9,079 matches
-
localitatea fiind situată la o altidudine de aproximativ 1.000 metri. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Bisoca făcea parte din plasa Râmnicul a județului Râmnicu Sărat, fiind formată din satele Bisoca, Băltăgari, Sările, Șindila, Recea, Lopătăreasca, Bisocuța și Poiana, totalizând 1471 de locuitori. În comună funcționau o biserică de lemn fondată în 1835, o alta de zid fondată în 1883 și o școală de băieți, cu 102 elevi, fondată în 1890. În 1925, comuna este consemnată cu satele Bisoca
Comuna Bisoca, Buzău () [Corola-website/Science/310270_a_311599]
-
locuitori. În 1950, a fost inclusă în raionul Râmnicu Sărat al regiunii Buzău și apoi (după 1952) al regiunii Ploiești. În 1968, în structura actuală, a devenit parte din județul Buzău. Unicul monument istoric de pe raza comunei Bisoca este mănăstirea Poiana Mărului de lângă satul Bătlăgari, pe DJ204C, monument clasificat drept monument de arhitectură de importanță națională. Ea cuprinde două biserici de lemn: biserica Nașterea Maicii Domnului și biserica Duminica Tuturor Sfinților. Există un litigiu între comuna Bisoca și comuna vecină Jitia
Comuna Bisoca, Buzău () [Corola-website/Science/310270_a_311599]
-
este una din bisericile de lemn din Maramureș introduse în patrimoniul mondial al UNESCO în decembrie 1999. Cunoscută și ca biserica de lemn din Poienile Glodului, biserica se află în Maramureșul istoric și a fost construită în 1632 de obștea satului. Localitatea Poienile Izei este atestată documentar prima dată în anul 1430. În Diplomele maramureșene din 24 noiembrie 1430, 18 iunie 1450 si 22 iunie
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
din bisericile de lemn din Maramureș introduse în patrimoniul mondial al UNESCO în decembrie 1999. Cunoscută și ca biserica de lemn din Poienile Glodului, biserica se află în Maramureșul istoric și a fost construită în 1632 de obștea satului. Localitatea Poienile Izei este atestată documentar prima dată în anul 1430. În Diplomele maramureșene din 24 noiembrie 1430, 18 iunie 1450 si 22 iunie 1458 această localitate este menționată datorită stabilirii de proprietăți, fiind atribuită ca donație unui descendent nobiliar. În decursul
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
prima dată în anul 1430. În Diplomele maramureșene din 24 noiembrie 1430, 18 iunie 1450 si 22 iunie 1458 această localitate este menționată datorită stabilirii de proprietăți, fiind atribuită ca donație unui descendent nobiliar. În decursul timpului s-a numit Poienile lui Ilieș, apoi Poienile Șieului, a Glodului, până la inspirata denumire de acum. Este lesne de înțeles că, existând aici o comunitate, aceasta a fost preocupată să-și construiască o biserică, fapt atestat documentar abia in anul 1604. Preotul susține că
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
1430. În Diplomele maramureșene din 24 noiembrie 1430, 18 iunie 1450 si 22 iunie 1458 această localitate este menționată datorită stabilirii de proprietăți, fiind atribuită ca donație unui descendent nobiliar. În decursul timpului s-a numit Poienile lui Ilieș, apoi Poienile Șieului, a Glodului, până la inspirata denumire de acum. Este lesne de înțeles că, existând aici o comunitate, aceasta a fost preocupată să-și construiască o biserică, fapt atestat documentar abia in anul 1604. Preotul susține că biserica ar fi mai
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
cunoscut faptul că în incursiunea lor în Maramureș, din anul 1717, tătarii au incendiat toate comunitățile de pe Valea Izei cu bisericile și casele lor și au luat mulți robi, scăpând doar biserica din Ieud, datată în 1364, și cea din Poienile Izei, protejată de semiluna islamică. Este una din cele mai frumoase și bine conservate biserici de lemn din Maramureș, ce ilustrează evoluția în timp a tipului de biserică de lemn maramureșeană. Planul cu absida altarului rectangulară aparține secolului al XVII
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
XVII-lea, fiind una din puținele biserici de lemn care mai păstrează acest tip de absidă, iar pereții supraînălțați ca și acoperișul cu dublă poală, sunt frecvente în secolul al XVIII-lea. Prezența hramului „Sf. Cuvioasă Paraschiva” la biserica din Poienile Izei se explică prin aceea că între Maramureș și Moldova a existat o strânsă legătură istorică, națională, culturală și spirituală, iar în urma aducerii moaștelor Cuvioasei Paraschiva la Iași, au dorit să se pună sub ocrotirea ei și creștinii acestor meleaguri
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
