KorAP: Find »[drukola/base=apus & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...336 337 338 ...367 >

9,168 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

către sud-vest-primele elemente ale noii credințe au pătruns în Dacia din sud și sud-vest (Illyricum). Dar, la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, după așezarea hunilor în Panonia și în urma marilor incursiuni ale acestora spre apus și valea Dunării, situația politică și economică în regiunea carpato-dunăreană a fost bulversată. Astfel, izolate de Imperiul de Apus, în plin declin, după 450, aceste regiuni au intrat în sfera de influență a Imperiului de Răsărit. Ca urmare a noii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al IV-lea și începutul secolului al V-lea, după așezarea hunilor în Panonia și în urma marilor incursiuni ale acestora spre apus și valea Dunării, situația politică și economică în regiunea carpato-dunăreană a fost bulversată. Astfel, izolate de Imperiul de Apus, în plin declin, după 450, aceste regiuni au intrat în sfera de influență a Imperiului de Răsărit. Ca urmare a noii orientări a regiunilor carpato-dunărene, impusă de blocarea legăturilor cu vestul și sud-vestul roman de către huni, apoi de gepizi și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Gură de Aur (m. în 407), Ioan Casian a rămas la Roma, unde a fost hirotonit preot. Către 415, el s-a îndreptat spre Galia, ajungând la Marsilia-aici el a întemeiat două mânăstiri și a redactat primele reguli monastice din Apus. Aici el s-a sfârșit către anul 435, fiind venerat ca sfânt, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 29 februarie. Ca teolog, el a combătut nestorianismul, dar și învățătura lui Augustin din Tagaste despre supremația harului și predestinare. Opera lui teologică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de când datează slavonismul? Întrebarea și-au pus-o mulți istorici, cărturari și cronicari, începând cu Miron Costin, Dimitrie Cantemir, care afirmau eronat că, după nereușita conciliului de la Florența de unire a bisericilor (1439), românii, pentru a se deosebi de legea Apusului (romano-catolică), au primit de bunăvoie limba străină în biserică. Dar sunt acte și cărți slavone anterioare conciliului de la Florența. Pe de o parte, istoricii străini, adepți ai teoriei imigrării românilor din sudul Dunării, consideră că adoptarea de către români a liturghiei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
celor două populații iraniene. Sarmații, mai ales la început, duceau un mod de viață nomad, ocupația lor principală fiind creșterea animalelor în turmă, cu care se deplasau mereu în căutare de pășuni. Ei se vor îndrepta spre teritoriile aflate la apus de Don, la sfârșitul sec IV a. H. și își vor întinde dominația până la Nipru. Marile uniuni tribale sarmatice au ocupat în următoarele secole stepele dintre Don, Marea Caspică și Munții Caucaz. Deplasarea masivă a triburilor sarmatice în stepele de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Don, la sfârșitul sec IV a. H. și își vor întinde dominația până la Nipru. Marile uniuni tribale sarmatice au ocupat în următoarele secole stepele dintre Don, Marea Caspică și Munții Caucaz. Deplasarea masivă a triburilor sarmatice în stepele de la apus de Don se declanșează la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului II a. H. Ei vor domina, demografic și politic, spațiu de la nord și nord-estul Mării Negre. Civilizația sarmatică, fondată în stepele din părțile Donului, se extinde apoi pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și începutul secolului II a. H. Ei vor domina, demografic și politic, spațiu de la nord și nord-estul Mării Negre. Civilizația sarmatică, fondată în stepele din părțile Donului, se extinde apoi pe teritorii vaste, de la Urali până la Dunăre. Mișcarea valurilor sarmatice spre apus a continuat până la sfârșitul antichității, fiind determinată de propriile necesități de extindere a zonelor de pășunat pentru turme, dar și de înaintarea altor grupuri de migratori, mai ales germanici, care au pătruns în spațiul ocupat de ei. Cei dintâi sarmați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al Dunării, în vecinătatea frontierei romane s-a produs mai târziu, în prima jumătate a secolului al IV-lea, după pacea cu romanii din 332, probabil, când ei au devenit foederati (aliați) ai Imperiului. În Dacia, ei au înaintat spre apus doar până în preajma fostului limes transalutanus, condiție impusă de romani, în 338, de a nu pătrunde pe teritoriul fostei provincii, așa se explică poate și pătrunderea mai târzie și limitată în Transilvania. În perioada tetrarhiei (285-305), goții au reluat atacurile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
