11,358 matches
-
să-i fac în ciudă. Tata mă lasă să beau cât vreau eu... Uneori, îmi spune râzând să beau mai puțin, să nu mă doară burta. Poate să mă doară, o să beau tot, până la ultimul strop! Stau la umbră sub gard, două vecine vorbesc în poartă, spun că și-au hrănit copiii și i-au culcat: somnul de după-amiază. Mă bucur că ele nu mă văd, eu stau pitit cu capul între picioare, privesc un mușuroi de furnici. Una din femei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
vrea să mă cheme mama la masă. De dormit însă n-aș dormi în ruptul capului, deși sunt frânt de oboseală. Lumea se întoarce de la serviciu, oameni grăbiți se perindă prin fața ochilor mei. Unul spune: Uite la ăsta, stă sub gard ca un godac. Ceilalți trec pe lângă mine și nu mă văd sau simulează că nu mă văd. Mă uit la mușuroiul de furnici, încerc să înțeleg de ce sunt atât de grăbite. Mama mă cheamă la masă, eu mă fac că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Grădinile sunt pline de pomi înfloriți, casele mari și luminoase. Ferestrele par niște ochi mari albaștri în spatele cărora nu se vede nimic, încât mă întreb: cine îngrijește toate astea? În ciuda aspectului vetust al cartierului, construcțiile și livezile sunt bine întreținute, gardurile frumos vopsite. Una din case e mai mare decât celelalte, o casă galbenă, înaltă, cu pereți groși. De acolo s-a arătat bunicul. M-a întâmpinat cu o veselie adevărată, radioasă. Ultima dată mi-aduc bine aminte îl supărasem tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Casa lor avea un iz aparte, încât și astăzi, cu ochii închiși, aș ști că mă aflu acolo. Odată, tata s-a certat cu bunicul. Și așa nu mai mergeam pe la el, deși locuia peste drum. Eu mă duceam până la gard și-i râdeam în nas. El replica în ciudă: Bagă-ți urechile în căciulă, blegule! Mai umilit nu m-am simțit niciodată. Îmi răsunau în minte cuvintele lui. Aș vrea să-l întreb: De ce mă făceai bleg, bunicule?! Îmi puneam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
în oglindă: și mă simțeam bleg, cel mai mare bleg de pe pământ. Nu mai vroiam să dau ochii cu el. Și azi m-aș simți bleg. Primăvara, în mai, am hotărât să mă răzbun, să-l supăr tare. Am sărit gardul în dosul casei lui el stătea la fereastră și privea în grădină din camera sa -, m-am urcat pe scară și, de acolo, pe acoperiș. Am coborât tiptil pe cealaltă parte să ajung la cireșul din față. Mâncam liniștit cireșe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
privea atent coroana pomului: nu înțelegea ce se întâmplă. Eu râdeam, râdeam forțat până când, puțin nervos, bunicul spunea: Blegule, tu ești?! Poate-ți rupi un picior. Apoi intra în casă. Vara, am început să mă ocup de grădina lui. Săream gardul și tiptil, printre tufe de legume și vie, veneam până în fața casei. Bunicul stătea la soare, în șezlong și citea ziarul. Eu credeam că nu mă vede. Până auzeam: Blegule, ești un bleg! Într-o zi m-am apropiat mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
aspect îngrijit, cuvenit rangului social). Domnul A cultiva flori și cu predilecție nativă trandafiri galbeni. Ar fi vrut nespus de mult să sădească și alte plante utile omului, dar n-avea consimțământul soției, încât privea cu jind la vecinul de peste gardul de nuiele, ce delimita parcelele de pământ bine măsurate, cum după-amiază, echipat în pijamaua de lucru, întindea cu grijă aproape maternă rețeaua deasă de fire de sârmă pe care se vor încolăci curând vrejurile plăpânde de viță de vie. Domnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
n-avea destul sprijin din partea ei se ocupa, săraca, mai mult cu croitoria. Răzvrătirea îndreptățită a domnului "profesor", exprimată verbal (poate și scris), ar fi continuat fără opreliști, dacă nu-i venea în minte idee genială: împrumută de la vecinul de peste gard foarfeca de tăiat vița de vie și scurtă simetric iubea ordinea și armonia toți trandafirii. Alcătui apoi câteva buchete mari, pe care le depuse cu gingășie și migală în borcanele de murături din casă. Grădinița se află acum în bună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
tremurate, aveam senzația că nu peste mult timp o fata morgana se va înfățișa la capătul străzii. Casa pe care o căutam era una dărăpănată, cu mari crăpături prin care puteai băga mâna până la cot, ferestrele închise, poarta zăvorâtă. Peste gard se vedea o parte din curtea interioară, mică, umbrită de coroanele copacilor bătrâni. Pe o bancă, sub un măr cu frunze albe, rare, se afla o cuvertură galbenă, îmbietoare ca razele soarelui molatec. Într-un con de lumină jucăușă, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
