9,824 matches
-
rămîne încă salvarea melodiei. Scrisul, indiferent ce formă îmbracă, trebuie să fie ca lumea distilată, o poezie naturală. Și asta e aproape de adevăr“. Doctorul tînăr mă privește zîmbitor, parcă indecis dacă trebuie să-mi spună replica următoare: „-Icar prăbușit“-îmi șoptește el pe tonul cu care mi-ar fi spus „Măi, Bulă“-„...fără sens. Poți cunoaște adevărul cînd ți se revelează dar, nu-l poți împărtăși. Ca să-l cunoască, semenul tău trebuie să-ți refacă drumul prin iad. Lasă-te de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cînd doar ca să fii aidoma lumii. Să nu se cunoască nici o clipă că tu trăiești pe o planetă a ta.“ Doctorul vîrstnic e din nou lîngă mine și îmi ascultă inima. Și parcă transformat brusc din vîrsta sa tînără, îmi șoptește replica: „-N-ai făcut decît să te închizi pe o insulă cu ceea ce ți se pare fericire. Nu-i adevărată. Nu-ți ajută la nimic să fii fericit dacă n-o știe și altul. Căci miezul fericirii nu-i decît bucuria
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să fie chiar necesară. O ostoire, un pansament care să învăluie rana carele sînt și să lase astfel lumea să se vindece. Voia sa! Fratele din spital vine prelungit de deasupra mării, își lipește fața de obrazul meu și-mi șoptește: „-Ai răbdare. Nimic nu te va sătura de tine pînă ce nu vei fi fericit de zei cu nebunia. Numai ei simt ireversibilitatea veșniciei. Astfel, tu, neiertatul, ești silit să dai socoteală de tot. De tine și de lume. Și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
locale, să repopulez un univers interior cu atîta viață încît lumea din jur să-mi pară săracă și să-mi consum nenorocirea și extazul într-un mod suficient ca fericirea celor pierduți în propriile lor minți rătăcite. „-Nu, tinere,” -îmi șoptește din nou în ureche gura celui din spital-„cînd reușești să te închizi în lumea ta, deja ai dăruit vieții totul. Iar dobîndirea nebuniei lumii te-nchide într-o sferă în care, nemaimișcîndu-se nimic, chiar nesfîrșitul spațiu cu care te
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
războiului. Năuc și neliniștit, așa-s și eu. Un șoarece beat căutînd nădejde.” Nu-mi mai urmez vorbele căci ele au ieșit nu din mine ci dintr-o instanță superioară. Poate că e însuși Judecătorul cel care mi le-a șoptit. Tresar reamintindu-mi gîndurile. Viața e-n timp. Există prin carne în clipa asta și nu-i nimic de tăgăduit. Și vocea acum distinctă, oarecum mai blîndă, mă face să mă întreb: Ce anume speră în mine? Gîndul, inima? Trupul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
deosebit de calm”-dumneata ne întrebi dacă nu ne e frică de eternitate? Dar asta-i o problemă prea intimă. Să fim, totuși, discreți!” Apoi intră cu grijă în rezerva mea. Nar vrea, parcă să mă deranjeze. Mă atinge și-mi șoptește: „-Bolește,V., bolește. Poate că asta-i ușurare. Acolo unde ești, probabil că cerul este evident. Și-i degradare pentru noi, ăștia, cei convinși că existăm că ni se cere atît de puțin. Tot ce ne face particulari, visuri, ambiții
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Neprevăzutul nopții în care te-am întâlnit, Foarte puternic, în visul meu, despre obsesia poetului De a nu fi fost în stare să creadă în fericire, atâta timp cât nu poate să fie supus într-o oarecare urăă Neprevăzutul nopții mi-a șoptit atunci: O clipă numai așteaptă și ai să trăiești, ceea ce a fost plecat foarte departe unde nimeni nu și-ar fi imaginat un prinț pe o orbită a universului. Atunci, din înaltul cerului o liniște coborâse peste tei albi ai
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
va fi sprijin: Nu voi avea durere... Să nu mă plângeți, mamă, Că Dumnezeu a vrut Să las ca amintire Copii pe-acest pământ... De veți vedea un nor Și veți vroi să plângeți, Voi fi-n al vostru dor Șoptindu-vă: Nu plângeți! DUREREA NEMURIRII DINTRE ZORI în memoria mamei ELENA COSTEA Sunt tristă-n miezul nopții și mi-e dor De-o adiere scumpă de la mama, Îmi vine iar să plâng și nu mai pot să dorm Și-n
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
