9,120 matches
-
Această formă de construcție a romanului, care se apropie de cea a poemului în proză, va fi continuată și în textele din Clovnul nevăzut (1975), unde toate povestirile dezvăluie variante diverse ale realului, imagini distorsionate, ilogice, violente, câteodată de o ironie și de un macabru duse la extrem. Majoritatea sunt variațiuni pe tema libertății, în Să ne facem nevăzuți sau în Întâmplare peste care a nins candoarea se întâlnește cu grotescul, cu ilarul, cotidianul se transfigurează, ivindu-se un univers al
TARZIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
nu se mai termină (1981) narațiunile devin din nou instantanee cu reverberații reflexive, parabole concomitent acide și vibrante, în care primează lupta dintre sinceritatea, candoarea personajelor și ipocrizia, falsitatea unei ambianțe corupte, lipsite de armonie și frumusețe. Ridiculizarea sloganelor politice, ironia, afirmarea „dreptului de a gândi liber” sunt emblematice. Regăsirea sinelui, recuperarea identității, refuzul de a face parte dintr-o masă amorfă și dorința de afirmare a individului duc la evadarea din real, din cotidian, în favoarea unei „armonii a nuanțelor”. Cel
TARZIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
Deși nu a încetat să îl elogieze pe criticul și mentorul E. Lovinescu, romanele acestuia (Mite și Bălăuca) nu îi fac o impresie prea bună. Destul de rezervat se arată și față de Memorii (volumul III), unde apreciază scrisul artistic și portretistica, ironia, umorul, nu și intențiile caricaturale, procedeul simplificării, disprețul față de contemporani. Implicat în viața cenaclului de la „Sburătorul”, comentatorul poate fi, în parte, subiectiv. Mihail Sadoveanu i se relevă ca un „fabulos talent”, unitatea operei lui fiind perfectă. Clasicismul scriitorului, pe care
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
și Tudor Vianu, că autorul Amintirilor dintr-o călătorie e un „amator”, nu un primitiv și un homeric, așa cum afirmase E. Lovinescu, ci un homerid, un suflet civilizat, un orășean care mimează rusticitatea. Clasicismul lui Hogaș trimite la Odobescu, chiar ironia lui ar veni din cărturărism și erudiție, opera desfășurându-se ca un spectacol al autorului, al propriei biografii. Destul de insistent și semnificativ a scris S. despre critici. Ca unul ce aparținea celei de-a treia generații postmaioresciene, a revenit adesea
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
vechi lăutari și cântăreți bisericești, printre care se întrevede, uneori, silueta lui Anton Pann. Versurile lui T., incluse în Icoane (1891) și Realiste (1896), sunt compuneri sentimentale de album, idile delicate, încheiate de obicei cu o glumă sau cu o ironie, în maniera pe care o va desăvârși mai târziu G. Topîrceanu. Epigramele (adunate în volum în 1900) și cronicile rimate i-au consolidat faima de umorist și au creat o adevărată tradiție: D. Anghel și St. O. Iosif (în Calendarul
TELEOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290125_a_291454]
-
protagoniști sunt doi tineri, frați gemeni, actori ai unei drame cu deznodământ funest. Nuvela poate fi considerată, la limită, eboșa unui roman ultraconcentrat. Și aici tonul este la prima vedere neutru, impersonal, însă întrețesut cu nuanțe contextuale (identificare, compasiune, distanțare), ironia coexistând cu gravitatea în pasaje de parodiere discretă a limbajului cronicii mondene, a limbajului prozei despre „obsedantul deceniu” ș.a.m.d. Ca romancier, Ț. se întoarce în Anotimpuri de trecere (1998) la convenția reprezentării, dar cu valorificarea unor „cuceriri” ale
ŢIRLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
România..., București, 1873. 31. În martie 1869 Românul se referea la banda electorală a lui Popa Tache care făcuse din violență un „mijloc de persuasiune creștină“ (cf. Apostol Stan, Grupări și curente, p. 302), iar același oficios liberal-radical propunea în ironie, tot în 1869, să se înființeze o societate de asigurare pentru cetățenii a căror viață era pusă în primejdie de bandele de bătăuși lipsiți de scrupule (ROM., an. XIII, 14-15 iulie 1869, p. 1). de tovarăși călări, a smuls femeia
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
G.B. Crawley, care construise o linie ferată prin munții Caucazului și alta la Veracruz, în Mexic. P.P. Carp, în ședința Adunării Deputaților din 22 iunie/4 iulie 1875, considerând că nici un proiect prezentat nu poate fi acceptat, se referise cu ironie la raportul lui Vasile Alecsandri: „Talentul de poet, transformat în raportor de lucrări publice!... Recunosc autoritatea ilustrului om care stă astăzi la tribună; însă mărturisesc că acea autoritate, în materie de lucrări publice, pentru mine nu are nici o valoare“, conchizând
