9,387 matches
-
să oprești o dată pentru totdeauna felul acesta al meu de a exista, să-l oprești! Îngerul cu cărticica pecetluită nu dă semne că ar lua în seamă cererea mea imperioasă. Tace și mă privește drept în ochi, senin. Când descoperă disperarea de pe fața mea, se hotărăște să vorbească: -E o rânduială, pe care nu o putem schimba nici tu, nici eu. S-o lăsăm să-și urmeze cursul. Calmul său îngeresc are darul, încă o dată, să mă scoată din fire. Îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
MEU...” Aduc și pe această cale mulțumiri doamnei Elvira Opran, care mi-a oferit în dar, în vara anului 1998, reportofonul cu care am putut culege asemenea mărturii. La Iași am multiplicat înregistrarea de pe caseta audio, cu acel plânset de disperare al măicuței Natalia Ilașcu. Am dus copiile casetelor audio la Radio Chișinău, doamnei Lidia Bobână, domnișoarei Luminița Dumbrăveanu, care la acea vreme făcea emisiunea “Focul din Vatră”, ce se transmitea în fiecare sâmbătă seara de la orele 21, emisiune pe care
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
iar de la Iași autoarea organizării, prof. Ioana Irimia, Alexandru Husar, Nicolae Baran, Lucia Cireș, Laurenția Poenaru. La final domnul Nicolae Dabija mi-a spus: “Acum era momentul să puneți caseta cu mama lui Ilie Ilașcu”, referindu-se la bocetul de disperare înregistrat la data de 2 octombrie 1998, la Taxobeni, de către mine. Da! s-a ratat un moment deosebit. Nu am avut o stație de redare audio în acea sală. Păcat!... La această lansare de carte a fost prezent, venit de la
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Țară, a fost dus în Siberia. Tot în Siberia au ajuns și gospodarii satelor, marea majoritate ne-mai apucând să și revadă locurile natale. Siberia este împânzită de morminte ale românilor basarabeni. Astăzi Siberia, a venit în Basarabia. Foamete, frig, disperare, întuneric e în casele bunilor români ai Basarabiei. V-ați întrebat câți din bunii români basarabeni și au putut realiza visul de a trece Prutul? Măicuța Natalia Ilașcu, mama lui Ilie Ilașcu, a putut ajunge la mănăstirile din Moldova, pentru
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
la alții. Aici se cuvine a rosti versul lui Nicolae Dabija: .......Dar dincolo de moarte, Țara mea, Nu mă părăsi, nu mă lăsa Când chema-mă va la dânsul Dumnezeu Te implor să spui că sunt al tău. Acest strigăt de disperare „Te implor să spui că sunt al tău”, rostit în versul lui Nicolae Dabija , din păcate nu prea se aude la București... Românii basarabeni au fost aduși într-o mare sărăcie—din păcate și în dreapta Prutului guvernanții au făcut același
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
copii, de cărți, de caiete, manuale. Părinții n-au cu ce-și încălța copii, să-i trimită la școală. Pe dreapta Prutului, la țară, este la fel. Guvernanții de la București au blocat pe bietul român basarabean, care trecea Prutul în disperarea sa, venind în orașele apropiate, unde putea să-și vândă din produsele sale, fructe, legume, lapte, brânzeturi. Dar strategii de la București i-au interzis să-și mai vadă țara, împingându-l, criminal, către Moscova. Dacă înainte granița o făceau rușii
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Tiraspol, fără a mai putea să-i revadă. în acei ani, bunul Dumnezeu mi-a oferit șansa să o cunosc pe măicuța Natalia Ilașcu și datorită unei înregistrări audio efectuată la data de 2 octombrie 1998, cu acel strigăt de disperare al măicuței, am reușit să sensibilizez inimile unor oameni cu bani și suflete mari, precum: Mihai Ungurașu, și întreg colectivul de redactori de la ziarul „Crai Nou” din Suceava. Așa a fost posibil istoricul pelerinaj la mănăstiri din Iași și Suceava
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
tic verbal, „Hmm“, „Asta e“ sau „Deci...“. Cele două cuvinte erau concluzia definitivă despre orice a prietenului meu Dinu, după două decenii de tras mâța de coadă prin New York. Era un fel de opinie globală despre destin, societate, individ, șansă, disperare, doctori, slujbă, mâncare, căsnicie, bani, distracții, faliment, prietenie, viitor, adevăr, loialitate, avocați, viață și moarte. O concluzie care se potrivea perfect și la treburile curente, cum ar fi: chirie, bere, metrou, vecini, gândaci, parcare, clienți, ziare, scrisori sau pantofi. Cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în relatarea pe scurt a poveștii dintr-un film, iată un exemplu: „Kathleen, o studentă la Universitate, se învârtește într-o lume erudită, unde ideile lui Nietzsche și ale lui Heidegger lovesc ca o rafală de artilerie. Kathleen încearcă cu disperare să descopere de ce sunt posibile tragedii ca cele întâmplate la Dachau sau la My Lai“. Până aici, în ciuda unei cacofonii care ne lovește ca o rafală de artilerie și a unei comparații care ne lovește ca o cacofonie, cititorul are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
