8,515 matches
-
Ludovic al XVI-lea s-a lăsat convins să se retragă sub protecția Adunării. Deputatul Vincent-Marie Viénot de Vaublanc relatează în memoriile sale sosirea regelui la Adunarea Legislativă: Câtiva insurgenți au înaintat fără ostilitate, iar gărzile elvețiene au aruncat câteva cartușe pe fereastră în semn de ofertă de pace. Totuși, s-a deschis focul, fără a se ști din care parte s-a tras prima oară, și nici dacă intenționat. Garda elvețiană, un regiment profesionist și disciplinat (format aproape în întregime
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
ale tunului antitanc german PaK 40. Piesa de artilerie era prin urmare mult mai simplu de construit. De la tunul sovietic împrumuta afetul, roțile, fălcelele, mecanismul de recul și tragere. Țeava tunului, ghinturile (în număr de 24, constante) și camera tubului cartuș era similare tunului antiaerian Vickers-Reșița Model 1936. Scutul de protecție, frâna de gură și camera proiectilului erau copiate de la tunul german PaK 40. Scutul de protecție avea forma unei jumătăți de hexagon, fiind construit din două foi de tablă de
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
două foi de tablă de oțel cu grosimea de 6 mm, distanțate la 20 mm una de cealaltă. Proiectilul perforant tip „Costinescu”, cu greutatea de 6,6 kilograme, era o combinație între proiectilul german PzGr 40 ("Panzergranate 40") și tubul cartuș britanic „Vickers”. Tunul DT-UDR Nr. 26 avea o viteză inițială a proiectilului de 1040 metri pe secundă (energie la gura țevii: 235 tfm). Puterea de perforare a tunului era superioară atât tunului sovietic ZiS-3 (745 m/s, 175 tfm), cât
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
Iseum). A pierdut mult din dimensiunile antice, având astăzi o înălțime modestă de numai aproape de 3 metri fără piedestal. Se știe foarte puțin despre acest monument deoarece a fost regăsită numai o mică parte a vârfului său. Poartă săpat un cartuș hieroglific cu numele lui Ramses al II-lea (1320-1278 e.A) și este prezentat frecvent drept perechea celui de la Pantheon. Provine probabil,ca și acela, de la Heliopolis. Se pare că a fost redescoperit tot în sec.al 14-lea, ca
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
în Piazza Montecitorio (piața parlamentului), în fața palatului parlamentului italian. Provine din orașul egipten Heliopolis, unde a străjuit templul zeului Ra. Este lucrat din granit roșu de Syena (Assuan) și poartă inscripții hieroglifice cu multe lacune, dar dintre care se distinge cartușul cu numele lui Psammetic al II-lea. Augustus l-a destinat a deveni acul indicator al unui imens cadran solar orizontal în formă de sector cu o lungime de 160 de metri, realizat din travertin. Cadranul solar (horologiul lui Augustus
Obeliscurile Romei () [Corola-website/Science/326766_a_328095]
-
unui încărcător, tragerea mânerului de armare și eliberarea lui, ochirea și apăsarea trăgaciului. Pe partea dreaptă a armei se află o pârghie de siguranță cu trei poziții (de sus în jos): S (sigur), FA (foc automat, tragerea continuă până la epuizarea cartușelor din încărcător sau eliberarea trăgaciului) și FF (foc cu foc, necesită eliberarea trăgaciului pentru a executa o nouă tragere). În cazul variantelor de export pentru piața americană apar pozițiile (de sus în jos): S ("safe"), A ("automatic"), R ("repetition"). Mecanismul
PM Md. 1963 () [Corola-website/Science/325584_a_326913]
-
