11,066 matches
-
-mi dee bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. Odată numai Maiul vieței înflorește - La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei, - o lume, mă jelește! Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată - Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoez neatinsă și nedisigilată - 15De fericire-n lume nimica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și lacrimi de iubire i-nnundă ochii săi, Iar eu pe mâni, pe gură, pe ochi, pe albu-i gât, Încet, beat de iubire, o mângâi, o sărut. Și sărutări o mie trezesc în ea mii vise Și fruntea-i turburată s-apleacă ca un crin; În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise, O lume e de visuri, o lume de senin; Ea fără șir vorbește, și dulcile-i surâse Cu lacrimi se amestec, și buzele-i suspin - Ea doarme astfel
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
El gura și-apasă pe blondele-i plete Și fața cea pală i-o mîngîie-n dor. E beat de a visului lungă magie, În brațe-i pe înger mai tare-a cuprins Și umbra surâde, cu-aripa-l mângâie Și gura-și apleacă în dulce beție, I-apasă pe buze-i sărutu-i aprins. "Vezi tu, zice umbra, pe-a hăului vale: Pământul cu munți-i ce fumegă stins, Cu mări adormite ce murmură-n jale; Dorm populii, țări și cetățile sale. De-asupră-ți oceanul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cutremură falnic De horăitul bătrânului crai. Iară afară Vezi un ger bătrân și avar cu fața mâhnită, Cărăbănind al zorilor aur în saci de-ntuneric Ca să-l usuce-n rubine. Cu-ncetul cu-ncetu-nserează... Soarele, ca să împace marea, la ea se apleacă, Lin netezește-a ei față albastră și-adînc se uită În luminoasele valuri a ei și sînu-i desmiardă, {EminescuOpIV 199} Cu tot aurul razelor lui. La pământ se mai uită... Florile toate ridică la el cochetele capuri Copilăroase și ochii lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ape... Iar prin crenge de-un verde-adînc de jale Se-oglindă-n apa-albastră de aur portocale, {EminescuOpIV 307} Și parcă glas de clopot înfiorează sara; Pe-a stâncilor lungi colțuri apusul se coboară, 305Stau aurite-n aer... și-a serii rumenire Se-apleacă și-nroșește a mării încrețire Și insulele mândre și de dumbrave pline Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine, Acoperite numai cu flori și cu poiene 310Urieșești... Acuma se-nchid a serei gene, Apele devin sure... și-n blânda lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
care cearcă să ia locul bătrânului său părinte. D-apoi asta-i curată minune, vere! Înseamnă că spiritul lui Eminescu a rămas în tulpina copacului și a fost în stare să-l facă să renască pur și simplu. Ieșeanul se apleacă și privește la teiul tânăr din scorbură. După ce îl pipăie precum a pipăit Toma Necredinciosul rana din coasta lui Hristos, se întoarce cu fața spre Obeliscul cu lei, purtând în ochi îndemnul către mine de a vorbi. -Acesta e Obeliscul
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
deasupra gurii cu buze pline mereu zâmbind a râde. Iar ochii ce mai, erau ca sâniliul cerului în zi e vară! Toate aiestea așezate pe un chip măiestrit cioplit de Cel de Sus. Purta o pălărie cu zagara întinsă ușor, aplecată pe o parte. Era îmbrăcat într-o cămeșă de in cum îi helgea, cu mâneca suflecată, pantalon bufant și cizme cu carâmb potrivit. Un chimir lat, ghintuit cu ținte strălucitoare, îi încingea mijlocul, iar pe umăr purta o bundă... O
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
am început să declam cu glas vibrat: „Smochinii își dezvelesc mugurii și florile de vie văzduhul parfumează. Scoală draga mea, și vino!” Ștrengărița din fața mea intră în joc purtându-și mâinile cu încetineală de melc a mângâiere peste sâni și aplecându-se ușor în față a pornit să clipescă des din ochii râzători... Ieșeanul abia așteaptă să termin eu tirada, ca să atace el. -Distinsa noastră hangiță ar trebui să răspundă cam așa: „Întăriți-mă cu vin, cu mere răcoriți-mă, că
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
