8,420 matches
-
ani, cu ochi ageri și aer hotărât, care apărea în fotografiile din cele mai vechi albume ale bunicii. Acostând în barcă la zidul unei clădiri, el proptea o scară și se cățăra spre o fereastră de la etajul întâi. Era Vincent, unchiul Charlottei și reporter la Excelsior. De la începutul potopului, străbătea astfel străzile capitalei în căutarea evenimentului-cheie al zilei. Hrana rece a președintelui era un astfel de eveniment. Și chiar din barca lui Vincent era făcută fotografia aceea năucitoare pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o prăpastie în care toată absurditatea revelată subit avea să devină firească. S-a scuturat: nu, pustietatea aceea siberiană trebuia, totuși, să se sfârșească undeva, iar acolo exista un oraș cu bulevarde largi, mărginite de castani, cu cafenele iluminate, apartamentul unchiului său cu toate cărțile care se deschideau asupra cuvintelor atât de dragi, fie și numai prin aspectul literelor lor... Exista Franța... Orașul cu bulevardele mărginite de castani s-a transformat într-o paietă fină de aur care îi strălucea în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aceea de vară, plină de lumină și de verdeață, doar sprinteneala le călăuzea gesturile. - Și cufărul cel mare? a exclamat Charlotte când s-au instalat pe banchetă. - Îl lăsăm. Nu sunt decât niște hârtii vechi și toate ziarele acelea ale unchiului tău... O să ne întoarcem într-o bună zi ca să-l luăm. Au traversat podul, au trecut pe lângă casa guvernatorului. Orașul siberian parcă se întindea deja într-un trecut straniu în care era ușor să ierți zâmbind... Da, exact privirea aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ale unui oraș de provincie: o rafală de vânt apare pe neașteptate pe după colțul unei case, ridică un vârtej de praf, un oblon se zbate în liniște, omul se mistuie ușor în atmosfera incoloră, dispare fără motiv. Așa a dispărut unchiul Charlottei - „căzut pe câmpul de onoare”, „mort pentru Franța”, potrivit formulei din ziare. Și expresia aceea îi făcea absența și mai năucitoare - ca și ascuțitoarea de pe masa lui de lucru, cu un creion vârât în gaură și câteva așchii subțiri
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe care era brutăria aceea grozavă. S-a apropiat de casa din colț, a ridicat ochii. Dar literele aveau o înfățișare ciudată, cețoasă, se încolăceau, pâlpâiau. „Ce proastă sunt!, și-a spus ea deodată. Asta e strada pe care locuiește unchiul meu...” S-a deșteptat, tresărind brusc. Trenul, oprit în plin șes, era plin de un zumzet nedefinit: o bandă îl ucisese pe mecanic și străbătea acum vagoanele, confiscând tot ce-i cădea în mână. Charlotte și-a scos broboada și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
observat o carte deschisă. Un volumaș vechi cu hârtie aspră. Sprijinindu-se de laviță, s-a aplecat asupra paginilor deschise. Curios, literele au început să tremure, să dispară - ca în noaptea din tren în care visase strada pariziană unde locuia unchiul ei. De data aceasta nu mai era vorba de vis, ci de lacrimi. Era o carte franțuzească. Bătrâna cu broboadă neagră a intrat și nu a părut să se mire văzând tânăra aceea subțiratică sculându-se de pe lavița ei. Crengile
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un pahar de votcă. Am sfârșit prin a ghici că întâmplarea petrecută în nisipurile Asiei Centrale marcase pentru totdeauna, într-un mod misterios și foarte intim, istoria familiei noastre. Am remarcat și că nu o povesteau niciodată când fiul Charlottei, unchiul Serghei, se afla printre musafiri. De fapt, dacă pândeam confidențele acelea nocturne, era mai ales pentru a explora trecutul franțuzesc al bunicii. Latura rusească a vieții ei mă interesa mai puțin. Eram asemenea unui cercetător care, examinând un meteorit, este
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fiare - ca acel „negru cu numele Delmonico”, atacat de cele șapte leoaice ale sale. Charlotte lua aceste informații când din cufărul siberian, când din amintirile ei din copilărie. Multe dintre istorisirile ei evocau o perioadă mai veche, fiind povestite de unchiul ei sau de Albertine, care, la rândul lor, le moșteniseră de la părinți. Dar nouă puțin ne păsa de cronologia exactă! Timpul Atlantidei nu cunoștea decât minunata simultaneitate a prezentului. Baritonul vibrant din Faust umplea sala: „Lasă-mă, lasă-mă să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Rabelais, care bântuia adesea serile noastre din stepă, nu mințise! Descopeream că mâncatul, da, simpla înghițire a hranei, putea să devină o punere în scenă, o liturghie, o artă. Ca în acel Café Anglais de pe Boulevard des Italiens, în care unchiul Charlottei cina adesea cu prietenii lui. El îi spusese nepoatei sale povestea acelei incredibile note de plată de zece mii de franci pentru o sută de grame de... carne de broască! „Era foarte frig, își amintea el, toate râurile erau acoperite
