9,535 matches
-
ordonat trimiterea peste Bug, în limita răsăriteană a teritoriului numit generic "Transnistria", cuprins între apele râurilor Nistru și Bug, până la limanul Niprului, trecut sub administrație civilă românească după declanșarea războiului contra URSS-ului, a următoarelor categorii de romi din România interbelică, împreună cu familiile lor: Situație numerică privitoare la evacuarea țiganilor nomazi și nenomazi în Transnistria, întocmită de Inspectoratul General al Jandarmeriei, Serviciul Jandarmeriei. Secția a III-a 1)Țigani nomazi evacuați între 1 iunie și 15 august 1942: 2)Țigani nenomazi
Romii din România () [Corola-website/Science/309364_a_310693]
-
fluieratul artistic”. În mod obișnuit, cântăreții sunt fideli unui local pentru un număr de ani. Dacă în Occident tangoul se bucură de mai puțin succes, în România va rămâne la modă până la începutul celui de Al Doilea Război Mondial. Perioada interbelică în Occident cuprinde "musical"-uri, "music-hall"-ul, primii interpreți europeni de "swing jazz" (între care, chitaristul Django Reinhardt). Viziunile mai conservatoare vor determina înflorirea noului „"lied"” englez, a șansonetei și a valsului la acordeon ("musette"), ambele franțuzești, a canțonetei italiene
Muzică ușoară () [Corola-website/Science/309407_a_310736]
-
că aparțin de muzica pop, nu ușoară. Se marchează, în acest fel, o delimitare între generații. În ce privește muzica ușoară mai veche (denumită „clasică” de postul de radio "online" radio3net), din anii nouăzeci se manifestă un interes sporit pentru atmosfera României interbelice, în special a „Micului Paris” (poreclă dată în epocă Bucureștiului) - casa celor mai cunoscuți compozitori și interpreți de muzică ușoară ai vremii. Unii autori, îndeosebi cei cu pregătire făcută în școlile de muzică, tind să confere noțiunii de „muzică ușoară
Muzică ușoară () [Corola-website/Science/309407_a_310736]
-
Această controversă apare în perioada interbelică. În general s-a ajuns la concluzia că muzeologia este ansamblul ordonat, sistematizat rațional al cunoștințelor noastre despre muzeu", iar muzeografia este mai ales descrierea istorică a muzeelor (parte a muzeologiei)". Conform ICOM, "muzeul este o instituție cultural științifică care
Muzeologie () [Corola-website/Science/309470_a_310799]
-
Emil Winkler a cumpărat 54 de hectare de teren în vecinătatea Spitalului "Socola", în schimbul a 40.000 de lei, iar zece ani mai târziu, pământul a ajuns prin cumpărare în stăpânirea lui . A fost președinte al Tribunalului Iași în perioada interbelică. A deținut mai multe terenuri situate în municipiul Iași și în zone din împrejurimi în suprafață de 54 hectare. Dintre acestea, 35 de hectare se află astăzi în administrarea Spitalului Socola, căruia i-ar fi fost date în administrare în
Alfred Winkler () [Corola-website/Science/310441_a_311770]
-
s-a conferit medalia de aur „Serviciul credincios” (1888) ca „recompensă pentru donațiunile de documente, manuscrise și monede vechi ce au făcut Academiei Române și Muzeului Național” și apoi „Meritul Cultural” în iulie 1939, pentru întreaga sa activitate editorial-cultural-literară. În perioada interbelică a suferit unele persecuții, datorate originii sale evreiești. Rămas singur în Iași, după ce copiii săi s-au mutat la București și fiind bătrân, a lichidat tipografia din strada Lăpușneanu în anul 1932 și s-a retras în capitală. A revenit
Elias Șaraga () [Corola-website/Science/310456_a_311785]
-
Secret Polonez a conceput planul politic pe termen lung, gândit parțial să combată propunerile atrăgătoare ale comuniștilor. Astfel, era promisă o reformă agrară cuprinzătoare, naționalizarea bazei industriale a țării, obținerea de compensații teritoriale din partea Germaniei, dar și restabilirea granițelor estice interbelice. Principala diferență dintre programele politice al Statului Secret Polonez pe de-o parte, și al comuniștilor pe de alta, nu era caracterul reformelor economice și sociale propuse, ci atitudinea față de suveranitatea națională, fața de chestiunea redesenării frontierei de est și
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]
-
regiunea Białystok) au fost definitiv anexate, iar locuitorii de etnie poloneză au fost în cea mai mare parte expulzați. În zilele noastre, aceste teritorii fac parte din Belarus, Ucraina și Lituania. În schimb, Polonia a primit teritorii din componența Germaniei interbelice, așa numitele teritorii redobândite: Pomerania, Silezia și Brandenburg de la est de Linia Oder-Neisse, plus jumătatea sudică a Prusiei Răsăritene. Din aceste teritorii au fost expulzate mai multe milioane de germani, locul lor fiind luat de polonezii expulzați la rândul lor
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]
-