scufund în apele inspirației adânci și clare Am foaia în față, stau dreaptă și aștept următoarea mișcare. Ceva îmi distrage atenția și nu pot să mai continui. E chiar el! Prințul din povestea scrisă acum câteva luni. Se prezintă, se apleacă și îmi spune că eu l-am creat Și a venit acum la mine să îl prezint părinților drept o comoară. Rămân uimită! Un personaj vine să îmi ceară iubirea? El însă mă săruta și nu îmi lasă aerul cel
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
continuat să existăm, în cazul în care copilul care a fost el nu s-ar fi născut deloc. Și dacă noi n-am fi apărut pe lume, oare brusca noastră dispariție ar fi afectat restul universului sau nu? Maynard se aplecă înainte și continuă, solemn: - Eu cred că da. Cred că o asemenea întâmplare ar afecta toată alcătuirea universului. Ba mai mult: cred că întregul univers ar fi dispărut, uite-așa, ca un balon de săpun. Echilibrul vieții este, cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
scurt o femeie remarcabilă, conștientă de frumusețea ei evidentă și sigură pe ce făcea. Își terminase ședința de terapie intensivă cu pacientul.. obosită nu îi venea să mai plece. Orele de serviciu trecuseră de mult. Se așeză la marginea patului, aplecându-și fața spre Traian, care-o privi surprins de această apropiere neașteptată, închise ochii gri și-i spuse încet: - Mă doare capul... o durere surdă. Nu-mi vine să mai plec acasă! - Vrei să te frecționez puțin? o întrebă amabil
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
șoseaua se îngusta și în depărtări fragile răsăreau figurile distincte, însă fantomatice ale nălucirilor. Acolo, la marginea universului intangibil își simțeau umbrele, ușoare, parfumând pâcla înserării. Îi răvășea apropierea, dar îi calma certitudinea că nu se vor despărți. Ea își aplecă capul spre el în tăcere. Se sprijini, răsucindu-se domol și transformându-se într-o liră. Supus, abia atingându-i corzile se întinse spre ea cu-n sărut. În timp ce ofta surprinsă... mulțumită de pacea ei, simți cum își clasifică viața
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ei. Și cum dădeam eu așa din picioare, zăresc ceva gălbui, care iese de sub pantof și care mă intrigă și-mi ațâță curiozitatea, și nu mă las până nu-l scot. Mă chinui puțin, căci mi-e lene să mă aplec și atunci încerc în mod repetat să agăț cu vârful celuilalt pantof ce dracu' se ascundea în adăpostul dintre toc și talpă. Și reușesc. Ce crezi că zace pe trotuarul din fața cafenelei din Place de la Concorde, adus cu mare sacrificiu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
în spate și m-am îndreptat spre pasarela de care se ținea J.P., fără să uit nici în dreapta, nici în stânga, hotărât să dispar cât mai repede și când am ajuns în dreptul lui, i-am dat lovitura de grație. M-am aplecat, am pus mâna pe cealaltă parte a punții, și am tras-o pe barcă. El nu a avut ce să facă, m-a ajutat. Nu știu cum și când mi-a venit impulsul ăsta. A fost surprinzător și pentru el, și pentru
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
explicîndu-i ceva într-o limbă amestecată, și franceză, și dialect local, gesticulând larg și calm și râzând din când în când. Era cu un cap și ceva mai mare decât negrul nervos și ca să-i șoptească mai bine cocleala se apleca din când în când la urechea lui. Era atât de caraghios cum își mișca capul în sus și în jos, așa cocoșat, parcă era un cocostârc bâlbâit. Îl învîrtea pe fraier în cerc, înțelegeam din explicațiile lui că e vorba
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Când m-am trezit, dispăruse. A reapărut acum. E la fel de frumoasă. Și ea îmi vorbește, după care mă mângâie și ea pe păr. închid ochii resemnat. Simt mâna ei care mă mângâie drăgăstos. Redeschid ochii și o zăresc pe Regu, aplecată asupra mea. Mă bucur că a putut să vină și ea. A apărut din nou Vero. Avea părul roșcat și cârlionțat al lui Regu. Cum au reușit să o anunțe și cum a sosit așa repede? Cineva îmi instalează electrozi
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
meu. Uneori întinderea asta de teren cu construcții și șosele îmi pare hidoasă, asemenea aparatului de metal pe care Freud l-a purtat timp de unsprezece ani în gură, în loc de palat, alteori văd în el o Mandală peste care mă aplec cu atâta concentrare, încît simt cum antenele și paratrăznetele din vârful Televiziunii, Inter-ului și Casei Presei îmi zgârie retinele. Odată mă gândeam zâmbind autocompătimitor: lui Joyce i s-a dat Dublinul, lui Borges Buenos Aires, lui Durrell Alexandria, "dar mie
