9,114 matches
-
mână de oameni, douăzeci, poate treizeci în totul. Pe toate fețele aceeași umedă fericire, în toate inimele același înălțător entuziasm; căci ceea ce ne-a adunat laolaltă e sărbătorirea unui prieten drag și a unui ales de soartă. Și n-aș minți dacă aș zice că ne e mai drag acum, când e ales și înălțat, pe câtă vreme înălțarea lui face mândria noastră, și ne dă mulțumirea izbânzei pentru care ne-am strâns în jurul lui. Cu cât privesc mai mult, din colțul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
fund mare are, alteia i se șoptește totul în cască, în așa fel încât să pară inteligentă și spirituală. Și astfel se constru iește omul perfect. În spatele fiecărei vedete stă o întreagă echipă care are grijă ca noi să fim mințiți cât mai bine, cât mai profesionist. De fapt, vedetele sunt doar niște produse. Niște produse făcute să vândă alte produse. Televiziunea se sulemenește ca o cocotă de lux, cu emisiunile și cu vedetele ei cu tot, ca să fie admirată și
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
devenit iresponsabil, actul jurnalistic bine făcut poate să mai ofere o speranță. (2012) Minciuna publicitară De fapt, nu se numește „minciună“, ci „marketing“ sau, printro metonimie, „succes în afaceri“. Cât suntem copii, ni se spune că nu e frumos să mințim. Când devenim maturi însă, aflăm că minciunile sunt indispensabile realizării sociale. În afaceri sau în politică, domeniile care asigură succesul în lumea oamenilor mari, ești cu atât mai admirat, cu cât reușești săi duci mai eficient de nas pe ceilalți
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
și medic) a avut grijă de mama domnului Cornel. Sau domnu’ Cornel ne a povestit despre „pătulul“ lui („un fel de grajd“) de la Butimanu, despre care oamenii răi din presă au zis că ar fi nu știu ce conac. E urât să minți în halul ăsta! („Dacă ăla o fi conac sau castel, atunci eu sunt arbitrul Urs Meyer, fiei numele blestemat!“ - cum frumos a zis domnu’ Cornel). Domnu’ Cornel se pare că a fost un om foarte curajos în vremurile grele de
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
vorbea cu mândrie despre cum înșela și cum nu avea nici o milă pentru cei pe carei „trăgea în piept“. Întrebat de Alex Dima dacă ia folosit acea experiență în politica pe carea făcuto după ’89, omul spunea: „Da, reușesc să mint fără nici o problemă și fără să se vadă nimic pe fața mea.“ Iată, totuși, un moment de onestitate - dar nu cred că la el se referea Sorin Oprescu. Bun. Înțeleg ca oamenii politici să vorbească elogios de cel cu care
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
vreme nu-mi pierd memoria. Dacă uit, o, numai gîndul mă Înjosește și mă umple de scîrbă, Înseamnă că n-am fost destul de vrednic să țin minte totul. M-am orbit tocmai ca frumusețea lumii să nu mă Îndemne sa mint și să uit... Da, trebuia să mă orbesc ca să nu mai văd altceva decît adevărul pe care-l aflasem, să nu mă pot ascunde de el plăcîndu-mi un răsărit de soare sau blinda coborîre a serii pe crestele munților, cînd
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Altfel ar Însemna că nu se mai poate suporta, or, grandoarea lui e să repete calm „Socot că totul e bine”. Căci pentru el libertatea este a ști adevărul. Sau, cum va spune Camus, libertatea este dreptul de a nu minți... (...Eu am plătit cu toate suferințele mele adevărul. Îl merit acum. Trebuie să am puterea să știu ce-am greșit și să nu mă ascund ca o șopîrlă În iarbă. N-am decăzut Într-atît, incit să nu-mi mai fie
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a deveni memorie; și că ea singură ne salvează de neant și rămîne. Dar eu cred, dimpotrivă, că nu există nimic altceva decît ceea ce mă așteaptă. CÎtă vreme mă așteptai la ieșirea labirintului, te-am iubit, Ariadna, nu te-am mințit. Nu-mi pasă Însă ce se va Întîmpla cu labirintul după ce l-am părăsit, iar tu Îmi aduceai aminte mereu de el. Ochii tăi nu Încetau să repete că-ți datorez lumina, cerul, marea și că trebuie să stau țintuit
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
