10,188 matches
-
cu vulturul bicefal încrustat pe piept, și-a azvârlit coiful cu panaș, și-a smuls inelul cu pecetea imperiului același vultur bicefal, l-a sărutat și l-a aruncat departe, și-a scos cămașa de mătase și a îmbrăcat o cămașă luată de pe cadavrul unui oștean era o cămașă sfâșiată, noroită, sângerată... Îl priveam îngroziți și nu înțelegeam ce voia să facă. Ai uitat să spui că, de fapt, îmbrăcase "cămeșa morții"... murmură Ștefan. Da... "cămeșa morții" îngână el cu voce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
azvârlit coiful cu panaș, și-a smuls inelul cu pecetea imperiului același vultur bicefal, l-a sărutat și l-a aruncat departe, și-a scos cămașa de mătase și a îmbrăcat o cămașă luată de pe cadavrul unui oștean era o cămașă sfâșiată, noroită, sângerată... Îl priveam îngroziți și nu înțelegeam ce voia să facă. Ai uitat să spui că, de fapt, îmbrăcase "cămeșa morții"... murmură Ștefan. Da... "cămeșa morții" îngână el cu voce tremurătoare. Plin de noroi și sânge, cu capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se sleise și vinul adus din pivniță în carafă aburită se încălzise. Până și în cămin jăratecul începuse să se stingă, nimeni nu mai aruncase vreun vreasc, deși grămada era alături. Maria stătea pe marginea patului cu baldachin, într-o cămașă de borangic atât de diafană că trupul se străvedea pe de-a-ntregul, aproape gol. Își despletise părul ce-i cădea în valuri pe spate cum îi plăcea lui... Dar pe chipul ei, în toată ființa ei, era o încremenire mută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spate ca o cascadă, în valuri... Dar eu... eu... reușește Maria să îngâne suspinând. Te-am așteptat... Cât te-am așteptat... Nu mai aveau nevoie de cuvinte. O sărută pătimaș și ea se lipește de el dăruindu-i-se toată. Cămașa sfâșiată cade mototol la picioarele ei. Și, ca atunci când a fost prima oară, în chiar ziua în care sosise la Suceava, în chiar ziua marelui cutremur -, acum, ca și atunci, a luat-o... o ia goală, în brațe și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
atunci am pierdut și Chilia oferită în dar ungurilor, drept mulțămire pentru ajutor. Moldova era numai jale, sărăcie, moarte. Nu-i de mirare că vecinii o jinduiau, îi puseseră gând rău, s-o sfâșie, să și-o împartă aidoma însângeratei cămăși a lui Hristos. Cazimir Crai își făcuse socoteala să aburce în tronul Moldovei un principe litvan. Mai rău, un general ungur, Csupor, venit cu oaste ca "să ajute" pe nu știu care pretendent, s-a aburcat cu de la sine putere în Scaun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
crește, crește, mai repede și mai repede... Întunericul se lasă încet. Și toaca bate, bate... S-a făcut întuneric. Și toaca bate, bate... 10 Prohod cu colind "Marea Neagră lac turcesc" Noapte. Crivățul viscolește spulberând zăpada din pervazul ferestrei. Ștefan, cu cămașa lipită udă de sudoare, sprijinit de perete, împietrit, privește în gol cu ochii împăienjeniți în lacrimi. Îi crescuse și barba... Și nu erau decât patru zile; venise spre el cu mânuțele întinse: "Tata căluțu!". Era bucuria lui să-l călărească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mortu' de la groapă... Aleluia! pufăie a pagubă Mihail. "...Să nu uiți de ce mare importanță este menținerea acestui război", îl sfătuiește Papa. "Și ce primejdie ar fi ca "Ștefan acela", din pricină că nu e ajutat -, să încheie pace cu turcii..." Își împart cămașa mea însângerată, spune Ștefan cu durere. Au ei habar cu câtă moarte și pârjol am plătit "mântuirea" aiasta? Și vom plăti încă... Ai uitat să pomenești, îi amintește Mihail, că Sanctitatea sa a făgăduit binecuvântarea sa apostolică tuturor moldovenilor ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
goana calului! "Și ei lepădau armele, șeile, veșmintele și goi, goi, fugeau înspăimântați, doar, doar, și-or scăpa viața!" Ștefan șchioapătă. Carâmbul cizmei e spintecat și lasă să se vadă, alb, bandajul de la gleznă. Mihail îl ajută să-și scoată cămașa de zale; a rămas într-o cămașă albă, nădușită-lac. Ștefan se întoarce spre boieri, cu îngrijorare: Ați auzit! Turcii forțează Dunărea în vad la Oblucița! Șendrea îi hărțuie prin smârcuri! În zori, îndemnăm în goana mare spre Dunăre! Vedeți de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