sau la My Lai“. Până aici, în ciuda unei cacofonii care ne lovește ca o rafală de artilerie și a unei comparații care ne lovește ca o cacofonie, cititorul are de-a face cu o încropeală pentru rafinați: studenți, Heidegger, Dachau, disperare, erudiție, tragedie, învârtire, rafale de idei... Numai tentații conceptuale pentru amatorii de producții cu buget mic și ifose mari. Te-ai aștepta ca în studenta Kathleen să aibă loc o mutație, o revelație, o incubație, o transpirație sau o masturbație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de ani. Aveau o asemenea conștiință a anglicanismului lor, încât tu, ca român, ca altă gintă, simțeai în scurt timp un sentiment de incapacitate. Orice putea să-ți reușească, însă englez n-aveai cum să devii.“ Fata îl iubea cu disperarea vârstei de patruzeci de ani și a unei singurătăți care o marcase afectiv, însă n-ar fi îndrăznit să înfrunte nici una dintre rigiditățile familiei. Dacă în Anglia toleranța poate să semene uneori cu prietenia, în Canada - altfel spus, departe de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
preuniversitare la Liceul “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți . Spre sfârșitul studiilor liceale, fiind împreună cu elevul poet Mihai Horodnic, pe râul Suceava, tânărul Traian Galan a văzut cu groază cum s-a înecat fondatorul revistei școlare “Muguri” pe care a încercat cu disperare să-1 salveze dar n-a reușit. După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Stiinte a Universității din Cernăuți. Aici a studiat cu rezultate foarte bune la secțiile de fizică, matematica și chimie. A susținut examenul de licență și
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93281]
-
cu un saxofon, o chitară și ceva percuție. Apoi a venit momentul discursurilor, pe care patru dintre pacienți le-au ținut cum s-au priceput mai bine, dar cu stîngăcie. Unul dintre ei a Înghețat, incapabil să continue, strigînd, de disperare, «de trei ori trăiască doctorii!». Apoi Alberto le-a mulțumit călduros pentru primire...“ Che a descris scena detaliat În scrisoarea către mama sa, („un acordeonist care aproape că nu avea degete la mîna dreaptă și se folosea de niște bețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pare-se, remarcabile, cu toate că tehnica folosită lăsa mult de dorit. După-amiaza am mers la pescuit Într-o lagună din apropiere și, bineînțeles, n-am prins nimic; dar, pe drumul de Întoarcere, m-am decis să trec Amazonul Înot, spre marea disperare a doctorului Montoya, care nu avea nici un chef să aștepte atîta. În noaptea aceea a avut loc o mică petrecere jovială, care s-a terminat cu o bătaie serioasă cu señor Lezama Beltrán, un suflet imatur, introvertit, care probabil că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cu un saxofon, o chitară și ceva percuție. Apoi a venit momentul discursurilor, pe care patru dintre pacienți le-au ținut cum s-au priceput mai bine, dar cu stîngăcie. Unul dintre ei a Înghețat, incapabil să continue, strigînd, de disperare, „de trei ori trăiască doctorii!“. Apoi Alberto le-a mulțumit călduros pentru primire, spunînd că frumusețile naturale ale Peru-ului nici nu se compară cu frumusețea emoțională a acestui moment, că fusese adînc impresionat și că nu mai putea spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
hotărîrea să-și determine singură cursul, prin mijlocul apei. Am vîslit din toate puterile și, tocmai cînd părea că ne aflăm pe drumul cel bun, ne-am rotit În semicerc și am luat-o Înapoi Înspre inima torentului. Priveam cu disperare crescîndă cum luminile alunecau În depărtare. Epuizați, ne-am decis că am putea, măcar, să cîștigăm lupta cu țînțarii și să dormim În pace pînă la răsăritul soarelui, urmînd să hotărîm apoi ce era de făcut. Perspectivele nu erau deosebit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mai cu seamă după ce am văzut filmul Ruy Blas. Mă gândesc s-o intitulez Infanta... 