8,581 matches
-
a face „saltul” către mecanica cuantică! Faptul că sistemul de oscilatori și radiație închis într-o cavitate reflectătoare evoluează "ireversibil" către o stare de echilibru nu este evident, deoarece atât ecuațiile lui Maxwell pentru câmpul electromagnetic, cât și cele ale mecanicii clasice admit, pentru fiecare soluție posibila și una a cărei evoluție în timp este exact opusă. Din cauza aceasta, apare întrebarea cum de putem demonstra că entropia crește când se restabilește echilibrul între radiație și materie, atunci când ecuațiile de evoluție microscopică
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
între cele două sensuri de curgere a timpului. Problema era în perioada 1896-1900 foarte discutată, deoarece creșterea naturală de entropie a unui gaz de puncte materiale în procesul de apropiere de echilibru este în contradicție cu reversibilitatea în timp a mecanicii clasice. Aceste dificultăți cu privire la ireversibilitatea procesului de radiație au făcut obiectul unor memorii ale lui L.Boltzmann critice cu privire la formulările lui Planck. Evident, posibilitatea „demonstrației” că, la apropierea de echilibru, entropia crește, este datorită ipotezei suplimentare a luminii naturale, care
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
nu numai pentru faptul că este "universală" și reproduce fidel toate observațiile experimentale, ci pentru că, în interpretarea ei, apare pentru prima oară ipoteza existenței unei "cuante de energie". Dezvoltarea în continuare a acestui concept a dus la nașterea și dezvoltarea mecanicii și electrodinamicii cuantice, și a influențat profund viziunea științifică asupra realității fizice. Tabelul de mai jos cuprinde simbolurile principalelor mărimi și constante fizice utilizate în prezentul articol cu unitățile lor de măsură în SI și CGS În acest articol sunt
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
proprietăți ale gazelor (ecuația de stare, coeficienții de difuzie, etc.) au putut fi explicate prin "teoria cinetică" a lui James Clerk Maxwell și Ludwig Boltzmann. Ipoteza centrală era că gazele sunt un ansamblu de mici sfere solide, care se supun mecanicii clasice dar în același timp au o distribuție a vitezelor și pozițiilor haotice, constrânse numai de energia și volumul care le stau la dispoziție. Aceste constrângeri se dovedesc a fi suficiente pentru a determina distribuția „maxwelliană” a vitezelor moleculelor unui
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
corespunzător unei stări de echilibru (adică unei distribuții maxwelliene a vitezelor), analog entropiei termodinamice. Această teoremă remarcabilă a fost primită cu scepticism: motivul este că ireversibilitatea macroscopică a evoluției sistemelor naturale este în contradicție cu reversibilitatea în timp a legilor mecanicii clasice, presupuse că guvernează mișcarea particulelor gazului. Una din criticile celebre ale interpretării lui Boltzmann este datorită (1896) lui Ernst Zermelo, mai târziu matematician cunoscut pentru dezvoltarea teoriei mulțimilor, la vremea aceea asistent al lui Max Planck: "der Wiederkehreinwand" (în
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
în opoziția lor față de curentul energetismului al lui Wilhelm Ostwald și G.F. Helm. Energetismul este o poziție metafizică opusă concepției atomiste, potrivit căreia conceptul primar în fizică este acela al energiei; încercările promotorilor săi de a modifica prezentările clasice ale mecanicii și termodinamicii au provocat replici violente din partea lui Boltzmann și Planck. Cât de mari erau influența energetismului și conflictele provocate de el în acea vreme poate fi inferat din tonul foarte iritat al articolelor lui Boltzmann și Planck. În anii
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
Planck consideră că este suficient studiul unui oscilator armonic "static" plasat într-un câmp electromagnetic "haotic" (într-un sens de precizat). În cursul oscilației, energia lui scade prin emisie de radiație, ceea ce poate fi privit din punct de vedere al mecanicii clasice) ca efectul unui coeficient de frecare. Aspectele legate de evaluarea acestui coeficient sunt discutate într-un articol separat, și anume la: Rezonatorul lui Planck. Câmpul electric este acela al unei superpoziții "incoerente" de unde electromagnetice incidente, pe care pentru început
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
semnificație mai adâncă. Contribuția lui fundamentală a fost nu "stabilirea", ci "interpretarea" acestei formule. Aceasta se găsește într-o comunicare a sa scurtă din decembrie 1900 și, mai pe larg, în articolul său înaintat în ianuarie 1901, care reprezintă nașterea mecanicii cuantice. Revenind la (5.2) și înlocuind β=hν și d=1, calculăm acum entropia unui oscilator : Integrând de la U = 0 până la U: Pentru un ansamblu format din N oscilatori identici cu energia totală U obținem, folosind proprietatea de extensivitate
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
