12,849 matches
-
și Îngustă, tip vagon, ascunsă de tufișuri dese de lemn cîinesc. Casele de pe stradă se reazemă unele de altele, ca și cum ar căuta sprijin, cu curticelele lor amărîte, despărțite de gunoaie și tot felul de vechituri ruginite. Camera din față este luminată de două lumînări negre, sfîrÎitoare. Wakefield reușește să vadă În penumbră mai multe lucruri așezate pe ceea ce par rafturi paradite de magazin: ierburi, uleiuri, tămîie, lumînări, săruri și bijuterii. În colțuri sînt cîteva statui africane mari și unele ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
confuz. — În ce să-mi citești? — În talpă. Wakefield se gîndește la picioarele lui. SÎnt solide. Au străbătut pămîntul. În fond, de ce nu? — Și cum numești chestia asta? — Piedaterrologie. Umbra cea mai fină a unui zîmbet, ca un fulg, Îi luminează fața. Scoate-ți pantofii și așează-te pe sofa. Wakefield se supune. O simte pe Zelda urmărindu-l din priviri În timp ce-și scoate pantofii și șosetele. Cel puțin sînt curate. Reverendul trage un taburet și Îi prinde În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
care i-a dat-o Redbone În buncăr și punînd-o În palma paznicului. — Poți s-o verifici la e-Bay, nu e falsă. — Ești sigur de asta? Întreabă paznicul, examinînd micul disc de aur. — Crede-mă. E autentică. CÎnd afară se luminează de-a binelea, Wakefield Își adună prietenii la fereastra care dă spre casa nebunului. În cîteva clipe, ușa aceea se va deschide, le spune el, și un om care este Dedal va intra pe ea. Wakefield Își pregătește binoclul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
bal Laura Ashley nou-nouță, din catifea neagră, și pantofi cu strasuri la cataramă, care îi amintiseră de Cenușăreasa. O ținuseră într-un dans toată noaptea, la propriu, și apoi se plimbaseră cu barca de-a lungul Camului argintiu în timp ce se lumina de ziuă. Strălucise de bucurie tot drumul spre casă, în trenul spre Woodbury. Apoi descoperise că o invitase doar pentru că mama ei plătise biletele. Patruzeci de lire fiecare. Plânsese ore în șir și aruncase la gunoi pantofii cu strasuri. — Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și ei zvonul. Apropo, se uită șiret la el, care-i treaba cu după-amiezele prin baruri și stripteuzele nerușinate? Nu asta e imaginea pe care am păstrat-o cu afecțiune despre tatăl meu, redactorul-șef deschizător de drumuri. — Ah, se lumină tatăl ei, cuprins de nostalgie. Susan „Poamă-acră“. Ce femeie. Câte dansatoare exotice pot să-și scoată sutienul în timp ce fac praf fiecare bărbat din public? — Mi se pare dezgustător. — De fapt, chiar m-am gândit odată sa-i dau o rubrică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Probabil că plecase deja de la spital. Va fi nevoită să treacă singură prin această încercare, dar trebuia să înfrunte ceea ce o îngrozea cel mai mult: viitorul. După o jumătate de oră, Ralph se trezi. — Franny - ochii lui încă vioi se luminară de încântare, de parcă n-ar fi văzut-o cu doar o jumătate de oră mai devreme -, ce bucurie să te văd. Ce vânt te-aduce? De data aceasta, Fran zâmbi numai și îl luă de mână. Începea să se obișnuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sigur de asta. — Ar fi cazul să te obișnuiești să rămâi la înălțime fără concurență. — De ce, Murray? Jack știa că e atras într-un joc dar probabil că, mai devreme sau mai târziu, Murray se va plictisi și îl va lumina și pe el despre ce e vorba. — Pentru că, în curând, ne vom numi Express&Citizen. Am făcut o ofertă să preluăm Citizen. Ralph Tyler e dus, n-ai auzit? S-a țicnit, bietul de el, iar nevastă-sa e chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pot. Am promis că trec pe la ai mei. Ce mai face tatăl tău? Henrietta privi prin soțul ei, care începea deja să se căiască și avea s-o facă până când își va fi cerut spășit scuze. — De fapt, - Fran se lumină - pare să-și fi revenit în mod uimitor. Eu și Stevie ne întrebam dacă nu cumva i-au greșit diagnosticul. — Oh, Franny, asta e minunat, se entuziasmă Henrietta. Vrei să spui că e posibil să fi fost o alarmă falsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să se căsătorească. Apoi va trebui să se mute cu ei pentru o perioadă. — M-am gândit că am putea să punem cadourile aici, pe masa asta de stejar din hol. Prin ușa deschisă pătrundeau razele soarelui de după-amiază târzie, luminând cartonașul pe care Camilla scrisese „Cadouri de nuntă“. Un buchet uriaș de crini umplea masa goală, cu excepția cadoului stingher, așezat strategic la unul din capete. Fran se întrebă pentru o clipă dacă mama ei nu era deranjată de modul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
