10,800 matches
-
și incendiată de năvălitori. Populația care a scăpat cu viață s-a refugiat după dealul denumit astăzi „Dealul Crucii“, într-o poiană din pădurea de corni, unde exista un schit care mai târziu s-a transformat într-o mănăstire de călugări. Pe ruinele acestei mănăstiri în anul 1791 începe construcția actualei biserici a satului Corni. Studiile și cercetările efectuate în ultima perioadă ne conduc la ideea că nu este vorba de un sat „Siliște“ ci locul s-a numit „Siliște“ după ce
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
frânt odată cu boltirea navei. Colaterala estică are un frumos portal cu ambrazură cu arc trilobat în stil gotic târziu. Corul păstrează bolta inițială în cruce, iar absida o semicalotă. La început, corul era flancat de două capele cisterciene menite rugăciunii călugărilor, dar în secolul al XV-lea capela nordică a fost transformată în sacristie. Aceasta este boltită în leagăn cu penetrații și nervuri din teracotă. Bolta urcă de pe console în formă de capete de bărbați cu mustață și femei cu gura
Hărman, Brașov () [Corola-website/Science/300946_a_302275]
-
unit,dar mai bine ne pustiim și pribegim decât să ne ținem preot unit"". Într-o zguduitoare scrisoare datând din 1759, jupânul Ioan Oancea din Făgăraș scria: A fost firesc așadar ca în 1759, la declanșarea răscoalei anti-uniație condusă de călugărul Sofronie de la Cioara, făgărășenii să fie primii care au participat în masă la aceasta. În 53 de sate din 61, ortodocșii și-au luat înapoi bisericile și moșiile bisericești de la uniți. Lucrurile însă au continuat să se agraveze, astfel că
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
menționată ca „Sorkingen”. Atunci se vorbește pentru prima dată despre biserica localității. Pe harta lui Johannes Honterus, publicată în 1532 la Basel, localitatea este numită „Schyrkengin”. În general, este acceptat faptul că în Șercaia, a existat o veche mănăstire de călugări cistercieni, amintirea acesteia perpetuându-se în câteva toponimedin localitate: "Montschebicher Wiech" (drumul călugărilor), "Montschenauer Hill" (dealul călugărilor) etc. Localitatea și-a schimbat deseori demografia datorită migrațiilor (1780 în Țara Românească, 1907 și 1920 în SUA), războaielor sau deportărilor (1945 în
Șercaia, Brașov () [Corola-website/Science/300969_a_302298]
-
harta lui Johannes Honterus, publicată în 1532 la Basel, localitatea este numită „Schyrkengin”. În general, este acceptat faptul că în Șercaia, a existat o veche mănăstire de călugări cistercieni, amintirea acesteia perpetuându-se în câteva toponimedin localitate: "Montschebicher Wiech" (drumul călugărilor), "Montschenauer Hill" (dealul călugărilor) etc. Localitatea și-a schimbat deseori demografia datorită migrațiilor (1780 în Țara Românească, 1907 și 1920 în SUA), războaielor sau deportărilor (1945 în URSS). În anul 1510, în Șercaia erau 35 de latifundiari, în 1900, 896
Șercaia, Brașov () [Corola-website/Science/300969_a_302298]
-
publicată în 1532 la Basel, localitatea este numită „Schyrkengin”. În general, este acceptat faptul că în Șercaia, a existat o veche mănăstire de călugări cistercieni, amintirea acesteia perpetuându-se în câteva toponimedin localitate: "Montschebicher Wiech" (drumul călugărilor), "Montschenauer Hill" (dealul călugărilor) etc. Localitatea și-a schimbat deseori demografia datorită migrațiilor (1780 în Țara Românească, 1907 și 1920 în SUA), războaielor sau deportărilor (1945 în URSS). În anul 1510, în Șercaia erau 35 de latifundiari, în 1900, 896 sași, iar în 1944
