KorAP: Find »[drukola/base=neobișnuit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...334 335 336 ...378 >

9,443 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

întorc iarăși pe Bulevard, să caut unde ascunseseră tâlharii de itebiști obiectele pierdute de idealiști ca mine. 6tc "6" Aștern aceste pagini fără vreo noimă, fără vreo continuitate. Le scriu în locuri felurite, fără un program anume, la cele mai neobișnuite ore. Descopăr, scriindu-le, nu fără dureroasă bucurie a zădărniciei, jocul de-a mine însumi. Jocul permutărilor, al trecerilor, al comprimărilor temporale. Joc al clipelor risipite pe care, dintr-o simplă reordonare a cuvintelor, le pot aduna, le pot face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
de coliță din Africa Ecuatorială. Un fluture mare, policrom, cu aripi larg desfăcute, îmbrățișând parcă vaste spații, într-o nesfârșită sete acaparatoare. Părea că plutește fluturele acela, așa cum stătea răstignit în petecul de hârtie zimțată. Frumusețea timbrului era însă alta, stranie, neobișnuită. Dacă răsuceai petecul acela de hârtie, lăsând ca lumina să-l atingă ușor, ca un fel de mângâiere, uriașul fluture prindea să-și miște aripile, ca și cum plutea într-un zbor lent, furat de orizonturi și înălțimi ascunse ție, privitorul, doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
sa. Desena sau urmărea un traseu imaginar, bolborosind ceva despre încrengăturile neamurilor din familia Paleologilor. Lovea cu bățul într-o pată sângerie, furios: „Acolo s-a produs adulteru’, s-a stricat spița și a început prăbușirea casei“. Avea o patimă neobișnuită în felul în care mișca bățul pe perete, o ciudă pe numele ciudate bolborosite, le certa pentru nu știu ce greșeli făcute, pentru lașități neînțelese de mine și, mai ales, îl dojenea pe un oarecare bastard, pocnindu-l cu bățul: „Tu trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
joi. Nu înțelegeam ce se întâmplase. Dar, într-o fracțiune de secundă, m-a umplut o imensă frică. De fapt, nu frică. Panică de animal proiectat dintr-odată în ceva cu totul necunoscut. Vertiginos se perindau în mine cele mai neobișnuite gânduri, spaime, zvârcoliri, n-aveam nimic de care să mă mai agăț, totul mi se părea halucinant. Realitatea stației devenise o fantasmă. Eram cu totul și cu totul în afara mea. Prima dată în viața mea trăiam spaima, certitudinea că nebunia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să cunosc tot mai mult suferința Lumii în care trăiam, fără să știu că trăiesc, mi-am întărit această convingere. Unul dintre proiectele mele de cărți era chiar Foamea. Un fel de descriere a foamei în ipostazele ei cele mai neobișnuite, neașteptate. O foame primordială, din înseși temeiurile vieții. Din foame se înmulțesc celulele, din foame se dezvoltă cancerul, din foame se naște permanent noul. Dintr-o eternă foame, viața se autodevorează și se regenerează. N-am scris acea carte, neavând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
plecare, ci mereu revenire. De fapt, nu am plecat niciodată. Am revenit mereu, întors ca dintr-o continuă despărțire, pribegie. Cunoașterea, întâlnirea mea cu locuri străine a fost mereu ca o revedere. Nu am trăit fascinația întâlnirilor cu locuri străine, neobișnuite - chiar atunci când am avut astfel de experiențe -, ci totul era parcă revenire. Mai fusesem cândva pe acolo. M-a atras nu necunoscutul, neștiutul, mi-i străină fascinația aceasta, ci mereu încercam, acomodându-mă cu un loc nou, să-i descopăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
seama ce făcea acolo. Avea ochelari negri, de orb. Bastonul alb al nenorocirii sale și-l atârnase de un braț al salciei. Cânta melodii pe care mi se părea că le știu de demult, tânguitoare și totuși zglobii în felul neobișnuit al bărbatului aceluia de a le chema sub salcie. Îl ascultam, fără gând, fără a mă interesa ce-i cu el, cum de ajunsese și el la acel capăt de Lume. Îl ascultam, lăsându-mă doar învăluit de taina cântecelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Scotea greu cuvintele de la mine. Îl simțeam că are chef de vorbă. Eu nu aveam deloc. — A dat la jurnalul de seară evenimentu’. Pă sărite. N-ai cum să-i prinzi pe toți, lume multă. Parcă abia atunci remarcă ceva neobișnuit. Exclamă. — Fără tovarășa? Ați mers solo? — Nu sunt însurat, am mormăit. — Și-așa, tot solo vă duceați. Mi-a spus și tov. Arghir că nu se admite femei decât cu funcții. Soțiile acasă. Doar de la un anumit nivel în sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
portiera dinspre mine, ciripind ceva ca un chițăit. De pe scaunul șoferului, m-am auzit strigat, răspicat: — Profesore! Ce faci, bre, profesore! Nu mai trebuiau alte cuvinte. Îl recunoscusem: era popa Țandără. Vocea lui inconfundabilă de bas profund și felul lui neobișnuit de a rosti repezit cuvintele, aruncându-le de-a valma, într-un torent rapid, fără pauze între ele, încălecate, hămesite parcă. Îmi exersasem însă urechea să deslușesc ce spune în lungile noastre ore de la cenaclul seral de la „Geamandura“ din micul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
o vozglașenie și, de-acum, hotărârea era luată. Mi se arătase calea, profesore, nu știu dacă înțelegi. Nu știam ce să înțeleg. Îl priveam cum, înflăcărat, cu privirea dusă, de parcă mai vedea și acum lumina aceea de care amintise, rememora neobișnuita întâmplare. — Chiar a doua zi m-am dus la protoierie, apoi mai sus, la părintele vicar, am luat-o ierarhic, până la Prea-sfințitul, și până la urmă m-au dezlegat de harul preoției. Nu gratis, bun înțeles. Am contribuit și io la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