el. SÎntem goi și liberi În fața mării și a celor care vin pe țărmul nostru. N-avem nimic de regretat. Și dacă știm toate aceste vorbe, este pentru că sîntem Întrebați mereu. Chiar și tu, Ulise, adineauri. De ce-am ține minte o clipă care trece fără Întoarcere? La ce bun să ascultăm ecoul unui val care s-a risipit demult, În loc să privim valul care se lovește tocmai acum de țărm? Fericirea, pentru că ne vorbiți mereu despre ea, nu este de a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cît ceea ce trebuia să aleg: o Împăcare clădită pe o amăgire sau o libertate clădită În pustiu... Am amînat cît am putut alegerea. Am tîrÎt după mine amăgirea că Euridice trăiește pînă cînd am simțit că nu mă mai pot minți și ochii mei vor să Înfrunte singurătatea. CÎnd am Întors capul clocoteam de revoltă Împotriva destinului meu. Auzeam pașii Euridicei și mă gîndeam că destinul rîde de mine urmărindu-mă. M-am Îndîrjit și m-am Întors ca să-mi dovedesc
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
am spus lui Creon că nu va salva. Theba decît dacă Își sacrifică fiul, m-a rugat să ascund acest oracol. Dar ce trebuia să aleg? Să fiu urît de oameni dacă le declar adevărul? Sau vinovat față de zei dacă, mint? Pe munte a fost simplu, am Întins toiagul și am despărțit șerpii care se Încolăceau la picioarele mele, dar mi-a trebuit mult cura) să-i dezvălui lui Oedip că e ucigașul tatălui său...) Se Întîmplă lucruri ciudate pe munți
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
că am făcut-o În primul rînd pentru mine. Am vrut să mă apăr de rușinea de a ocoli adevărul. Trupul lui Polinice Îmi cerea să nu-l las pradă ciorilor, cerea să se odihnească În pămînt. Trebuia oare să mint prefăcîndu-mă că nu știu toate aceste lucruri? Și că n-am Înțeles Întrebarea pe care sfinxul a adresat-o tatălui meu? Nu puteam. Iar moartea e la fel de omenească, da, ca orgoliul tatălui meu cînd a sosit tînăr la porțile Thebei
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de lîngă piscină. Cînd jaluzelele sînt ridicate, seara, se vede din stradă. Ai ochi foarte buni. Acum... mai scrii? mă întreabă, dar în capul meu, această întrebare ajunge în întregime: "Acum, cînd ești prieten cu Livia, mai scrii?" Sigur, răspund, mințind. În fiecare zi, îmi rezerv cîteva ore pentru scris. De fapt, tot din stradă, se văd și două tablouri: un peisaj marin și un apus de soare. Voi avea grijă ca jaluzelele să nu mai stea ridicate, mai ales seara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu surîzînd. Cînd am întrebat-o din nou, a doua zi, și în alte zile, a negat. A zis că totul a fost un vis, așa, la beție, dar n-am crezut-o; fusese prea sinceră și prea fericită ca să mintă. Spune-mi, Cristina, o întreb rîzînd, sînt chiar așa înalt, cum ți-a spus? Nu... Dar care femeie îndrăgostită nu-și vede prietenul așa cum îi place!?... E adevărat, Cristina, a avut un prieten înalt și frumos, dar nu de mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
asupra mea. De ce să ne despărțim așa?!... De ce altfel și nu așa, Tamara?! o întreb eu. Ar fi trebuit să-i dai Brîndușei declarația fără să mă întrebi; ar fi fost mai cinstit; mai ales că nu-ți cerea să minți... Ori ar fi trebuit s-o sictirești dacă... dacă albul acelei nopți de Ajun ar fi fost într-adevăr un alb curat, nu șiroaie de zăpadă topită... Hm!... surîde scurt și trist Tamara, prostia vieții mele, făcută într-o clipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-mi pare rău nici pentru că te-ai speriat atunci și m-ai trimis să încui ușa. Nu... E mai bine așa... Mai ales acum, cînd mi-ai dat telefon pentru că vrei un cuvînt urît, care să-ți dea putere să minți. Am o sută de cuvinte pe buze. Spune pe care-l preferi? Spune tu cuvîntul și eu îl repet. Prostule! șoptește Cristina. Soțul meu mă cunoaște de-atîta timp. Crezi c-o să plece urechea la prima vorbă urîtă despre mine?! Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu sufletul împăcat sărmanul vostru suflet șchiop, care-și face cîrje din rănile altui suflet!... Ce-aștepți, de ce-ai dat telefon?!... Ca să fii cu sufletul împăcat... Voiai o vorbă urîtă de la mine, ca să fii cu conștiința împăcată, să poți minți... Poftim vorba urîtă: du-te dra-cu-lui! dra-cu-lui! dra-cu-lui!!! urlu eu, apoi arunc receptorul peste telefon, mă prăbușesc pe scaun și-mi las capul pe brațele puse unul peste altul pe pupitrul de comandă. Stau așa mult timp, cîteva minute, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Din cînd în cînd, vă tot sun, sperînd să vă găsesc... E chiar atît de urgent? Într-un fel... Pot să știu cine sînteți? întreb eu, deja enervat de discuție. Dacă vă spun un nume, de unde știți că nu am mințit? Bine, accept eu obosit, spuneți pentru ce ați telefonat. Aș închide telefonul, dar tonul femeii mă obligă la respect. Domnule Vlădeanu, începe femeia pe un ton ferm, luați-mi telefonul cum vreți, eu însă vreau să fiu cu sufletul împăcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu în cameră la ea? Am fost! Poftim, am fost, dacă asta vă poate face să fiți cu sufletul împăcat, răspund eu tăios. Mda, mormăie șeful, e-adevărat: mă face să fiu cu sufletul împăcat; măcar știu că nu am mințit. Unde să mințiți, cînd?! Șeful se strecoară cu mașina printre două autobuze, intră în piața centrală, apoi pornește pe artera principală a orașului. Unde să vă las? La stația din centru. Mașina trece de stație și intră pe prima stradă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la ea? Am fost! Poftim, am fost, dacă asta vă poate face să fiți cu sufletul împăcat, răspund eu tăios. Mda, mormăie șeful, e-adevărat: mă face să fiu cu sufletul împăcat; măcar știu că nu am mințit. Unde să mințiți, cînd?! Șeful se strecoară cu mașina printre două autobuze, intră în piața centrală, apoi pornește pe artera principală a orașului. Unde să vă las? La stația din centru. Mașina trece de stație și intră pe prima stradă la dreapta, oprind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o simplă scornire, timp în care adevăratul ei prieten era în afară de orice bănuială. Azi, Brîndușa m-a acuzat în fața prim-secretarului că am fost vulgar cu o delegată doamna blondă. Eu am făcut-o mincinoasă. Dacă se dovedește că a mințit, pierde. Și pierde mult, măcar din aureolă. Cu declarația ce i-ați dat-o o va determina pe doamna blondă să declare că m-am purtat urît, ba chiar scandalos. Altfel, declarația dumneavoastră va ajunge în mîinile soțului delegatei. Don
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
făcut. Dacă la ședința de ieri directorul general te-a susținut, la viitoarea s-ar putea să fie altcineva director general, poate chiar eu! Și-apoi, declarația lui Ștefănescu mai există; de la Tamara pot obține alta; ea nu trebuie să mintă. În două-trei zile voi avea și declarația Cristinei, altfel... cu cele ce-a declarat Ștefănescu... Hm! surîd eu. Credeți că doamna Cristina s-ar murdări ? De ce nu?! Are un soț, o căsnicie, o poziție socială ! Judecați de la nivelul dumneavoastră. Cristina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mine. Da, femeie, dar cu un suflet mai sus, conchid eu ferm. Se lasă o tăcere încordată între noi; Brîndușa cumpănește îndelung, alegîndu-și probabil vorbele cu care să-mi dea replica. Mda, surîde ea. Am impresia că Ștefănescu nu a mințit cînd a scris că tu ai fost la Cristina. Știam doar că-i place să fie ironică la adresa bărbaților, uneori cinică, dar constat că... Tu tînăr, ea... Ascultă, Brîndușa! îi strig încet, înfuriat. Un bărbat și o femeie pot avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
discutat, Monica. Fiecare scrisoare mi se pare a fi ultima, atât de puțină siguranță avem de azi pe mâine. Ieri am fost chemată la sector pentru autobiografie; am spus că părinții mei au fost boieri, și ce dacă...? Puteam să mint? A trebuit să le spun că ești la Paris; m-au întrebat de ce nu te întorci în vacanță și dacă ai plecat clandestin. Pentru orice eventualitate, trimite numărul de pașaport. 1) NU TE ÎNTOARCE. Dar ai să găsești de lucru
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Totul era, încă de mult, scris în cartea vieții mele. Nu mai sunt descurajată. Nu știu de ce. Poate fiindcă îmi recapăt sănătatea? Toată lumea a suferit rău de gripa asta afurisită. Draga mea, fii vitează, ai curaj. Știi că nu Te mint niciodată. Mi-am mai revenit și am să pot face față la orice. Nu numai eu. Toată lumea. [...] Mă duc chiar acum la Ver[eș] ca să-mi ajusteze proteza. Pe urmă mă duc la Angèle. „Circulați, circulați“, ca în vestita carte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]