gaze care sunt deviate parțial în tubul de gaze printr-un orificiu. Aici, presiunea gazelor acționează pistonul de gaze, împingând portînchizătorul înapoi. Închizătorul, fiind deplasat spre înapoi, se deblochează de la țeavă și extrage cu o gheară specială tubul-cartuș din camera cartușului. Tubul-cartuș este azvârlit în afară de către aruncătorul de tuburi. Portînchizătorul, fiind în deplasare, comprimă arcul recuperator. Decomprimarea arcului recuperator determină reîntoarcerea portînchizătorului și închizătorului la poziția inițială. În timpul acestui proces, închizătorul antrenează cartușul din partea superioară a încărcătorului și îl împinge în
PM Md. 1963 () [Corola-website/Science/325584_a_326913]
-
extrage cu o gheară specială tubul-cartuș din camera cartușului. Tubul-cartuș este azvârlit în afară de către aruncătorul de tuburi. Portînchizătorul, fiind în deplasare, comprimă arcul recuperator. Decomprimarea arcului recuperator determină reîntoarcerea portînchizătorului și închizătorului la poziția inițială. În timpul acestui proces, închizătorul antrenează cartușul din partea superioară a încărcătorului și îl împinge în camera cartușului. Pe piața americană, PM Md. 1963 este cunoscută sub denumirea AIM (AIMS pentru PM Md. 1965), fiind o versiune semiautomată pentru a respecta legislația locală. Importatorii de arme de pe piața
PM Md. 1963 () [Corola-website/Science/325584_a_326913]
-
este azvârlit în afară de către aruncătorul de tuburi. Portînchizătorul, fiind în deplasare, comprimă arcul recuperator. Decomprimarea arcului recuperator determină reîntoarcerea portînchizătorului și închizătorului la poziția inițială. În timpul acestui proces, închizătorul antrenează cartușul din partea superioară a încărcătorului și îl împinge în camera cartușului. Pe piața americană, PM Md. 1963 este cunoscută sub denumirea AIM (AIMS pentru PM Md. 1965), fiind o versiune semiautomată pentru a respecta legislația locală. Importatorii de arme de pe piața civilă americană folosesc denumiri diferite pentru AIM precum: SAR-1, WASR
PM Md. 1963 () [Corola-website/Science/325584_a_326913]
-
la numai 10 Mm în apropierea coastei Irlandei, 6 zile după ce a plecat din New York cu destinația Liverpool. Deși nu era înarmată, nava transporta 60 de tone de muniție pentru Aliați (1.242 lăzi cu proiectile, 1.000 cutii cu cartușe și 10,5 tone fulminat de mercur). Submarinul a lansat o torpilă care a lovit partea de la tribord, în spatele punții. Aceasta a fost urmată de a doua explozie în interiorul navei. În doar 18 minute, "Lusitania" se afla sub apă. Epava
RMS Lusitania () [Corola-website/Science/325023_a_326352]
-
foc de pe platou au fost considerate periculoase, așa că echipa de filmare a construit un scut anti-glonț din plexiglas care putea fi fixat deasupra camerei de filmat. Acesta a fost util, în special în secvența în care Van Damme golește un cartuș în cameră. A fost poreclit de echipa de filmare „Woo-Woo Choo-Choo”. Russell Carpenter a întâmpinat dificultăți în filmarea scenelor cu împușcături. Carpenter a remarcat în acest sens scena de la parada Mardi Gras în care „doar luminile pentru un spațiu ca
Vânătoare de oameni () [Corola-website/Science/325184_a_326513]
-
participant în cadrul NATO a fost redus bugetul alocat dezvoltării noilor tipuri de arme și s-a acordat prioritate modernizării și producției armelor aflate în serviciu. Cu toate acestea între anii 1952-1962 au fost proiectate aproximativ 40 de prototipuri, majoritatea pentru cartușul 7.62×51mm NATO. Cartușul nu s-a dovedit a fi potrivit pentru sistemul bullpup și astfel proiectul a fost pus de-o parte. MAS a început să producă sub licență armele H&K G3 și H&K 33, iar
FA-MAS () [Corola-website/Science/325230_a_326559]
-