Șercaia, Brașov () [Corola-website/Science/300969_a_302298]
-
Tot din secolul al XIII-lea datează biserica în stil romanic de pe dealul Sânpetrului, dărâmată în mare parte în 1794. Urmele unei picturi pe unul dintre pereții cetății fortificate i-a determinat pe experți să presupună că, în acel loc, călugării cistercieni construiseră o mănăstire în jurul anului 1240. În timpul năvălirii turcești din 1432, Sânpetrul a fost distrus parțial, în același secol fiind ridicate zidurile fortificației țărănești la înălțimea de opt metri. Într-o etapă ulterioară (1610), au fost construite și încăperi
Sânpetru, Brașov () [Corola-website/Science/300967_a_302296]
-
șase copii ai lor. În scurt timp și la scurte intervale trec și se așează în creierul pădurii de aici și celelalte familii de năpăstuiți venind peste Plaiul Poenii, al Pălcușii și a Muncelului. Nu trece mult timp și apărură călugării Tarasie, Melachie și Panait izgoniți din schitul lor din nordul țării de furia catolicilor. La sfatul lor, mica comunitate ridică o mică biserică-mănăstire, fără turn, fără clopote, numai cu o mică toacă așezată sub streașina. În jurul acestei bisericuțe se înșiruie
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
Berchez să-l convingă să vină înapoi este ucisă și îngropată în fundul unui pârâu din Valea Maotei. Povestea zice mai departe cum că Indreicuță a Dochiei întâmpină doi călăreți ai Cetății Ciceu care botează satul Kapolna, după mica bisericuță a călugărilor și-l trec în stăpânirea Cetății pentru care trebuiau să plătească dări. Așa s-a transformat satul din pădure în satul Căpâlnea, prin adaptarea la limba românească a ungurescului Kapolna. Sosirea primelor familii pe Valea Maotei s-a petrecut în
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
sunt nominalizate ca stăpâni ai satului Marin și anume: Bánffy János, Bathory Ștefan și Bánffy Sofia. Cea din urmă devine stăpână pe un sfert de moșie. Bathory Ștefan și Bánffy János, având motive temeinice, oferă ca și cadou moșia Marinului călugărilor de la Mănăstirea din Nușfalău, în schimbul unor obligații liturgice. Aceștia au primit odată cu moșia și dreptul de paloș, adică dreptul de a condamna la moarte pe domeniul lor. Această donație a fost confirmată la 3 mai 1530 de regele Ioan Zápolya
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
moșia și dreptul de paloș, adică dreptul de a condamna la moarte pe domeniul lor. Această donație a fost confirmată la 3 mai 1530 de regele Ioan Zápolya. La data de 22 mai 1530, conventul din Cluj-Mănăștur întabulează moșia Marinului călugărilor de la Nușfalău. Regina Elisabeta îi scutește pe iobagii din Marin de dări față de călugări. Aceeași sursă precizează că “în 1566, regele Ioan al II-lea cedează o parte a moșiei Marinului, baronului Bánffy Ștefan. La 3 mai 1563, regele Mathia
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
lor. Această donație a fost confirmată la 3 mai 1530 de regele Ioan Zápolya. La data de 22 mai 1530, conventul din Cluj-Mănăștur întabulează moșia Marinului călugărilor de la Nușfalău. Regina Elisabeta îi scutește pe iobagii din Marin de dări față de călugări. Aceeași sursă precizează că “în 1566, regele Ioan al II-lea cedează o parte a moșiei Marinului, baronului Bánffy Ștefan. La 3 mai 1563, regele Mathia dă Marinul, Bathoreștilor. Mănăstirea o dăduse mai înainte”. Voievodul Transilvaniei, Bathory Ștefan (1571-1575) încheie
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