i se supună și să-i suporte prezența fără să-i arate dispreț sau silă: Vino, urmează-mă! Mortul viu se puse În mișcare ca un robot, iar mersul lui era Încet, greoi, oarecum nesigur și legănat, ca al marinarilor neobișnuiți să calce prea des pe pămînt sau ca al unei ființe care petrecuse veacuri Întregi nemișcată În fundul unei gropi. Mersul lui Oberlus era, dimpotrivă, rapid și nervos, căci se obișnuise cu neregularitățile pămîntului vulcanic de pe insulă, sărind de pe o stîncă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
uscată și primitoare, straniu luminată, Într-o tonalitate difuză pe care i-o ofereau zeci de găuri micuțe sfredelite În peretele de stîncă și În care urzeala cuiburilor de părăsi marine formase, de-a lungul veacurilor, un fel de persiană neobișnuită, ireală și delicată. Străbătu Încet minunata sa descoperire; băgă de seamă că galeriile Înguste Înaintau și mai mult spre mijlocul insulei și dădu, În cel mai Îndepărtat ungher, peste un mic grup de stalactite din care picura apă curată, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

Poate că e un alt semn al afurisitului ăstuia de subconștient al meu, pur și simplu inventează bucățelele care s-au pierdut: aș putea invoca o imagine din oricare dintre miile de seri ale mariajului nostru. Nu era un lucru neobișnuit să ajungă Charlie primul acasă, iar ziua aceea nu părea să aibă nimic deosebit față de sute altele la fel ca ea. De ce să aibă? Nimic nu semnala că avea să fie începutul sfârșitului. De fapt, ce mă frapează acum referitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
și să-ncep procesul de scoatere la iveală a minunilor ascunse. În vreme ce ultimul client din fața mea se depărta, am început să-mi descarc cumpărăturile și am privit-o. E ciudat cât de rapid se adaptează parametrii unei persoane la ceva neobișnuit: deși era evident că este exagerat de supraponderală, aceasta nu mai părea a fi trăsătura ei dominantă când o priveai a doua oară. Eram mai conștient de ochii drăgălași, iar carnalitatea fetei era de data aceasta mai puțin grotescă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
vrea, și când i-am explicat cum casierița asta nenorocită se transformase oarecum într-un proiect, dacă nu chiar într-o provocare, a îndurat selecția neinteresantă de bunuri cu care mă întorceam invariabil după vizitele mele, relaxându-se în luxul neobișnuit de a nu fi nevoită să se ducă la cumpărături. Între timp, decisesem să o ajut pe Stacey: de ce, îmi e greu să răspund. Dacă stau și mă gândesc mai bine, mi-e greu să mă debarasez de modul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
vase, am dat pe gât rapid o ceașcă de cafea și m-am dus sus. În vreme ce mă dezbrăcam, am împins spre fundul minții revelația extraordinară pe care o avusesem la tribunal și m-am păcălit să o ignor, chinuindu-mă neobișnuit de mult să îmi curăț dinții. În general, nu sunt adeptul aței dentare, dar de data aceasta am folosit în exces, astfel că mi-am făcut gingiile să sângereze, dar măcar am reușit să-mi distrag atenția de la gândurile pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
de pe raft și să-i fi dus în dormitor, exista o singură explicație: că îi purtasem peste noapte. Ben încă mai era așezat la masa din bucătărie când am ajuns jos. S-a-ntors să se uite la mine (lucru în sine neobișnuit pentru ora aceea a dimineții: în mod normal, mă pot aștepta cel mult la o înclinare a cefei sale pe post de salut) cu o privire pe care o pot descrie ca fiind îngrijorată. Am avut doar o fracțiune de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
personalului dumneavoastră. Stacey m-a ajutat foarte mult în micile mele excursii la cumpărături câtă vreme soția mea nu s-a simțit bine, și vreau doar să îi trimit o mică felicitare în semn de mulțumire.“ Am observat cum ideea neobișnuită ca Stacey să fi fost utilă unui client l-a dat puțin pe spate, dar faptul că o menționasem pe soția mea bolnavă își atinsese scopul de a anihila orice suspiciune trezită anterior de intențiile mele. — Am să mă asigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