malul nordic al ei. Patronatul turanic al hunilor este, de fapt, un nou și mare factor de sinteză, regalitatea lor nu înseamnă o veritabilă administrație, ci "un drapel de luptă" (Iorga). Din palatul său din Panonia, magister-ul barbar merge spre Apus, ca împărat al lumii, care vrea să i se recunoască această stăpânire universală, dar înfrânt (vezi mai jos), el se întoarce și moare în condiții obscure.16 Pentru lumea veche, aflată în pragul sfârșitului de secol IV, apariția hunilor pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în nordul provinciilor Chinei, pe care cronicile respective îi cunoșteau sub numele de Hiung-Nu, la sfârșitul secolului III a. H. Când puterea confederației hunice este zdrobită de chinezi, la sfârșitul secolului I d. H., o parte din triburile hunice migrează spre apus sub presiunea altor neamuri. Triburile hunice au rămas o vreme în stepele dintre Marea Aral și Lacul Balhaș, dar, pe la mijlocul secolului al IV-lea, ele se pun în mișcare și, fiindu-le închisă calea spre sud, din cauza statului persan, ele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
altor neamuri. Triburile hunice au rămas o vreme în stepele dintre Marea Aral și Lacul Balhaș, dar, pe la mijlocul secolului al IV-lea, ele se pun în mișcare și, fiindu-le închisă calea spre sud, din cauza statului persan, ele pornesc spre apus și trec Donul, în 375, după ce au supus pe alani (sarmați) din Kazahstan și din ținutul cuprins între Volga și Don. Trecerea Donului de această numeroasă masă etnică a reprezentat un atac de mari proporții, o irezistibilă năvală ce i-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
redimensionată prin integrarea gepizilor, relațiile cu Imperiul sunt rupte, iar atacurile antiromane sunt devastatoare. 3. A treia fază (434-453), cuprinsă între pacea cu împăratul de la Constantinopol și moartea lui Attila, este perioada când atacurile hunilor sunt orientate spre Italia și apusul Europei (Galia). Anii 453-454 marchează sfârșitul puterii hunice, după moartea lui Attila și până la bătălia (înfrângerea) de la Nedao, când are loc lichidarea stăpânirii hunilor în Europa. În ceea ce privește tipologia dominației hunice asupra Daciei, avem o etapă de control (dominație) nominală asupra

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ajung la putere în 434, după moartea lui Rua, apoi conduc împreună confederația politică și militară a hunilor până în 445, când Attila îl ucide pe Bleda și rămâne singur conducător cu puteri cvasi-regale. În anul 451, expediția (coaliția) hunică spre apus este stăvilită de armata romană împreună cu vizigoții, condusă de generalul Aetius, în Câmpiile Catalaunice (lângă Troyes), din Galia. După acest eșec, Attila, întors în Pannonia, moare în condiții obscure, la o nuntă, fiind ucis (otrăvit). Puterea confederației hunice este distrusă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe versantul Carpaților nordici, unde anterior locuiseră costobocii sau vandalii. Participarea lor, în 269 d. H., într-o coaliție a triburilor germane împotriva Imperiului indică stabilirea gepizilor în apropierea frontierei romane. Gepizii au început să graviteze spre regiunea situată la apus de Vistula, dovadă și alianța cu vandalii-acesta era sensul mișcării lor, spre vest și sud-vest, destinul lor istoric. Vreme de peste un secol, gepizii au trăit liniștiți în regiunile lor, în apropiere de sarmați (iazigi) și vandali, ca foederati ai romanilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vest și sud-vest, destinul lor istoric. Vreme de peste un secol, gepizii au trăit liniștiți în regiunile lor, în apropiere de sarmați (iazigi) și vandali, ca foederati ai romanilor. Dar în jurul lui 400, sub presiunea hunilor și în urma plecării vandalilor spre apus, situația lor se va modifica. Apariția călăreților nomazi huni în apropierea Carpaților a provocat transformări adânci în situația politică și demografică, ceea ce a dus la deplasarea spre apus a numeroase triburi germanice. În urma instalării hunilor în Europa centrală, Pannonia, gepizii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dar în jurul lui 400, sub presiunea hunilor și în urma plecării vandalilor spre apus, situația lor se va modifica. Apariția călăreților nomazi huni în apropierea Carpaților a provocat transformări adânci în situația politică și demografică, ceea ce a dus la deplasarea spre apus a numeroase triburi germanice. În urma instalării hunilor în Europa centrală, Pannonia, gepizii au rămas pe loc și au devenit supuși ai hunilor, ba chiar au participat la expedițiile lor antiromane. De fapt aceste schimbări nu s-au produs imediat, trecerea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la mijlocul secolului al VI-lea, ei locuiau între Mureș și Crișuri. Afirmația este plauzibilă, pentru a ocupa pământuri mai bune, gepizii au coborât pe Valea Tisei și s-au așezat în teritoriile ocupate anterior de