După ce m-a invitat să iau loc, m-a întrebat curioasă cum de m-am gândit să o vizitez. I-am răspuns că eram în trecere prin acel oraș de care mă legau unele amintiri (disparate acum și anoste). De peste gard, se auzeau o muzică fără ritm și glasuri de copii, alergându-se prin curtea vecină. Un câine schelălăia odată cu ei, umbra sub care mă aflam se mărea, căldura de vară își căuta loc peste tot. Mă simțeam mulțumit că ajunsesem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
însă de ea, spunea chiar: Dacă n-o aveam, ce mă făceam? Desigur, nimeni n-ar fi dat mulți bani pe casă, dar femeii i se părea o casă bună, mai bună decât cele din jur. Dacă priveai însă peste gard, vedeai case frumoase, cu fațade îngrijite, cu grădini și pomi de tot felul ce răspândeau în jur miresme plăcute, lumină de flori albe și roz, primăvara. Avea și ea un pom în curtea mică: un măr putregăios ce dădea niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
sub măr, abia seara târziu îndrăznea să intre în casă. Într-o zi i s-a făcut rău, rău de tot, noroc că a avut forța s-o strige pe o vecină ce se afla afară, în curtea ei, lângă gardul comun. A venit repede, a văzut ce-i cu ea și a chemat un medic. Până a sosit doctorul, bătrâna și-a revenit. După întâmplarea asta neplăcută și neașteptată, femeia stătea toată ziua la umbră sub copac. Când s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
trebuia să-l însoțească la multe activități mai dificile. Și în primul și-n următorii ani când veneam în concediu, mergeam pe străzi și simțeam cum eram urmărit insistent de perechile de ochi ascunși după perdelele ferestrelor sau printre scândurile gardurilor, de către persoanele curioase și-n special de către fetele pe care le lăsasem niște copile și acum erau fete mari de 18-20 de ani, sau cele de seama mea, care majoritatea erau măritate, unele cu copii și familii. Poate că unele
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
din diferite locuri și care în majoritatea lor erau false,sau incitante la agresiune și violență, precum cele de la Otopeni, Sibiu si Timișoara, că dacă nu ar fi fost militarii care apărau clădirea televiziunii, ei un grup de "eroi" sărise gardul să pătrundă în studiou cu intenția vădită să le omoare. Bine, întrebă una din ele-dar ce aveați cu noi doar știați că suntem niște biete femei care transmiteam pentru publicul din toată țara, veștile pe care le primeam și noi
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
complet, întrucât rămăseseră acele elemnte de diversiune care mai veneau încă de peste granița sârbă, dar și pe alte căi, inclusiv parașutate.Până atunci însă, am trăit un adevărat calvar, Ioane dragă, erau perioade când stăteam în dispozitiv, în tranșeie, pe garduri sau podiumuri de scânduri, iar sub ele se afla o mare de apă adunată de pe urma ploilor. Să nu-ți mai spun că erau cazuri când ieșeam din tranșee sau adăposturi, cu șerpi pe umerii nostri. Nu-ți pot descrie prin
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
de foc fără aprobarea stăpânului, sau cu gând păgân. De nu mă credeți, întrebați acest mitralior din litografie care se află în plină acțiune și "discuție" cu inamicul. Să nu mai pomenesc de forțarea Siretului cu mijloace improvizate, cu lemne, garduri, snopi de stuf, camere de roți auto, dar am avut noroc, cât am atacat pe jos și chiar cât am mers în mașina, că nu ne-am răsturnat cum au pățit alții. Aveam niște Gazuri din alea rusești, parcă erau
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
întâlnirile mai departe, când prindeam ocazia de rămâneam singuri, mușcam din mărul păcatului, care era tare plăcut. Când nu aveam altă posibilitate, fătuca,inventase un fel de pârlaz, tot la propunerea mea, care-l practicasem când eram fecior acasă, săream gardul înalt de doi metri, fără să afle părinții și fugeam în sat, la câte o Mărie. Dânsa, pusese un scăunel la geamul meu,pe care-l lăsam numai lipit, profita de mamă-sa când dormea mai profund, ieșea în cerdac
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
