8,833 matches
-
Întreaga morală creștină se bazează pe avertismentul cuprins În enunțul acestui proverb, iar codurile juridice moderne Încearcă și ele să-l impună tot mai mult În viața comunităților umane: „Rău faci, rău găsești”; „Fapta bună laudă pe om”; Cine scoate sabia de sabie va muri”; Cine seamănă vânt culege furtună” etc.) Păcatul mărturisit e pe jumătate iertat. (O jignire, de exemplu, făcută la adresa demnității cuiva nu mai poate fi luată Înapoi, dar regretul comiterii ei reprezintă o minimă reparație morală și
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
creștină se bazează pe avertismentul cuprins În enunțul acestui proverb, iar codurile juridice moderne Încearcă și ele să-l impună tot mai mult În viața comunităților umane: „Rău faci, rău găsești”; „Fapta bună laudă pe om”; Cine scoate sabia de sabie va muri”; Cine seamănă vânt culege furtună” etc.) Păcatul mărturisit e pe jumătate iertat. (O jignire, de exemplu, făcută la adresa demnității cuiva nu mai poate fi luată Înapoi, dar regretul comiterii ei reprezintă o minimă reparație morală și dovada prezenței
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
-i deal fără vale” etc.) „Un om de spirit ar fi, adeseori, foarte Încurcat fără tovărășia proștilor.” (La Rochefoucauld) Săracul cumpără scump. (Pentru că, În timp ce bogătașul cumpără din ceea ce Îi prisosește, săracul cumpără printr-o continuă sacrificare de dorințe.) Capul plecat sabia nu-l ia, dar nici soarele nu vede. (Îți poți salva viața prin lașitatea unui compromis, dar trădarea unor valori recunoscute În comunitate te va face să nu te mai poți bucura de respectul semenilor.) „Cine pierde onoarea nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
poftit la masă, pleacă sătul de acasă. Pentru că este mai convenabil să mănânci mai puțin, decât să fii nevoit să servești orice.) Nu intra unde nu ești chemat. (Degeaba forțăm, de exemplu, interesul cuiva, dacă acesta nu vrea să colaboreze.) Sabia nu se Împrumută la bătaie. (Focul Îl stingem cu apă, nu cu petrol.) Vorba Își are și ea vremea ei. (Trebuie să știi când s-o folosești, altfel: „O vorbă i-a scăpat, și-a fost spânzurat”; „Mai bună-i
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
ziua de naștere a unei femei și uită vârsta ei”.) „Politețea face ca omul să apară În exterior așa cum ar trebui să fie În interior.” (La Bruyère) Trestia care se pleacă vântului niciodată nu se frânge. (Într-adevăr: „Capul plecat sabia nu-l taie”, dar atitudinea de compromis, de moment, nu trebuie să se transforme În „lașitate”, adică să devină o regulă obișnuită de viață.) Mai bine mai târziu, decât niciodată. (Este preferabilă, desigur, o rezolvare oricât de târzie, decât să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
obținere de cât mai multă putere la nivelul unor demnități publice, transformându-se În lideri autocratici; În acțiunile de respectare cu strictețe a tuturor preceptelor rituale ale unei religii, devenind bigoți etc.). Μ Învățătura creștină ne spune: „Cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”. Prin urmare, la o agresiune sau la un rău comis de cineva, va trebui să existe Întotdeauna și alte posibilități de răspuns decât acelea care doar repetă agresiunea sau răul produs. E mai ușor de răspuns
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cât mai multă putere la nivelul unor demnități publice, transformându-se În lideri autocratici; În acțiunile de respectare cu strictețe a tuturor preceptelor rituale ale unei religii, devenind bigoți etc.). Μ Învățătura creștină ne spune: „Cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”. Prin urmare, la o agresiune sau la un rău comis de cineva, va trebui să existe Întotdeauna și alte posibilități de răspuns decât acelea care doar repetă agresiunea sau răul produs. E mai ușor de răspuns la rău
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
din șiretenie, fie din teamă de adevăr, sau pentru că interiorul lor sufletesc este prea confuz ori prea sofisticat. Alții, dimpotrivă, au talentul de a „simplifica lucrurile complicate”, după modelul lui Alexandru Macedon, care a tăiat dintr-o singură lovitură de sabie incitantul și nedeslușitul „nod gordian” ( În plan psihic, acesta poate semnifica prezența, la un moment dat, a unei complexe stări de Îndoială sau de incertitudine În raport cu noi Înșine sau cu alții). Μ Cine se refugiază În imaginar crede că acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