veșmintele și goi, goi, fugeau înspăimântați, doar, doar, și-or scăpa viața!" Ștefan șchioapătă. Carâmbul cizmei e spintecat și lasă să se vadă, alb, bandajul de la gleznă. Mihail îl ajută să-și scoată cămașa de zale; a rămas într-o cămașă albă, nădușită-lac. Ștefan se întoarce spre boieri, cu îngrijorare: Ați auzit! Turcii forțează Dunărea în vad la Oblucița! Șendrea îi hărțuie prin smârcuri! În zori, îndemnăm în goana mare spre Dunăre! Vedeți de cai! Apoi, la culcare! Harști! Harști! Din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ne-am cerut iertare... Apoi, am scuipat în palmă și-am tras sabia: "Cu Dumnezeu înainte!" Eram gata să ne batem, nu oricum, ci până la moarte să ne batem! Nu știu de ce, ne era inima ușoară. Poate... poate pentru că îmbrăcasem cămașa morții... Aveam și bănuțul cu noi, zîmbește el, apoi își lipește fruntea fierbinte de stânca rece și se încruntă. Osmanlâii, cu iataganele, se prăvăleau peste noi. Ce mai zburau capetele, cu turban cu tot... Ce mai răcneam! Sictiream! Înjuram și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu-mi mai ajungea. * Cât de surprins și de dezamăgit am fost când, într-o seară, la Cluj, am observat ce brațe subțiri are unchiul meu, venit pentru câteva zile în vizită la noi. Se pregătea de culcare, își scosese cămașa și rămăsese în maiou. Dumnezeule, nici nu se putea compara cu atleții clasei, a VIII-a sau a IX-a, în care mă aflam pe atunci. Nu mă număram, firește, printre ei, dar îi invidiam din toată inima, căci, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
timpul, decât coapsa ei. O zeiță fără nume și chip care, ascunsă în tufișurile memoriei mele, nu binevoiește să-mi dezvăluie decât acea parte, superbă, a corpului ei. * Cum am stat în noaptea aceea din adolescență, desculț și numai în cămașă de noapte, ca țintuit, aproape o jumătate de oră, în picioare, în bucătăria în care știam că mișună scârboșii gândaci de bucătărie! Fără să mă sinchisesc de data aceasta de ei, posedat de o imensă dorință de a poseda, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și a spiritualei zicale emisă în acea împrejurare, am rămas cu impresia că a murit vesel, parcă glumind. * Secvență. În prima toamnă bucureșteană, mergând la facultate, pe jos, străbătând în viteză, cu pași mari, de „uriaș”, Calea Văcărești, numai în cămașă, deși e o dimineață de octombrie rece, cu vânt, bravând, sfidând pericolul de a răci și pe trecătorii cu haine „de sezon”, pe care îi depășesc dezinvolt, mergând, cu ușurință și cu spor, mușcând și înghițind în segmente mari distanța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sfidând pericolul de a răci și pe trecătorii cu haine „de sezon”, pe care îi depășesc dezinvolt, mergând, cu ușurință și cu spor, mușcând și înghițind în segmente mari distanța, simțindu-mă tânăr și sportiv, excelent în pielea și în cămașa subțire de vară și în frigul ce mă „îmbrăca” din mers, mândru de mine - singur printre atâția pietoni prudenți -, de ipostaza aceea singulară inadecvat estivală, originală, de neconformismul meu, admirându-mă și plăcându-mă în timp ce merg cu pași mari, străbătând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în frigul ce mă „îmbrăca” din mers, mândru de mine - singur printre atâția pietoni prudenți -, de ipostaza aceea singulară inadecvat estivală, originală, de neconformismul meu, admirându-mă și plăcându-mă în timp ce merg cu pași mari, străbătând Calea Văcărești, numai în cămașă, deși e o dimineață de octombrie rece, vântoasă... * O întâmplare-șoc, petrecută demult, undeva pe lângă Sf. Vineri, înregistrată bine, durabil vreau să zic, de memoria mea: un accident evitat în ultima clipă de un bărbat care, împiedicându-se și căzând peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
clipă pe care mi-a arătat-o, luându-mă prin surprindere și îndatorându-mă cu o uriașă datorie, de plătit la infinit: într-o pauză, s-a apropiat, oarecum repezit, de mine și, fără o vorbă, mi-a aranjat gulerul cămășii, pe care îl purtam, după moda vremii, peste haină... * Descoperire tardivă. În vizită la D.D: o întâlnesc pe C.C., fosta colegă de facultate, de an și de grupă între 1956-1959. De la care, cu nespusă mirare, îmi este dat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu mâini de om simplu și muncit; un bărbat dintr-o bucată, pe care se poate pune temei, frust și spiritualizat în același timp. Culorile tabloului merită o atenție specială: pe un fond negru, Sf. Petru e îmbrăcat într-o cămașă verde (nuanțele sunt imposibil de descris), dar peste umărul său drept și peste o parte a pieptului cad (e amănuntul genial al portretului) faldurile unei hlamide de un galben fantastic ce iluminează întregul tablou și în care parcă se reflectă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