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
supă de creveți și de sparanghel. Trebuia să ne imaginăm un borș dedicat cuiva, ca o carte... Într-o zi, am urmărit pe străzile Atlantidei un tânăr dandy, care a intrat la Weber, o cafenea foarte la modă, după spusele unchiului Charlottei. A comandat ceea ce comanda întotdeauna: un ciorchine de struguri și un pahar cu apă. Era Marcel Proust. Cercetam ciorchinele acela și paharul cu apă, care, sub oprivirile noastre fascinate, se transformau într-o mâncare de o eleganță inegalabilă. Deci
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
credem în existența mâncătorilor de broaște, dar era prea de tot să ne imaginăm niște gangsteri care se ucid pentru ochii frumoși ai unei femei! Evident, asta nu avea nimic surprinzător pentru Atlantida noastră: nu-l văzusem oare deja pe unchiul Charlottei ieșind împleticit dintr-o birjă, cu ochii tulburi, cu brațul înfășurat într-un fular însângerat - tocmai se bătuse în duel, în pădurea Marly, apărând onoarea unei doamne... Și, pe urmă, generalul Boulanger, dictatorul mazilit, nu își zburase creierii pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dintre soldați, ci din Extremul Orient, în septembrie, după înfrângerea Japoniei... Saranza, dintr-un oraș care se învecinase cu frontul, se transformase într-un loc pașnic, revenind la somnul ei de stepă, dincolo de Volga. Charlotte trăia acolo singură: fiul ei (unchiul Serghei) intrase la o școală militară, fiica ei (mama mea) era plecată în orașul vecin, ca toți elevii care voiau să-și continue studiile. Într-o seară călduță de septembrie, a ieșit din casă și a pornit pe strada pustie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
așezată pe mal, chiar în seara aceea. Pe străzile Saranzei, la căderea nopții, a adăugat un epilog emoționant la povestirea ei. - Bunicul tău, a spus ea foarte încet, n-a amintit niciodată întâmplarea aceasta. Niciodată... Și îl iubea pe Serge, unchiul tău, ca și cum ar fi fost propriul lui fiu. Poate chiar mai mult. E greu să accepți, ca bărbat, ca primul tău fiu să fie născut dintr-un viol. Mai ales că Serge, doar știi, nu seamănă cu nimeni din familie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
romanul pe care-l scrie, dispariția iubitei cu același nume. În Toxicologia găsim într-o notă autobiografică sursa acestei preocupări pentru straniile coincidențe existențiale: Dublii din cărțile mele s-au născut din observarea, mai bine de patruzeci de ani, a unchilor mei Petre și Paul care, trăind în orașe diferite, se ocupau în timpul lor liber, paralel și frățește, de aceleași lucruri: colecționau articole și fotografii din reviste reprezentând frumusețile patriei, scriau autorităților despre unul care a tăiat un brăduț ornamental de pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
albine și casa dreptunghiulară 207. Bordeiul se realizează prin Îngroparea În pământ a două bețe mari curbate de trei metri lungime unul de altul, ale căror capete de sus se leagă Între ele; al treilea băț se Îngroapă sub un unchi drept față de primele două, pe aceste bețe se sprijină altele, care formează scheletul colibei, de forma unei jumătăți de sferă, și se acoperă cu crengi, scoarță de copaci, ierburi, frunze, alteori cu lut și nisip 208. Câinele dingo, singurul animal
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
rele, a făcut ca unele triburi australiene să dea nume Îndeobște cunoscute copiilor prea mici pentru a avea vrăjmași. De Îndată ce ating maturitatea sexuală, 231 Ibidem, p. 34. 108 numele nu-l mai rostește nimeni și toți le spun «tată», «frate», «unchi» ș.a”232. Majoritatea populațiilor fac diferența Între suflet și trup, considerând că sufletul este nemuritor. Triburile australiene, În afară de războaie, consideră moartea ca rezultat al farmecelor, de aceea trebuia găsit vrăjitorul și pedepsit. Ei cred că sufletul stă În preajma mormântului
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Eliade, op. cit., p. 36-37. 278 Cf G.Iaru, op. cit., p. 67-68; H.Matei, op. cit., p. 76. 134 Bumerangul, confecționat din salcâm, casuarina și eucalipt, a evoluat până În zilele noastre, fiind curbat ca o secure sau Îndoit la mijloc sub un unchi drept, cu un capăt relativ ascuțit și cu secțiunea plată, ușor răsucită. Această „invenție genială” presupune În lansarea sa o tehnică specială, Însușită printr-un antrenament continuu, prin exerciții ce țin de inițierea unui vânător. Când este aruncat cu pricepere