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
acolo să înceapă o horă. Bineînțeles toată acea lume de târgoveți, de slujnici, de țigani și țigănce au jucat o horă de-ți era mai mare sila. Pesemne că unii dintre miniștrii străini și-au exprimat impresiile prin semne de ironie fiindcă a doua zi Cezar Bolliac - care fusese de față la horă - a scris în Trompeta Carpaților: „Am văzut pe buzele unora dintre diplomații străini fluturând zâmbete ironice când se învârtea hora în Târgul Moșilor, însă acei diplomați trebuie să
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
vlăguite. Au vorbit Victor Enășoae, Ioan Popovici, un student (Simion și nu mai știu cum), profesorul Alexandrescu. Toți au evocat o (mare) personalitate locală, didactică și culturală. Dar singur studentul a surprins o notă distinctă a adevăratului Alistar, amintind de ironia sa. În rest, exagerări proprii „orațiilor funebre”, menite să amplifice o tristețe care nu era generală. S au căutat diverse apropieri simbolice, mai mult sau mai puțin inspirate. Cineva a dedus că moartea lui în vacanță e un semn de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
rugînd pe Dumnezeu să-l așeze pe Mișu al nostru în rîndurile drepților, să i trimită îngerii spre a-l conduce spre tărîmuri mai liniștite. Deși cîntarea era stranie, cînd pronunța numele „Mișu Sachtera”, simțeam că se produce, involuntar, o ironie, că acele două cuvinte nu se potrivesc într-o astfel de rugăciune. Și totuși... L-aud, alături, pe Sp. rememorînd ce făcea Mișu în urmă cu un an: era sănătos (!?), bea, mergea la meciurile de handbal, căci ținea în ziar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
sînt „politice”! În timp ce mă întorceam de la magazinul de presă, i-am întîlnit pe Valeriu Traian și pe Pătrar, mai sobri decît de obicei. Veneau de la Casa de Cultură, unde a fost depus inginerul Dumitru Găină, defunctul director al Direcției Agricole. „Ironie a soartei - îmi spune P. - a murit pe cînd bea un pahar cu apă, el care toată viața lui a băut numai vinuri alese!” L-am cunoscut și eu pe la diverse ședințe. Nelipsit din prezidii, unde figura pe criteriul că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în prima linie a cimitirului, cu grămezi de coroane și cuvîntări. Va participa - îmi spun cei doi colegi - întreg secretariatul, iar de la București va veni Angelo Miculescu, ministrul agriculturii. În raport cu meritele reale ale personajului, aceste excese sînt, desigur, o altă ironie. Bineînțeles, nu la adresa lui, ci la a noastră. * M-a oprit pe stradă fostul meu student Virgil Popa, care acum e preot. Mi-a povestit patimile sale legate de divorț. Nu se împacă deloc cu gîndul că treaba asta e definitiv
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pregătească. Pe noi, elevii, această hotărîre ne-a luat prin totală surprindere. Într-o dimineață, la obișnuita adunare a școlii în careu, comandantul a citit un lung tabel, spunînd că fiecare din cei strigați să facă trei pași în față. Ironie, numele meu figura printre ultimele. Am făcut, firește, pașii, după care am privit în stînga, în dreapta și peste umăr la cei rămași în spate încercînd să mă dumiresc asupra criteriilor acestei împărțiri. Elevi buni și foarte buni la învățătură și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Hesychiu (secolul VI d.Chr.) plăcintele se numeau Nicolai”. Mă amuză, o clipă, ideea de a propune ca, de dragul reluării „tradiției”, ele să fie rebotezate la fel, dar îmi dau seama că vechea denumire afectuoasă ar putea să pară o ironie la adresa unei persoane care nu e istoric, dar e „pentru istorie”. După una sau două întrebări pe la patiserii, „Aveți «Nicolai» cu brînză de vacă?”, aș fi tras deoparte și sfătuit să trec pe la psihiatrie. *Aseară (7 mai 1983) am ascultat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
popularitate); curajul de a trece peste firea sa lirică și de a face o operă sistematică. După întoarcerea la literatură și Ars longa, Mitopoetica îi transformă „cognomenul” (Maestrul) în renume! (Ca studenți, el ne gratula cu vorba „Maestre”, desigur o ironie, dar spusă în chipul cel mai serios. În replică, noi - adică un șir de promoții - i am acordat acest titlu pe viață.) între vorbele sale, frecventă e, apoi, „Vă mărturisesc sincer”. Deși n-o agreez, cred însă că ea exprimă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Călinesciene”, alături de Pompiliu Marcea și de Ovidiu Genaru. „Uite, așa intri în istoria literaturii”, mi-a zis, cu o voce în care gîlgîia rîsul, iar după o pauză de cîteva secunde a adăugat, în ipoteza că nu i-am sesizat ironia, „în iconografia ei”. Glumă de belfer, dar nu inocentă. Îmi pare rău că nu i-am dat replica pe care o merita, și anume că eu nu caut să mă evidențiez (deși s-ar putea să fiu citat în vreo
