9,277 matches
-
schimbe culoarea? - Auzit c-a fost multă lume. Făcu o pauză. Poate vărsat băutură? M-am întors încet cu fața la ea. - Ce crezi că le-am dat de băut? Colorant verde? Rosa mă privea fix, umilită. Urmă o pauză care păru nesfârșită. Am încercat să îndulcesc asprimea tonului cu un gest firesc. Fără să gândesc am ridicat cana Slurpee spre buze, apoi la fel de firesc m-am abținut. - Miss Dennis - afară, a fost tot ce-a mai zis Rosa, apoi își întoarse privirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
era în trecut și rămânea acolo. Și am ajuns la concluzia - din moment ce constituiam cea mai nouă adăugire acestui grup și încă nu mă lăsasem complet inițiat în ritualurile și obiceiurile lui - că eram singuraticul, outsiderul, cel a cărui solitudine părea nesfârșită. Continuam să mă mir cum de ajunsesem în această lume. Totul era formal și îngust. Conversația politicoasă se prelungi de la cocteil la masa de cină atât de sufocant încât presupunea o certă insensibilitate, așa că am început să le analizez pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sistematic. Se întâmpla într-o marți - era singurul dat. Nu mai puteam rămâne pe treptele care duceau la Registratură - pierdut și privind aiurea la câinele jigărit și singuratic adulmecând zona din jurul clădirii Booth House, o batistă legată în jurul gâtului - la nesfârșit. M-am îndreptat în direcția parcării studenților să văd dacă dau mașina crem 450 SL sau de BMW-ul lui Aimee Light. Era singurul plan care mă putea scoate momentan din stupoarea mea. În depărtare soarele ricoșa din domul clădirii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a făcut parte și Anton Holban, care avea ore și la Liceul „Vasile Alecsandri”. Ne-a confirmat-o și prof. V.G. Popa, care În acea vreme era elev la Seminarul teologic gălățean./ footnote>, preotul, pe la Rotopănești, prin Brădățel și pădurea nesfârșită cu splendorile ei. Și acum dragul meu nepot, eu Îmi Închei scrisoarea, În credința căți vor pricinui oarecare bucurii, cele scrise și arătate de mine. Doamnei Dimitriu - mamei -, multă sănătate și toate cele cuvenite din parte-mi. Pe Jenița, nepoata
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
expoziția de fotografie braziliană a artistului José de Paula Machado, pe care suntem invitați să o vizităm. Poze mari, de aproximativ 1 x 1,5 m, înfățișează o lume sălbatică, neatinsă de civilizație: coline acoperite cu o vegetație luxuriantă, pampasuri nesfârșite, cătune locuite de oameni trăind la limita dintre epoci, fastuosul Carnaval de la Rio, obiceiuri rurale, folclor amerindian etc. Rețin în special două imagini pentru frumusețea lor deosebită, potențată de ingeniozitatea artistului fotograf: tunelurile verzi ale Amazonului, și alta, cu totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
prevestitor de furtună. Vântul puternic și rece umflă balonzaidele prietenelor noastre letone și umbrelele deschise în așteptarea ploii, care poate reîncepe în orice moment. În dreapta, pe un promontoriu, zăresc un turn înalt cu far, acum stins, martorul tăcut al unor nesfârșite despărțiri, și, nu știu de ce, mă gândesc la Casablanca. Alături, o casă împrejmuită cu un gard, aparent părăsită și ea. Lumea s-a împrăștiat pe plajă, bucurându-se de vecinătatea spectaculoasă a stihiei marine. Doi colegi de-ai noștri, lituanieni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
universul kafkian. Îmi dă dreptate. O ajut să-și ducă una din valize, pentru că avem camere pe același coridor (oare câte galerii din acestea vor fi existând?). Te poți rătăci foarte ușor. Va trebui să-mi antrenez memoria, tot străbătând nesfârșitele culoare mohorâte, numărând etajele, intersecțiile și cotiturile până la punctul de destinație - restaurantul, recepția sau odaia în care locuiesc. Camera mea este îngustă, neaerisită, dar cu un plafon destul de înalt. Ca să deschid fereastra, trebuie să folosesc o funie, care, ghinion, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
