KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...335 336 337 ...384 >

9,583 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

femeia aceea infamă cu care ai fugit... Spunând aceste cuvinte, nu mai roși, ci se făcu palidă la față și brusc se ridică în picioare ca în transă, dar imediat, dezmeticindu-se, se așeză la loc; buza ei continuă să tremure încă mult timp. Tăcerea dură cam un minut. Prințul era teribil de uimit de ieșirea ei surprinzătoare și nu știa ce cauză o fi având. — Nu te iubesc deloc, spuse ea pe neașteptate, parcă vrând să-i închidă gura. Prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
flăcării; crezi că nu se poate? — L-am văzut ieri; are degetele nevătămate. Deodată Aglaia pufni în râs, ca un copil. Știi de ce am mințit acum? se întoarse ea brusc spre prinț, cu naivitatea cea mai copilăroasă, cu buzele încă tremurându-i de râs. Pentru că, atunci când minți, dacă strecori cu dibăcie ceva nu prea obișnuit, ceva excentric, ei bine, ceva prea bătător la ochi sau chiar imposibil, minciuna devine mult mai verosimilă. Am remarcat asta. Mie nu mi-a ieșit bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
voi fi fericirea dumitale... Scrie atât de năstrușnic... de ciudat... N-am arătat nimănui scrisorile, te-am așteptat pe dumneata; știi ce înseamnă asta? Nu ghicești nimic? — E o nebunie; dovada nebuniei ei, rosti prințul și buzele începură să-i tremure. Nu cumva plângi? — Nu, Aglaia, nu plâng, răspunse prințul privind spre ea. — Atunci ce să fac? Ce mă sfătuiești? Cum să primesc asemenea scrisori? — O, las-o în plata Domnului, te implor! strigă prințul. Dumneata n-ai ce face în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ți-am scris atunci adevărul, că nu știu. Totul n-a fost decât un vis din pricina grozăviei de atunci... Pe urmă am început să studiez; trei ani n-aș fi venit aici... Deci, ai venit pentru ea? Ceva începu să tremure în vocea Aglaiei. — Da, pentru ea. Trecură vreo două minute de tăcere posomorâtă din partea amândurora. Aglaia se ridică de pe bancă. Dacă spui, începu ea cu voce nesigură, dacă și dumneata crezi că această... femeie a dumitale... e nebună, să știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pentru el doar o slăbiciune, ci chiar îl iubesc. Subit, se oprește în mijlocul străzii, își descheie redingota, își dezgolește pieptul: „Percheziționează-mă, zice, pe Keller l-ai percheziționat, pe mine de ce nu mă percheziționezi? Așa o cere, zice, dreptatea!“ Îi tremurau mâinile și picioarele, chiar se făcuse alb de tot la față, era cumplit de tot. Am râs. „Ascultă, zic, generale, dacă altul mi-ar fi spus asta despre tine, mi-aș fi rupt imediat capul cu mâinile mele, l-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
el, și nu numai cu capul, ci sunt gata să sar și în foc». Uite, îi zic, cum sunt gata să garantez pentru tine!“ În clipa asta s-a aruncat în brațele mele, tot în mijlocul străzii, a început să lăcrimeze, tremura și m-a strâns atât de tare la piept, încât m-a podidit un val de tuse pe care de-abia mi l-am potolit. „Tu, zice, ești singurul prieten care mi-a mai rămas în nenorocirile mele!“ E un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la catul de sus. Sunt trei zile de când n-a dus paharul la gură; înseamnă că tânjește. Zău că-i mai bine. I-am dus băutură și la închisoarea datornicilor... Generalul deschise larg ușa și se opri în prag, parcă tremurând de indignare. — Stimate domn! strigă el la Ptițân cu vocea ca tunetul. Dacă într-adevăr te-ai decis să sacrifici, de dragul unui țânc și ateu, un bătrân respectabil, pe tatăl dumitale, adică pe tatăl soției dumitale, om plin de merite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aici totul este împotriva mea, totul și toți... Dar să știi, stimate domn, să știi... Nu-l lăsară să termine și-l împinseră iar pe scaun, rugându-l să se calmeze. Înfuriat, Ganea se retrase într-un colț. Nina Alexandrovna tremura și plângea. — Dar ce i-am făcut? Are și de ce se plânge! strigă Ippolit, rânjind. — Oare chiar nu i-ai făcut nimic? spuse deodată Nina Alexandrovna. Mai ales dumitale ar trebui să-ți fie rușine... nu-i omenește să chinuiești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mamei și surorii dumitale, mă mut chiar astăzi, deoarece această hotărâre am luat-o încă de aseară. Scuză-mă că te-am întrerupt. Mi se