KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...334 335 336 ...384 >

9,583 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

Parcă s-au adunat cincizeci de lachei laolaltă, s-au apucat de scris o porcărie și au scris-o. — Dați-mi voie să vă întreb, stimate domn, cum puteți să ne jigniți cu asemenea prezumții? declară Ippolit și începu să tremure din tot trupul. — Asta, asta, asta, pentru un om de onoare... fiți de acord, generale, dacă omul are onoare, e deja jignitor! mârâi boxerul, care și el, cine știe de ce, tresărise. Continua să-și răsucească mustățile, smucindu-și ușor umerii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
trecut prin cap să săvârșească crima asupra celor șase oameni și, la drept vorbind, căruia dintre noi, fiind în locul lui, nu i-ar fi trecut așa ceva prin cap?“ Ceva cam în genul acesta, dar foarte amuzant. — Ajunge! izbucni deodată, aproape tremurând de mânie, Lizaveta Prokofievna. E timpul să punem capăt acestui galimatias!... Era teribil de tulburată, își ridică amenințător capul și, cu un aer provocator, semeț, fierbinte și nerăbdător, îi învălui pe toți într-o privire scânteietoare, fiind prea puțin probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întreb: ai binevoit să trimiți, acum o lună sau o lună și jumătate, cam prin săptămâna Paștelui, o scrisoare Aglaiei? — I-am scris. — Cu ce scop? Ce era în scrisoare? Arată-mi scrisoarea! Ochii Lizavetei Prokofievna ardeau, mai că nu tremura de nerăbdare. Scrisoarea n-o am, spuse prințul, grozav de uimit și de intimidat. Dacă n-a rupt-o, trebuie să fie la Aglaia Ivanovna. Nu mai umbla cu șoalda! Ce i-ai scris? — Nu umblu cu șoalda și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de o încântare pe care nici el n-o înțelegea, dar care îi copleșea sufletul. O, ce frică îi era să se uite în colțul de unde îl priveau insistent cei doi ochi negri, atât de binecunoscuți, și, în același timp, tremura de fericire că e iarăși aici, printre ei, că va auzi vocea ei știută - după toate câte i le-a scris. „Doamne, va spune ceva acum!“ El nu rostise încă nici un cuvânt și asculta încordat „dezlănțuirea“ lui Evgheni Pavlovici, căruia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
speriată Adelaida. — Nimănui nu i-a trecut prin minte, vorba asta n-a fost spusă! strigă Alexandra Ivanovna. — Cine a tachinat-o? Unul sau mai mulți? Cine putea să-i spună? Aiurează sau nu? li se adresă tuturor Lizaveta Prokofievna, tremurând de furie. — Toți mi-au spus, toți, până la unul, în toate aceste trei zile! Niciodată, niciodată n-o să mă mărit cu el! Strigând toate acestea, Aglaia izbucni într-un plâns cu lacrimi amare, își acoperi fața cu batista și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
venise deja în fire și nu-l mai asculta. În acest moment, apărând din mulțime, Rogojin o apucă iute de braț pe Nastasia Filippovna și o trase după el. La rândul său, Rogojin părea teribil de impresionat, era palid și tremura. Luând-o de acolo pe Nastasia Filippovna, el reuși totuși să-i râdă răutăcios ofițerului în nas și să spună cu tonul unui precupeț care are toate motivele să jubileze: — Ptiu! Ai încasat-o! Mutra ți-e plină de sânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cel puțin o faptă iezuită, făcută cu scopuri speciale. — Care Kapiton Alexeici? — Ah, Doamne, Lev Nikolaevici, nu mă asculți deloc! Discuția cu tine am început-o vorbindu-ți de Kapiton Alexeici; sunt atât de uimit, încât și acum îmi mai tremură mâinile și picioarele. De asta am întârziat astăzi în oraș. Kapiton Alexeici Radomski, unchiul lui Evgheni Pavlovici... — Ah! strigă prințul. — S-a împușcat dimineață, în zori, la ora șapte. Era bătrâior, onorabil, șaptezeci de ani, epicurean și, exact cum a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
onoare, o să vedeți! strigă Ippolit. Dar... dar... chiar credeți că nu sunt în stare să desfac acest plic? adăugă el, învăluindu-i pe toți cu o privire provocatoare și parcă adresându-li-se tuturor deodată. Prințul băgă de seamă că tremura din tot trupul. — Nimănui dintre noi nu i-a trecut așa ceva prin minte, răspunse prințul pentru toți. Și de ce crezi dumneata că are cineva această bănuială și ce-i... ce-i cu ideea asta bizară de a ne citi? Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Dar, la naiba, nu mă privește că-i ceva rușinos! își ridică el imediat capul. Domnilor! Domnilor, desfac plicul, proclamă el cu un fel de fermitate subită. Eu... eu... de altminteri, nu oblig pe nimeni să mă asculte! Cu degetele tremurând de emoție, desfăcu plicul, scoase din el câteva file de hârtie pentru scrisori, acoperite cu un scris mărunt, le puse dinainte și se apucă să le netezească. — Ce-i asta? Ce poate să fie? Ce o să ne citească? bombăniră câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