clipelor de dor O lume-ntreagă o să știe Că-n ceruri are somn ușor Și-n taine sufletul se mbie. Îi aud cuvintele frumoase Și nu mai știu de-i rătăcire... Va mai veni târziu pe-acasă Și-mi va șopti de nemurire. Cum că-i pământul neființei Și nimica nu-i lipsește; Îngerii au locul pocăinței Iar Dumnezeu îi prețuiește. Prin dimineți o mai rechem Să-i spun cât sufletul mă doare Și iarăși simt parc-un blestem Din neamul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
din care nu gusta Bătrâna niciodată... O evita sistematic. Parcă tușea în apropierea ei. Fornăia...”. Năucit parcă de acest gând, porni pe aleea principală care-i purtă pașii spre grădină. ,,Uff! Buruiana aceasta îmi amintește de ceva..., dar...nu știu ce anume...”, șopti Tudor, îngândurat, deschizând poarta dinspre grădină. Zări nucul cel bătrân pe care-l știa de când era mic si merse către el. Coroana bogată acoperea o mare parte a cerului și răcoarea plăcută îl îndemnă să se așeze pe banca fixată
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
privit buimac. „Ce face acolo”, s-a întrebat el. „De ce stă nemișcată și doar dă din coadă?”. I-a răspuns vocea aceea care-i mai vorbise: Vino! Ești lângă mine. Dezleagă-mă de aici! Da! Iată-mă că vin! a șoptit el, neputincios în încercarea de a striga tare. S-a deplasat cu greu. Nu putea privi în altă parte. Fixa încordat doar coada care alunga prin mișcarea ei continuă o sumedenie de muște ce zumzăiau amenințător. Când a ajuns aproape de
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
pe bancă și a mers s-o cheme pe mama lui, să-l ducă în pat. Acolo, mama l-a învelit și l-a sărutat ușor pe frunte, privindu-l plină de dragoste, înduioșată. Când s-a ridicat, Tudorel a șoptit: Mamă, ești aici? Ce dor îmi era de tine, mama mea dragă...! Deschise ochii încet s-o privească. Dar... era singur. Clipi nedumerit de mai multe ori, privi în jur și înțelese. Visul se terminase. Cu regret mare în suflet
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Maria nu s-a hotărât. Ar vrea să fie și educatoare. Vom vedea ce va alege până la urmă... Ce anume? Educatoare? exclamă Ionuț, neîncrezător. Vrei tu așa, Maria? Nu am hotărât, dar să știi că-mi place mult de tot..., șopti fata. Cum? Așa, ca doamna noastră? N-ai văzut că uneori e atât de supărată... Copiii nu sunt ascultători câteodată. Mai fac și prostii... Da, fac uneori și prostioare, dar ce plăcut este să-i înveți povești și jocuri! Este
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
a existențelor lor la venirea copilului pe lume și de alte chestii de genul ăsta. Dar eu nu înțelegeam care era problema. Eu deja nu-mi mai puteam închipui viața fără copil. Am rămas doar noi două, iubita mea, îi șopteam fetiței. Faptul că amândouă fuseserăm părăsite de bărbatul vieții noastre probabil că a făcut ca apropierea dintre noi să se producă și mai rapid. Se spune că nimic nu unește mai bine oamenii decât crizele. Mi-am petrecut foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
o consoleze întâi. După o vreme, am încetat să mai plâng și mi-am întors încet fața brăzdată de lacrimi către Judy. Mă simțeam extenuată de atâta durere. — Haide! am spus. Mai bine m-aș apuca de împachetat. —Bine, a șoptit ea continuând să ne legene pe mine și pe fetiță. Am început să arunc lucruri într-o valiză. Am împachetat tot ce am crezut c-o să-mi trebuiască. Eram decisă să iau cu mine un maldăr întreg de scutece de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să-mi plâng de milă, am realizat că în urma acestei experiențe aș putea deveni o ființă mai bună, că o să fiu mai puternică, mai înțeleaptă și mai plină de compasiune. Dar nu imediat. —Taică-tu e un ticălos, i-am șoptit fetiței. Săritorul preot homosexual a tresărit. Probabil că mă auzise. După o oră, am început să coborâm spre aeroportul din Dublin. Ne-am învârtit deasupra câmpurilor verzi din nordul orașului și, cu toate că știam că fetița nu poate să vadă nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