prin aceea că între Maramureș și Moldova a existat o strânsă legătură istorică, națională, culturală și spirituală, iar în urma aducerii moaștelor Cuvioasei Paraschiva la Iași, au dorit să se pună sub ocrotirea ei și creștinii acestor meleaguri. Pictura bisericii din Poienile Izei, executată în 1794 de către un zugrav localnic, este realizată într-un stil eclectic, în care se combină reminiscențe tradiționale cu elemente inovatoare ce aparțin limbajului epocii. Programul iconografic este, în linii generale, cel caracteristic bisericilor maramureșene. Pictura a fost
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
amănunțime se prelungește până la jumătatea peretelui nordic, unde apare capul de reptilă al monstrului Leviathan, cu gura căscată, din care țâșnesc flăcări. Se descifrează "mincinosul spânzurat de limbă", cea care a descântat vacile ("mana vacilor"). Biserica „Sf. Cuvioasă Paraschiva” din Poienile Izei are un patrimoniu bogat, constând în clopote, icoane, cărți și obiecte de cult. Clopotele: În foișorul din turn sunt amplasate trei clopote, armonizate, care au sunet deosebit: Cel mic, de 15 kg, din secolul al XIII-lea • Cel mijlociu
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
clopote, icoane, cărți și obiecte de cult. Clopotele: În foișorul din turn sunt amplasate trei clopote, armonizate, care au sunet deosebit: Cel mic, de 15 kg, din secolul al XIII-lea • Cel mijlociu, de 30 kg, pe care stă scris „Poienile lui Ilieș, 1673” • Cel mare, de 37 kg, cu mențiunea „Șaieu-Poiana, 1673” Icoanele pe lemn: între acestea se înscriu icoanele împărătești, 12 icoane prăznicare, 5 icoane mari, reprezentând pe Iisus Hristos, Maica Domnului și Sfântul Dimitrie. Deisis este realizată de
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
mai ales de calcarele mezozoice: relieful se dezvoltă în trepte suspendate, bine drenate de o rețea hidrografică divergentă cu mare densitate și energie. Pe malul stâng al Carașului avem un relief deluros, care prezintă spinări alungite în partea superioară, cu poieni în mare parte defrișate de localnici. Localitatea Carașova se dezvoltă atât pe umerii terasei joase, înguste, ce jalonează albia râului Caraș, cât și pe zonele de versant amonte de aceasta. În perimetrul satului Nermed, constucțiile sunt dispuse de-a lungul
Comuna Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/310315_a_311644]
-
și a unor așezări neolitice în zona Ploiești-Nord. Deasemeni s-au găsit vestigii din epoca bronzului, precum și din perioadele mai recente din secolele VIII - VI î.Hr. până în pragul epocii romane. Legenda spune că demult, înainte de întemeierea Țării Românești, într-o poiană spre marginea de miazănoapte a nesfârșitului Codru al Vlăsiei, a poposit un cioban, Moș Ploae, împreună cu cei 7 feciori ai săi cu turmele sale. Găsind aici iarbă bună pentru oi, dar și ceva pământ rodnic pentru agricultură, nu a plecat
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
degradare sau intervenții exagerate. Au fost lăsate în afara listei monumentelor istorice și deci lipsite de orice protecție oficială un număr de 16 biserici nu mai puțin valoroase. Bisericile de lemn din Adalin, Bercea, Chechiș, Chendremal, Ciula, Ciureni, Cuciulat, Mierța, Măleni, Poiana Onții, Preluci, Rogna, Sântă Măria, Stoboru, Valea Loznei și Zalha sunt păstrate în virtutea utilității lor de lăcașe de cult. Dacă această funcțiune va fi preluată de o altă biserică, biserica de lemn riscă să dispară. Numărul bisericilor de lemn a
Biserici de lemn din Sălaj () [Corola-website/Science/308989_a_310318]
-
județul Iași) și este ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, acesta murind înainte de terminarea construcției. Mănăstirea se află la o distanță de 25 de kilometri sud-est de Iași și la 35 de kilometri nord de Vaslui, într-o fostă poiană înconjurată de codri seculari, pe malul pârâului Dobrovăț. Regina Maria a României a vizitat Dobrovățul la 1 iunie 1917, scriind următoarele: După dejun, am plecat la Dobrovăț, unul dintre Domeniile Coroanei. Drumul trece prin păduri de toată frumusețea, dar e
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
Lunca de Jos (în maghiară: "Gyimesközéplok)" este o comună în județul Harghita, Transilvania, România, formată din satele Barațcoș, Lunca de Jos (reședința), Poiana Fagului, Puntea Lupului, Valea Boroș, Valea Capelei, Valea Întunecoasă, Valea lui Antaloc și Valea Rece. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Lunca de Jos se ridică la de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră
Comuna Lunca de Jos, Harghita () [Corola-website/Science/310544_a_311873]
-
