8,564 matches
-
Edit. Muzicală, 1969 "Prolegomene bizantine I. Muzică bizantină în manuscrise și carte veche românească". București, Edit. Muzicală, 1985 "Muzica bizantină în evul mediu românesc. Schița unei eventuale istorii a acestei străvechi arte", București, Edit. Academiei Române, 1995 (în Memoriile Comisiei de Folclor. Tom VI) "Muzica bizantină în spațiul cultural românesc", București, Edit. Muzicală, 1996 "Catalogul creatiei muzicale a lui Evstatie Protopsaltul Putnei". [Melos]. Îngrijitor de ediție Alexandru Dimcea. București, 1997 "Monodia bizantină în gândirea unor muzicieni români". București, Edit. Muzicală, 1999 "Florilegiu
Titus Moisescu () [Corola-website/Science/335566_a_336895]
-
Vol. VI, Monumenta, București, Edit. Muzicală, 1985. Ediție îngrijită, adnotată, prefațată, cu studiu introductiv "Manuscrisul de la Dobrovăț (Ms. 258/Leimonos)". Colecția „Izvoare ale muzicii românești”, Vol. XI. Monumenta, București, Edit. Muzicală, 1994 "Muzicieni români - pagini epistolare", în: Memoriile Comisiei de Folclor. Tom VII. 1993. București, Edit. Academiei Române, 1996 În plină dictatură ceaușistă, activitatea editorială a lui a reușit să aducă muzicologia românească la nivel internațional, îndeosebi prin inițierea seriei "Izvoare ale muzicii românești" (1976), cu secțiunile "Documenta" (surse publicate în facsimile
Titus Moisescu () [Corola-website/Science/335566_a_336895]
-
Reuzenpijp este alcătuit din două tuburi suprapuse, tubul spre ieșirea din oraș fiind cel mai adânc. Totuși, cele două linii sunt la același nivel în stațiile Astrid, Collegelaan și Morckhoven. Numele tunelului provine de la procesiunile „Reuzenommegang” ale giganților „Reuskens” din folclorul districtului Borgerhout. În 2008, Ministrul Flamand al Mobilității, Kathleen Van Brempt, a anunțat că tunelul abandonat timp de trei decenii va fi pus în exploatare. În luna aprilie 2009, tunelul a fost deschis publicului pentru vizitare. Pe 1 martie 2013
Tunelul Reuzenpijp () [Corola-website/Science/335579_a_336908]
-
„” este o poveste satirică scrisă de Ion Creangă și publicată la 1 aprilie 1878 în revista "Convorbiri literare" din Iași. Narațiunea are o temă cu origini comune în folclorul românesc și în cel european. Ea relatează aventurile unui soldat rus omonim, care călătorește din lumea celor vii în Rai și în Iad, căutând nemurirea. La începutul poveștii, Dumnezeu răsplătește caracterul milos al lui Ivan cu un sac (turbincă) în
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
a lui Ion Budai-Deleanu și povestea „Toderică” (1844) a lui Costache Negruzzi ca surse de inspirație ale acestei povești. Povestea lui Negruzzi era o traducere liberă a nuvelei „Federigo” (1829) de Prosper Mérimée, ce se ispira la rândul ei din folclorul napoletan, după cum a dovedit mai târziu Eugen Lovinescu. Personajul principal, Toderică, era un tânăr boiernaș, „frumos și bun la inimă, dar desfrânat cât se poate, pentru că-i era dragi cărțile, vinul și femeile”; el este vizitat într-o seară de
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
originală pentru alții, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradițiile, obiceiurile și istoria lui, pe geniul lui” ("Timpul", V, 103, 8 mai 1880). Povestea lui Ion Creangă încorporează, probabil, o temă veche din folclorul românesc, despre care se crede că ar avea legături cu teme similare din mai multe tradiții folclorice europene. Într-un studiu scris la începutul secolului al XX-lea, cercetătorul Tudor Pamfile a inclus „Ivan Turbincă” într-un cadru larg de
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