pare că mai aveai multe de spus. — O, dacă-i așa... bâigui Ganea, începând să tremure de furie. Dacă-i așa, permite-mi să mă așez, adăugă Ippolit, așezându-se cât se poate de calm pe scaunul pe care șezuse generalul. Sunt totuși bolnav. Așa, acum sunt gata să te ascult, mai ales că asta este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pot spune că va fi veselă. În primul rând, îți prezic că nu vei ajunge la persoana știută... — Ah, e insuportabil! strigă Varia. N-ai de gând să termini odată, otravă scârboasă ce ești? Ganea se făcuse palid la față, tremura și tăcea. Ippolit se opri, îl privi lung și cu încântare, își mută privirile asupra Variei, râse, se înclină și plecă, nemaiadăugând nici un cuvânt. Pe bună dreptate, Gavrila Ardalionovici putea să se plângă de soartă și nenoroc. Câtva timp Varia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu care mă primiți și de noblețea sentimentelor, ca... ca... Nu vă miră cuvintele mele, prințe? Deși nu peste măsură de mirat, totuși prințul își urmărea musafirul extrem de atent și de curios. Bătrânul era puțin palid la față, buzele îi tremurau din când în când, mâinile lui parcă nu-și găseau locul. Stătea pe scaun doar de câteva minute și apucase deja de două ori să se ridice brusc și să se așeze la loc, necontrolându-și probabil deloc manierele. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fi întâmplat, pentru că la cincisprezece ani n-aș fi fugit din casa noastră de lemn, de pe strada Staraia Basmannaia, în ziua intrării lui Napolen în Moscova, n-aș fi plecat de lângă mama mea, care nu apucase să se evacueze și tremura de frică. La cincisprezece ani mi-ar fi fost frică, dar la zece ani nu m-am temut câtuși de puțin și mi-am făcut loc prin mulțime. Am ajuns chiar până aproape de pridvorul palatului, în momentul când Napoleon descăleca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-te! bâiguia el. O să-ți spun tot... rușine... apleacă-te... cu urechea... cu urechea. O să-ți spun la ureche... — Ce-i cu tine! se sperie Kolea teribil, apropiindu-și, totuși, urechea de buzele lui. — Le roi de Rome... șopti generalul, tremurând parcă și el cu totul. — Ce?... Ce-i tot dai cu acest le roi de Rome?... La ce bun? — Eu... eu... șopti din nou generalul, strângând tot mai tare umărul „băiatului lui“. Eu... vreau... ție... tot, Maria, Maria... Petrovna Su

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
E nepermis de democrat, n-are nici un rang cât de mic și... și.. ce-o să spună Belokonskaia? Pe urmă, un asemenea soț își imaginaseră și îi hărăziseră ei Aglaiei?“. Ultimul argument era, firește, cel mai important. Inima ei de mamă tremura la acest gând, o năpădeau sângele și lacrimile, deși în același timp ceva se zvârcolea înlăuntrul acestei inimi, ceva care îi spunea pe neașteptate: „De ce, adică, prințul nu-i un om cum ne trebuie nouă?“. Ei bine, aceste riposte ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-mi, vă rog, în asemenea împrejurări... pe lângă niște interese atât de mari! Și în comparație cu un om atât de mărinimos, pentru că, zău, a fost omul cel mai mărinimos din câți au existat vreodată! Nu-i așa? Nu-i așa? Prințul chiar tremura din tot trupul. Era greu de înțeles de ce se surescitase până într-atâta, de ce-l apucase o exaltare atât de înduioșată, picată ca din senin, care părea exagerată față de subiectul discuției. Aceasta era starea de spirit în care se afla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
din întâmplare, care acum a dispărut cu totul, nu-i așa, nu-i așa? Ei bine, nu-i deloc așa! spuse Ivan Petrovici râzând sarcastic. — Poftim, iar ai luat-o razna! spuse Belokonskaia, neputând să se abțină. — Laissez le dire*, tremură de tot, îi preveni din nou bătrânelul, cu vocea scăzută. Hotărât lucru, prințul nu era deloc în apele lui. — Și ce am văzut? Am văzut oameni distinși, sinceri, inteligenți. Am văzut un om în vârstă care mângâie și ascultă un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