în , în bulgara bănățeană "Smikluš") este un oraș în județul Timiș, Banat, România. Aflat la nord-vest de Timișoara este și cel mai vestic oraș din România. are o populație de locuitori, cu o structură etnică diversă, specifică regiunii. În perioada interbelică, Sânicolaul Mare a fost sediul plășii cu același nume, Sânnicolaul Mare, din județul interbelic Timiș-Torontal. Orașul Sânnicolau Mare este cel mai vestic oraș al României, situat în partea de nord-vest a județului Timiș, in Câmpia Mureșului inferior, pe râul Aranca
Sânnicolau Mare () [Corola-website/Science/297047_a_298376]
-
la nord-vest de Timișoara este și cel mai vestic oraș din România. are o populație de locuitori, cu o structură etnică diversă, specifică regiunii. În perioada interbelică, Sânicolaul Mare a fost sediul plășii cu același nume, Sânnicolaul Mare, din județul interbelic Timiș-Torontal. Orașul Sânnicolau Mare este cel mai vestic oraș al României, situat în partea de nord-vest a județului Timiș, in Câmpia Mureșului inferior, pe râul Aranca. Se află la o distanță de 64 km NV de Timișoara și la 18
Sânnicolau Mare () [Corola-website/Science/297047_a_298376]
-
că denumirea orașului a fost influențată și de clima mai dulce din vestul țării, care permite creșterea nucilor și a liliacului ce se găsesc din abundență aici. Oravița s-a format prin unirea Oraviței Montane cu Oravița Română. În perioada interbelică a fost reședința județului Caraș. Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Oravița se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (84,46%), cu o minoritate de
Oravița () [Corola-website/Science/297035_a_298364]
-
a fost declarată oraș în 1989. Principalul motor al activității economice locale este uzina de transformare a lemnului situată în centrul orașului. Fabrica a fost înființată cu capital austriac la începutul secolului al XX-lea, de către firma Goetz. În perioada interbelică, pentru ca activele ei să nu fie incluse în despăgubirile de război datorate de Austria, a fost transferată unei firme elvețiene, dar ulterior a devenit firmă cu capital italian („Foresta Italo-Română”). Afectată de lupte în 1944, după lovitura de stat antifascistă
Nehoiu () [Corola-website/Science/297049_a_298378]
-
1 noiembrie 1937, generalul este numit în funcția de Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, îndeplinind această demnitate până la data de 1 februarie 1939|. Poate fi considerat unul dintre organizatorii sistemului militar de apărare al României în perioada interbelică. Împreună cu generalii Samsonovici și Sichitiu a avut răspunderea organizării apărării strategice a României în perioada 1936-1938. În anul 1938 a publicat lucrarea "Considerațiuni asupra Regulamentului întrebuințării tactice a marilor unități". A fost apreciat ca având o remarcabilă pregătire profesională, o
Ștefan Ionescu () [Corola-website/Science/304991_a_306320]
-
și Ioan Bălan, suprimați în temnițele comuniste. Monseniorul Vladimir Ghika a slujit aici în anul 1943. Între personalitățile literare care au aparținut de această parohie s-a numărat George Coșbuc, în timpul perioadei sale bucureștene. Biserica a fost frecventată în perioada interbelică de politicienii greco-catolici care au activat în capitala României: Iuliu Maniu și secretarul său Corneliu Coposu, Alexandru Vaida Voievod ș.a.
Catedrala Sfântul Vasile din București () [Corola-website/Science/305038_a_306367]
-
al Clubului 1 Mai, Ploiești, dirijor fiind în perioada respectivă acordeonistul Sile Ungureanu. În perioada 1955 - 1957 are și câteva colaborări și cu Orchestra „Flacăra Prahovei" a Filarmonicii din Ploiești, dirijată de violonistul George Botez (fiul „diseur"-ului și tangoistului interbelic Titi Botez). În 1955 înregistrează prima dată la Radiodifuziunea Română, unde debutează cu melodia „Pe deasupra casei mele”, acompaniată de Orchestra de muzică populară Radio dirijată de Victor Predescu. În 1959 este invitată de Ionel Budișteanu să înregistreze primele trei piese
Gabi Luncă () [Corola-website/Science/305031_a_306360]
-
pe unele arii geografice, căutând să atragă turiști din toate păturile sociale și care sponsorizau de asemenea amenajarea unor obiective turistice. Aceste asociații și organizații de turism din România și-au desfășurat activitatea înainte de primul război mondial și în perioada interbelică. Preocuparea acestor asociații de profil s-a îndreptat la început spre zonele montane prin construirea de cabane și case de adăpost (refugii), amenajări de drumuri, poteci, marcaje, precum și organizarea de cursuri de schi, publicarea de monografii turistice, almanahuri, ghiduri, hărți
Turismul în România () [Corola-website/Science/305036_a_306365]
-
fost realizată de către un sistem de dirijare numit „Casa Noastră”. Reforma agrară românească (spre deosebire de cea bolșevică) prevedea recompensare bănească. Prețul de răscumpărare a unei desetine de pământ din moșia Telenești era: teren arabil - 180 ruble; pădure - 180 ruble. În perioada interbelică în Telenești exista un spital cu 4 clădiri. Despre aceasta relatează Mihail Sadoveanu în „Drumuri basarabene”. În conformitate cu legea învățământului primar și secundar care prevedea obligativitatea învățământului de 7 ani, în Telenești s-au deschis câteva școli: Telenești - Târg - 3 școli