prăbușirea imperiului sovietic, au privatizat pur și simplu aceste teritorii, acaparând banii și toate bogățiile țărilor lor. Ei nu sunt neocomuniști, sunt niște baroni postsovietici, cu tot ce presupune mai rău acest termen. Dar această situație nu va dura la nesfârșit... Pe de altă parte, mă tem că, după dispariția lui Niazov, Karimov și Nazarbayev, în aceste republici se va instaura haosul. La fel mă îngrijorează și ce se va întâmpla în Azerbaidjan și în Gruzia după plecarea lui Aliev și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ori pentru a te culca seara. Oamenii sunt neputincioși în fața bandelor de mafioți, care îi supraveghează pe cei care iau decizii, bande care au în subordinea lor alte bande, iar acestea - alte grupări criminale supuse lor, și tot așa până la nesfârșit. O păpușă rusească infernală. Cât despre guverne, ele nu reflectă niciodată aspirațiile popoarelor. Orașele nu se aseamănă satelor. Moscova și deciziile care se iau acolo sunt foarte departe de ospitalitatea familiilor care ne-au găzduit vara trecută la Kaliningrad. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de a-și strecura cât de cât numele într-o revistă. Țin minte și azi cum o surprindeam pe Mica, Dumnezeu s-o ierte, care, întinsă în pat, prefăcându-se adormită, mă fura cu coada ochiului, uneori cu o milă nesfârșită față de ridicolul strădaniei mele, de lipsa mea totală de simț practic și, mai ales, de falsa lume în care trăiam. Dar... ce bine că trăiam, atunci, îmi dau cont acum într-o lume „falsă”, deoarece dacă aș fi intrat cu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
unele principii morale sau de conduită, ceea ce se cheamă cu un termen vag - lipsă de tact (lucru stânjenitor într-o prietenie de grup în care membrii săi, inși vibrând de sensibilitate, imaginație și amor propriu, se pândesc și studiază la nesfârșit, „iubindu-se” - Nichita și Cezar adeseori se salutau cu un: - Te iubesc, Nichita! - Te iubesc, Cezar!Ă, era firesc că eu însumi uimeam sau șocam de multe ori prin reacțiile mele rigide, prea tranșante, punând adeseori în discuție expedierile rezumative
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
tip anecdotic sau fragmentar, exotic și fantastic sau alegoric, căzând cu o treaptă față de secolul al XIX-lea sau începutul secolului XX, când Omul era privit în plenitudinea, în abisalitatea sa „arhetipală”. Omul „fragmentat” de azi, analiticul care întârzie la nesfârșit asupra condiției umane și a ambientului său, orizontal sau vertical, istoric, ezitarea față de orice proiect de sinteză, de viziune - sub motiv că acestea nu mai „sunt posibile” în stadiul științei de azi sau „oferindu-le”, aceste sinteze sau încercări de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
numai de lumea „din afară”, dar și de propria lor organizație - din ’85, Uniunea Scriitorilor încetase de fapt, statutar și organizatoric, să existe! Niciodată ura, ura simplă și elementară, nu a fost un bun sfătuitor și uimirea mea a fost nesfârșită când „papii emigrației” literare de la Paris nu numai că erau surzi la informațiile asupra complicatei și realei stări de fapt a „frontului literar”, dar ne categoriseau, pe cei care nu eram în deplin acord cu „excomunicările” și etichetările lor grosolane
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
tremuram pentru ultima „viză”, cea mai „barosană”, a directorului politic și absolut al editurii, poetul ilegalist Ion Bănuță, acostându-l odată în marele hol, el mi-a dat un răspuns care m-a stupefiat, eu, noi, obișnuiți cu numeroasele și nesfârșitele grile și cenzuri ale puterii: „Eu, tovarășe Breban, îți voi citi noul roman după apariție!...”. Și așa s-a și întâmplat, a fost de altfel singurul meu roman, și înainte, și după Absența..., care a trecut prin porțile cenzurii de parcă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o, orgoliu nemăsurat al tinerilor, al unora! - să-i poată „sluji” drept destin. Având pentru destin o înaltă, nemăsurat de înaltă părere, o „credință” aproape, rânduindu-se astfel fără ezitare și fără a simți în nici un fel „ridicolul”, în seria nesfârșită a acelor tineri, din atâtea secole și a atâtor eroi din cărțile celebre, „romantice”, care visau o carieră ce ar putea - ce trebuie! - să devină destin. Destin! Da, dar cum comentam mai sus sentința lui Nietzsche după care: „Ai caracter
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dat vreun semn mai profund, mai „durabil” de „recunoaștere” a unei înrudiri spirituale, deși literatura română modernă, mai ales cea din sudul țării, e impregnată de literele și spiritul francez... Dar... are rost să ne plângem, să ne văităm la nesfârșit, realiști cum trebuie să fim azi și, în sfârșit, liberi, mai are vreun sens să ne așteptăm „salvarea” sau recunoașterea meritelor nostre literare venind „din afară”, nu importă de unde?! Și... acel pizmuit și visat în exces „Nobel” nu e bine
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
amor propriu prevalează. Creștinii de toate riturile și nuanțele se pot simți ca acasă atât în Est, cât și în Vest, numai că ei nu sunt cu adevărat persoane cu greutate. În sfârșit, copii lui Abraham ar putea relua la nesfârșit acest cuvânt al lui Voltaire: "Știți că dacă sultanul mi-ar oferi chiar azi demnitatea de stăpân al Ierusalimului eu n-aș accepta-o?" Ar avea un motiv încă și mai serios să refuze un astfel de cadou: orașul este