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și știe și el probabil - că noi doi n-o să plecăm niciodată împreună undeva, că sîntem total incompatibili, că eu voi fi mereu complexat de inteligența și forța lui, iar el plictisit de veșnicele mele tăceri. Dar stăm cu capetele aplecate asupra unei hărți, și deasupra noastră fâlfâie în vânt copertina de la Societe Generale, și e un soare puternic de primăvară, și noi sîntem încă foarte tineri. Doi dintre noi "Two of us, riding nowhere ...' M-am certat și m-am
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cap". De oriunde închei citatul, îți pare rău că nu-l mai poți continua. Pentru că, în flux continuu, cu foarte rare inconsecvențe sau note false, vocea alintată, amorală, rea uneori și mereu mirată a Monicăi, un fel de Niculăiță Minciună aplecat deasupra gângăniilor, dezvoltă noi și tot mai proaspete înlănțuiri de senzații. Limbajul se generează ca în mecanismul absurd al învățării unei limbi străine, mimat aici în "Lecția de engleză": "eu trăiesc într-un oraș mare / eu trăiesc într-un oraș
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
în cursul uimitoarei scene a femeii prinse în adulter. Nu vom ști niciodată ce a scris el acolo, sau dacă măcar scria ceva ori doar desena. Trebuie să fi fost însă un lucru important, căci Isus era atât de absorbit, aplecat asupra acelor pieritoare semne, încît iudeii au trebuit să-l întrebe de mai multe ori ce trebuie făcut cu femeia înainte ca el să le dea acel răspuns de neuitat: "Cine dintre voi e fără păcat să arunce primul cu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
îi spusese sclavului. Dacă sclavul își pusese în gând să-l ucidă și să-i ia armele? Însă tot el își dădu seama că, dacă ar fi urmărit să-l omoare, putea s-o facă oricând până acum. Iahuben se aplecă să scoată țărușii cortului și iar se opri. Mai bine să-l întrebe pe sclav de-a dreptul de ce a ocolit atâta drumul, iar dacă nu-i va răspunde, să-l amenințe cu sulița, până va căpăta răspuns. Dar tocmai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și el, dar nu vru să-l lase pe arcaș singur. Nu trecu mult și Iahuben se întoarse vesel, strigând de departe: - A venit. Au găsit-o într-un copac; s-a cățărat acolo de frică. Venind mai aproape, se aplecă spre Auta și-i șopti: Nu vor s-o lase în țarc... Fără să poată vorbi din pricina tulburării, Mai-Baka se uită rugător în ochii lui Auta. Auta începu să se frământe, neștiind ce să facă. Lucrurile nu erau ușor de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oare preotul se desfătase cu o frumoasă dănțuitoare din neamul mașauașa. Dar nu era așa. Strălucitorul slujitor al Zeului Puterii dovedi îndată că nu la ea se gândea acum. - Știi de ce te-am chemat? îl întrebă pe sclav. Auta își aplecă fruntea spre pământ și răspunse că nu știe. Preotul păru mulțumit de răspuns. Zise: - Iată de ce: ai mai privit steaua aceea, te-ai mai gândit la ea? Sclavul privise steaua, care se vedea și din Ta Kemet tot pe cerul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Privi țărmul apropiat. Se uită la celelalte corăbii, care erau departe. Se ridică puțin și cuprinse puntea în priviri. Pe punte nu era, aici lângă ei, încă nimeni. Slujbașii regești se mai ascundeau sub punte, în pântecul navei. Iahuben se aplecă spre sclav și-l întrebă: - Ți-au venit puterile la loc? Hunanupu, care sfârșise de mâncat, se ridică din colțul său, vrând să ia vâsla. Era înzdrăvenit. Se uită la militarul atlant cu recunoștință: - N-aș fi crezut să faci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
desagii pe măgar, iar acum îl striga pe sclav să pornească la drum. Sclavul se sculă, ca în vis, și se duse să-și pregătească asinul. Pe drum nu mai privi ca până atunci tufele și stâncile, nu se mai aplecă să culeagă flori. Se uita numai către zări. Dar soldatul nu-l băgă în seamă; el își urma ca și în ajun mersul pe jumătate adormit în legănarea liniștitului asin. Înaintau în pasul modest al măgarilor și nu schimbau nici o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]