9,213 matches
-
spre discreditarea dinainte: "totul este inutil, absurd, zadarnic, derizoriu, stupid"" (pp. 184- 185). Există în negativism o componentă de sabotaj, de frânare a inițiativelor, o agasare față de entuziasm și spontaneitate; mai clar, există tendința de a trage în jos; e. ironia: este "modul indirect de a lua în derâdere sau de a agasa sau de a critica, simulând naivitatea sau necunoașterea", precizează Ch. André (2009, p.186). Această stare sufletească și acest tip de comportament relațional este un teren al răutății
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
sau de a critica, simulând naivitatea sau necunoașterea", precizează Ch. André (2009, p.186). Această stare sufletească și acest tip de comportament relațional este un teren al răutății rafinate; ceea ce nu îi este dat oricui, fapt de care abuzează ironicii. Ironia este o armă; ca și disprețul, are drept sursă stările sufletești "în care coabitează sentimentul de superioritate și agasarea condescendentă față de aproapele său" (ibidem); ea se întemeiază pe "dorința de a înjosi sau de a ameliora, ea este toxică din
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
se întemeiază pe "dorința de a înjosi sau de a ameliora, ea este toxică din punct de vedere relațional în măsura în care face să crească tensiunile și resentimentele fără să aducă o apropiere în căutarea soluțiilor" (idem, p. 187). Dacă umorul apropie, ironia îndepărtează; ea face dovada "unei stări de spirit aspre și a unor stări sufletești negative" (ibidem); f. ranchiuna: este acea stare sufletească bazată pe dorința de represalii și de pedepsire. Ranchiunosul a hotărât să încremenească în memorie, blocând "cicatrizarea naturală
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
calitățile lor. Ei nu pot suporta faptul că celălalt a reușit, că îi merge (bine), că este prosper sau că este celebru (Goleman, 2005). C-o vrem sau nu, pretutindeni succesul unora favorizează apariția ranchiunei altora. Invidiile și bucuria răutăcioasă, ironiile, bârfele și minimalizările înfloresc peste tot. Prestigiu, celebritate, frumusețe, seducție, noroc în dragoste, fericirea de a fi iubit/ă, toate provoacă invidia în timpurile hipermoderne (Lipovetsky, 2007, p. 288). Ea este ca un curent de lavă topită care cuprinde și
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
Pentru aceștia, invidia este un mod de a fi, un mod de viață. În principiu, invidiosul poate fi identificat după (ibidem): • disprețul excesiv: tendința de a disprețui ceea ce el nu pot avea sau nu poate face; • tendința de a practica ironia, arta de a spune alta decât ceea ce gândește; • talentul de disimulare; • tendința de a lăuda peste măsură. Pentru nuanțarea analizei, este demn de menționat faptul că în societățile noastre (democratice), invidia nu este întotdeauna negativă. Ea poate fi de folos
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
nivelul locutorului: managementul deficitar al emoțiilor; deficiențe în pronunție; disconfort fizic (probleme de sănătate, senzație de frig, cald etc.) sau psihic (stări/sentimente negative, neîncredere, grad scăzut al stimei de sine, atitudine de culpabilizare, victimizare etc.); prejudecăți; manifestări ale criticii, ironiei, sarcasmului, răutății, ostilității, atitudinii discriminatoare etc.; ignorarea feedback-ului verbal și/sau nonverbal al interlocutorului; stilul dictatorial, autoritar, intimidant, manipulator etc. de comunicare; * disfuncții în planul construirii, codificării și transmiterii mesajului: insuficienta cunoaștere, de către locutor, a informațiilor pe care dorește
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
prieten, pentru a nu-i deranja pe cei din jur, în salonul de spital; sau un copil bucuros, entuziasmat bunicilor care au venit în vizită; sau o persoană cu deficiențe de auz unui prieten etc.), exprimând bucurie reală sau, dimpotrivă, ironie, nemulțumire etc. III.2. Tehnici ale instanței interlocutoriale reperabile în comunicare/comunicarea-teatru Instanța interlocutorială este concretizată, în comunicarea interpersonală, respectiv în cea didactică/educațională, în persoana căreia i se adresează locutorul interlocutorul asumându-și, în context, un anumit rol (de
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
vremea, curge‐ntr‐una Și pe toți ne face una! De‐ai fost mare, de‐ ai fost mic, Pânʹ la urmă, tot nimic!... Tot aceeași viermi cu anii Se vor cuibări în cranii Și vor ospăta din noi Ca o ironie - apoi! Tot ce ochiul azi ne‐alintă, Nu‐ i făcut decât să mintă Viața care mă închingă Până moartea o să‐nvingă, Până va veni o zi De la care n‐oi mai fi...” Și ziua aceea care l‐ a smuls pe
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