erau doi oameni. I-am pândit până la douășpe noaptea. Unul a plecat, celălalt a intrat în casă. Am sărit și eu în casă și n-am aprins lumina ca să nu mă vadă vreun vecin. Și nu am făcut decât să luminez eu puțin în casă ca să văd ce caut, și era o carte de botanică, nu mai avea file decât coperțile și banii. Am găsit două milioane două sute și ceva. Ăia au fost cei mai mulți, cea mai mare sumă. Am luat banii, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
întrebare, iată: Este vorba de-o dumbravă, Dar de una... Moromeți au fost mai mulți Și mai toți umblau desculți, Însă eu vă-ncerc un pic: Cum îl cheamă pe cel mic? Când desculț, când în conduri, El cutreiera păduri, Luminând precum un astru Lacul codrilor albastru. O, dar nu v-am întrebat: Care babă intră-n sat? Am mai stat noi într-o vară La taifas, în mod precis: Topîrceanu a mai scris „Rapsodii de...” Acum gândul mă îndeamnă Să
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
în grădină; Semănând cu o pitică, Ei au zis că e... Vă spun una, de-i permisă, Nu vă fie de mirare, Nici de ignorat, firește: Deși este foarte mare, Seamănă cu o caisă, Care ziua ne veghează, Pământul îl luminează, Îl mângâie și-ncălzește. La-ntâmplare nu e pus Și nimic nu e pe dos: Când nu-l vezi pe cel de jos, Te lovești de cel de sus. O-ntâlnești la orice casă, Mai cu seamă la intrare; Fie
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
reia, nemărturisit, pe Rémy de Gourmont din Le Livre des Masques. Ideile criticului simbolist francez au fost, de fapt, ideile directoare ale revoltei antiacademiste. Ideea diferențierii individualiste, refuzul banalului și al imitației, libertatea inovativă sînt afirmate impetuos: „Aprindeți torțele să luminăm prezentul literar! (...) este bine să se știe de către toți cei care se intereseză de literatură în țara noastră ce vor acești cîțiva tineri care au curajul să se rupă de gloată. Ei nu sînt nici alchimiști căutători de pietre filozofale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Dianu despre scriitoarea conservatoare poloneză Marya Kasterska, acesta o numește „ambasadoare culturală a patriei sale”, tonul articolului vădind - pe ansamblu - un acut complex de inferioritate identitară, dublat de un transparent elogiu al gîndirii reacționare: „Eram umilit și deconcertat. Patriotismul acesta luminat de un întreg sistem filozofic doctrinar pînă la Barrés, Nietzsche și Maurras nu bănuiam că poate lua de circumstanță forma elegantă a unei politici de expansiune culturală ca aceea întreprinsă de buna scriitoare. Și nu vedeam în jurul meu pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Există totuși și alte căi de acces: „Pentru descifrarea versurilor-enigme ale acestor scribi s-ar putea apela fie la tălmăcitorii de vise, fie la cărturăresele de cartier. La un moment dat, am fi tentați să credem că le-ar putea lumina vreun matematician, punîndu-le în ecuații. Dar prea ar avea multe necunoscute”. Prin comparație, „Manifestul revistei Punct cuprinde în esență aceeaș declarație revoluționară împotriva artei trecutului și aceeaș confuziune în privința celei viitoare. Îi lipsește însă nota de imagism violent. Ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardistă/suprarealistă (cu reverberații pînă la critica unor Susan Sontag sau Roland Barthes) este asumată astfel în „esența” ei. „Levitația poetică” a imaginilor lui Voronca trimite către „marele său concetățean întru viziune halucinantă, Marc Chagall”, iar „interpretarea” temei volumului Patmos luminează tradiția în care acesta se așază: „Patmos este ostrovul unde un evreu elinizat a scris una dintre cele mai frumoase cărți de coșmar”. „Proteu pletoric al inspirației și al imaginei”, Voronca este privit ca un autor de „caleidoscoape paralele”. Poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
