10,028 matches
-
pe buzele lui... Ea făcu o mină de scârbă și dispreț când văzu acel zâmbet... Ea cetea din espresia feței toată cartea sufletului omenesc... - Ți-aduc îndată ceea ce voiești... un angel... De Lys, zise ea deschizând ușa, esemplarul nostru de crin, care de ieri oftează după Angelo... În acest interval Cezara se uită-n oglindă ca să-și compuie fața. După un moment se puse-n fotoliu... Niciodată Angelo nu văzuse atâta bunătate și blândețe esprimată pe un chip de om ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu are sens pentru [el] acea arie. Cugetați [la] o copilă bogată. Părinți și protopărinți a fost bogați, va să zică a adunat în mâna lor sudoarea, va să zică durerea altora. Din acest pământ de osteneală, udat cu sudoare * și lacrimi, iese [un] crin fragil și alb - ea. O arie-n gura ei, ca mirosul dintr-o garofă. Nu este oare orce notă chintesența din pământul din care ea a crescut [? ] Dar putea să nu cânte... prea bine... și floarea putea să nu miroase
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
principale, aducînd În solzii lor o frăgezime salină. În partea de la nord fumegă potolit vulcanii seculari. Și În subsoluri, prin butiile pline de solare musturi, așteaptă baloturi mari cu cînepă pentru vestimentele unor amurguri somptuoase. În cazărmile aerate, lalelele și crinii stau În locul piramidelor de arme. În vegetațiile inundînd grădinile, cîntă un belșug ancestral, ca un pian care, rămas În fundul mării după un naufragiu ar scoate deodată acorduri din loviturile de undă. [...] Toate avalanșele strînse În tine, de la bucuria frenetică pînă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
un echivalent deja cunoscut din alte asocieri. „Așa-i amnar poemul În cremenea din sînge”. Să notăm, În sfîrșit, În volumul Patmos și alte șase poeme, conservarea aceleiași structuri, de pildă În poemul XI: „Orice voce aprinde o stea palidă /.../ Crinii loviți Își răspund din loc În loc”; sau, Într-unul din cele Șase poeme finale ( Lanterna magică), următoarele versuri ce se integrează perfect suitei ilustrative pentru relația dintre „agentul” transformator (aici, cuvîntul) și obiectul căruia i se așteaptă răspunsul: Sau vei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă liră și mută, și duioasă. Cu degetu-ți de roze, d-albeața unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-Înamorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și asocierea, apoi, a erosului cu simțul creației. Dragostea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spiritualizînd complet ideea de feminitate pînă ce amorul devine un „extaz angelic”. Să reținem, după ocolul făcut În mitologie, și această spaimă ipocrită, văcăresciană, exprimată Într-o limbă barbară: „A! bellă ești, dilecto! și capellura-ți blondă, De voluptate peplu, ca crinii lui Amor, Cu buclele lui Phebu te-mmantă, te circondă Electric radioasă. Te-acoperă, că mor!” Femeia provoacă nu numai un extaz spiritual, dar și delirul creațiunii, acel impavid nesațiu pe care l-am Întîlnit În multe versuri. SÎnt momentele (fericite
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prin ea Însăși. Poetul Îi spune, printr-o imagine, „icoană-a fericirii”. Alte referințe sînt tot atît de vagi, imateriale: inima ca o liră, „silf ce vine pe raza unei stele”, „zambila primăverii” ce Împarte „desfătător miros”, albeața și delicatețea crinului etc. Să urmărim puțin tehnica așteptării la Gr. Alexandrescu. Ca și parfumul zambilei, „ființa de iubire” se simte de departe. Pasul ușor „abia se Însemnează” pe iarba mlădioasă, privighetoarea o ia drept trandafir, zefirul sărută fruntea grațioasă, florile grădinii o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ființa de iubire” se simte de departe. Pasul ușor „abia se Însemnează” pe iarba mlădioasă, privighetoarea o ia drept trandafir, zefirul sărută fruntea grațioasă, florile grădinii o privesc cu pizmă, În făptura ci se unesc „cu grație cerească” garoafele și crinii (De ce suspin). Gr. Alexandrescu are preferință, se vede limpede, pentru domeniul floral. O predilecție manifestă poetul și pentru Îngeri, flori ale cerului. Acestea sînt chemate În poem pentru a da o dimensiune a perfecțiunii. O perfecțiune imaterială, o grație ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
liric pe care Îl creează această imaginație destrăbălată În dorința de a-și purifica obiectul. Există, În fapt, mai multe peisaje În poezia lui Bolintineanu. Cel din primele versuri (O fată tînără pe patul morții) nu se remarcă prin nimic. Crin, plîngeri ca un „prefum de noapte”, lumina ce moare-n „sînul nopții”, „buze de rouă”, plăceri molatice, argil molatic, filomela și moartea dulce - arată tendința de a senzualiza elegia, În spiritul, dealtfel, al romantismului minor. Poetul este mai imprudent confesiv