verbală, fizică, socială, economică, sexuală Categorii ale negativității și grade de intensitate Tipul și gravitatea consecințelor asupra victimelor (omucidere, rănire etc.) Nivel de vizibilitate (fățișă, mascată) Nivel de realitate (fizică, simbolică) Nivel de intenționalitate (premeditată, întâmplătoare, accidentală) Nivel ludic (umor, ironie, amuzament, detașare) Scene de groază și oroare (tragedii) Potențialul impactului negativ al scenelor și actelor Personaje prezentate atractiv, ca autor sau victimă Utilizarea de arme (albe sau de foc) Scenarizare „realistă” a violenței Absența sancțiunii actelor de violență Evitarea suferinței
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
în rândurile acestora acționa o forță irațională, care transforma vălul islamic într-o obsesie și exagera pericolul. Criteriul "rezonabil" îndepărtează soluțiile despre care se poate spune că sunt împotriva bunului-simț. Este un instrument de control al cunoașterii. Umorul (care, spre deosebire de ironie și de sarcasm, nu este răutăcios) poate să îndeplinească în anumite circumstanțe aceeași funcție. Este acesta științific? Nu vom merge atât de departe încât să afirmăm așa ceva (nu vom califica drept revistă științifică Le Canard enchaîné și nu vom rezerva
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
le aude deformat sau numai pe jumătate, iar în spatele acestora începe să bănuiască observații greșite, sau să creadă că este batjocorit. El va începe să interpreteze sau să creadă că anumite gesturi sunt îndreptate împotriva lui, considerându-se ținta unor ironii sau chiar a unor uneltiri dușmănoase. Adesea se constată faptul că bolnavul avea o personalitate premorbidă de tip sensibil, înclinată către suspiciuni. Acest delir apare mai ales la bătrâni și în demențele presenile. 10) Delirul simbiotic Acesta se mai numește
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
distinge următoarele tipuri de parafrenii: Parafrenia schizofrenică în care delirul se exprimă printr-un tip de gândire autistă cu stereotipii, neologisme, bizarerii și care corespunde parafreniei fantastice din clasificarea lui E. Kraepelin. Parafrenia expansivă sau maniacală caracterizată prin exaltare euforică, ironii, calambururi, delir nesistematizat, dar lipsită de agitație psihomotorie. Sindromul Cottard, caracterizat prin delir de negație, de enormitate absurdă, idei de transformarea organelor interne și imobilitate afectivă. Este tipul denumit de Ch. Nodet, „parafrenia melancolică”. Deliranții pasionali M. Dide și P.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
propriul rol, și anume acela de a crea iluzia că, prin modul nostru de a acționa și de a interacționa, contribuim la progresul societății. În realitate, cel care a adus o adevărată contribuție progresului social a fost însuși Caragiale, prin ironia sa incisivă la adresa unei societăți care nu a știut niciodată să îl aprecieze și care l-a văzut ca pe un detractor tocmai pentru că nu avea bazele unei societăți solide care să răspundă ironiei scriitorului printr-un spirit de autocontrol
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
social a fost însuși Caragiale, prin ironia sa incisivă la adresa unei societăți care nu a știut niciodată să îl aprecieze și care l-a văzut ca pe un detractor tocmai pentru că nu avea bazele unei societăți solide care să răspundă ironiei scriitorului printr-un spirit de autocontrol. Tot astfel, societatea contemporană românească pare să-și fi pierdut propria identitate ajungând să alerge contra cronometru în cursa infernală a progresului, uitând de propriile uzanțe, adoptând de cele mai multe ori un comportament mârșav pentru
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
p. 368 369). Am început acest capitol introductiv în opera lui Caragiale cu un scurt fragment, autoportret, semnat Allegro în „Adevěrul“ și reprodus în prima serie a „Moftului român“, sub titlul O răutate. Cu siguranță nu este nevoie să comentăm ironiile prezente în acest text. Subliniem însă faptul că acestea sunt semnul unei inteligențe superioare și al unei secrete conștiințe de sine a unuia dintre reprezentanții importanți ai conștiinței scriitoricești. Nu mulți au fost cei care s-au remarcat, prin felul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Caragiale, Editura Institutului Cultural Român, București, 2005, p. 238) 1.4. Caragiale pedagog indirect Putem afirma, fără nici o urmă de îndoială, că scriitorul este un pedagog indirect, un „satiric“ care dorește îndreptarea relelor și contribuie la adevăratul progres social prin ironia sa incisivă. Rolul ironiei în opera lui Caragiale este dominant. Fără a exagera, putem spune că ironia este principala coordonată a umorului caragialian. La Caragiale, ironia are, poate, ca punct de plecare idealul unui stil de urbanitate; ironia sa este
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Român, București, 2005, p. 238) 1.4. Caragiale pedagog indirect Putem afirma, fără nici o urmă de îndoială, că scriitorul este un pedagog indirect, un „satiric“ care dorește îndreptarea relelor și contribuie la adevăratul progres social prin ironia sa incisivă. Rolul ironiei în opera lui Caragiale este dominant. Fără a exagera, putem spune că ironia este principala coordonată a umorului caragialian. La Caragiale, ironia are, poate, ca punct de plecare idealul unui stil de urbanitate; ironia sa este foarte ușor de definit