astea, băiete, nu așa... Firește, nimeni nu înțelese ce a vrut să spună Rogojin, însă cuvintele sale le produseră tuturor o impresie ciudată; pe toți îi fulgeră același gând. Însă asupra lui Ippolit cuvintele produseră o impresie teribilă: începu să tremure atât de tare, încât prințul dădu să-i întindă mâna ca să-l sprijine; cu siguranță, Ippolit ar fi țipat dacă nu i-ar fi pierit subit glasul. Timp de un minut întreg nu putu rosti nici un cuvânt și, respirând greoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
infinită, în pofida tremurului de spaimă, care tot nu i se potolise. Acum, domnilor, veți afla totul, eu... eu... ascultați... Iarăși, teribil de grăbit, își înșfăcă foile de hârtie; acestea alunecară și se împrăștiară, el se străduia să refacă teancul; filele tremurau în mâinile lui; mult timp nu reuși să-și termine pregătirile. Lectura, în sfârșit, începu. Mai întâi, vreo cinci minute, autorul neașteptatului articol încă mai respira întretăiat și citea incoerent și neuniform; apoi, însă, vocea îi deveni mai sigură și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
încet înapoi din fața reptilei, care se târa încet și cu precauție spre ea; se pare că voia să se repeadă brusc la cățea și s-o muște. Dar, cu toată spaima ei, Norma o privea cu ură grozavă, deși îi tremurau toate patru labele. Deodată și-a dezgolit încet colții ei înspăimântători, și-a căscat botul uriaș, și-a calculat mișcarea, s-a uitat bine și a înhățat reptila cu colții. Probabil că reptila s-a smucit puternic ca să scape, așa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
am izolat cu totul de restul oamenilor. Mi se dădea permanent ascultare și nimeni nu îndrăznea să intre la mine decât pentru ca, la o anumită oră, să mi se facă ordine în cameră și să mi se aducă prânzul. Mama tremura în fața poruncilor mele și nici măcar nu îndrăznea să se tânguie atunci când mă hotăram uneori s-o las să intre. Din pricina mea, îi burdușea mereu pe copii, ca să nu facă gălăgie și să nu mă deranjeze; totuși mă plângeam des de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a congelat» copilul, după cum zicea el și am râs fără să vreau deasupra cadavrului pruncului său, pentru că iarăși m-am apucat să-i explic lui Surikov că doar el e «e vină», atunci acestui zbârciog au început deodată să-i tremure buzele și, apucându-mă cu o mână de umăr, cu cealaltă mi-a arătat ușa și încet, adică aproape în șoaptă, mi-a zis: «Du-te!» Am ieșit și mi-a plăcut, mi-a plăcut atunci, chiar în clipa aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în momentul unei asemenea jigniri (doar simt și eu că l-am jignit, deși n-am avut această intenție), nici chiar într-un asemenea moment, omul acesta nu a putut să se înfurie! Dacă buzele au început atunci să-i tremure, asta n-a fost din cauza furiei, jur: m-a înșfăcat de mână și mi-a spus splendidul său «Du-te», fără să se supere absolut deloc. Demnitate avea, chiar multă, chiar care nu i se potrivea deloc (așa că, sincer să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de ghinioanele pe care le avea. Un moment chiar am crezut că sare la bătaie; s-a făcut palid la față, ca apucat de isterie femeiască, speriindu-și astfel soția tare. — Cum ați îndrăznit să intrați așa? Afară! strigă el, tremurând și de-abia rostind cuvintele. Însă deodată își văzu portofelul în mâinile mele. — Cred că dumneavoastră l-ați pierdut, am spus eu cât mai calm și sec. (De altminteri așa și trebuia.) El stătea în fața mea absolut înspăimântat și câtva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dat seama? mă întrebă el mirat. — Se observă de la prima privire, i-am răspuns eu cu ironie neintenționată. Sosesc mulți din provincie, cu speranțe, aleargă de colo-colo și trăiesc tot așa. Brusc, el începu să vorbească cu însuflețire, cu buzele tremurând; a început să se plângă, să povestească și, recunosc, m-a captivat; am rămas la el aproape o oră. Mi-a povestit istoria lui, foarte obișnuită, de altfel. Fusese medic într-o gubernie, era deci în slujba statului, dar deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