există raționalizare În sine, detașată de subiectivitatea conștiinței celui care apreciază (poate doar niște „intuiții iraționale” ar putea Îndeplini cerințele unei cunoașteri imparțiale, nealterate, adică ale unei cunoașteri În sine). Μ „N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie...” (Iisus). Cuvintele acestea pot să trezească nedumerire, deoarece Iisus este știut ca fiind Întruchiparea binelui, a blândeții și a iertării. Dar credința În ideile lui impune, În mod obligatoriu, o selecție În rândul oamenilor, chiar o divizare: unii animați de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sosească/ Și ziua aceea,/ Amânată de veacuri,/ O să vină/ Se apropie,/ Se și aude/ Pulsul ei, bătând,/ Între zări,/ O să vină ea,/ Se simte, în aer,/ Nu mai poate întârzia,/ Nu vă îndoiți, o să vină/ Ziua aceea/ Orbitoare ca o sabie,/ Vibrând în lumină" (Dies ille, dies irae)62. Prea puține consemnări critice se apleacă, în mod consistent și oficial, spre studiul poeziei interzise a poetei. Lipsa de interes, sau preferința de a lăsa în penumbră acest subiect ar avea ca
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
naturalului, resimțind dureros artificialitatea inerentă a oricărui text literar 66. Căutarea sensului unei astfel de existențe "este obligată să îmbrace haina cuvântului (subl. n. A.I.P.). Neîncrederea în cuvânt și conștientizarea că acest fel de a viețui este ca o sabie cu două tăișuri se regăsesc în poezia Darul"67: "Tragic mi-e darul, asemenea pedepselor vechi/ Ce strămoș mi-a greșit ca să-i port lauri-vina?/ tot ce-ating se preface-n cuvinte/ Ca-n legenda regelui Midas". Stând sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pentru această piesă. Și asta pentru că cele două orizonturi ale piesei corodarea, căderea în rutină a cuplului, încercarea de a-ți regăsi numele într-o altă tensiune lirică, pe de o parte, și intervenția legii morale, a pumnului moral, a sabiei morale, pe de altă parte, sînt perene". Constantin Popa este actor al Naționalul ieșean din 1962, iar din 1991, adică de la înființare, este și profesor la Academia de Arte "George Enescu" din Iași, secția Teatru. Dar dintotdeauna a cochetat și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
vinovat înseamnă a te elibera, a te ridica pe verticală în ființa ta intimă, asta a vrut să demonstreze dramaturgul. Piesa este construită cu abilitate și condusă ingenios, de la confruntări mărunte spre momente de maximă tensiune, care se desfășoară cu sabia lui Damocles deasupra capului: unul dintre actori vine în vizită la celălalt, aducînd dosarele de securitate și propune să le deschidă. Spaima se instalează în ființa celuilalt și sub imperiul ei se produc dezvăluirile. Este, în fapt, un duet dramatic
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
care frânge, definitiv uneori, traseul unei vieți. Propozițiile scurte, alerte, Încadrate de aforisme edificatoare sau glosate de cugetări revelatoare bine plasate, Înlănțuite cu un desăvârșit simț diegetic, constituie o armată disciplinată care Înaintează spre inamic și care, În clipa ridicării săbiilor, Își trage răsuflarea, privește obiectivul, pentru a-și Închide apoi acolada. Eficiența este calitatea cea mai evidentă a scriiturii ei. Cea mai bine vândută scriitoare franceză a momentului pare să fi avut succesul drept unul dintre obiective. Traseul străbate surpriză
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
condiția ca, pentru a se putea constitui ca atare, să se origineze Într-o decizie individuală de natură, mai degrabă decît umorală sau strategică, estetică. Așa, de pildă, cu moartea lui Syagrius, ultimul rex Romanorum. Acesta, ras În cap cu sabia de Clovis, este ținut prizonier cîtăva vreme, apoi ucis. În secundele care preced contactul fatal dintre sabia lui Clovis și beregata sa, Syagrius, disperat, invocă zeii Întrebînd „Unde sînt umbrele?”: „Ubi sunt umbrae?” Unde sînt, altfel spus, zeii? Extincția vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
natură, mai degrabă decît umorală sau strategică, estetică. Așa, de pildă, cu moartea lui Syagrius, ultimul rex Romanorum. Acesta, ras În cap cu sabia de Clovis, este ținut prizonier cîtăva vreme, apoi ucis. În secundele care preced contactul fatal dintre sabia lui Clovis și beregata sa, Syagrius, disperat, invocă zeii Întrebînd „Unde sînt umbrele?”: „Ubi sunt umbrae?” Unde sînt, altfel spus, zeii? Extincția vieții - sugerată iarăși limpede de Pascal Quignard Într-un pasaj precis unde sînt inventariate speciile de viețuitoare preconizate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
relația regizorului cu actualitatea și de prezența lui explicită pe scenă. Iar dincolo de această soluție privilegiată se va putea descoperi întotdeauna o concepție mult mai vastă asupra teatrului, căci, dacă pentru Peter Stein „în teatru, că e vorba de o sabie sau de o mitralieră, efectul e același”, pentru alți colegi ai săi, o atare convingere e complet depășită. Ei cred, dimpotrivă, că teatrul trebuie să integreze noile tehnologii, în numele unei voințe explicite de a-l „sincroniza” cu modernitatea și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