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
specială a realului; imaginația vrea să-și apropie o lume mirifică În care cerul, pămîntul și marea fuzionează și participă la o existență virginală. CÎmpul este „Însmălțat”, aerul „Îmbălsămit”, raza (lumina) „beată”, femeile au fața albă ca mărgăritarul, gîtul de crin, ochii de foc, gura lor este un rubin grațios și mîna e subțire și dalbă. PÎnă și singurătatea este În acest ținut o fantasmă dulce, ca și durerea, melancolia, cuprinse, toate, de starea de delir a plăcerii. Sun-ul este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
subțire și dalbă. PÎnă și singurătatea este În acest ținut o fantasmă dulce, ca și durerea, melancolia, cuprinse, toate, de starea de delir a plăcerii. Sun-ul este, Încă o dată, dumnezeiesc, lunea doarme, amoroasă, peste un strat de roze și crini, sînii eroinei liliale sînt desfătători și parfumați ca niște „dragi gradine”... Se observă la Bolintineanu efortul de a implica Într-un chip mai direct sensibilitatea proprie În poezie și de a lărgi aria de referințe În sfera materiei. Bosforul său
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
regnurilor, Bolintineanu pune la un loc rozele și briliantele În bătaia muzicală a valurilor: „Valurile de roze, mărgăritare, RÎuri de aur și de briliant Ziua revarsă fără-ncetare Din cornu-i vesel de amarant...” Corespondentele lor florale sînt amarantul, roza și crinul. Roza este floarea preferată a lui Bolintineanu. Nu roza mistică a lui Nerval, ci roza profană, „drag simbol al vieții”. Crinul, introdus În toate comparațiile, are deja o tradiție În poezia română. Bolintineanu Îi alătură totdeauna iedera dulcelui („Un corp
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și de briliant Ziua revarsă fără-ncetare Din cornu-i vesel de amarant...” Corespondentele lor florale sînt amarantul, roza și crinul. Roza este floarea preferată a lui Bolintineanu. Nu roza mistică a lui Nerval, ci roza profană, „drag simbol al vieții”. Crinul, introdus În toate comparațiile, are deja o tradiție În poezia română. Bolintineanu Îi alătură totdeauna iedera dulcelui („Un corp dulce ca un crin”, „dulce crin din Ietnen”) sau pe aceea, mai abstractă a frumosului: corpul ei „un crin frumos”... Crinul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
preferată a lui Bolintineanu. Nu roza mistică a lui Nerval, ci roza profană, „drag simbol al vieții”. Crinul, introdus În toate comparațiile, are deja o tradiție În poezia română. Bolintineanu Îi alătură totdeauna iedera dulcelui („Un corp dulce ca un crin”, „dulce crin din Ietnen”) sau pe aceea, mai abstractă a frumosului: corpul ei „un crin frumos”... Crinul devine, la rîndul lui, un determinant de preț pentru obiectul erotic: gîtul, corpul, sînul (Îndeosebi sînul) primesc atributele aristocratice ale crinului: „adu-mi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui Bolintineanu. Nu roza mistică a lui Nerval, ci roza profană, „drag simbol al vieții”. Crinul, introdus În toate comparațiile, are deja o tradiție În poezia română. Bolintineanu Îi alătură totdeauna iedera dulcelui („Un corp dulce ca un crin”, „dulce crin din Ietnen”) sau pe aceea, mai abstractă a frumosului: corpul ei „un crin frumos”... Crinul devine, la rîndul lui, un determinant de preț pentru obiectul erotic: gîtul, corpul, sînul (Îndeosebi sînul) primesc atributele aristocratice ale crinului: „adu-mi sînul tău
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al vieții”. Crinul, introdus În toate comparațiile, are deja o tradiție În poezia română. Bolintineanu Îi alătură totdeauna iedera dulcelui („Un corp dulce ca un crin”, „dulce crin din Ietnen”) sau pe aceea, mai abstractă a frumosului: corpul ei „un crin frumos”... Crinul devine, la rîndul lui, un determinant de preț pentru obiectul erotic: gîtul, corpul, sînul (Îndeosebi sînul) primesc atributele aristocratice ale crinului: „adu-mi sînul tău ca crinul Unde dulci dorințe cresc” oftează poetul și, tot el, În delirul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Crinul, introdus În toate comparațiile, are deja o tradiție În poezia română. Bolintineanu Îi alătură totdeauna iedera dulcelui („Un corp dulce ca un crin”, „dulce crin din Ietnen”) sau pe aceea, mai abstractă a frumosului: corpul ei „un crin frumos”... Crinul devine, la rîndul lui, un determinant de preț pentru obiectul erotic: gîtul, corpul, sînul (Îndeosebi sînul) primesc atributele aristocratice ale crinului: „adu-mi sînul tău ca crinul Unde dulci dorințe cresc” oftează poetul și, tot el, În delirul