gândit. Era limpede că venisem în locul potrivit. Anna stătea pe pat făcută covrig. Părul lung și negru îi era răsfirat în jur, iar pe perna de lângă ea zăcea ceva ce părea a fi o cutie de Big Mac. —Anna! Am șoptit destul de tare, în timp ce-o și zgâlțâiam un pic. Nici un răspuns. —Anna! am șoptit ceva mai tare de data asta, zgâlțâind-o de umăr viguros. Am aprins veioza de lângă pat și i-am vârât lumina în ochi ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
și negru îi era răsfirat în jur, iar pe perna de lângă ea zăcea ceva ce părea a fi o cutie de Big Mac. —Anna! Am șoptit destul de tare, în timp ce-o și zgâlțâiam un pic. Nici un răspuns. —Anna! am șoptit ceva mai tare de data asta, zgâlțâind-o de umăr viguros. Am aprins veioza de lângă pat și i-am vârât lumina în ochi ca la Gestapo. Trezește-te! Anna a deschis ochii și a început să se holbeze la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de spate. — Îți arăt acum, mi-a promis ea. Dar nu trebuie să scoți nici un sunet. Apoi s-a dus la interfon, l-a deschis și a început să vorbească în el cu o voce scăzută, ușor cântată: —Anna, a șoptit ea, uuuuuhhhhhhhuuuu, Aaaaaaannaaaaaaaa. Eu mă holbam la ea fascinată. —Ce Dumnezeu faci? am întrebat-o. —Taci din gură, a șuierat Helen închizând interfonul. Îi ofer Annei o experiență paranormală, nu înțelegi? — Ce vrei să spui? am întrebat eu complet derutată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a spus Annei că e ghidul ei spiritual și că trebuie să fie amabilă în mod deosebit cu sora ei, Helen, și o mulțime de alte chestii. Și-a petrecut vreo jumătate de oră îngenuncheată pe podea, văitându-se și șoptind în interfon. Timp de mai multe zile după asta, de fiecare dată când cineva se găsea singur în sufragerie, Helen urca pe scări și venea la mine în cameră, unde stătea o veșnicie spunându-i persoanei respective că e subconștientul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pe cei doi de pe ecran făcând sex, simțindu-se bine cu prețul fericirii femeii din lift. Dintr-odată, în minte mi-a apărut imaginea lui James și a lui Denise în pat. Și ei fac asta, să știi, mi-a șoptit o voce din interiorul creierului meu. Se culcă împreună. Fac sex. Se pierd în pasiunea pe care o simt unul pentru celălalt. Ea îl atinge pe el. Doarme lângă corpul lui superb, atingându-i pielea delicioasă și părul negru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
tatei. Tata a bătut încet la ușă, apoi a băgat capul în cameră. Arăta ca un mielușel. Trecuse mult timp de când fusese obligat să facă așa ceva. Fără îndoială, mama era în spatele lui, în capul scărilor, cu un baston cu electroșocuri, șoptind printre dinți: —Intră și zi-i. Bagă frica în ea! De mine nu ascultă. Dar de tine îi e frică. —Bună, Claire! Pot să intru? m-a întrebat tata. — Stai jos, tati, i-am răspuns arătându-i patul, în timp ce ascundeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să sune la poliție ca să anunțe că o femeie ciudată le-a încălcat proprietatea. Apoi m-am aplecat peste pătuțul lui Kate și m-am prezentat, în noua variantă (sau, mai curând, în vechea variantă). —Bună, draga mea, i-am șoptit. Salut-o pe mami. Înainte s-apuc să-mi cer scuze de la ea fiindcă arătasem atât de dezastruos în prima ei lună de viață, Kate a izbucnit în plâns. Era clar că habar n-avea cine eram. Nu arătam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nu trebuie să-ți ceri scuze, a zis mama cu blândețe continuând să mă țină de mâini și să-mi zâmbească. Știm că ți-a fost teribil de greu. Iar noi nu vrem decât să fii fericită. —Mersi, mami, am șoptit eu. —Deci? Ce-o să faci azi? m-a întrebat ea veselă. —Păi, cred c-o să văd sfârșitul episodului cu tine, am zis eu arătând către televizor. Apoi am să pregătesc cina pentru noi toți. E foarte frumos din partea ta, Claire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pe Jim de vreun an de zile. Ei, haide, Conor, intră, i-a zis ea fără menajamente. A, și apropo, asta e soră-mea, Claire. S-a întors de la Londra pentru c-a părăsit-o bărba-su. Bravo, Claire, mi-a șoptit apoi printre dinți, în timp ce-l împingea pe Conor în sufragerie. De o lună de zile îl evit. Indubitabil, Helen avea să ardă în flăcările iadului. Dar măcar acum mi se explicase de ce Jim mă ignora de fiecare dată când ziceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]