Pamfile a inclus „Ivan Turbincă” într-un cadru larg de povestiri folclorice din Europa de Est în care Moartea sau "Samodiva" sunt antagoniști. De asemenea, potrivit lui Pamfile, povestea soldatului ce scapă de fatalitate într-un mod similar cu Ivan este prezentă în folclorul ucrainean. Filologul francez Jean Boutière a evidențiat unele asemănări ale acestei povești cu creații populare portugheze („O soldato que foi para a cieo”), maghiare („Szent Péter és a katona”) și ruse („Soldat i smerti”). Descoperirea legăturilor dintre poveștile lui Creangă
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
ulterior și de alți cercetători literari. Analizând episodul în care Ivan se preface a fi prost în fața Morții, cercetătorul român al literaturii pentru copii Muguraș Constantinescu a descris asemănarea dintre personajul lui Creangă și Till Eulenspiegel, un personaj popular din folclorul german. Constantinescu, care a analizat modul în care bătrânețea este ilustrată în opera scriitorului din secolul al XIX-lea, a văzut „Ivan Turbincă” ca o creație ce prezintă o „latură adaptabilă, veselă și jovială” a ultimilor ani de viață ai
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
mai mulți țărani români autentici, neasimilați de regimul sovietic. Potrivit mărturiilor publicate în cartea "Eugen Doga: Muzica este prima și ultima mea iubire" (2012), compozitorul transnistrean Eugen Doga a înțeles acolo că moldovenii și românii au aceeași cultură: limbă, tradiții, folclor, port și dans popular, fapt ce i-a marcat creația viitoare. Rolurile principale au fost interpretate de Mihai Volontir (Ivan Turbincă), Ion Sandri Șcurea (Dumnezeu), Ion Ungureanu (Sf. Petru), Nina Vodă (Moartea), Mihai Curagău (dracul Michiduță), Maria Chibzii (îngerița), Anatol
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
„” este o poveste scrisă de Ion Creangă și publicată la 1 martie 1876 în revista "Convorbiri literare" din Iași. Narațiunea are o temă cu origini în folclorul românesc și este structurată în jurul a două întâmplări. În prima parte, eroul țărănesc eponim, prezentat de autor ca fiind sărac, leneș și prostănac, își dovedește incompetența și lipsa de prevedere într-o serie de trocuri dezavantajoase, ceea ce face ca să obțină
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
multor încercări pentru a căpăta mai multă minte. Considerată o mostră de umor românesc din secolul al XIX-lea, „” a atras atenția criticilor literari prin limbajul său ingenios și prin trăsăturile definitorii ale personajelor principale, preluând temele sale principale din folclorul european. Ea a inspirat, de asemenea, și alte lucrări, precum filmul omonim realizat în 1996 de regizorul moldovean Tudor Tătaru. Într-un sat trăiau odată doi frați: cel mai mare era harnic și bogat, în timp ce mezinul (poreclit Dănilă Prepeleac) era
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
et l'oeuvre de Ion Creangă" (1930) al lui Jean Boutière a adus o viziune nouă în abordarea originii folclorice a poveștilor lui Creangă, dovedindu-se printr-un bogat material comparativ că poveștile lui Creangă dezvoltă motive bine cunoscute în folclorul european și nu sunt simple prelucrări ale unor basme românești. Acțiunea complexă din „Povestea lui Harap-Alb” și din „Dănilă Prepeleac” îl face pe cercetătorul francez să considere că cele două povești conțin multe elemente originale, iar în ce-l privește
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
