12,849 matches
-
drum. Kobayashi spunea că până și prin mlaștinile acelea mai întâlneai uneori tăietori de lemne sau pescari, cu undițele pe spate, veniți la pescuit de crapi. De aceea, și el era de părere că mai bine porneau înainte de a se lumina. Nu trebuia să-i vadă nimeni când scoteau argintul. Nu era nevoie ca Endō să-i explice lui Gaston de ce urcă pe munte. Oricum, și fără explicații, Gaston mergea cu el până la mlaștină. În cazul în care nu putea urca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vărs când îți văd fața aia tâmpită. Nici unul nu a mai spus nimic. Endō s-a uitat la ceas. — Ah, e ora cinci, zise el în șoaptă. Banca și cinematograful de vizavi se vedeau mai bine acum. Începea să se lumineze. Băiatul care vindea ziare trecu pe lângă ei pe bicicletă. Se auzeau pași în depărtare. Pașii s-au oprit o clipă și apoi au pornit iar. A apărut Kobayashi. Purta o pelerină de ploaie și era încălțat cu cizme. Endō l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
încredere în străinul acela? întrebă Kobayashi suficient de tare ca să-l audă și Gaston. Nu că n-am încredere, dar... — Eu comand aici, răspunse Endō aspru. Faci ce ți se spune! Kobayashi râse slugarnic și nu mai spuse nimic. Se lumina. Nori vineții mai acopereau cerul, dar se zărea o fâșie de lumină deasupra munților. — E departe? întrebă Endō. Se mai oprea din când în când să scuipe. Yamagata părea împrejmuită de munți, dar ajungând în câmp liber, și-au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
S-a sculat cu noaptea-n cap. Oare cât era ceasul? Nu știa încotro o luase. Și-a plătit nota și cum n-avea bagaje, n-avea de ce să se mai întoarcă la hotel. Se întuneca. Ultimele raze ale soarelui luminau palid acoperișurile bătrânelor case de pe Koshō-machi. O fetișcană, cu frățiorul ei în cârcă, stătea rezemată de zidul unul templu și-i cânta un cântec de leagăn. Era ceva în cântecul ei care îl întristă pe Takamori. Mai mult chiar, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
meu atâta râs făr-de căldura răului? Și-ar înflori pe buza ta atâta vrajă, de n-ai fi frământată, Sfînto, de voluptatea-ascunsă a păcatului? Ca un eretic stau pe gânduri și mă-ntreb: De unde-și are raiul - lumina? - Știu: Îl luminează iadul cu flăcările lui! TREI FEȚE Copilul rîde: " Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!" Tânărul cîntă: " Jocul și înțelepciunea mea-i iubirea!" Bătrânul tace: " Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!" CRESC AMINTIRILE Într-un amurg, sunt ani de-atunci, mi-
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
albine spre păduri? Tu inimă ești liniștită-acum! Mult a trecut de când îmi răsfrângeai în pieptul scund un soare nou în fiecare dimineață și-o suferință veche-n orișice amurg? O zi? sau poate veacuri? Un stânjen doar deasupra mea-i lumină. Flori cu sâni de lapte îmi apasă lutul. Să pot eu mi-aș întinde mâna și le-aș strînge-ntr-un mănunchi să le cobor la mine, dar pământul poate nu mai are flori. Gândul meu și veșnicia seamănă ca niște gemeni
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
ieftine. — Nu, vorbesc serios. Îmi pari foarte cunoscută. Eram pe punctul de a-i mai servi o replică, dar bărbatul chiar părea să nu glumească și arăta ușor nedumerit. — Cum vă numiți? mă Întrebă el. — Ellie Black. Fața i se lumină. — Știam eu că ne-am mai Întîlnit! Cam acum patru ani, la o petrecere În aer liber, acasă la Alex și Rob. Ellie Black! Îmi aduc aminte de tine. Lucrezi la Emap, la departamentul de marketing, și locuiești În Queen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mă Împrietenesc cu mama iubitului meu și cu totul alta să o ascult plîngîndu-se de ceilalți copii ai ei. Nu eram dispusă să mă confrunt cu așa ceva acum, cînd abia Începusem să le cunosc familia. — Mami! Chipul lui Dan se lumină cînd intră În bucătărie. O sărută mai Întîi pe ea, apoi pe mine. — Bleah, ești transpirat tot, am zis, retrăgîndu-mă. Înțeleg că ai tras de fiare cu succes, astăzi. — Aha. Fac duș imediat. Ce faci tu aici, mamă? — N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Știu. Și, cu toate că-mi place la nebunie ideea de a fi domnișoara ta de onoare, fă-mi favoarea de a nu păși către altar Într-o rochie ca o bezea. — O să-mi dau toată silința, mă strîmb eu, dar mă luminez de Îndată, căci tocmai mi-a venit o idee. Hei, dar de ce nu vii și tu? Nu sînt În stare să-mi susțin cauza cînd maică-ta e prin preajmă, dar ai putea face tu asta În locul meu. Emma cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