adorației, vorbește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca un crin”, „dulce crin din Ietnen”) sau pe aceea, mai abstractă a frumosului: corpul ei „un crin frumos”... Crinul devine, la rîndul lui, un determinant de preț pentru obiectul erotic: gîtul, corpul, sînul (Îndeosebi sînul) primesc atributele aristocratice ale crinului: „adu-mi sînul tău ca crinul Unde dulci dorințe cresc” oftează poetul și, tot el, În delirul adorației, vorbește de o vale umbroasă unde se oficiază ritualuri sacre: „Peste sînul tău de crin E o vale ce pătrunde Sau o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ietnen”) sau pe aceea, mai abstractă a frumosului: corpul ei „un crin frumos”... Crinul devine, la rîndul lui, un determinant de preț pentru obiectul erotic: gîtul, corpul, sînul (Îndeosebi sînul) primesc atributele aristocratice ale crinului: „adu-mi sînul tău ca crinul Unde dulci dorințe cresc” oftează poetul și, tot el, În delirul adorației, vorbește de o vale umbroasă unde se oficiază ritualuri sacre: „Peste sînul tău de crin E o vale ce pătrunde Sau o umbră ce-o ascunde, De mistere
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sînul (Îndeosebi sînul) primesc atributele aristocratice ale crinului: „adu-mi sînul tău ca crinul Unde dulci dorințe cresc” oftează poetul și, tot el, În delirul adorației, vorbește de o vale umbroasă unde se oficiază ritualuri sacre: „Peste sînul tău de crin E o vale ce pătrunde Sau o umbră ce-o ascunde, De mistere loc divin!”... Roza, amarantul, crinul ne introduc În altă sferă a naturii, aceea imaterială a parfumurilor: natura „odorantă”, „aerul Îmbălsămit”, lumea volatilă a „prefumurilor” („profumurilor”) care acompaniază
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
oftează poetul și, tot el, În delirul adorației, vorbește de o vale umbroasă unde se oficiază ritualuri sacre: „Peste sînul tău de crin E o vale ce pătrunde Sau o umbră ce-o ascunde, De mistere loc divin!”... Roza, amarantul, crinul ne introduc În altă sferă a naturii, aceea imaterială a parfumurilor: natura „odorantă”, „aerul Îmbălsămit”, lumea volatilă a „prefumurilor” („profumurilor”) care acompaniază actele lirice esențiale. Parfumul este unul dintre elementele nutritive ale beției, un drog fin care provoacă imaginația. Acolo
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acompaniază actele lirice esențiale. Parfumul este unul dintre elementele nutritive ale beției, un drog fin care provoacă imaginația. Acolo unde este iubire, plăcere, mister este În preajmă totdeauna un dulce prefum: „Să se verse dulci prefumuri În cămara de misteri! Crinul, roza să-ncunune Patul dulcilor plăceri!”... Spațiul virginal, acela În care Înfloresc pasiunile tinere, este un paradis al parfumurilor. Cerul, floarea, Cythereea revarsă din fragede cupe vapori de parfumuri („prefumul voluptății În aer revărsase”), portocalul parfumează „linul vînt”, În fine, sinul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este Îmbrățișarea. Sărutul este figura de vîrf a desfătării. Arătarea pulpei, deschiderea sinului, citate de G. Călinescu ca dovezi de vulgaritate, sînt nevinovate gesturi, Înecate dealtfel Într-un val de lumină și acoperite de mai multe straturi de roze și crini. Trivială cu adevărat este imaginea prea convențională a iubirii, stupidă este lipsa de imaginație a versului. Dacă lăsăm chestiunea valorii estetice deoparte și Încercăm să deducem, din abundența determinărilor, care sînt opțiunile poetului, constatăm că Bolintineanu cere femeii să fie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce trebuie să se grăbească: „—... să iubim, Omul un minut trăiește Timpul nu Îl mai găsim!” Alt păstor, care face aceeași facilă teorie, aspiră să intre cît repede sub jugul Ciliei, păstorița necredulă: „Sub ast jug de rozioare Și de crini, eu voi a sta”. Coborît, aici, la cele mai de jos clișee, erosul se reabilitează În Fata din turn unde legea morală, netulburată, ocrotește din nou un mare sentiment. Copila română preferă să putrezească În Închisoare decît să cedeze concupiscentului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trage un profit estetic și profitul ia forme euforizante. Iarna decorează somptuos natura, plopii se transformă În candelabre enorme, gerul pune la streșinile casei „o ghirlandă de cristaluri”, lunca e pudruită „cu mărunt mărgăritar”, arborii ning „steluțe”, la ferestre apar „crini și roze de zăpadă” etc. SÎnt imagini ale strălucirii și ale adorației. Teroarea de elementele borealice a stimulat o veritabilă reverie cristalizantă: „Fumuri albe se ridică În văzduhul scînteios Ca Înaltele coloane unui templu maiestos, Și pe ele se așază
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]