aparțin unor teme diferite, care nu se găsesc scornite nici în România, nici aiurea în vreuna din variantele cunoscute de noi”. Prima parte a poveștii care dezvăluie prostia absolută a lui Dănilă conține asemănări cu numeroase povești populare existente în folclorul european, trocul dezavantajos existând în numeroase variante. Scara descendentă a trocurilor începe de la o vacă și ajunge la o baligă (în varianta lorenă), de la o vacă la un găinaț (varianta tiroleză), de la o sumă de bani la un baston (varianta
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
cu boii lui Dănilă) și o pungă goală, cu un rol umoristic. Istoricul literar Alexandru Dima nu a identificat nicio variantă românească a temei trocului dezavantajos. Uciderea vitelor în pădure și aruncarea toporului în lac își găsesc asemănări tot în folclorul european, fiind evidențiate în tipologia publicată de Antti Aarne (nr. 1681). Cea de-a doua parte a poveștii înfățișează istețimea desăvârșită a personajului în antiteză cu prostia absolută din prima parte. Întrecerile lui Dănilă cu dracii sunt cuprinse toate în
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
istoric literar interbelic George Călinescu ca una din scrierile lui Ion Creangă cu o morală transparentă, adică dovedește în acest caz că „prostul are noroc”. Filologul francez Jean Boutière a evidențiat unele asemănări ale acestei povești cu creații literare din folclorul universal precum „Hans cel norocos” din colecția fraților Grimm, „Les trocs de Jean Baptiste” din "Contes populaires de Lorraine" de Emmanuel Cosquin, basmul bașchir „Ivanco meavedka” din colecția A.N. Afanasiev și basmul rusesc „Ivanco, fiul ursului”. Un obiectiv principal
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
ursului”. Un obiectiv principal al atenției critice este reprezentat de înțelegerea modului în care Creangă l-a descris pe protagonistul poveștii. Șirul de tranzacții dezavantajoase, susține cercetătorul și criticul teatral Mirella Nedelcu-Patureau, își are originea într-o temă comună în folclorul românesc și în tradiția europeană, având asemănări în special cu „Hans cel norocos”, povestea fraților Grimm (și, prin ea, cu piesa "Jean la chance" a lui Bertolt Brecht). Realizarea unor schimburi inechitabile între o persoană naivă și o persoană ageră
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
din România) și traducător român. Doctor în filologie al Universității din București (cu o teză despre "Jertfa zidirii în fondul baladesc nord și sud-dunărean. Corpusul baladei jertfei zidirii din spațiul slav sud-dunărean") și cu o specializare în antropologie culturală și folclor (Universitatea București), este interesat, cu precădere, de spațiul etnologic și religios românesc, balcanic și slav (baladă, legendă, colind, hagiografie, mentalități, relațiile istorice dintre Patriarhia și Mitropolia de Târnovo și Țările Române, literatura medio-bulgară, cronica vieții religioase contemporane), publicând mai multe
Gheorghiță Ciocioi () [Corola-website/Science/335647_a_336976]
-
comparații care să-i sprijine teza originii indiene. A fost ales în 1902 membru corespondent al Institutului de către Académie des inscriptions et belles-lettres, la propunerea lui Gaston Paris. El a renunțat complet la jurnalism și s-a ocupat doar de folclor. A publicat mai multe studii în diverse reviste științifice, a redactat printre altele, începând din 1913, "Contes indiens et l'Occident", operă neterminată ce a apărut pentru prima dată în "Revue des traditions populaires" și "Revue d'ethnographie et des
Emmanuel Cosquin () [Corola-website/Science/335619_a_336948]
-
