9,213 matches
-
pentru calitățile de slujitor vrednic, își mărturisește în ascuns dragostea pentru soția stăpânului și aceasta acceptă favorurile tânărului, ca alternativă la mascarada pe care o trăia. Motivul grădinii paradisiace în care Ianuarie se refugia cu tânăra soție reliefează o nouă ironie la adresa căsătoriei, percepută de bătrân ca un rai terestru, numai că în acest eden nu putea să lipsească viclenia, ispita, căderea în păcat. „Grădina pe care Ianuarie o construiește este o emblemă finală a propriei prostii și absurdități și simbolul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
subcapitolul al treilea al ultimului capitol. Evenimentele la care participă personajele feminine, și nu numai ele, nu sunt privite cu gravitate, există un echilibru intrinsec al acestor universuri diegetice care nu poate fi perturbat nici de cele mai crude vicisitudini, ironia rămâne, de fiecare dată, salvatoare. Așa după cum am subliniat în paginile acestei lucrări, „comicul îi dă acestei lumi fizionomia și seriozitatea ei.”1055 Scopul principal al capodoperelor citate nu este acela de a-și educa cititorii, în felul în care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
aceste afirmații din tinerețe și ar fi avut ocazia s-o facă. Este, probabil, cel mai important motiv pentru care G. Călinescu, în 1930, îi ține sub tăcere acreditând, însă, printr-un soi de compensație ce ține mai degrabă de ironia istoriei, îndoiala amintitului Radu Popea rămas în ziare vechi și incomode. Mai vedem, însă, că această afirmație răspicată a asasinării lui Eminescu în spital apare tocmai în ziarul Universul, acolo unde se „refugiaseră” tinerii colaboratori în 1889, după moartea poetului
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
mai participă la tipărire), devenită cartea populară a lui Eminescu, ieftină, în tiraj de masă, accesibilă mai ales tinerilor. Tot în 1893, Frații Șaraga scot ediția Mihail Eminescu: Diverse. Cu o prefață de I.L. Caragiale (cuprinzând textele acestuia „în Nirvana”, „Ironie” și „Două note”) cu o parte din proza ziaristică a poetului și cu o anexă cuprinzând „Diferite acte” oferite spre publicare de către Cornelia Emilian ca să justifice banii strânși prin chetele organizate sub patronajul ei în 1887-1888. Găsim, aici, mai întâi
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
în literatura noastră. Împreună cu Odobescu ĭel stă în fruntea stiliștilor românĭ deșì între amândoĭ există o mare dëosebire. Ĭel ĭe adevăratul tip al românuluĭ cu calitățile luĭ marĭ și cu defectele luĭ de rasă. Inteligență aleasă, prezență de spirit, humour, ironie fină, sarcazmul cel maĭ mușcătorĭŭ, maĭ presusde toate caracter sentimental și entuziast, având totdeauna la îndemână un fond nesecat din înțeleapta filosofie a poporuluĭ român și posedând în cel maĭ înnalt grad puterea de a ne surprinde ĭel are acela-sĭ
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
măsura). Aceștia merită să fie conștientizați pentru că pot schimba într-un anume context sau în funcție de context întreaga construcție de sensuri și semnificații transmise verbal. De exemplu, enunțul ,,Acest elev este supradotatul clasei" poate fi decodificat ca o apreciere, constatare, uimire, ironie la adresa elevului în funcție de elementele paraverbale care acompaniază limbajul verbal. Printre nemulțumirile studenților legate de parametrii paraverbali ai discursului didactic menționăm: • neutilizarea unui ton adecvat în prezentarea materialului: Tonul vocii mă determină să nu mai întreb nimic, de frică să nu
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
omul le Înnobilează, acordîndu-le nu numai o „semnificație”, ci și un „sens” (o valoare anume). * „Omul se comportă ca și cum el ar fi creatorul și stăpînul limbajului, În timp ce, dimpotrivă, limbajul este și rămîne stăpînul lui.” (M. Heidegger) Este, Într-adevăr, o ironie a sorții ca după ce geniul omenesc a creat un lucru care se apropie de perfecțiune, să-i fie apoi greu să-l stăpînească: „Mulți au căzut de ascuțișul sabiei; dar nu așa de mulți ca cei ce au căzut din pricina
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
calea e deschisă oricînd, dar plenitudinea inimii nu ne-o poate dărui nimeni” (J.W. Goethe). * „Trăim o dramă a limbajului: unii rostesc fraze, alții parafraze și doar cîțiva, rareori, căte un cuvînt.” (A. Baranga) SÎnt cunoscute, În acest sens, ironia lui M. Eminescu la adresa celor care vorbesc doar de dragul de a vorbi, și preocuparea lui de „a găsi cuvîntul ce exprimă adevărul”: „E ușor a scrie versuri CÎnd nimic nu ai a spune, Înșirînd cuvinte goale Ce din coadă au
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