sînii Îmi atîrnă pînă undeva În zona gleznelor, am nevoie de tot „sprijinul“ disponibil. — Bun, atunci Înseamnă că nu sînt singura. Știi că Lisa și i-a aranjat. Dau din cap În semn că da, În vreme ce ochii lui Dan se luminează. — Aranjat? Întreabă el. Vrei să zici că și-a făcut operație estetică? — Da. Și i-a ridicat și și-a făcut implanturi. Nu mai gîfÎi așa, dragă, sînt sigură că o să-i vezi. Mă surprinde că nu e topless În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
va purta numai partea de jos a costumului de baie și că cei doi, Dan și Gregory, se vor bucura de fiece clipă. — Lisa! „Fotomodelul“ cu ochelari pe post de cordeluță de păr ajunge În dreptul nostru și ochii i se luminează cînd dau de Lisa. — Kate! Lisa mi-o trece mie pe Amy, de pe celălalt rînd de scaune, și se ridică să o Îmbrățișeze. — Doamne! Ce faci tu aici? Stăm la Jonathan și Caro, la Grasse! SÎnt o gașcă Întreagă! Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
afară ca să-i caut pe ceilalți, primul meu gînd fiind la Tom. S-ar fi descurcat fără mine? Poate că sună irațional, dar ar putea fi tot În pătuțul lui, așteptînd să vin să-l iau? Fețișoara lui Tom se luminează de un zîmbet larg, brațele lui grăsuțe Întinzîndu-se după mine de Îndată ce dau colțul casei și mă apropii de piscină. Toată lumea e acolo, sporovăind și rîzÎnd. Izbucnesc toți În urale În vreme ce eu mă Îndrept ca prin ceață spre Tom, care șade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
n-or să fie surprize cu burlaci. O să fim doar eu, tu și Marcus. Intru În vîrful picioarelor În camera lui Tom, ca să văd ce face, Înainte să mă duc la culcare. Veioza Împrăștie o strălucire palidă, suficientă ca să-i lumineze jucăriile. Mă apropii și zîmbesc În timp ce-mi plec privirea spre el. Mirosul de vomă nu poate fi ignorat și dau cu ochii de Tom, dormind dus și zăcînd Într-o baltă de vomă uscată. — Rahat! șoptesc eu, panicîndu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și nu stau decît cîteva minute. Sper că te distrezi de minune, oriunde și cu oricine ai fi. Sună-mă cînd te Întorci. Pa. Și-am șters-o. Îmi plac foarte mult zilele ca aceasta. N-aș schimba o Londră luminată de soare pe nici un alt loc de pe pămînt. Las altora sudul Franței, Insulele Caraibe și escapadele În Mallorca. Primrose Hill scăldat de razele soarelui e locul pe care Îl ador. La soare, toată lumea pare fericită, toți zîmbesc și pășesc mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cu tine, în sufletul tău, o rană care nu se cicatrizează." IV ― Și cam asta pățesc în fiecare noapte. Dar, în fiecare dimineață, sunt recunoscător că exist. Chiar bătrân, cum sunt, cu ochii slăbiți, îmi place să văd cum se luminează cerul dimineața și cum strălucește roua pe chiparoși când răsare soarele. E ceva sfâșietor de frumos în felul cum încep diminețile pe aceste coline și nu mă satur să mă bucur de tot ce, altfel, aș fi pierdut. Orice exaltă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
și moartea lui Socrate. ― Dar de ce trebuia ca ei să moară așa cum au murit? ― Nimeni nu spune: era necesar să moară, ci: n-au murit zadarnic. ― E o chestiune de vorbe. ― Nu. Căci un rug care a ars inutil nu luminează nimic. Doar pătează. Atâta tot. ― Un rug e monstruos oricum. ― Da, Galilei, însă poate fi și monstruos și inutil. ― Nu e oare un curaj și mai mare să trăiești și să suferi decât să arzi pe un rug? Deși istoria
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
am o gândire uscată, care nu vede că, în afară de adevăr, viața mai are și alte puncte de sprijin. Numai că inima mea s-a înăsprit într-o împrejurare după care nu mă mai pot consola, ca tine, uitîndu-mă cum se luminează silueta funerară a chiparoșilor. Poate că, în orice destin, hotărâtor e echilibrul dintre iubire și disperare, ca să folosesc și eu cuvintele tale. La tine, mi-am dat seama, iubirea s-a revoltat împotriva disperării și, deocamdată, dacă lăsăm deoparte nopțile