Brâncoveanu. Știm cu certitudine, dintr-o inscripție de pe ușa din lemn sculptat a bisericii (azi dispărută), că în ianuarie 1699, construcția era gata, pictura finalizându-se în 1722. Biserica a primit hramul “Adormirea Maicii Domnului” și a devenit schit de călugări, fiind înzestrată cu fosta moșie a moșnenilor din Bordești: pădure, livadă, fâneață, loc de moară, vad de han și, mai ales, vie. Biserica are un plan clasic, trilobat, cu naosul și pronaosul lărgite. Intrarea se face prin latura de vest
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
a funcționat 15 ani, adică între anii 1874-1925. A urmat un preot al cărui nume se cunoaște: Tihon Josan originar din Pardina, din anul 1894, apoi preotul Nicolae Gălescu din comuna Poșta, Tulcea până în anul 1916. În 1918 a funcționat călugărul Ignat Polodeanu din Mănăstirea ,Cetatea Ismail. Între 1928-1930, monahul Neofit Obrocam de la Mănăstirea Cocoș Tulcea, apoi manahul Nifon Ianculescu tot de la Mănăstirea Cocoș Tulcea. Între timp au mai funcționat de scurtă durată diferiți preoți ale căror nume nu se mai
Comuna Pardina, Tulcea () [Corola-website/Science/301857_a_303186]
-
răzeși din satul vecin Bârzești a donat mănăstirii Barnovschi din Iași o importantă parte din pământurile lor "...pentru iertarea păcatelor noastre și ale urmașilor noștri", pământuri care se aflau pe moșia Tăcmăneștilor. Tot din acest an, au fost aduse de către călugări și câteva sălașe de țigani robi, care au fost stabilite la marginea satului Bârzești și care poartă și astăzi numele de "Bârzeștii mănăstirii" sau "Bârzești-Barnovschi" și care "cotună" este locuită într-o mare proporție de urmașii acelor țigani robi.La
Călugăreni, Vaslui () [Corola-website/Science/301869_a_303198]
-
caracteristică specială: este un sat situat la limita dintre fostele provincii istorice Moldova și Țara Româească. Unul dintre cele mai importante momente din istoriei acestui sat poate fi considerat anul 1482 când domnii Ștefan cel Mare al Moldovei și Vlad Călugărul al Țării Românești au stabilit hotarul pe Milcov și Leica. Până în acel an acest teritoriu a aparținut Munteniei, dovadă fiind limbajul muntean al mălurenilor. Prima atestare documentara a satului datează din 1774, dar totuși există dovezi ale continuității satului încă
Maluri, Vrancea () [Corola-website/Science/301881_a_303210]
-
consuma mămăligă, fiindcă se făcea mai repede și se consumau lemne mai puține. Ca „udătură”, oamenii aveau animale, păsări, legume, fructe, hagimă și pur (ceapă și usturoi sălbatic), linte, bob, cartofi etc. Măcinatul porumbului se făcea la morile de apă(călugării aveau o moară de apă la iazul lor situat în spatele grădinii Romașcu) sau la râșniță pe care o aveau unii locuitori acasă. O altă unealtă, folosită în gospodărie, era piua. Cu ajutorul acesteia se înveleau țesăturile de lână din care oamenii
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
pe care o aveau unii locuitori acasă. O altă unealtă, folosită în gospodărie, era piua. Cu ajutorul acesteia se înveleau țesăturile de lână din care oamenii î-și făceau sumane și bernevigi. Locuri ce nu trebuie uitate; „Livadă, Via Mânăstirii, Iazul Călugărilor, Drumul Călugărilor, În Țarnă, La Plop, La Tei, Pruna, Poiana din Pruna, Gura Drumului, Cărarea Dorobanțului, În Poeană, În Râpă, La Budăi, Pe Lac, În Dodan, Pe Vlamnic, La Tochile, Pachet, La Cheatră, Pădurea Buzii, Pe Coastă, Izvorul Smeilor(în
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