Balșa (în , în ) este o comună în județul Hunedoara, Transilvania, România, formată din satele Almașu Mic de Munte, Ardeu, Balșa (reședința), Bunești, Galbina, Mada, Oprișești, Poiana, Poienița, Roșia, Stăuini, Techereu, Vălișoara și Voia. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Balșa se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (93,92%). Pentru 5,17
Comuna Balșa, Hunedoara () [Corola-website/Science/310552_a_311881]
-
Herepeia, Leșnic, Mintia, Muncelu Mare, Muncelu Mic, Runcu Mic și Vețel (reședința). Teritoriul comunei Vețel are o suprafață de 11.389 hectare și este situată în partea central-vestică a județului Hunedoara, în zona de culoar a Mureșului și a Munților Poiana Ruscă. Se învecinează în nord cu comuna Ilia, Brănișca și Șoimuș. Limita dintre acestea fiind constituită de râul Mureș. La est și sud- est se învecinează cu, comunele Pestișul Mic, Cârjiți și municipiul Deva. La sud limita este marcată de
Comuna Vețel, Hunedoara () [Corola-website/Science/310563_a_311892]
-
Ilia. Sistemul rural Vețel include doua subsisteme habitaționale caracterizate de așezarea specifică a acestui teritoriu. Subsistemul de culoar al Mureșului unde se includ axial satele Mintia, Vețel si Leșnic și marginal satele Bretelin și Herepeia, apoi urmat de subsistemul Munții Poiana Ruscă în care se includ satele Muncelu Mic, Muncelu Mare, Runcu Mic și Boia Bârzii. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Vețel se ridică la de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori
Comuna Vețel, Hunedoara () [Corola-website/Science/310563_a_311892]
-
de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (86,07%), dar există și minorități de penticostali (3,9%), romano-catolici (3,69%), baptiști (2,3%) și reformați (1,04%). Pentru 2,26% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. "Culoarul Mureșului" și "Poiana Ruscă" au fost studiate sub aspect geografic și geontologic, din punct de vedere tectonic, unitatea de relief este una distinctă, bine conturată, grefata pe structuri geologice care-i sporesc coeficientul de identitate. Fundamentul culoarului se acceptă ca fiind structurat la
Comuna Vețel, Hunedoara () [Corola-website/Science/310563_a_311892]
-
Zona cunoscută ca "Ținutul pădurenilor" se depopulează constant din cauza absenței drumurilor de acces. Sate precum Curpenii Silvașului, Mosoru, Manu și Goleș sunt aproape depopulate. Oamenii coboară de pe culmile dealurilor, sau mai exact de pe platourile vaste ale culmilor vestice ale Munților Poiana Ruscă, unde pomii sunt mai roditori, pe malul râului Cerna unde accesul e mai facil. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Toplița se ridică la locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea
Comuna Toplița, Hunedoara () [Corola-website/Science/310562_a_311891]
-
Poienile Izei este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Poienile Izei se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când
Comuna Poienile Izei, Maramureș () [Corola-website/Science/310641_a_311970]
-
Poienile Izei este o comună în județul Maramureș, Transilvania, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Poienile Izei se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (98,62%). Pentru 1,38% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea
Comuna Poienile Izei, Maramureș () [Corola-website/Science/310641_a_311970]
-
timpuri. Prima atestare documentara a localității a fost făcută în anul 1326, cănd Carol Robert de Anjou, purtând război cu Dalmatia, dăruiește cnezatului Stanislau pentru fidelitatea să și pentru serviciile sale pământurile Rozavlei, Strâmturii Cuhei, Sieului, Botizei, Petrovei, Leordinei și Poienile de Sub Munte, de-a lungul timpului comună având parte de mulți stăpâni. Șieul a fost prezent în multe evenimente ale istoriei naționale, deoarece locuitorii lui erau cunoscuți pentru hărnicia, curajul și răbdarea lor. De multe ori erau recrutați cei mai
Comuna Șieu, Maramureș () [Corola-website/Science/310644_a_311973]
-
-lea sunt menționate gropile de păcură de la Lucăcești (cartier al Moineștiului, Județul Bacău (1440-1442), iar în secolul al XVIII-lea cele din sudul Depresiunii Dărmănești și în jurul localității Moinești. Marco Bandini relata în 1646 faptul că locuitorii din satele Mosoare, Poieni, Dofteana și Păcuri foloseau ca leac țițeiul extras prin puțuri. Mai târziu, Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae amintește de existența și exploatarea petrolului din această regiune. Extracția petrolului este cunoscută în această regiune de peste cinci secole. Inițial reprezentată prin exploatări
Industria petrolului în România () [Corola-website/Science/310669_a_311998]