redus bugetul alocat dezvoltării noilor tipuri de arme și s-a acordat prioritate modernizării și producției armelor aflate în serviciu. Cu toate acestea între anii 1952-1962 au fost proiectate aproximativ 40 de prototipuri, majoritatea pentru cartușul 7.62×51mm NATO. Cartușul nu s-a dovedit a fi potrivit pentru sistemul bullpup și astfel proiectul a fost pus de-o parte. MAS a început să producă sub licență armele H&K G3 și H&K 33, iar în anii 60 s-a
FA-MAS () [Corola-website/Science/325230_a_326559]
-
bullpup și astfel proiectul a fost pus de-o parte. MAS a început să producă sub licență armele H&K G3 și H&K 33, iar în anii 60 s-a reluat ideea de a se produce arme folosind noul cartuș de .223/5.56mm. Însă, ideea ca să se dezvolte și să se folosească arme germane a fost categoric respinsă de Înaltul comandament francez. Generalul Marcel Bigeard a făcut o vizită la MAS și a cerut inginerilor să-i arate diferite
FA-MAS () [Corola-website/Science/325230_a_326559]
-
a Forțelor Armate Germane în 1997, în locul modelului predecesor, carabina de calibrul 7,62 mm G3. Arma a fost sistematizată în armata multor țări. Arma are un încărcător transparent de plastic, astfel că militarul poate să vadă cu ușurință câte cartușe îi mai stau la dispoziție, dar poate repera ușor și un deranjament al arcului din încărcător. Versiunile standard ale puștii G36 pentru armata germană sunt dotate cu sistem optic dual tip ZF 3x4° sistem dual care combină: Reflex vizorul este
Heckler amp; Koch G36 () [Corola-website/Science/325233_a_326562]
-
Md. 1986 cu un model nou: arma de asalt calibrul 5,56 mm. La sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, inginerii sovietici au studiat exemplare ale puștii de asalt M16, capturate în Vietnam de către forțele nord-vietnameze. În urma testelor comparative, cartușul de calibrul 5,56 mm s-a dovedit a fi superior celui sovietic de 7,62 mm. Muniția puștii de asalt M16 avea viteză mare la impact și producea șoc hidrostatic. Concomitent, avea tendința de a se rostogoli în țesutul
PA Md. 1986 () [Corola-website/Science/325316_a_326645]
-
de asalt M16 avea viteză mare la impact și producea șoc hidrostatic. Concomitent, avea tendința de a se rostogoli în țesutul uman după impact, producând astfel răni adânci. Inginerii sovietici au decis proiectarea unei muniții asemănătoare. Rezultatul a fost apariția cartușului de calibrul 5,45 mm în anul 1974. Pistoalele-mitralieră AKM au fost recalibrate și redenumite AK-74, având și unele elemente constructive noi. Noul pistol-mitralieră a fost introdus în dotarea armatei sovietice la sfârșitul anilor 1970. România, membră a Tratatului de la
PA Md. 1986 () [Corola-website/Science/325316_a_326645]
-
avea un ascunzător de flăcări în locul dispozitivului multifuncțional care servește drept frână de gură, ascunzător de flăcări și compensator de recul la modelul de bază. Toate versiunile PA Md. 1986 puteau executa foc semiautomat, automat și rafale a câte 3 cartușe. În anul 1997 a apărut o nouă versiune a PA Md. 1986, denumită Model 1997. Aceasta folosește calibrul 5,56 mm și, cu excepția adaptărilor pentru calibrul diferit, este aproape identică cu originalul. Romarm oferă și o versiune cu țeavă scurtă
PA Md. 1986 () [Corola-website/Science/325316_a_326645]
-
apți de luptă. Au fost astfel formate miliții populare a căror efective au variat între 40.000 și 50.000 de oameni. Militarii armeni au fost dotați cu cele 160 de tunuri, 180 de mitraliere și 160 de milioane de cartușe lăsate în urmă de ruși. În timpul Revoluției din Octombrie, pe frontul caucazian, Armata a 3-a otomană trebuia să apere 190 km de la Munții Munsur până la Marea Neagră, cu 66 batalioane, 177 de mitraliere și 157 de tunuri. Armata otomană avea