restul: localitatea unde ați avut serviciul, numele guvernatorului dumneavoastră, zilele, lunile. Am un coleg, încă din școală, Bahmutov, iar unchiul lui, Piotr Matveevici Bahmutov, este consilier titular de stat și directorul... — Piotr Matveevici Bahmutov! exclamă medicul meu, începând aproape să tremure. Păi de el depinde aproape totul! Într-adevăr, în istoria medicului meu și în deznodământul ei, pe care l-am făcut posibil din întâmplare, totul s-a potrivit și s-a aranjat, de parcă lucrurile ar fi fost într-adevăr pregătite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și toată discuția noastră. Însă când, pentru câteva minute, mi se închideau ochii, mi se năzărea mereu Ivan Fomici, care parcă ar fi căpătat milioane de ruble. Nu știa nicidecum ce să facă cu banii, își bătea capul cu ei, tremura de spaimă ca nu cumva să i-i fure hoții și parcă, în cele din urmă, s-a hotărât să-i îngroape în pământ. Până la urmă, l-am sfătuit ca în loc să îngroape degeaba în pământ o grămadă atât de mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îndrăznit și-mi era frică. Dar atunci, de îndată ce am apucat să mă gândesc că mi-e frică, deodată parcă cineva a trecut o bucată de gheață pe trupul meu; mi-am simțit spinarea rece și genunchii au început să-mi tremure. Chiar în această clipă, ca și cum și-ar fi dat seama că mi-e frică, Rogojin și-a tras mâna, în cotul căreia se sprijinise, și-a îndreptat șira spinării și a început să deschidă gura, ca și cum s-ar fi pregătit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mâini, întinzându-se și căscând. Nu-i mare lucru să țină o lună întreagă seceta asta!... Plecăm sau nu, Ptițân? Ippolit asculta cu o uimire care-l lăsase încremenit; subit, se făcu groaznic de palid la față și începu să tremure tot. — Mimați foarte neîndemânatic indiferența, ca să mă jigniți, i se adresă el lui Ganea, privindu-l în ochi. Sunteți un ticălos! — Naiba știe ce mai e și asta! zbieră Ferdâșcenko. A cam sărit peste cal! E fenomenal de slăbit! — E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ochi. Sunteți un ticălos! — Naiba știe ce mai e și asta! zbieră Ferdâșcenko. A cam sărit peste cal! E fenomenal de slăbit! — E, pur și simplu, prost, spuse Ganea. Ippolit se mai potoli puțin. — Înțeleg, domnilor, începuse el, continuând să tremure și poticnindu-se la fiecare cuvânt, că am putut să vă provoc un sentiment de răzbunare personală și... regret că v-am chinuit cu acest delir (arătă spre manuscris), de fapt, regret că nu v-am chinuit de tot... (zâmbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
zâmbi prostește). V-am chinuit, Evgheni Pavlovici? sări el, brusc, cu întrebarea la acesta. V-am chinuit sau nu? Răspundeți-mi! — Textul a fost cam lung, dar altfel... Spuneți totul! Măcar o dată în viața dumneavoastră renunțați la minciună! îi porunci, tremurând, Ippolit. — O, mi-e absolut indiferent! Fiți bun și lăsați-mă în pace! spuse Evgheni Pavlovici, întorcându-i spatele scârbit. — Noapte bună, prințe, spuse Ptițân, apropiindu-se de prinț. — Păi nu vedeți, se împușcă chiar în clipa asta! Uitați-vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dumitale principală e mai bună decât a tuturor celorlalți, cum ei nici măcar n-au visat, întrucât există două minți: principală și neprincipală. Așa-i? Nu-i așa? Poate că o fi așa, de-abia putu prințul să îngaime; inima îi tremura teribil și i se zbătea în piept. — Eram sigură că o să înțelegi, continuă ea cu un aer plin de importanță. Prințul Ș. și Evgheni Pavlovici nu pricep nimic cu privire la aceste două minți. Nici Alexandra; în schimb, imaginează-ți, maman a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
i-o trânti ea iritată. — Într-adevăr, ieri m-am temut de asta, lăsă prințul, naiv, să-i scape (era foarte încurcat), dar astăzi sunt sigur că dumneata... — Cum! strigă Aglaia și brusc buza ei de jos începu să-i tremure. Te-ai temut că eu... ai avut curajul să gândești că eu... Doamne! Poate, ai bănuit că te-am chemat aici ca să te prind în mrejele mele, pentru ca apoi să ne surprindă cineva și să te împingă, să te oblige

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]