calculează mișcările rămâne invizibilă. O lumină crudă se revarsă asupra întregului păienjeniș de relații care se creează între călăi și victime. Unui grup de prizonieri i se cere pe un ton potolit, lipsit de asprime, aproape prietenos, să-și scoată cămășile, cizmele. Sadism? Poate, dar peste realitate se suprapune aici proiecția unei subiectivități. Glasul călăilor poate suna chiar astfel (din cinism), dar poate că nu e vorba decât de o halucinație auditivă a condamnaților la moarte, de prelucrarea inflexiunilor printr-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
facut patru clase primare. Atât. Pe când eram noi copii nu se dădea alocație. Toți munceau. De mici ne învață cu munca. La vârsta de 11 ani umblam cu ziua la prăsit la alții, după ce terminăm câmpul nostru. La scoala purtăm cămașă de fuior și haină de suman, toate care rămâneau de la frații mei. Vară desculța - iarnă cu niste bocanci vechi de-ai tatei. Și cu tașca. De scris: îmi făceam toc din strujan. Purtăm o sticluța cu cerneală în care înmuiam
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
inima mea spune ce simte. Că mintea se oprește în loc, dar inima o ia razna, n-o poți opri. Ea nu știe carte. Mintea se educa, pe când inima spune ce trăiește, ce simte și nu are nevoie de învățătură. Cămașă sufletului meu La Crucea ta aș vrea să vin Și-acolo, Sfinte, să suspin, O, Doamne, vin de mă ridică Ca să rămân cu Tine-o clipă! Iar clipa-i toată viața mea Și cât de mult, o, Doamne - aș vrea
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Doamne, vin de mă ridică Ca să rămân cu Tine-o clipă! Iar clipa-i toată viața mea Și cât de mult, o, Doamne - aș vrea Să mi-o petrec la Crucea ta! Râuri de lacrimi aș varsă Ca să îmi spăl cămașă mea, Cămașă sufletului meu, Pe care o voi purta eu. Judecătorul m-o-ntreba: “Ce ai făcut cu viața ta?” De-aceea, astăzi hotărăsc La Crucea ta să poposesc. Și câte zile-oi mai avea Acolo Te voi aștepta Spălând
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
de mă ridică Ca să rămân cu Tine-o clipă! Iar clipa-i toată viața mea Și cât de mult, o, Doamne - aș vrea Să mi-o petrec la Crucea ta! Râuri de lacrimi aș varsă Ca să îmi spăl cămașă mea, Cămașă sufletului meu, Pe care o voi purta eu. Judecătorul m-o-ntreba: “Ce ai făcut cu viața ta?” De-aceea, astăzi hotărăsc La Crucea ta să poposesc. Și câte zile-oi mai avea Acolo Te voi aștepta Spălând mereu cămașă
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Cămașă sufletului meu, Pe care o voi purta eu. Judecătorul m-o-ntreba: “Ce ai făcut cu viața ta?” De-aceea, astăzi hotărăsc La Crucea ta să poposesc. Și câte zile-oi mai avea Acolo Te voi aștepta Spălând mereu cămașă mea. Gânduri de la Izvorul Tămăduirii Sfântă Maica Preacurata Apă vie nesecata Tu esti Maica Celui Sfânt Și ești Maica pe pamant Tu esti Maica sfinților Sfinților, slăviților Și a pământenilor Rază soarelui frumos Miluiești pe păcătoși Și te rogi neîncetat
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
rugăciune Și nimic n-am adunat Cele bune am uitat Numai munții de păcate Mi i-am făcut mie parte iar acum la asfințit mă întreb cu ce-am venit eu nimic n-am pregătit Desaga nu mi-am luat Cămașă sufletului n-am spălat Vai de suflețelul meu Ce-am făcut o viață eu. Compusă la 19 aprilie 1996 Drag copil Drag copil, frumos mai ești! Vezi, să nu te rătăcești! O comoară sfântă ai Dar doar lui Iisus s-
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
care acced sau nu, dar care în cele din urmă se vădesc insipide. În cele din urmă. Aceste „cele din urmă” anulează retroactiv toate agrementele, toate vanitățile, prestigiul și puterea de care vei fi avut parte. Sigur, povestea aceea cu cămașa fericitului nu e decât un apolog fără cine știe ce relevanță. Tot sigur este că marile lipsuri sunt teribile piedici în calea fericirii. Însă nu insurmontabile. După cum plăcerile, huzurul, îndestularea sunt, dar nu negreșit, propice fericirii. Totul depinde de felul cum sunt
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]