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
au fost cunoscute ca “Prostia lui Cockcroft”, de către ingineri și lucrători. Dar cum a fost demonstrat mai târziu, “Prostia lui Cockcroft” a oprit dezastrzul din a deveni o catastrofă. Reactoarele erau construite din grafit solid, cu canale prin care intrau cartușe de uraniu și izotopi, pentru a le expune radiației neutronice și a produce plutoniu și radionucleid. Combustibilul și izotopii erau introduși prin fața reactorului (fața de încărcare), iar combustibilul consumat era împins spre cealaltă parte a reacorului (fața de descărcare), într-
Incendiul de la Windscale () [Corola-website/Science/326392_a_327721]
-
erau introduși prin fața reactorului (fața de încărcare), iar combustibilul consumat era împins spre cealaltă parte a reacorului (fața de descărcare), într-o conductă de apă, inițial pentru răcire, după care extracția și procesarea plutoniului. Pentru producția de plutoniu erau folosite cartușe de aluminiu în care era uraniu neîmbogățit, cartușul având deschizături, pentru a răci uraniul. Deoarece plutoniul era folosit pentru arme, adică se necesita plutoniu cât mai greu, se consuma cât mai puțin combustibil. Când reactoarele au fost construite englezii aveau
Incendiul de la Windscale () [Corola-website/Science/326392_a_327721]
-
combustibilul consumat era împins spre cealaltă parte a reacorului (fața de descărcare), într-o conductă de apă, inițial pentru răcire, după care extracția și procesarea plutoniului. Pentru producția de plutoniu erau folosite cartușe de aluminiu în care era uraniu neîmbogățit, cartușul având deschizături, pentru a răci uraniul. Deoarece plutoniul era folosit pentru arme, adică se necesita plutoniu cât mai greu, se consuma cât mai puțin combustibil. Când reactoarele au fost construite englezii aveau, spre deosebire de americani și sovietici, puțină experință despre comportarea
Incendiul de la Windscale () [Corola-website/Science/326392_a_327721]
-
că reactorul luase foc, iar focul ținuse minim 48 de ore. Managerul reactorului Tom Tuhoy a urcat până în vârful pilonului ca să vadă ”fața de descărcare”. Aici a văzut o lumină roșie incandescentă, luminând zona dintre reactor și containerul din spate. Cartușele de combustibil erau topite și curgeau spre spatele reactorului. După acestea el a mai revenit de câteva ori ca să vadă cum focul ardea peste tot, inclusiv pe zidurile de beton special construit pentru a face fată la mari temperaturi. La
Incendiul de la Windscale () [Corola-website/Science/326392_a_327721]
-
trei pistoale-mitralieră de calibru 7,62 mm cu pat rabatabil, trei pistoale de calibru 7,65 mm model 1974, șapte încărcătoare de pistol-mitralieră, dintre care șase pline cu muniție, șase încărcătoare de pistol, trei baionete, trei cuțite, o busolă, 55 cartușe de calibrul 7,65 mm și 570 cartușe de calibrul 7,62 mm. După ce au luat ca ostatici pasagerii unui autobuz, ei s-au deplasat spre Timișoara, încercând să treacă granița. Ajunși aproape de aeroportul din Timișoara, cei trei au cerut
Acțiunea „Autobuzul” () [Corola-website/Science/322860_a_324189]
-
pat rabatabil, trei pistoale de calibru 7,65 mm model 1974, șapte încărcătoare de pistol-mitralieră, dintre care șase pline cu muniție, șase încărcătoare de pistol, trei baionete, trei cuțite, o busolă, 55 cartușe de calibrul 7,65 mm și 570 cartușe de calibrul 7,62 mm. După ce au luat ca ostatici pasagerii unui autobuz, ei s-au deplasat spre Timișoara, încercând să treacă granița. Ajunși aproape de aeroportul din Timișoara, cei trei au cerut un elicopter de la Crucea Roșie și 30.000
Acțiunea „Autobuzul” () [Corola-website/Science/322860_a_324189]