vandali, după plecarea lor spre apus, în jurul anului 400. Până la mijlocul secolului al V-lea, gepizii au locuit doar în regiunile de margine, în nord-vestul Daciei, însă după victoria asupra hunilor (454), ei și-au extins stăpânirea (aria de locuire) asupra întregii Dacii romane, conform lui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limbă turcică. Avarii erau un popor asiatic, nomad, de păstori războinici, asemănător cu hunii. După mijlocul secolului al VI-lea, stăpânirea avarilor din Asia Centrală a fost lichidată de populații turce, astfel că o parte a avarilor s-au îndreptat spre apus. Până în 558, aproximativ 20.000 de avari ajunseseră în stepele din nordul Munților Caucaz, dar încă în 557, ei au cerut să fie primiți pe teritoriul Imperiului. Astfel, în anul 558, o solie a avarilor sosea la Constantinopol și a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
perșii și sprijiniți de slavi și gepizi, avarii au asediat Constantinopolul pe mare și pe uscat. Dar eșecul înregistrat atunci sub zidurile orașului a marcat începutul declinului puterii avare, datorită și revoltei slavilor și altor popoare supuse, ascensiunii francilor în Apus și apariției proto-bulgarilor în sudul Dunării, în secolul al VII-lea. Avarii au reușit să controleze un teritoriu vast, ce se întindea din stepele nord-pontice până în Alpi și din Carpații nordici până la Dunărea de Jos și coasta Mării Adriatice. Însă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sunt istorici (inclusiv români), care susțin că slavii au ajuns la Dunăre aduși de avari și alte populații nomade asiatice, este evident că ei s-au instalat în nordul Dunării, înainte de năvălirea avarilor (anul 567). Aceștia s-au instalat la apus de Dacia, în Panonia, între Tisa și Dunăre, fiind vecini cu slavii care ocupaseră anterior regiunea. Dar între cele două seminții izbucnește un conflict-războiul între slavi și avari, declanșat în 578, este edificator în sensul acesta (este înfățișat de Menandru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
străpung limesul danubian și năvălesc ca un torent în sudul Dunării, peste Moesia și Macedonia, ajungând până la Constantinopol. Ulterior, în cursul primei jumătăți a secolului al VII-lea, alte triburi slave, ale sârbilor și croaților, pătrund în sudul Dunării, pe la apus de Dacia, pornind din Panonia, care în înaintarea lor ajung până la Marea Adriatică. După luptele intense de la începutul secolului, viața pur romanică continuă în cetățile de la Dunăre, cu episcopi care recunosc pe împăratul, pe care-l respectă, dar nu îngăduie dregători

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolului al VII-lea) este o perioadă de semiizolare legăturile intense cu Imperiul din secolele anterioare slăbesc, deoarece slavii duceau o viață țărănească simplă și se limitau la schimbul în natură, iar legăturile lor comerciale erau orientate spre nord și apus, nu spre sud (Imperiu). Astfel, tezaurele de monede romane sunt tot mai puține pe măsura întăririi dominației slave la nord de Dunăre. După împăratul Justin II (565-578), moneda romană aproape dispare pentru mai multer secole (VII-X). Economia de schimb în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a închegat aici între 275-602.27 Dintre toate neamurile care au năvălit în Dacia, după retragerea romană, nici unul nu are atâta însemnătate în istoria românilor ca slavii. În regiunile sud-estice, ei au același rol pe care l-au avut, în apus, germanii. Românii sunt un popor romanic de coloratură slavă. Concret, slavii ne-au influențat sub raportul rasei (neamului), al limbii, al organizării sociale și de stat, sub raport cultural și bisericesc. Nici un alt popor, în afară de romani, nu a avut o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la nord de Caucaz, o puternică uniune tribală, cunoscută sub numele de "Bulgaria Mare". Dar, sub presiunea puternică a chazarilor, uniunea "Bulgaria Mare" se destramă, pe la începutul secolului al VI-lea, și o parte din ei s-au deplasat spre apus. Ei se pun în mișcare odată cu avarii și se pare că au fost împinși de aceștia spre apus, din regiunile de lângă Volga, unde locuiau la început. Probabil că bulgarii făceau parte din Confederația condusă de avari și au pătruns o dată cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a chazarilor, uniunea "Bulgaria Mare" se destramă, pe la începutul secolului al VI-lea, și o parte din ei s-au deplasat spre apus. Ei se pun în mișcare odată cu avarii și se pare că au fost împinși de aceștia spre apus, din regiunile de lângă Volga, unde locuiau la început. Probabil că bulgarii făceau parte din Confederația condusă de avari și au pătruns o dată cu aceștia în Panonia, unde au devenit influenți-la moartea chaganului avar, ei cer ca acesta să fie ales dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]