În raport cu ceva anume, neadmițînd nici un compromis (este naivitatea credinței absolute În ceva: un principiu, un ideal, etc.). * „Nimic mai temerar decît prostia.” (Menander) Pentru că În mare suferință este anticiparea: prostul crede că numai ceea ce face el e bine!... * „Prea adesea ironia nu-i decît o formă a lipsei de inteligență.” (Johan Oxenstiern) „Ironia” Însăși se cere a fi folosită cu inteligență, adică În tonuri adecvate și În raport cu oameni care o pot Înțelege!. * „Ferice de acela care are și avere, și minte
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
un principiu, un ideal, etc.). * „Nimic mai temerar decît prostia.” (Menander) Pentru că În mare suferință este anticiparea: prostul crede că numai ceea ce face el e bine!... * „Prea adesea ironia nu-i decît o formă a lipsei de inteligență.” (Johan Oxenstiern) „Ironia” Însăși se cere a fi folosită cu inteligență, adică În tonuri adecvate și În raport cu oameni care o pot Înțelege!. * „Ferice de acela care are și avere, și minte.” (Plutarch) Adică de acela care are știința folosirii averii: „Dăruirea, folosința și
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
anumit tip de comportament: cînd, de exemplu, cineva este Înflăcărat de dorința răutăcioasă de a arăta ridicolul din comportamentul cuiva, Își dezvăluie, de fapt, fără să-și dea seama, micimea sufletească, devenind astfel el Însuși ridicol (și implicit ținta unor ironii). * „Unii stăpînesc cetăți, dar sînt robiți de femei.” (Democrit) De unde rezultă, Încă o dată, faptul știut că „rațiunea” este meșteră În strategii, pe cînd „sentimentul”, În arta de a ne atrage și conduce pe drumurile lui... * Fără Îndoială, „gelozia” cuprinde un
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
acasă din gura soției.” (Sam Bardell) Cu deosebirea totuși că psihiatrul așteaptă alt gen de răspunsuri, decît soția... * „O glumă n-a cîștigat niciodată un dușman, dar a pierdut, adesea, un prieten.” (Th. Füller) MÎnuirea „glumei” pretinde talent, deoarece, prin ironia pe care o cuprinde, ea expune defectele altora: „SÎnt mulți care fac glume deocheate și Încă și mai mulți care ponegresc sau iau peste picior; dar delicați sînt puțini. Ca să glumești cu grație și să găsești vorbe de duh fericite
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
mai puțin, cu cît Îl cauți mai mult.” (F. Hobbel) Poate pentru faptul că a fi spiritual Înseamnă a fi, În primul rînd, natural În observații și În judecăți: cu cît vrei, de exemplu, să fii mai ironic, cu atît ironia Își pierde din farmec și devine artificială. * „Simțul comun nu poate lua proporții geniale decît sub forma umorului.” (Lucian Blaga) Ne este dat totuși să vedem, uneori, performanțe deosebite și la nivelul „bunului-simț”. „Ironia este veselia reflecției și bucuria Înțelepciunii
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
să fii mai ironic, cu atît ironia Își pierde din farmec și devine artificială. * „Simțul comun nu poate lua proporții geniale decît sub forma umorului.” (Lucian Blaga) Ne este dat totuși să vedem, uneori, performanțe deosebite și la nivelul „bunului-simț”. „Ironia este veselia reflecției și bucuria Înțelepciunii.” (A. France) Dar, culmea ironiei, ne place s-o folosim mai mult la adresa altora, decît a noastră Înșine!...: „Ironia este felul cel mai rafinat de a expune defectele altora” (John Locke). A căuta Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
și devine artificială. * „Simțul comun nu poate lua proporții geniale decît sub forma umorului.” (Lucian Blaga) Ne este dat totuși să vedem, uneori, performanțe deosebite și la nivelul „bunului-simț”. „Ironia este veselia reflecției și bucuria Înțelepciunii.” (A. France) Dar, culmea ironiei, ne place s-o folosim mai mult la adresa altora, decît a noastră Înșine!...: „Ironia este felul cel mai rafinat de a expune defectele altora” (John Locke). A căuta Însă partea ridicolă a lucrurilor care te privesc are o virtute curativă
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Lucian Blaga) Ne este dat totuși să vedem, uneori, performanțe deosebite și la nivelul „bunului-simț”. „Ironia este veselia reflecției și bucuria Înțelepciunii.” (A. France) Dar, culmea ironiei, ne place s-o folosim mai mult la adresa altora, decît a noastră Înșine!...: „Ironia este felul cel mai rafinat de a expune defectele altora” (John Locke). A căuta Însă partea ridicolă a lucrurilor care te privesc are o virtute curativă: „A te ironiza pe tine Însuți Înseamnă a te feri de boala stupidă a
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
feri de boala stupidă a amorului propriu exagerat...” (George Sand). * „Nu trebuie să riscăm să glumim decît cu oameni politicoși sau deștepți.” (La Bruyère) Numai prin aceste două calități putem Înfrînge, pe moment cel puțin, sensibilitatea propriului orgoliu, rănit de ironia cuprinsă Într-o reușită vorbă de duh. Andrei Pleșu consideră că „umorul” ar trebui să fie o componentă esențială și, totodată, frecventă a condiției umane: „Într-o atmosferă de bună dispoziție - nu de veselie isterică sau de chicoteală infantilă - omul