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
piatră pe alta și în care nu putea fi vorba de niciun fel de chibzuinșă (G.H. Schneider, Der tierische Wille, p. 203). Un exemplu hazliu și totodată emoționant apare în scrisoarea Lui Goldschmidt Min Onkels Tömmerplads (Locul de muncă al unchiului meu). Bătrînul negustor e într-o stare de tensiune, îngrozit din pricina unuia dintre vasele sale, la al cărei căpitan ține în mod deosebit. Deodată, ușa magazinului se deschide și căpitanul intră. "Unchiul își ridică privire și, în clipa următoare, sări
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Goldschmidt Min Onkels Tömmerplads (Locul de muncă al unchiului meu). Bătrînul negustor e într-o stare de tensiune, îngrozit din pricina unuia dintre vasele sale, la al cărei căpitan ține în mod deosebit. Deodată, ușa magazinului se deschide și căpitanul intră. "Unchiul își ridică privire și, în clipa următoare, sări peste tejghea, aruncîndu-se în gîtul celui care intra". După ce i-a trecut emoția, cei de față l-au văzut pe bătrîn măsurînd cu privirea îngîndurată înățimea și lățimea tejghelei peste care sărise
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și cu tot locul și atenansele lor după stăpânirea de față, venit în proprietatea mea de la defuncții mei părinți Ene și Margareta Chirilă, în urma achitării contravalorii de 60 000 lei, cu condiția respectării obligației privind conviețuirea cu Ion I. Chirilă, unchiul său, în interiorul clădirii care făcea obiectul vânzării, până la încetarea lui din viață, moment în care Gheorghe I. Chirilă rămânea definitiv proprietar. Datele cuprinse în documentul din 1923 sunt confirmate de clarificările cuprinse în arborele genealogic al familiei Chirilă și documentul
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Claudia Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1722]
-
mai valoroase biblioteci, legată în special de epoca mai veche a literaturii noastre. Ioan Mihalache, mitropolitul Naniescu de mai târziu, s-a născut la 15 iulie 1820 în satul Răzălăi (Sorocaă. Rămas orfan, este luat spre a fi îngrijit de unchiul său, arhimandritul Teofilact din Mănăstirea Frumușica. În anul 1831, la vârsta de 11 ani, vine la Iași, stabilindu-se la biserica Sf. Spiridon. După 4 ani de ședere în Iași, unde asistase la punerea pietrei fundamentale a mitropoliei de către Veniamin
personalitați universitare ieșene din basarabia by vlad bejan, ionel maftei () [Corola-publishinghouse/Science/91489_a_92360]
-
publicarea la Euphoric Press și o posibilă slujbă la universitatea lui. Cu sentimentul că nu are niciun viitor în Anglia, Robyn e pe punctul de a emigra, când, pe nepusă masă, primește o moștenire (300.000 dolari australieni) de la un unchi prin alianță, care a murit la Melbourne. Charles o anunță că ar vrea să reia relația cu ea (ceea ce Robyn refuză să facă), iar Philip îi oferă perspectiva unei slujbe, pe care Robyn hotărăște s-o accepte. Cât despre idila
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mă uit ades în oglindă la mine și-mi spun, " Cine naiba o mai fi și ăsta?" În 1999 (interviu în The Guardian) mărturisește: Am avut o familie foarte mare. Am fost copil unic, dar am avut puzderie de veri, unchi și mătuși. Eram evrei însă am avut o relație ciudată cu evreitatea mea. Mă simțeam și evreu și ne-evreu, ceea ce mi se-ntâmplă și în ziua de azi. După bar mitzvah mea, la treisprezece ani, n-am mai pus
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o chilie astupată și a primit hrana printr-o mică ferestruică. Așa a vrut să trăiască ultimele zile, așa a și murit. Maria, nepoata avvei Avraam, este o fetiță nevinovată crescută în mânăstire, unde a învățat Psaltirea și alte scripturi. Unchiul ei, avva Avraam, care a adus-o în mânăstire, a dat averea rămasă de la tatăl fetei săracilor și orfanilor. Când a crescut, a fost ademenită de un monah al mânăstirii și, apăsată de povara faptei, socotindu-se nedemnă de a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de la tatăl fetei săracilor și orfanilor. Când a crescut, a fost ademenită de un monah al mânăstirii și, apăsată de povara faptei, socotindu-se nedemnă de a mai sta într-un loc de smerenie și rugăciune, a plecat, fără știrea unchiului ei și, revoltată, s-a dus într-un bordel. Unchiului ei i-a apărut în vis un balaur ce înghițea o porumbiță iar el a scos-o din pântecele balaurului. Visul l-a făcut s-o caute pe nepoată, nu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]