19 octombrie 1949 Vis straniu... Se făcea că eu și Atti [Costescu] și câțiva alții ne aflam undeva, într-o vizită. Iar eu căutam cu disperare cărțile mele de joc, acelea ale lui Dan, și mi-era o teamă grozavă că nu le voi mai găsi. Apoi îl pierdeam și pe Atti și nici pe el nu reușeam să-l mai găsesc... Între timp, era slujbă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a fost nevoit să plece, iar eu am rămas așteptând să înceteze ploaia. Aș fi vrut să citesc ceva, dar mi-a fost imposibil. Am ador mit, cu scurte treziri, până pe la unu și jumătate. Afară ploua în continuare. În disperare de cauză, am părăsit locuința lui Mihai și m-am dus acasă. Aveam senzația unei dimineți ratate. Nici unul din frumoasele mele proiecte nu se împlinise. și totuși, mi-am dat seama că dormind așa cum am făcut-o oboseala acumulată în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
la lacuri. O zi magnifică, cu un cer fără pată. După-amiază am dormit, pentru a mă odihni, fără îndoială, dar și pentru a scurta timpul care mă desparte de Dânsul. Îmi povestea mult... Despre copilăria lui, despre neliniștile adolescenței, despre disperarea certitudinii (eu nu avusesem nici un fel de „disperări“), când - de unul singur - s-a dus să-l consulte pe profesorul C. Parhon, care însă n-a putut să-i fie de nici un folos, ba chiar s-a și mirat mult
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fără pată. După-amiază am dormit, pentru a mă odihni, fără îndoială, dar și pentru a scurta timpul care mă desparte de Dânsul. Îmi povestea mult... Despre copilăria lui, despre neliniștile adolescenței, despre disperarea certitudinii (eu nu avusesem nici un fel de „disperări“), când - de unul singur - s-a dus să-l consulte pe profesorul C. Parhon, care însă n-a putut să-i fie de nici un folos, ba chiar s-a și mirat mult, găsindu-l foarte viril pentru vârsta lui. Îmi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să-ți scriu. Dat fiind însă că îți vorbesc, că reușesc să-ți spun ce gândesc, ce simt, de ce n-aș scrie-o? Negreșit, prezența ta are și ea o mare importanță: în fața ta am, oarecum, ceea ce se numește curajul disperării: închid ochii și spun. Fără tine, am impresia că încep să divaghez... Încep să am îndoieli cu privire la justețea gândului, a sentimentului, a tonului... Dar și în treaba asta există, cred, un remediu: încredințarea că nu ești niciodată departe de mine
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
poate abate năvala aceasta de contradicții?... Aș lupta, dar nu știu nici împotriva cui, nici împotriva a ce. Sunt atâtea în mine, încât nu le pot da de capăt. Această fluiditate a senti mentelor, care oscilează între dragoste pătimașă și disperare numai la gândul despărțirii și între, vai, nu ură, ci indiferență totală și nepăsare, îmi paralizează orice libertate de acțiune... Notiță a lui Mihai 28 noiembrie 1952 „Fericirea de a fi singur“... Alby cel puțin era pasiune; dar acest „echilibru
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se ridica în mine împotriva tuturor celorlalți, o dorință de singurătate și de claustrare... „Sunt un nenorocit, lăsați-mă prin urmare în pace! Toți, toți!“ îmi ziceam. și singurătatea mea - reală ori dorită numai - mă făcea să mă cutremur de disperare. 21 februarie 1953 Eu sunt acela care stă la margine între două lumi... 23 februarie 1953 Din punct de vedere al mecanismului meu moral, toată problema constă în a face să meargă mașina înainte în clipa în care se oprește
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
suportat greu, în totala mea singurătate, aceste prime zile de primăvară. Criza a venit ieri, aproape pe neașteptate, ca un ciclon nă prasnic, care mătură totul în drumul său: prieteni, afecțiuni, preocupări și îndatoriri. Se făcuse vid: un sentiment de disperare mută. Lucrurile probabil o să sfârșească ca de-obicei în apatie, indiferență față de toți și de toate... și asta în cazul cel mai bun. Problema toleranței mi-a apărut ieri, în prezența catalizatoare a lui Giglio, în toată grandioasa ei nulitate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
care n-ar fi sânge din sângele meu, nervi din nervii mei. Nu mă interesează faptele abstracte. Pentru asemenea fapte nu vreau să pătimesc și să mă zbat! Timp de două luni și mai bine, din necesitate, am lucrat cu disperare la transpunerea scenică a scenariului meu după „scena de la han“ din Don Quijote (încă un spaniol ilustru). Eu și colectivul pe care mi l-am ales, cel mai bun posibil, cu toate că format din neprofesioniști, adică din propriii mei colegi de la regie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]