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]
-
au fost înregistrați 1659 de bărbați și 1501 de femei, 10 case boierești locuite, o școală medie de plasă și o școală primară, o moară de aburi, agent sanitar, 8 cârciumi, o duzină de prăvălii și dughene. Tot în perioada interbelică a fost construită calea ferată Revaca-Căinari, menită să lege feroviar sudul de nordul Basarabiei fără a fi necesară străbaterea orașului Tighina, aflat la vremea aceea la frontiera cu Uniunea Sovietică și aflat permanent sub amenințarea unei invazii ale acesteia având
Căinari () [Corola-website/Science/305102_a_306431]
-
locuiau 570 de bărbați și 726 de femei, funcționau: o școală primară pentru băieți și fete, primări, poștă rurală, o carieră de piatră, 2 cârciumi. Documentele din 1924 îl menționează ca primar pe Apetrei Timofte, notar - Trifon Gheorghe. În perioadă interbelică în Cașunca activa și o Societate cooperativă, președintele - Stoianov Constantin. La recensământul general din 1930 în Cașuna au fost înregistrați 1411 de locuitori, inclusiv 676 bărbați și 735 femei, și 344 de case. Componența etnică era alcătuită din români - 1357
Cașunca, Florești () [Corola-website/Science/305116_a_306445]
-
percepție; o frizerie; o popotă; o croitorie; o cizmărie; o măcelări;, o batoză; două tractoare "Fordson" și o limuzină particulară. Deasemenea în sat era cantonat în fostul conac al boierului Bogdan un batalion al regimentului 39 de infanterie. Pentru perioada interbelică într-o comună acestea prezentau o bogăție și un mediu viabil. În anii 1936-1938 satul a gazduit echipe culturale regale. În anul 1938 Cuhureștii de Sus a fost declarat sat-model. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia a fost anexată
Cuhureștii de Sus, Florești () [Corola-website/Science/305120_a_306449]
-
Primul Război Mondial și până la cedarea Basarabiei în 1940 (conform Recensământului din 1930) Iezărenii Vechi (sub denumirea de "Ezerenii-Vechi") erau incluși în Plasa Slobozia Bălți, județul Bălți iar după desființarea Plasei Slabozia Bălți se găsește în Plasa Sângerei . În perioada interbelică populația satului a continuat să crească, deși s-au înrestrat ani cu declin. În 1923 în satul Iezăreni locuiau 520 de oameni, în 1930 - 923; în 1933 - 740; iar în 1940 - 1 138 persoane. În 1924 se construiește o biserică
Iezărenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305122_a_306451]
-
Patrimoniului Cultural al AȘM. Structura etnică a localității conform recensământului populației din 2004: În localitatea Crihana Veche se organizează anual Festivalul Internațional al Tradițiilor și Obiceiurilor de Iarnă ”Capra, Turca, Breaza”. Constantin Răileanu, fost primar al comunei Crihana în perioada interbelică și în timpul celui de al Doilea Război Mondial. A fost deportat, împreună cu familia, în Siberia. Nicolae Mătcaș, lingvist, profesor universitar, conferențiar, decan al facultății de filologie a Universității Pedagogice de Stat "Ion Creangă" din Chișinău, docent, ministru al științei și
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
dintre care 140 ha de podgorii, la Crihana Veche. Pandelache Cafrița, fost moșier și proprietar al unui conac / curte (boierească). Gheorghe Manolescu, întreprinzător economic, arendașul bălților de la Crihana Veche, Manta și Vadul lui Isac (cu administrația la Crihana) în perioada interbelică și a celui de al Doilea Război Mondial. A fost proprietarul unui conac boieresc la Crihana Veche. Mihail Sadoveanu, scriitor care a vizitat în multiple rânduri Crihana pentru scop de pescuit și vânătoare, dar și pentru cercetarea graiului românesc local
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
În 1918 are loc unirea Basarabiei cu Românie. În scurt timp 249 de săteni au fost împroprietăriți cu 1046,7 ha de pământ cultivabil cu loturi de până la 6 ha fiecare, ca urmare a reformei agrare din 1918-1924. În perioada interbelică face parte din plasa Vulcănești. În 1923 erau 280 de clădiri, populația număra 1304 de locuitori (670 bărbați și 634 femei), funcționau: o școală primară mixtă, biserică ortodoxă, poștă rurală, telefon, primărie, post de jandarmi. Dicționar statistica al Basarabiei. p.
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dumitru”. Recensămîntul din 1897 a fixat la Climăuți 868 de locuitori. În 1912 la Climăuți s-au organizat cursuri de altoire a viței de vie pentru agricultorii din albia de sus a Nistrului. În perioada interbelică satul număra 350 de case, avea 11 mori de apă, carieră de piatră, școală primară, biserică. La 1 august 1949, după război, foamete și deportări populația satului ajunge la 1 489 de oameni. În perioada sovietică satul Climăuții de Jos
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]