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
nici o urmă de îndoială, că scriitorul este un pedagog indirect, un „satiric“ care dorește îndreptarea relelor și contribuie la adevăratul progres social prin ironia sa incisivă. Rolul ironiei în opera lui Caragiale este dominant. Fără a exagera, putem spune că ironia este principala coordonată a umorului caragialian. La Caragiale, ironia are, poate, ca punct de plecare idealul unui stil de urbanitate; ironia sa este foarte ușor de definit, ca și antifraza, din figurile vechii retorici. Ea nu spune lucrurilor pe nume
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
indirect, un „satiric“ care dorește îndreptarea relelor și contribuie la adevăratul progres social prin ironia sa incisivă. Rolul ironiei în opera lui Caragiale este dominant. Fără a exagera, putem spune că ironia este principala coordonată a umorului caragialian. La Caragiale, ironia are, poate, ca punct de plecare idealul unui stil de urbanitate; ironia sa este foarte ușor de definit, ca și antifraza, din figurile vechii retorici. Ea nu spune lucrurilor pe nume; nu întrebuințează însă forma eufemismului, ci, dimpotrivă, folosește tocmai
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
social prin ironia sa incisivă. Rolul ironiei în opera lui Caragiale este dominant. Fără a exagera, putem spune că ironia este principala coordonată a umorului caragialian. La Caragiale, ironia are, poate, ca punct de plecare idealul unui stil de urbanitate; ironia sa este foarte ușor de definit, ca și antifraza, din figurile vechii retorici. Ea nu spune lucrurilor pe nume; nu întrebuințează însă forma eufemismului, ci, dimpotrivă, folosește tocmai noțiunea contrară, avantajoasă victimei: inteligența. Aceasta este metoda frecventă, ca să nu spunem
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
și un bun regizor. Este primul nostru autor care acordă atenție jocului de scenă. În textele tipărite ale pieselor sale, actorii găsesc indicații regizorale care sugerează tonul verbal: „afirmativ“, variația tonului: „schimbând tonul“, unele de natură psihologică: „curioasă“, „satisfăcută“, „cu ironie“, altele, în sfârșit, de orientare pe scenă. El nu lasă în grija directorului de scenă nici simpla orientare a mișcărilor pe planul întâi sau al doilea. Astfel, scriitorul este un observator direct, care sintetizează prin gest și vorbire structura tipic
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
particularităților sintactice și stilistice. Vorbirea omenească este marea experiență a lui Caragiale, celula germinativă a întregii lui arte. Conștiința artistică a lui Caragiale este una dintre cele mai scrupuloase pe care le putem semnala în literatura română. El scrie cu ironie în notița explicativă a bucății Noaptea învierii (Opere, III): „Toate artele cer de la om o strădanie mai mult sau mai puțin îndelungă. Muzica, pictura, scultura, arhitectura, teatrul, până și călăria, trebuiesc învățate încet-încet, ani întregi. Cu cât le învață omul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Tudor Vianu precizează că I.L. Caragiale nu este un scriitor colorat. Principala modalitate de evocare a scriitorului o reprezintă descrierea oamenilor prin felul vorbirii și angrenarea lor într-o situație dramatică. Un alt mijloc de satirizare a lui Caragiale este ironia. Procedeele ironiei caragialiene sunt: falsa modestie, devalorizarea termenilor prin însoțirea lor cu alții, comparații care îndeplinesc funcții ironice. 5.12. VITNER, ION: „Probleme ale limbii literare în opera lui I.L. Caragiale“. În:„Limba română“, 1953, n. 1, p. 45-56. În
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
precizează că I.L. Caragiale nu este un scriitor colorat. Principala modalitate de evocare a scriitorului o reprezintă descrierea oamenilor prin felul vorbirii și angrenarea lor într-o situație dramatică. Un alt mijloc de satirizare a lui Caragiale este ironia. Procedeele ironiei caragialiene sunt: falsa modestie, devalorizarea termenilor prin însoțirea lor cu alții, comparații care îndeplinesc funcții ironice. 5.12. VITNER, ION: „Probleme ale limbii literare în opera lui I.L. Caragiale“. În:„Limba română“, 1953, n. 1, p. 45-56. În studiul său
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
rostește la moartea lui Caragiale și pe care Șerban Cioculescu le reproduce în studiul său: „Urmașii cari n-au văzut și auzit omul, n-o vor înțelege (atitudinea lui!) la acest om cu ochii în cari fugiau flăcări ciudate, de ironie și înduioșare, de admirație și pornire distrugătoare, acest om cu impresionantul glas de impunere a credințelor și capriciilor sale, cu gesturi stăpânitoare, zguduitoare, nimicitoare ale unui genial actor, acest spirit de intenții ironice și de capricii rafinate, capabil de elementare
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]