domiciliul. Am văzut de multe ori în timpul cât eram încă în Oravița, anunțuri cum ar fi: „Primim 2 băieți în gazdă”. Dau acest exemplu, dar asemenea anunțuri erau și pentru fete și în alte domenii diferite și lipite pe toate gardurile. Am plecat spre centrul civic citind toate anunțurile lipite pe stâlpii de telefoane sau pe gardurile caselor. Am găsit multe asemenea anunțuri, le citeam dar mergeam înainte până când, am găsit un anunț care mi se părea proaspăt pus, deoarece hârtia
Un nou început. In: Caravana naivilor by Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1101]
-
Primim 2 băieți în gazdă”. Dau acest exemplu, dar asemenea anunțuri erau și pentru fete și în alte domenii diferite și lipite pe toate gardurile. Am plecat spre centrul civic citind toate anunțurile lipite pe stâlpii de telefoane sau pe gardurile caselor. Am găsit multe asemenea anunțuri, le citeam dar mergeam înainte până când, am găsit un anunț care mi se părea proaspăt pus, deoarece hârtia era foarte curată și indica o adresă care suna bine „Strada Salcâmilor”! Am întrebat apoi unde
Un nou început. In: Caravana naivilor by Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1101]
-
TV: „Oamenii [...] aleg informația care îi construiește, își fac singuri standardele și valorile“. Gura satului 2.0. Diana Stoleru, organizator de campanii umanitare prin social media: „Simplu: poze cu oameni reali, pe care îi cunoști. Oamenii sunt curioși, ies la gard să vadă ce au făcut vecinii, comentează. E un fel de gura satului 2.0, cu elemente de noutate absolută pentru sat. [...] Facebook e cea mai deșteaptă utilizare a unei obișnuințe offline, transpusă în online“. Control. Sorina Iordan, account executive
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
strice viitorul vostru de copii nevinovați. Vor fi în stare să vă așeze covor roșu la picioare după care vor deveni alți oameni". În mintea mea a apărut chipul căpitanului Cazan, comandantul coloniei de deținuți de care ne despărțea doar gardul de sârmă ghimpată deasupra căruia stăpâneau cabinele punctelor de observare asupra deținuților și care era prezent la discuția noastra de la B.O.B. Hotărârea mea fusese luată: nu vom accepta". * * * În decembrie 1966 Dan Vizanty se căsătorește cu Lucia Jitaru
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
învățat maghiar din Transilvania, 1625-1659) (Apáczai < [localitatea] Apác[z]a < subst. comun apáca „călugăriță“). Azi, strada Argeș (n. ed.). o curte vastă, cu un rond mare de flori în mijloc, curte despărțită, la dreapta cum intrai pe poartă, printr-un gard, de o imensă grădină cu mulți pomi roditori, meri, pruni, cireși, nuci și un păr uriaș, vara încărcat de fructe mărunte și delicioase, cu miezul roșu; accesul, printr-o portiță, spre grădina altfel invadată de buruieni și în neorânduială era
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
amabilă cu noii ei vecini, dar nu fără instinctive rezerve „patriotice“ (cu tristețe oare și-a văzut mai târziu copiii implicați în căsătorii mixte?) -, poseda și dânsul o grădină la fel de lungă, dar mai lată, despărțită de a bunicilor printr-un gard de lemn, în care predominau florile cultivate în scop comercial. Din fundul celor două grădini, porneau altele, aidoma, încât aveai impresia că tot ce se clădise aici impieta livada uriașă a unui stăpân de altădată. Gardul dinspre cojocarul Csordás era
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a bunicilor printr-un gard de lemn, în care predominau florile cultivate în scop comercial. Din fundul celor două grădini, porneau altele, aidoma, încât aveai impresia că tot ce se clădise aici impieta livada uriașă a unui stăpân de altădată. Gardul dinspre cojocarul Csordás era mascat din loc în loc de mari tufe de soc, grele de inflorescențele lor albe ca bulgării de zăpadă, de ciorchinele lor vinete apoi, iar la poalele lui năpădeau primăvara ghioceii, viorelele, lăcrămioarele și prosperau fragii (toată această
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
loc în loc de mari tufe de soc, grele de inflorescențele lor albe ca bulgării de zăpadă, de ciorchinele lor vinete apoi, iar la poalele lui năpădeau primăvara ghioceii, viorelele, lăcrămioarele și prosperau fragii (toată această vegetație joasă se strecura poate, pe sub gard, de la vecinul care o îngrijea cu sistemă). Mai puțin paradiziacă decât cea din Călugărițelor mi se părea această grădină, fie pentru că era pusă la punct și deci lipsită de mister, fie că eu mai crescusem și veneam aici doar în
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]