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
intelectuală din partea noastră, decît „plînsul”, care exprimă o implicare mai ales emoțională. * „Întotdeauna, disputele cele mai grave s-au născut din glume.” (B. Gracian) Trebuie multă Îndemînare În folosirea glumelor, deoarece nimic altceva nu sensibilizează mai mult vanitatea cuiva, ca ironia: „Înainte de a glumi, trebuie să știi pînă la ce punct poate să-ți fie suportată gluma de dispoziția celui pe care Îl privește” (idem). Paranoidismul (sau maladiile autoestimării) - modestia, moderația, simțul măsurii „E probabil că omul acesta e un mare
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
consecvență. Dat fiind că nu avea amante, a primit porecla de Louis le Chaste - Ludovic cel Cast. În plin secol al XVII-lea, în care practicile heterosexuale erau des întâlnite în rândurile aristocrației, apelativul de„Cast“ era de fapt o ironie voalată. Până la fericita noapte în care reușește concepția celui care va fi Ludovic al XIV-lea - la douăzeci de ani de la căsătoria sa cu Ana de Austria-, a avut o serie de legături confirmate cu mai mulți tineri. Primul dintre
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
să acționeze ca paravan, regele - deși bisexual și adulterin - remarcă ofensat:„Cu cât rangul meu regal îmi oferă posibilitatea de a obține satisfacție, cu atât mai mult trebuie să mă păzesc de păcate și de scandaluri“. Regina Ana, supusă mereu ironiilor și toanelor unui soț labil emoțional, aflată sub amenințarea cardinalului Richelieu, care o vedea ca pe o adversară puternică, ce trebuia eliminată, și temându-se constant să nu fie repudiată deoarece nu dădea naștere la urmași, a devenit din ce în ce mai aplecată
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
ți se ridică părul în cap.“ Regina era încântată de pariuri. Jocul său preferat se numea„l'hombre“, era originar din Spania, se juca în trei cu un pachet de cincizeci și două de cărți. Primi Visconti remarca plin de ironie că regina, în simplitatea minții sale, pierdea continuu, spre satisfacția unor nobili sărăciți care își câștigau traiul zilnic la masa de joc. Nici Ludovic al XIV-lea nu juca prudent. Motivând într-o discuție particulară că dorește să își ruineze
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
importante. În cazul în care era un subiect de maximă importanță, citea întreaga scrisoare. Cei care se ocupau de deschiderea corespondenței dețineau puterea absolută. Un singur cuvânt de neîncredere privind modul cum Ludovic își administra guvernul sau treburile țării, o ironie, o frază scoasă din context putea însemna sfârșitul carierei politice sau al vieții sociale a oricui nu ar fi fost pe plac acestor spioni. Acuzați pe drept sau pe nedrept, numărul celor căzuți în dizgrație datorită corespondenței citită de rege
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
propoziție imperativă: „Fugiți! Fugiți!” ( G. Galaction); - după interjecții: „He-he-he! râse jupân Năstase, s-au trecut acele vremuri!” (M. Sadoveanu); - după titluri exprimate prin substantive În cazul vocativ: Absalom! Absalom! (titlul unui roman de Faulkner); - când autorul Își exprimă Îndoiala sau ironia față de cele exprimate În propoziție, semnul exclamării ținând locul cuvântului latinesc sic („chiar așa”): „Am scris lui Barbu În franțuzește (!), ca să-l felicit pentru discursul său” (I.L. Caragiale); - În locul replicilor date prin mimică sau gesturi: „- Glumă e să mă arză
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Întocmai un text scris sau rostit de cineva: „Cineva mă luă de mână și-mi zise, sărutându-mă pe amândoi obrajii: «Iorgule, Iorgule, plângi, Iorgule, pe acela care nu se va mai Întoarce!»” (B.Șt. Delavrancea). Uneori, semnele citării pot exprima ironia: „Prietenii țin să afle pentru care afacere «foarte serioasă» a venit În capitală munteanul lor” (I.L. Caragiale). În lucrările de lingvistică, se obișnuiește ca sensul unui cuvânt să se dea Între ghilimele: Unele neologisme intrate În limba română nu au
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
favoritisme, lenevie, hărțuire; c. confruntarea cu incompetența altora la serviciu (15%); se referă la muncă prost executată, prea lent, cu greșeli; d. a fi tratat cu lipsă de respect (11%); aceasta vizează: a fi tratat cu nepăsare, cu aroganță, cu ironie, cu dispreț sau în zeflemea; e. a fi umilit în public (7%). Fiind o emoție foarte supărătoare, ce conferă o stare de disconfort, pe durata căreia există o mare probabilitate să-i rănim pe ceilalți, devine firesc pentru cei mai mulți dintre
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]