Numai că toată lumea, după ce intra în veceuri, găsea de cuviință la ieșire să le vorbească iritat domnișoarelor care vindeau cărți de filozofia culturii despre mizeria dinăuntru. Iar femeile le reproșau și faptul că lipseau oglinzile. Am întârziat în fața standului câteva minute și am remarcat că pe doamne le afecta foarte tare absența oglinzilor. „Nu știți unde se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
rău. În cele câteva rânduri trimise de domnul care semna „Gigi cel rău“ se pomenea de un divorț, de posibilitatea unui nou început, dar și de fundulețul de neuitat al primei proprietare a celularului. Dacă aș ști noul număr al domnișoarei, i-aș redirecționa oftaturile și chemările bărbaților pe care i-a abandonat. Celor care îi reamintesc fetei numărul lor de celular le răspund însă eu și, în funcție de ce-i interesează, le spun că am sânii la fel de rotunzi și fierbinți ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
parfumurile și, ce-i mai important, că încă mai am cel mai drăgălaș funduleț din lume. Asta vor oamenii să știe, asta le dau. După mesajul de ieri însă, m-am interesat la fostele colege ce fel de ființă era domnișoara cu o gestiune atât de aglomerată a sentimentelor și am aflat că era genul „foarte rezervată“. Băieții n-o interesau deloc. Privindu-i pe băieții din birou, înțelegeai imediat și de ce era rezervată. „Avea ceva special - am întrebat -, era înzestrată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de compasiune stăpânită, așa cum merită să fie privit orice bărbat care nu realizează motivațiile pragmatice ale unei fete cu un fund promoțional, și, ca să nu mai pun întrebări prostești, mi-au oferit cheia enigme“. Mai bine zis, cheița ei. Fundul domnișoarei apărea pe autobuze și tramvaie într-o reclamă foarte inspirată la un sortiment nou de detergenți. Îți ieșea în cale la tot pasul. Și atunci despre ce să converseze cu ea prietenii, cunoștințele și soții care tocmai își părăsiseră nevestele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
unde-și ducea iubitele când era tânăr și le oferea mici și bere. Iar când era cazul și fetele promiteau, fripturi și șprițuri. Domnul Arvinte a luat la citit notele de plată și, cu toate că nu-și mai amintea deloc chipurile domnișoarelor cu care lega prietenii scurte, dar interesante din punct de vedere masculin, cârciumile unde le ducea le revedea aievea, cu ochii minții: Cireșica, Avântul, Codrii Cozminului, Dudești, Dealul Mare. Ce vremuri, ce vremuri! Micii costau un leu și 20 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
agitat ordine peste ordine adjunctului din Dacia personală. E clar că au fost urmăriți. Și, așa cum, cu numai o săptămână în urmă, n-au putut să-i explice în nici un chip ce făceau în timpul serviciului toți trei în casa unei domnișoare, deși era evident că asta făceau, mâncau cârnăciori oltenești, despre o explicație rațională în fața farfuriei cu căpșuni nici nu putea fi vorba. Ca la o comandă, polițiștii se reped în șifonier și, la sosirea șefului în apartament, nu se mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu aceeași privire contrariată. Dacă le ceream contul din bancă sau cheile de la mașină, n-ar fi fost mai surprinși. Cu un pix poți să scoți ochii la oameni, să scormonești într-un mușuroi de furnici, să înțepi în fund domnișoarele când e înghesuială în metrou, și alte treburi ciudate. Însă nouăzeci și nouă la sută dintre locuitorii întregi la minte ai României înțeleg că le ceri un pix ca să scrii ceva. Se vede treaba că nimerisem exact în ziua când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
gării. La percheziția corporală, asupra pr. Ghiță au găsit două plicuri ce le luase de la preoții Crasler și Tocănel din Galați, în vizita ce mi-o făcuse la șantierul la care lucram și care urma să le dea la București domnișoarelor Anghel și Fotiadis; conținutul plicurilor nu-l cunoștea întrucât erau închise. Au fost ridicați și duși pentru cercetări la penitenciarul Jilava. Era începutul Calvarului ce-l aveau de ridicat împreună timp de aproape 14 ani cei doi colegi și prieteni
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
președinte al fostei Asociații Regale de Alpinism - Pepi... - renumit fotograf la vreo șaptezeci de ani - și tovarășa lui de o viață, o bătrânică puțină la trup, dar deosebit de energică și de plăcută. Erau însoțiți de o nepoată de-a lor, domnișoară între două vârste, foarte tăcută, doctoriță de meserie undeva la Tecuci, care-și petrecea concediul de odihnă în acest decor somptuos și sever... Încurajați de exemplul lor competent, ne-am aventurat și noi - Mihai și cu mine - pe drumul cel
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]