le viziteze neapărat „ca altădată“, și aruncă o privire febrilă la ceas. Intră Vera, exact la trei minute după plecarea Epancinilor. — Lev Nikolaevici, chiar acum Aglaia Ivanovna m-a rugat să vă transmit ceva în secret. Prințul începu subit să tremure. — Un bilet? — Nu, verbal și de-abia a apucat s-o facă. Vă roagă foarte mult ca astăzi să nu vă îndepărtați nici o clipă de curte, până la ora șapte seara sau chiar până la nouă, nu sunt sigură, pentru că nu am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i drept, avea multe trăiri livrești, era visătoare, închisă în sine, avea înclinații spre fantastic, însă acestea erau puternice și profunde... Prințul înțelegea acest lucru; pe fața lui se întipări o expresie de suferință. Aglaia o observă și începu să tremure de ură. — Cum aveți îndrăzneala să vorbiți așa cu mine? răspunse ea nespus de arogant la remarca Nastasiei Filippovna. — Probabil n-ați auzit bine, se miră Nastasia Filippovna. Cum v-am vorbit? — Dacă ați vrut să fiți o femeie cinstită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
uitau una la alta. — Aglaia, oprește-te! E nedrept ceea ce spui! strigă prințul pierzându-se cu totul. Rogojin nu mai zâmbea, ci asculta cu buzele strânse și cu brațele încrucișate. — Uitați-vă la ea, la această domnișoară! spuse Nastasia Filippovna, tremurând de furie. Și eu credeam că-i un înger! Ați binevoit să veniți la mine fără guvernantă, Aglaia Ivanovna?... Nu vreți... nu doriți să vă spun de-a dreptul, fără înflorituri, de ce ați venit la mine? V-ați speriat, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-l cheme pe prinț pentru a-i transmite această știre. Nu știm cum aflase Ippolit acest zvon, dar când prințul auzise povestea cu lumânarea și degetul, râsese atât de tare, încât chiar îl uimise pe Ippolit; apoi începuse brusc să tremure și să plângă... În general, pe durata acestor zile era extrem de agitat, îl stăpânea o tulburare neobișnuită, confuză și chinuitoare. Ippolit susținea de-a dreptul că nu-l crede în toate mințile; dar acest lucru încă nu putea fi nicidecum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Rogojin. Numai o dată, cu vreo cinci zile înainte de nuntă, venise la el un om trimis de Daria Alexeevna, care îi spusese să vină imediat, deoarece Nastasia Filippovna se simte foarte rău. O găsise într-o stare vecină cu nebunia: gemea, tremura, striga că Rogojin s-a ascuns în grădină, chiar în casa lor, că o va ucide în timpul nopții... că o va înjunghia! Toată ziua nu se putuse potoli. Dar în aceeași seară, când prințul trecuse pentru câteva clipe pe la Ippolit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe prinț să intre, încuie ușa la loc și căzu în genunchi în fața lui (cel puțin așa avea să susțină pe urmă Daria Alexeevna, care apucase să zărească ceva). — Ce fac? Ce fac? Ce fac eu din tine! exclama ea, tremurând și îmbrățișându-i picioarele. Prințul rămase la ea o oră întreagă; nu știm ce anume au vorbit. Daria Alexeevna povestea că s-au despărțit peste o oră împăcați și fericiți. În aceeași noapte prințul trimise pe cineva să se intereseze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o persoană care ar putea trece neobservată și de aceea merge pe trotuarul celălalt. „Atunci de ce nu mi-a spus și mie la cine trebuie să fiu atent?“ Parcurseră așa vreo cinci sute de pași și prințul începu brusc să tremure, fără să știe de ce. Deși mai rar, Rogojin continua să întoarcă spre el capul; prințul nu se putu abține și-i făcu semn să se apropie, iar celălalt traversă strada de îndată. — Nastasia Filippovna e la tine? — La mine. — Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
asta m-am gândit. Or să iasă vorbe, mi-am zis... Pe urmă m-am gândit: ia să-l aduc eu aici să înnopteze, ca să fim amândoi noaptea asta... — Rogojin! Unde-i Nastasia Filippovna? șopti prințul deodată și se ridică tremurând din tot corpul. Se ridică și Rogojin. — Acolo, șopti el, făcând semn cu capul spre draperie. — Doarme? șopti prințul. Rogojin îl privi iarăși fix, ca mai înainte. Dacă vrei, să mergem!... Numai tu să nu... fie, să mergem! Ridică perdeaua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
muscă, zbură pe deasupra patului și se potoli, așezându-se pe tăblia de la căpătâi. Prințul se cutremură. — Hai să ieșim de-aici, îi spuse Rogojin, trăgându-l de mână. Ieșiră, se așezară din nou pe aceleași scaune, față în față. Prințul tremura din ce în ce mai tare și nu-și cobora privirea întrebătoare de pe chipul lui Rogojin. — Bag seamă, Lev Nikolaevici, că tremuri, rosti, în sfârșit, Rogojin. Tremuri aproape la fel ca atunci când te-apucă vreo tulburare; ții minte cum a fost la Moscova? Sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]