luăm o gustare înainte de a ne urca în tren, sugeră Takamori, contând în continuare pe punga surorii lui. Ce-ați zice de niște sushi? Până una alta, e mâncarea număru’ unu a Japoniei. Gaston a înțeles, probabil, deoarece s-a luminat tot și a dat din cap. Toate privirile - chelneri și consumatori - din restaurantul în care se servea sushi s-au îndreptat spre ei când au luat loc la o masă. Tomoe se uita într-o parte, ca și cum nu era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
luptător de sumō, îmbrăcat într-un chimono mult prea scurt pentru el și încălțat cu pantofii lui jerpeliți. În spatele lui venea, șchiopătând, un câine vagabond lihnit de foame. Când a văzut-o pe Tomoe, fața lui de cal s-a luminat toată. — Bietul câine-san. E slab mort. Nu vrei să-i dai ceva de mâncare? — Ce nerușinare! S-a făcut seară. Masa așternută în cinstea lui Gaston era încărcată cu tot felul de bunătăți, de nu-i venea lui Takamori să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu și-a mai amintit ce s-a întâmplat, dar când și-a revenit complet, și-a dat seama că musafirul lor nu mai era cu ei. Îl mai ținea încă pe Takamori de mână, dar erau pe strada principală, luminată de neon ca ziua-n amiaza mare. Tomoe s-a rezemat de un stâlp ca să-și tragă sufletul. Încă tremura toată. Era o secție de poliție chiar în fața gării. Takamori a dus-o pe Tomoe, care nu-și revenise încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în seara asta... acum. Nu le venea să creadă. — Gas, imposibil! În primul rând, n-ai unde să-ți petreci noaptea, nu? Nu vă-ngrijorați. Nu vă-ngrijorați. Pe vapor am dormit și pe punte. Toată fața i s-a luminat într-un zâmbet. — O chem pe mama... și pe Mă-chan, spuse Tomoe. Când a auzit de hotărârea lui Gaston, Shizu a venit într-un suflet și a făcut tot ce i-a stat în putință să-l convingă să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
strigând dintr-una din camerele de vizavi. — Hei! Să vină careva repede! Femeia, speriată de țipete, s-a uitat în jur ca un șobolan încolțit și, înșfăcându-și bocceluța, a pornit pe coridor în jos. Când a văzut aprinzându-se lumina în odaia cameristei, s-a întors înspăimântată spre Gaston și i-a strigat: — Unde-i camera ta? Repede! Du-mă în camera ta! — ...? — Te implor! Înainte să aibă Gaston timp să-i răspundă, ea a și ochit ușa care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și a bărbatului care a strigat. Gaston i-a auzit pe amândoi pronunțând cuvântul shōben. El știa că acest cuvânt înseamnă „urină“ și a dedus din conversația lor că aceasta fusese ofensa. A, deci asta era! Fața i s-a luminat într-un zâmbet și a dat din cap, înțelegător. Ca și bărbatul de alături, femeia avusese nevoie la toaletă, dar neputând să se mai abțină, udase așternutul. Asta-i mare rușine pentru o femeie. Și-a amintit că și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
străin înalt, care a plecat azi dimineață. Mai era cu un bărbat. Nu știu încotro au luat-o. Spunea adevărul, probabil. Takamori, rămas singur pe una dintre îngustele străzi ale cartierului Sanya, privea în jurul lui. O pisică neagră trecu strada luminată de soarele puternic. Unde putea să-l ducă bărbatul acela pe Gaston? În jur domnea o tăcere sinistră. Gaston plecase cu Endō câteva ore înainte de a-și face Takamori apariția în Sanya. Ploaia, care ținuse două ore în șir, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
neplăcută. Tînărul polițist de la intrare le-a spus politicos încotro s-o ia. — Dacă-l căutați pe străin, să știți că e la infirmerie. Vă rog să coborâți la subsol și să așteptați pe coridor. Coridorul îngust de la subsol era luminat foarte slab. Acolo se afla sala de interogatoriu și biroul detectivilor. Ușa sălii de interogatoriu era întredeschisă și au văzut doi polițiști stând jos pe o rogojină. Mâncau udon. — Ați venit după străin? întrebă unul din polițiști, ieșind grăbit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
așa, Gaston? — Da. — Îți place să le privești, nu? — Da. Puzderii de stele sclipeau puternic pe cerul întunecat. Takamori nu mai cunoscuse altă ființă omenească atât de naturală și pură cum era Gaston. La fel cum stelele se străduiau să lumineze cerul noaptea, tot așa și acest străin își dădea toată silința să aducă lumină oamenilor, cu inima lui curată. Privindu-l pe Gaston, care-și fixase ochii asupra stelelor strălucitoare, Takamori și-a amintit subit de Povestea tăietorului de bambus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]