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Se pare că va începe „morișca” schimbărilor la „Cultură”. Sporici a auzit despre așa ceva „din două surse”. Tot el face supoziția că va pleca Genoiu, ca președinte, iar Petru Enășoae va trece la revistă. „S-ar putea s ajungem - cumplită ironie! - să-l regretăm pe G. Brrrr!” În aceeași zi: relectura capitolelor finale din Vie de Jésus de Ernest Renan și o primă lectură a paginilor consacrate de Mircea Eliade lui Mesia în Istoria credințelor și ideilor religioase, pagini care m-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Coban a leșinat, fiii s-au repezit s-o ducă acasă, iar lumea a plecat înainte de a fi fost coborît sicriul în groapă. Afară bătea un vînt rece, înțepător. O femeie îi îmbia pe cei rămași cu colivă înghețată. Ce ironie! Criticul fusese un gurmand și un băutor priceput. După ce a căzut pe gheață, femeia din fața mea a ținut să-mi explice: „Mi-a alunecat banditul ista de picior!...” *Trebuie să recunosc: iubesc mai mult literatura decît pe scriitori. Pe aceștia
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
e monogam de felul lui, în plus firea țărănească nu-i permite să fie brutal. Un altul, golan, i-ar fi spus: «A fost bine cît a fost, acuma, haide, fă pași pe covoraș!» Dar el nu se poate despărți!” Ironiile ei sînt dublate de melancolie: „Nu pot arunca la canal 15 ani de căsătorie!” în ciuda celor întîmplate speră să-l readucă la sine: „Sînt muiere tare, pot să lupt”. Dacă va trebui, îl va amenința că o să-i ia mașina
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
semănate peste tot prin parcuri ca să rezolve problemele alimentare. în fine, cel de-al treilea fragment selectat de redacție a descris o altă vizită la Moscova a lui Hodja, împreună cu Mehmet Shehu, la un Congres al partidelor comuniste și muncitorești. Ironie a istoriei, Hodja a vorbit cu această ocazie despre „deviaționismul” lui Hrușciov, care acceptase ideea coexistenței pașnice a celor două sisteme. Oricît s-au străduit sovieticii să-l îmbuneze, nu s-a lăsat. Influențat de anumite lecturi despre Albania, o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la José-Maria Gil Robles, spaniol de origine, care compara politica și navigația cu pînze, întrucît ambele cer abilitate. *Cum s-a hotărît Valentin Ciucă să vină la nunta fetei lui Sergiu? Mi-a spus-o chiar el cu destulă (auto)ironie: „Cînd am primit invitația - care, cum știi, e tipărită pe înalt și introdusă într-o teacă de hîrtie - și-am început s-o citesc, după primul rînd (acela în care e menționată familia mirelui), am zis că trimit o telegramă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
A doua oară a aruncat cît colo hîrtiile și l-a invitat pe Radu Enache să citească mai departe. Citește dumneata că ești școlit ca și dînșii!» Atunci miam exprimat nedumerirea de ce ne judecă pe noi școliții niște neșcoliți? Toate ironiile și protestele au fost degeaba”. „«Afacerea» - mi-a spus el în continuare - a avut următoarele consecințe: a afectat 200 de oameni, printre care 150 de doctori în știință. Între timp, doi dintre aceștia au murit: Ciocan și Nica”. Sancțiunile au
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de fiecare dată, o dîră de abjecție. Într al nostru, l-a comentat în termeni vulgari pe fostul său director, Vasile Florea, „dat”, acum, ca muzeograf la Vivariu: „De cînd a ajuns acolo, a rămas gravidă maimuța!” Ca și laudele, ironiile lui sînt niște vomitive. Motive de transfer pentru un tînăr fotbalist: „La «Partizanu’» (fabrica de încălțăminte) - o gheată, un haleu; la «Proletaru’» - stofă de înmormîntare, și aceea cu aprobarea directorului!” *Invitat de Toma Dudău, dimineață am vorbit clasei sale de la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
legătură între formă și idee...”, mi-a răspuns. „Avem însă și filosofi care scriu frumos - a intervenit Sp. -, uite Blaga, Noica...” „și dumneata, dom’ Vasile”, a sărit Costică. I-am lăsat să discute mai departe. Plecînd, m-am gîndit cîtă ironie picură el în atari aprecieri. Cu unele m-a gratulat și pe mine. Să mai cred vreodată în ele? În ce a constat „greșeala tactică” a lui Genoiu? în folosirea altui „pion” decît cel necesar în actuala fază a conflictului
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]