o aveau unii locuitori acasă. O altă unealtă, folosită în gospodărie, era piua. Cu ajutorul acesteia se înveleau țesăturile de lână din care oamenii î-și făceau sumane și bernevigi. Locuri ce nu trebuie uitate; „Livadă, Via Mânăstirii, Iazul Călugărilor, Drumul Călugărilor, În Țarnă, La Plop, La Tei, Pruna, Poiana din Pruna, Gura Drumului, Cărarea Dorobanțului, În Poeană, În Râpă, La Budăi, Pe Lac, În Dodan, Pe Vlamnic, La Tochile, Pachet, La Cheatră, Pădurea Buzii, Pe Coastă, Izvorul Smeilor(în zona casei
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
trăit până în anul, 1928(120 ani). Se zice că a venit Cuza îmbrăcat cu un suman și în apropierea schitului care era la marginea satului, a luat o căruță cu doi cai păcătoși. Cuza auzea cu urechile lui despre cum călugării, jefuiau și băteau oamenii. Când mai avea un pic până la schit, a oprit căruța, a dezhămat caii, și le-a dat drumul să pască, iar el se făcea că e stricată o roată. Starețul, l-a observat și a trimis
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
dat drumul să pască, iar el se făcea că e stricată o roată. Starețul, l-a observat și a trimis doi oameni care l-au adus pe sus până la schit. Băgați-l la beci, porunci starețul. A doua zi cere călugărilor; „Ia, duceți-vă și-i dați drumul să vedem cine este ". Și Cuza Vodă lepădându-și sumanul, iese îmbrăcat în hainele de „Domn al Moldovei cu sabia la brâu”. Starețul, când vede pe cine are în față, îngenunchează implorând iertare
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
și de consumul de nervi, Neculai Jora moare, nu înainte de a lăsa cu limbă de moarte dorința lui nestrămutată de a fi înmormântat la schitul Căpușneni. Starețul refuză, dar fiind plecat la Iași, în ziua înmormântării, soborul de preoți și călugări de la schit aduc mortul și îl îngroapă la schit.
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
Sărat și era formată din satele Rotărești, Vîrteșcoiu, Olteni și Beciu, cu o populație de 1565 de locuitori. În comună erau trei biserici (la Rotărești din 1868; la Olteni din 1860; și la Vârteșcoiu o biserică veche, fost schit de călugări), și o școală mixtă fondată în 1881. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, funcționa în aceeași plasă și comuna Faraoanele, cu satele Faraoanele și Pietroasa, având 793 de locuitori, o biserică și o școală mixtă cu 53 de
Comuna Vârteșcoiu, Vrancea () [Corola-website/Science/301911_a_303240]
-
scrisă a satului datează din 15 februarie 1622, când Ioan din Bănești este martor pentru nașul său, diacul Vasile Dinga, care a cumpărat o parte din moșia satului Merești cu doi taleri. O mărturie din 20 decembrie 1689 de la Aftănase Călugărul, preot în Bănești, arată că prin intermediul său a cumpărat Gheorghe Șeptilici unele pământuri, al căror hotar trecea pe din sus de Hilișeni (Chilișeni). Conform documentelor, satele Bănești și Fântânele au aparținut mai mult timp familiei Cănănău. În jurul anului 1706, an
Bănești, Suceava () [Corola-website/Science/301929_a_303258]
-
La Vlad, Câmpul lui Miclin, Pârâul Bălcoaiei, Pârâul Muncelului, Pârâul Runcul, Pârâul Toplița, Pârâul Voroneciorul, Poiana, Țarina lui Micle, Țarina Muncelului și Moara lui Isac, toponime care încredințează memoria unor străbuni localnici unui neam lipsit de memorie. Ca iobagi ai călugărilor de la Mănăstirea Voroneț, bucureștenii Bucovinei au fost, generație de generație, martorii deselor conflicte hotarnice dintre călugării de la Moldovița, care stăpâneau Berchișeștii (cumpărat de Petru Rareș de la Toader Corlat și dăruit mănăstirii), și cei de la Voroneț, care stăpâneau Capu Codrului. „Certurile
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]