Larisa Kosaci-Kvitka, (n. 13/25 februarie 1871, Novohrad-Volînskîi - d. 19 iulie/1 august 1913, Surami) a fost o scriitoare și traducătoare ucraineană. A scris în genurile de poezie, poezie, epic, teatru, proza, jurnalism. De asemenea, a lucrat în domeniul de folclor (220 cântece populare înregistrate cu vocea ei), si a fost activă în mișcarea națională ucraineană. Cunoscută pentru colecția să de poezii "Pe aripile Cântecelor" (1893), "Gânduri și vise" (1899), "Opinii" (1902), poemul "Povestea antică" (1893), "Un singur cuvânt" (1903), piesele
Lesia Ukrainka () [Corola-website/Science/335670_a_336999]
-
Timp de viață, timp de moarte. Texte cu și despre Ismail Kadare, Ed. Privirea, București 2006 ● Momente din istoria Albaniei. Culegere de studii și articole (vol. 1-2), Ed. Privirea, București 2013 ● Povestiri de pe Drin. Studii și articole de etnografie și folclor albanez, Ed. Privirea, București 2014 ● Bucătărie albaneză. 50 de rețete tradiționale, Ed. Privirea, București 2005 ● Cronică în piatră (Kronike ne gur), român, Ed. Univers, București 1983 ● Cetatea (Keshtjella), român, Ed. Univers, București 1987 ● O capitală în noiembrie (Nentori i nje
Marius Dobrescu () [Corola-website/Science/335696_a_337025]
-
de Bug etc. În anul 1978 a publicat studiile monografice “Poetica liricii populare moldovenești”, urmată de altele două monografii: Lumea ghicitorilor (1981) și “La izvoarele gândirii. Motive filosofice în creația poetică populară” (1988). Lucrările lui, scrierile și culegerile pe tema folclorului românesc sunt cuprinse în circa 19 volume editoriale. A fost distins cu premiul „Dacia" (1990) și „Simion Florea Marian" al Academiei Române (1995) pentru lucrarea “Cât îi Maramureșul” (1993), realizată în colaborare cu alți cercetători. S-a stins din viață la
Sergiu Moraru () [Corola-website/Science/335810_a_337139]
-
de calcar aflată în partea centrală a orașului Tallinn, capitala Estoniei. Dealul este de fapt un platou alungit, de 400 pe 250 metri, cu o suprafață de 7 ha având circa 20-30 metri altitudine mai mult decât zonele înconjurătoare. În folclor, dealul este cunoscut ca fiind tumulul peste mormântul lui , ridicată în amintirea lui de către soția sa. Istoria dealului este strâns legată de cea a puterii și a domnitorilor din Estonia. Astăzi, Toompea este locul unde își au sediul guvernul Estoniei
Toompea () [Corola-website/Science/335795_a_337124]
-
este o formație de black metal din Lappeenranta, sudul Finlandei. Artistul „Satanic Tyran Werewolf” (numele său adevărat fiind Lauri Penttila) a început să înregistreze sub acest nume în 1999. Teme principale abordate în versuri sunt despre natură, folclor, satanism, război și ocult. Ideea de a întemeia o formație a apărut în 1998, când Werewolf era vocalist în cadrul Horna și ocupat cu alte proiecte muzicale. În acea perioadă, Werewolf era cunoscut încă sub numele de „Nazgul”. A lansat trei
Satanic Warmaster () [Corola-website/Science/332661_a_333990]
-
le învață de la țărani și lăutari. Între anii 1934 și 1936, face armata în București, Dobrogea, Alba Iulia și apoi pe Nistru, ca grănicer. Pe 4 februarie 1941, fiind concentrat la București, este adus de un superior la Institutul de Folclor, la profesorul Constantin Brăiloiu. A înregistrat pe cilindri de fonograf 64 de piese, majoritatea „bătrâne”, mai întâi cu Emilia Comișel și Ilarion Cocișiu, apoi, a doua zi, chiar cu Brăiloiu. Neavând cimpoiul la îndemână, cântă doar din fluier, din caval
Marin Chisăr () [Corola-website/Science/332816_a_334145]
-
carierei artistice evoluează sub bagheta unor importanți dirijori precum Victor Predescu, Ionel Budișteanu, Nicu Stănescu, Traian Târcolea, și alături de importanți interpreți precum Maria Tănase, Maria Lătărețu sau Ion Cristoreanu. Moare la data de 24 noiembrie 1994 la București, făcând cunoscut folclorul oltenesc atât în țară cât și peste hotare.
Marin Chisăr () [Corola-website/Science/332816_a_334145]