planurile de locuință, cum se zice. Poate ne vedem de Partea Cealaltă mai repede decât credeam, nu? Te-ai prins?? Cu drag, Amica ta de pe e-mail Stacey Sally M ă îngrozește Ben. Holly m-a sunat aseară pe mobil, lucru neobișnuit în sine, dat fiind că nu ne-am înțeles niciodată prea bine, așa c-am bănuit c-ar putea fi ceva destul de grav. Ba chiar m-am întrebat o fracțiune de secundă dacă nu cumva era însărcinată, dar m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
cum mă complac în asemenea prostii. Serios, bănuiesc că oricum m-ar fi lovit, date fiind circumstanțele actuale. Mi-a dat o clipă să ascund umilința de a fi uitat ziua de naștere a soției mele, o scăpare nu prea neobișnuită, sunt sigur, dar care nu se producea în general din cauza faptului că oamenii aveau creierul plin de fete de la casele de marcat de la supermarket. —Șaisprezece februarie. Șaisprezece februarie... ăăă, stați puțin... Am făcut un calcul rapid. Șaisprezece februarie o mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
conversaționale chiar îi îndepărtează pe unii din clienții obișnuiți. Deci dacă aerul ăsta nou, strălucitor persistă, voi fi foarte încântat - am observat că încerca să zâmbească ocazional clienților și-și dăduse cu rimel sau fard de pleoape în jurul ochilor ălora neobișnuiți ai ei. Ba chiar pare să lucreze un pic mai repede - oare minunile nu se opresc? Mi s-a părut că Sheila arată absolut uluitor când a venit de dimineață: fusta aia scurtă chiar îi lasă picioarele la vedere și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
acasă c-un taxi - și l-am dezbrăcat și din astea. Și - doar nu vrei să știi toate astea, Charlie, nu? S-a-ntâmplat oricum. Naiba știe cum, da’ s-a-ntâmplat. Și la spital au zis că nu-i neobișnuit, să știi. Fiindcă sistemu’ meu abia-și revine și din astea, așa că-s foarte fertilă. Au zis ei. Charlie A m citit despre cum dragostea se poate transforma într-o clipă în ură. Niciodată nu am crezut că ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929

priveau în tăcere. Ochii șoferului poposeau clipe lungi asupra fiecăruia, cântăreau obiectele, masa cu cărțile răvășite printre farfurioarele murdare de cremă, se întorceau la arma din mâna lui Scarlat. Încerca să se dumirească, să deslușească ceva din toată întîmplarea aceasta neobișnuită, să reconstituie evenimentele la care nu participase. Melania Lupu îl examina pe furiș prin grila degetelor sprijinite de frunte. Molfăia o bomboană suspinând. " Inutil te consumi, draga mea. Îți dau cuvântul meu de onoare că nu aveai cum să prevezi

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
că ea inaugura o pălărie nouă. Găseau un pretext de a fi în al șaptelea cer. Nu vi se pare formidabil? Cristescu îl scrută curios. Tânărul vorbea plin de căldură iar în obrajii palizi, osoși, năvălise un val de sânge. ― Neobișnuit, în orice caz... ― Comentam într-o zi cu contabilul... ― Care contabil? ― Vîlcu! E și el vecin cu noi. Un tip foarte nostim... Îi plac, șprițul și femeia vopsită. Are o colecție întreagă: roșii, galbene și, mai cu seamă, indigo. Când

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
înțelegeți? O s-o băgăm dedesubt... ― Unde? Popa simți nevoia să se agațe de ceva. Avea impresia că alunecă. ― În sicriul lui Panaitescu, sub frunzele de brad... ― Îngropăm doi o dată, șopti înspăimîntat Matei. Melania Lupu zâmbea șters. CAPITOLUL VII O ÎNMORMÎNTARE NEOBIȘNUITĂ Dădeau târcoale sicriului încercînd să sesizeze vreo greșeală. Pieptul lui Panaitescu părea prea bombat, dar mormanul de flori camufla micile neajunsuri. ― Bine că s-a terminat, suflă Matei. Avea o permanentă senzație de vomă. Bătrâna își drese pieptănătura cu dosul

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]