posibile și am ajuns la concluzia că numai anumite energii sunt posibile) își pierde din greutate. Acesta este începutul "revoluției cuantice". Max Planck a crezut un timp că se va putea găsi o justificare a formulei sale în cadrul coerent al mecanicii și electrodinamicii clasice, și că "cuantele" sunt numai un mod "efectiv" de descriere a unei realități clasice mai adânci. Pașii următori esențiali în dezvoltarea teoriei cuantelor, 4 ani mai târziu, sunt datorați lui Albert Einstein, care a luat existența cuantelor
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
fotoluminescență.Doi ani mai târziu, Einstein a arătat că nivelele de energie discrete ale oscilatorilor permit o explicație naturală a dependenței de temperatură a căldurii specifice a solidelor. Deși Boltzmann a cunoscut și apreciat argumentele lui Max Planck în ""spiritul" mecanicii statistice, între conceptul de entropie original și modul în care Planck îl aplică sunt diferențe. În formularea originală, numărătoarea stărilor se face împărțind "spațiul fazelor" al sistemului în celule mici si numărând celulele compatibile cu constrângerile exterioare. Aceasta face ca
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
distribuții de probabilitate a vitezelor, și nu numărului tuturor posibilităților. În cazul lui Planck, calculul numărului de posibilități se face fără ambiguitate. Ne așteptăm ca, atunci când h poate fi considerat ca foarte mic, formula lui Planck să redea rezultate ale mecanicii statistice clasice:nivelele energetice ale unui oscilator devin "practic" un continuum. Constanta h este "mică" dacă "numărul de cuante" U/(hν) = P este mult mai mare decat numărul de oscilatori N. Folosind formula (5.7) de mai sus, vedem că
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
găsească în volumul V atunci când au la dispoziție întreg volumul V. De data asta însă, cele P particule sunt "cuante" ale câmpului electromagnetic! Interpretarea aceasta a mers mult peste intențiile lui Max Planck. Articolul prezintă pașii intelectuali imediat premergători apariției mecanicii cuantice. Manualele de mecanică cuantică nu urmăresc în detaliu acest proces, unul din motive fiind inconsistența lui logică inerentă. Chiar și Max Planck, în edițiile mai noi ale cărții sale asupra teoriei radiației adopta prezentarea lui Albert Einstein din 1917
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
noi ale cărții sale asupra teoriei radiației adopta prezentarea lui Albert Einstein din 1917. Aceasta face uz de anumite concepte cuantice intrate ulterior în uz, ca acela de nivele de energie si stări staționare. Cea mai cunoscută descriere a "preistoriei" mecanicii cuantice (1995-1901) și a primilor ei pași (1905-1920) este aceea a lui L.Rosenfeld (1936); în timpurile mai noi, articolele lui M.J.Klein cuprind o descriere vie a climatului intelectual din perioada 1895-1910 și pun accent asupra rolului remarcabil pe
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
cozile avioanelor pe butoaie de benzină pentru a putea la nevoie trage razant cu armamentul avioanelor împotriva tancurilor, acțiune inspirată tot de formația sa de vânător de munte. Dimineața avioanele care au putut au decolat, piloții luând cu ei și mecanicii, înghesuiți în locul stațiilor de radio. Au reușit să plece din încercuire Dicezare, N. Iolu, Greceanu, Dușescu, Vinca, Mălăcescu, Panaite, Șerbănescu și încă cinci, în total 13 avioane, care au aterizat la aerodromurile Morozovskaia și Tacinskaia (mai la S-V de
Alexandru Șerbănescu () [Corola-website/Science/315210_a_316539]
-
Randamentul ciclului Carnot lucrând între aceste temperaturi (374 / 30) este de cca. 53 %. Comparând diagramele T-s ale unui ciclu Carnot și a ciclului Rankine este evident că, deoarece pentru cicluri lucrând între aceleași temperaturi și entropii suprafața corespunzătoare lucrului mecanic ciclic produs de ciclul Rankine este mai mică decât cea din ciclul Carnot, randamentul ciclului Rankine este mai mic decât al ciclului Carnot. Temperaturile relativ scăzute din ciclul Clausius-Rankine fac ca acest ciclu să fie folosit drept ciclu de temperatură
Ciclul Clausius-Rankine () [Corola-website/Science/318657_a_319986]
-
-și contruiasca adăpostul singur fără materiale de construcții în toamnă târzie a acelui an. Liber!? începând cu anul 1963 a fost angajat ca muncitor necalificat pe șantierele patriei unde s-a reridicat treptat în chinurile din sistem până la funcția de mecanic șef, acest statut marcând limita maxim admisă de persecuția politică a “PP” (PSIHOPOLITICIENILOR) până în anul 1989. Severa ostracizare impusă și controlată cu mijloacele specifice serviciilor și cadrelor securității (poliției politice) ce dețineau un caracter ancilar față de regimul comunist a escaladat
Victor-Ionel Sassu () [Corola-website/Science/318835_a_320164]
-