motivul morții, desfășurat într-o amplă elegie de-a lungul întregii existențe poetice. De la "Ceea ce nu se uită", unde satira și accentele elegiace se împletesc, și până la ultimul volum: "Nu o să te uit... cum ai venit... Cu zâmbetul tău de sabie/ totuși un pic tăiată.../ Cu buzele tale de fecioară/ căutând să-mi aspire fluturele răsuflării". Sentimentul morții este surprins în ipostaza luptei dintre viață și moarte, indiferent dacă gesticulația liniilor de acțiune cuprinde universul, ca în "Surâsul Hiroșimei" sau coboară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dar puterea lui este malefică și răul stă sub semnul zădărniciei. Hannibal avea o așa superba trufie, încât Alpii stăteau "albiți de spaimă" și sunetul pașilor "răspundea în lună" și "totuși n-au învins", așa cum biblicul Saul și-a oprit sabia necinstită în zid și nu în trupul lui David. Eugen Jebeleanu rămâne tragic și când evocă curgerea timpului semnalând că viața este perisabilă și omul antrenat în mirajul ei observă doar trecerea frunzelor, zborul păsărilor, mașinile, soarele, noaptea și luna
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de-aici disperarea, amărăciunea, durerea și plânsul impulsionat de o altă stare de spirit. Poetul alungă șarpele bun, ocrotitorul casei, pentru că întreg edificiul se surpă: "Lepădat fără nume/ Șerpii mei plecați/ Dintre aceste ziduri/ Care vor cădea". Șerpii, caii, nisipul, sabia, pașii, ochii, ierburile sunt motive care apar obsesiv în volum și se constituie ca pretexte ale unor atitudini reflexive, tensionate de neliniște: "Cum rupe calul din iarbă./ Prin ierburi cum trece copita./ Mă paște neliniștea!" În volumul "Legile pământului" (1973
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
știu/ ce ochi are dragostea în așteptare". În 1972 apare volumul "Clar și singurătate". Poetul reflectează la propria-i viață. O ipostază ar fi incapacitatea de a comunica cu o lume de eden, dominat de sentimentul așteptării dincolo de margini. "O sabie înlăcrimată sunt; cel care m-a purtat/ pe frunze roșii s-a culcat să moară". Apar imagini terifiante, parcuri cu arbori intrați în putrefacție, frunze pline cu viermi sau păduri seculare măcinate de sentimentul zădărniciei. Se simte însă efortul poetului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
1944; poetul versifică corect statornicia noastră pe acest pământ: "Am fost aici. Părinții mei, părinții/ părinților, bunica, bunii/ și ploile ne știu arama lumii/ iluminându-ne-n vecernii, dinții/ avarii, goții și în urmă hunii/ nu ne-au clintit./ Cu sabia credinții ne-au învelit." În acest context, Dan Mutașcu cântă "sărbătorile" țării, elanul constructiv în aceeași idee: "și să scriem pe cortegii de zile: România/ și să vorbim în fiecare dimineață cu istoria mărturisindu-i că n-am vrea nicicând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Iubirii ce-a aprins-o slova." George Dan surprinde, în "Mater nostra", prin sensibilitățile sale contemplative, descriind ochiul și lumina rotundă a "Daciei libere": "Pavăza lui Decebal, rotundă/ pe după brațu-i încordat/ Asemeni brațului Carpaților/ cu celălalt braț săltându-și încovoiata sabie a Istrului/ Să-și apere Dacia liberă". Ion Rahoveanu, în volumul "Lacrimi pe spadă", evocă un trecut legendar desprins din mănăstiri, morminte, relicve. În "Agapia", "Puterea locului liber", "Celor fără morminte", "Elegia Iancului" versifică inegal oferindu-ne din când în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ale istoriei, fără să le fixeze în timp și spațiu, într-un efort de selecție a faptelor semnificante. Ciclul "Evocări" transcrie portrete anonime într-o ciudată îmbinare de linii, ce ne amintește de expresionism: "Guler cu pene, /Coif de fier/ Sabie lată cât șoseaua de asfalt/ ochi spart cu lumina sfâșiată/ uscată și neagră cât cerul înalt" ("Luptător căzând"). Alteori, într-o viziune amețitoare, nervoasă, evocă tablouri halucinante: un soldat se ține cu mâinile de un nor și de bocancul altui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și Rareș/ despărțit de Petru Rareș/ Plânge Mircea cel Bătrân/ merele luate de la sân." Legenda biblică a lui Cain și Abel îi implică pe trădătorii de azi: Când am fost Matei Corvin/ Te-am vândut la străin/ taie-mi cu sabia labele/ fratele meu, Abele" Mutul Zugrafu desenează mari bătălii într-o suită de tablouri: Podul Înalt, Șălimbăr, Sarmisegetuza și Oituz, și portretele lui Ștefan, al lui Harmăn, al lui Purice și al altor viteji, cu faptele lor eroice "adormite în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]