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
luptă pentru pace, fie el și militar, contribuie la cauza civilității și viceversa. Hezbollahul, care se consideră uneori responsabil și dincolo de "fermele din zona Chaaba", din sud, are oare vreun interes să "elibereze Ierusalimul" și să continue astfel un război nesfârșit, cel puțin la scara previziunilor actuale? * * * Politicianul occidental: "Acest guvern tocmai scotea țara din haos, când Hezbollah i-a înfipt un pumnal în spate..." Sayedul oriental: "Eram pe punctul de a zvârli agresorul peste frontiere, când guvernul ne-a înfipt
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pline cu turiști de toate națiile, iar excursioniștii solitari nu-i inspirau nicio încredere. Un tip rău n-are prieteni. Îi dau dreptate întru totul. Iar pe mine mă acuz că m-am uitat până acum de sus la procesiunile nesfârșite de pe Via Dolorosa sau, la Cezareea, la cârdurile de japonezi deplasându-se în derivă lentă, cu pălărioarele lor pe cap. Un grup de pelerini este un anelid a cărui segmentare ar însemna aproape o abjurare. Ca un miriapod, ca o
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și brutalitate de cealaltă parte, unde cerșetoria este o permanență. Doi adversari care se omoară de prea mult timp unii pe ceilalți sfârșesc prin a se asemăna: aceleași cuvinte, aceleași ritualuri. Drept printre drepți, nordicul nostru sârguincios și distant condamnă nesfârșitele pedepse colective (comandourile Tsahal au răpit în plină noapte și dețin ca ostatici patruzeci și doi de deputați ai Consiliului Legislativ Palestinian, printre care pe primarul Nablusului și pe președintele Parlamentului). Dar dacă insiști cu întrebările, vezi că nu dă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
picior greșit. Evreilor le repugnă să-i atingă pe cei morți, iar cohanim* așteaptă la poarta cimitirului, tocmai pentru că egiptenii petreceau un timp exagerat de mare îmbălsămând cadavre și construind necropole. Celebrul "Altfel nu pot!" al lui Luther, reluat la nesfârșit de-a lungul secolelor (sunt atâtea păpuși într-o matrioșca rusească!), a țâșnit din constatarea făcută de fratele mai mic că dialogul cu sora mai mare a devenit imposibil și că el are nevoie de propriile-i semne exterioare distinctive
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
întuneric, apoi "apele de ape", apoi pământul de mare, apoi soarele de lună și așa mai departe. "Și a văzut Dumnezeu că e bine", conchide Geneza (I, 18). Adică: de-marcarea, de-finirea. Atât de bine încât noi repetăm la nesfârșit acest gest imoral și cadastral atunci când cumpărăm o casă la țară, alcătuim o listă cu invitați, reglementăm o profesie sau un club de suporteri. Religie este numele nobil pe care-l dăm acestei discriminări, reversul inseparabil al unei împărtășanii. Dumnezeu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ziua a treia, săturat de călătoria din ajun, odihnit îndeajuns, merg pe jos cu compania mea. Iar suim dealuri lungi și coborâm văi mari printr-o nemaipomenită arșiță. Drum nu-i. Mergem pe o cărare care se înmlădie deadreptul printre nesfârșite lanuri. Facem popasuri lângă niște hambare; soldații rămân pe miriștea dogorită, noi, ofițerii, ne tragem la umbra hambarului unde ospătăm cât avem și cum putem. Dar din asfințit nori negri urcă, cuceresc în scurtă vreme albastrul șters al cerului, vântul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
încolo pustietate goală. Zări triste și pustii, arșiță nemilostivă și nici o umbră, unde să pleci capul. O apă turbure și sălcie nu poate potoli setea buzelor uscate și a gurilor arse de vânt. Diminețile exerciții de lupte. Sui dealuri, dealuri nesfârșite și văi lungi. Te întorci la amiază prăfuit, cu creerii ferbând de căldura soarelui. După masă, îți pleci puțin capul pe perină, în cort, în cuptorul cortului, nu poți lipi pleoapele, te zvârcolești ca pe jar asudat, până ce vine vremea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
aicea mă duc înainte cu ceilalți. Înapoi nu se poate. Altul, mărunt și vioi, are un zâmbet subțire când îl ispitește doctorul: Da tu nu vrai să fii scutit? Trăiți, domnule doctor, da dumneavoastră ați fost scutit? Trenurile, lungi convoiuri nesfârșite de 40 de vagoane veneau tixite, și înlăuntru și pe vagoane. Urale și strigări și cununi de flori. Ba la unul, rezerviștii duceau pe vagoane copaci întregi. Într-adevăr poporul acesta a întrecut toate așteptările noastre. Suntem cei mulți dela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]