electricitate, benzină, toalete, dușuri); El Terron (cu parcare, benzină, lift de călătorie de 32 m, loc de ancorare din nisip); Gallineras; Gelves (cu apă potabilă, electricitate, benzia, toalete, dușuri); Huelva (cu macarale mobile, loc de stocare mărfuri, loc de pescuit, mecanici); Isla Canela; Isla Cristina; Punta Umbria; Rota Marină; Sancti Petri; Santa Maria; Sevilla (cu docuri comerciale, port de logistică, zona de ancorare pentru ambarcațiuni, port turistic, stație de tren); Sherry; Sotogrande; Tarifa (cu apă potabilă, toalete și dușuri, benzină) Aceste
Litoralul spaniol () [Corola-website/Science/315933_a_317262]
-
dotarea Armatei Roșii cu denumirea oficială T-54. Tancul avea aproape același tren de rulare și șasiu folosit la T-44. Principala diferență era folosirea unui blindaj mai gros în partea frontală și utilizarea unui alt tip de oblon pentru mecanicul conductor. Inelul turelei avea acum un diametru de 1800 mm, iar turela avea un blindaj cu o grosime de 180 mm în partea frontală, între 90 și 150 de mm în lateral și 30 de mm deasupra. Unitatea de foc
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
de mm în partea frontală și între 125 și 160 de mm în lateral). Tancul era înarmat cu două mitraliere medii SG-43 de 7,62 mm montate pe aripile de protecție ale șenilelor în cutii fixe. Acestea erau manevrate de către mecanicul conductor și aveau câte 500 de cartușe fiecare. Pe turelă a fost instalată o mitralieră antiaeriană grea de tip DȘK de 12,7 mm. Capacitatea rezervorului a crescut la 545 de litri pentru cel intern și 180 de litri pentru
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
înlocuită de un ejector de gaze. Tancul avea un sistem OPVT prin care putea traversa cursuri de apă cu ajutorul unui tub de alimentare pentru aer la trecerea pe sub apă (snorkel), o lunetă de vizare TSh-2A-22, un periscop infraroșu TVN-1 pentru mecanicul conductor, un proiector infraroșu, stație radio T-113, un filtru de aer cu mai multe stagii pentru motor, reglaje pentru radiator, pompă de ulei electrică, o pompă de santină, un sistem automat de stingere a incendiilor și rezervoare de combustibil
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
al Doilea Război Mondial, tancurile T-54 și T-55 au un aranjament intern convențional: compartimentul de luptă este în partea din față, motorul în spate și turela în formă de dom în centrul șasiului. Oblonul gurii de accces al mecanicului conductor este poziționat în partea frontală, în stânga, deasupra cutiei blindate. Comandantul tancului stă în stânga, ochitorul stă în fața sa, iar încărcătorul stă în dreapta. Roata motoare de la șenilă este în partea din spate. Sistemul de evacuare (eșapamentul) este amplasat pe aripa de
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
vechi T-54 poate fi diferențiat de T-55 prin ventilatorul său în formă de dom instalat pe turelă în partea frontală, din dreapta, și prezența mitralierei SMGT de 7,62 mm, montată în partea centrală a cutiei blindate, manevrate de către mecanicul conductor. Primele modele de tancuri T-54 nu aveau un ejector de gaze, aveau o subtăiere în spatele turelei și un mantelet al tunului distinctiv (poreclit "rât de porc"). Tancurile T-54/55 sunt simple și robuste din punct de vedere
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
ca de obicei, ci rulouri. Suspensia era de tip bară de torsiune pentru șenile. La roțile din față erau arcuri în foi și amortizoare (disponibile doar pentru roțile din față) pentru a absorbi șocurile. Echipajul era format din 2 persoane: mecanicul conductor care stătea în față în stânga vehiculului și comandantul (care opera și echipamentul radio) în dreapta sa. Pe partea stângă a semișenilatului stăteau 3 soldați pe o banchetă, iar pe partea dreaptă era un soldat pe un loc individual și un
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
netedă "M", înzestrată cu o formă diferențială antisimetrică ω închisă, nedegenerată de gradul 2, numită formă simplectică. Studiul mulțimilor simplectice este făcut de geometria simplectică sau topologia simplectică. Mulțimile simplectice s-au născut în mod natural din formele abstracte ale mecanicii clasice și mecanicii analitice, ca un spațiu fibrat cotangent al mulțimilor, adică, în formularea Hamiltoniană a mecanicii clasice este furnizat unul din motivele principale ale domeniului: "Setul tuturor configurațiilor posibile ale unui sistem este modelat ca o mulțime, iar acest
Mulțime simplectică () [Corola-website/Science/320153_a_321482]
-
cu o formă diferențială antisimetrică ω închisă, nedegenerată de gradul 2, numită formă simplectică. Studiul mulțimilor simplectice este făcut de geometria simplectică sau topologia simplectică. Mulțimile simplectice s-au născut în mod natural din formele abstracte ale mecanicii clasice și mecanicii analitice, ca un spațiu fibrat cotangent al mulțimilor, adică, în formularea Hamiltoniană a mecanicii clasice este furnizat unul din motivele principale ale domeniului: "Setul tuturor configurațiilor posibile ale unui sistem este modelat ca o mulțime, iar acest spațiu fibrat cotangent
Mulțime simplectică () [Corola-website/Science/320153_a_321482]