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
am apropiat de deșert și de mare, iar acolo, într-o vale îngustă și ferită, s-a oprit. Era o mică oază în mijlocul căreia se afla un mormânt. Un mormânt acoperit de ierburi și flori ce răspândeau un miros pătrunzător. Lumină multă și o singurătate pe care n-o tulburau decât păsările când se speriau de atâta liniște... Niște eucalipți bătrâni, toropiți de soare, își azvârleau umbra pe o parte a mormântului. Într-o stâncă înecată de ierburi era cioplit un
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
condamne la moarte nu vor să dea exemple decât prin alții..." Apoi, s-a întors Ana. Mi-a dăruit un colier de flori, strălucitor și parfumat, pe care l-am pus în jurul gâtului cu o mare plăcere și emoție. Îmi lumina ochii și aproape că îmi venea să cânt. Am întrebat-o, într-o doară, de ce-mi adusese acel colier. Ea s-a uitat la mine cu milă și mi-a zis: "Ți l-am adus pentru că m-ai dezamăgit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
luase la goană de frică, dar am căutat să par cât se poate de liniștit. Doream să mă lovească acolo pe loc, ceva scurt și, dacă se putea, nu foarte dureros. M-a înghiontit spre vatra stinsă. Numeroasele candele care luminau sala erau în spatele lui, și eu nu mă mai vedeam în umbra sa. În vatră mai erau ceva lemne, câteva crăci groase și lungi. Ariald a ales două și le-a lovit de o piatră ca să se vadă cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
doilea după moartea eroică. IV A doua zi de dimineață, fapt neobișnuit pentru mine, m-am trezit cu noaptea în cap. Nereușind să adorm la loc, m-am gândit că se cuvine să cunosc împrejurimile. Zorii mijeau pe cerul roșu, luminându-mi drumul spre sat. Un du-te-vino de lume prin perdeaua de fum des a vetrelor deja aprinse. M-am oprit la un adăpost unde un fierar și un pielar lucrau la lumina unui foc mare. M-au salutat respectuos, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pergamentul acela care să mă intereseze. Drept care, zeflemisindu-mă, a spus: - Și-apoi n-am hotărât că o să mă-nveți tot ceea ce știi despre femei? Se aștepta să-l refuz, să nu-mi țin promisiunea, dar un gând m-a luminat. Am scos din desaga cu cărți un sul de pergament într-o stare precară; cuprindea Anecdota de Procopius din Cezareea, scrieri pe care, neputând să-mi permit să le cumpăr, le copiasem în întregime la biblioteca din Aquileia. Rotari, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe peretele din dreapta, aparent fără nicio noimă. Avea părul cenușiu și lung până la jumătatea spinării, iar barba îi ajungea până pe pântece. Era oacheș la față, nu se știe dacă din pricina stirpei sau a soarelui; pe fața plină de riduri mărunte luminau doi ochi negri și neliniștiți. Purta o tunică simplă de lână, tocită pe la margini și pătată toată de culori. În biserica goală, pe peretele din fund fusese atârnată o cruce făcută din două lemne, legate cu o ramură de salcie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Am ieșit din curte și am dat de alți oameni care încercau zadarnic să ghicească locul de unde veneau zbieretele acelea de jivină furioasă. Dar totul a încetat brusc, așa cum începuse. Pe neașteptate, în apropierea cimitirului, s-a aprins o torță, luminând o figură neagră care arăta cu o mână spre noi și striga: - Tu, stăpân de sclavi, domnind silnic peste aceste pământuri, privește! S-a aplecat în față, s-a învârtit în loc înfigându-și mâna în pământ și a adăugat: - Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
întrebat, de-a aprins torța așa dintr-odată, fără să se folosească de-o flăcăruie? M-am aplecat și-am mirosit torța, bănuind un lucru pe care tatăl meu îl făcea adesea pentru a-și minuna prietenii. Mirosul m-a luminat pe loc. - Nicio vrajă, i-am explicat, cânepa este impregnată cu ulei negru. - Ce-i acela? - E un ulei care iese din pământ în unele țări ale Orientului și ale Africii. E de-ajuns o piatră de cremene, și, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]