8,695 matches
-
adevărat“. Maximus a întrebat: „Ce rău este să tămâiezi, și apoi să pleci?“. Iulius a răspuns: „Nu pot să încalc poruncile dumnezeiești și să ascult de oameni fără credință. De fapt, în armata acestei lumi, pe unde am fost văzut rătăcind timp de douăzeci și șase de ani, nu am fost prezentat superiorului meu ca un criminal și nici ca un om certăreț. De șapte ori am participat la război, nu m-am împotrivit niciodată cuiva cu autoritate peste mine și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
atitudine, pentru a schimba lucrurile În bine, decât să-ți asiguri liniștea interioară prin indiferență.) „N-am regretat niciodată ce n-am spus, dar am regretat de multe ori ce am spus.” (Ibn al-Muqaffa) Mai bine te Întoarce, decât să rătăcești. (Suntem mai câștigați dacă ne dezicem, la timp, de unele prejudecăți sau opinii orgolioase, decât dacă persistăm În ele.) Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă. (Compromisul este impus uneori de situații critice de viață, dar nu trebuie să se transforme
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
să-ți frângi gâtul În numeroasele capcane pe care orice drum necunoscut le cuprinde. De aceea, alte proverbe ne povățuiesc: „Să nu lași drumul mare pentru cărarea Îngustă”; „Calea bătătorită e cea mai scurtă”; „Mai bine Întoarce-te, decât să rătăcești etc.) Nu da cu bâta În baltă, că te stropește. Efectul de bumerang al răului pe care i l-ai făcut cuiva se explică prin faptul că el se va reflecta În conștiința celor din jur ca o dovadă a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cel Bătrân) „Oricât ar fi de păcătos omul, tot are Într-Însul un dram de căință.” (M. Sadoveanu) Întrebarea moarte n-are. (Cel care, din orgoliu, nu Întreabă nu ajunge departe: „Cel care Întreabă trece muntele; cel care nu Întreabă rătăcește drumul”; „Te Întreci În greșeli și prostie, dacă nu Întrebi, din mândrie”.) Cine dă Împrumut Își face dușmani. (Pentru că Îndatorirea morală de a restitui Împrumutul la timp este resimțită, de către majoritatea oamenilor, nu numai ca o povară, dar și ca
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
zăvoare/ Și gratii de rime Publicul o vizitează/ Și înfiorat de torture/ Nu se miră/ Că nu mai zace-n ea nime". (Pasul) Constrângerile prozodice devin, de asemenea, un impediment, în calea libertății omului și al poetului, care, oricum, se rătăcește permanent în vitregiile unei societăți aspre care îi demolează toate vechile certitudini: "Singurătatea e un oraș/ În care ceilalți au murit,/ Strâzile sunt curate/ Piețele goale,/ Totul se vede deodată/ Dilatat în pustiul/ Atât de limpede sortit./ În valea/ Dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în progres, va bîntui toate personajele deschide variate teme dramatice la lectură. Și totuși, o creație cu totul aparte, jumătate personaj, jumătate fantomă este Eln (numele personajelor sunt, aici, teribil de sofisticate) care se hotărăște să-l aducă pe soțul rătăcit în sînul familiei folosind toate mijloacele posibile, permise sau nepermise. Este un rol de o ambiguitate extremă pe care numai temperamentul cititorului / actorului îl poate situa în realitate sau fantezie, de partea binelui sau nu. Tot în perimetrul familiilor fragile
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
a căror cugetare e străină de cea a semenilor. Lipsiți de identitatea conferită de aderarea la un crez, desprinși de existență, se ciocnesc de lumea reală în care nu se pot orienta, pe care n-o pot înfrunta și stăpîni, rătăcind caraghios și groaznic în starea de imponderabilitate morală, ca un corp fără chilă și fără atracția gravitațională, făcînd semne nimănui. Asemenea făpturi sînt și ele tragice, numai că nefiind clăditoare de valori existențiale, ci destrămătoarea de sinea propriei existențe, tragismul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
corp fără chilă și fără atracția gravitațională, făcînd semne nimănui. Asemenea făpturi sînt și ele tragice, numai că nefiind clăditoare de valori existențiale, ci destrămătoarea de sinea propriei existențe, tragismul lor e derizoriu. Spectatorii unei asemenea dramaturgii populate de fantomele rătăcind grotesc în imponderabilitate, nu pot încerca decît o compasiune ironică, semn al unei complexe atitudini care semnalează inimii limitele pe care evaluarea critică le impune. Anti-eroii CALULUI VERDE, Ilie și Mina Popescu, aduc în teatrul românesc tipologia și problematica unui
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
epocii cu haosul cel mai bine organizat... Nici un tribunal din lume nu-i poate condamna. Cît despre tribunalul personal, nici nu poate fi vorba... Costache: Nu-i chiar așa..., numai că tribunalul ăsta personal a ajuns o ruină prin care rătăcesc, mînă-n mînă, judecătorul și vinovatul..., urîndu-se, iertîndu-se, iubindu-se..., incapabili să dea vreo sentință. Octav: (după o pauză în care Octav pare să admită explicația) Tata, apropo de complicitate, iartă-mă că te întreb... ai fost securist? Costache: (după o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
plimbăm prin trecutul nostru", așa, ca printr-un parc bătrîn de provincie... și să tot mestecăm la amintiri..., mă amețește el pe mine cu găselnițe poetice... Ca să nu mai vorbesc că dacă greșesc o.... alee... din parcul ăsta... dacă mă rătăcesc puțin prin parcul ăsta al lui..., mă face ramolit... ha!, că el o fi mai breaz... ha! Că abia mai știe ce roluri a jucat..., cine-s autorii..., sau regizorii..., sau colegii de teatru... îi mai ramolit ca mine..., eu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spaima poate duce la o trezire de conștiință. Florin Faifer Singurătatea plurală din "Salonul nr.6 bis" În fiecare zi, cinci personaje vin într-o clădire ce seamănă cu cea a CNSAS. Nu au nume, par doar forme pirandelliene care rătăcesc printr-o lume ostilă, străină și, cumva, trans-umană ("Auzi, omule... adică fostule om..."), trans-vitală ("noi stăm aici ca într-un viitor cimitir"). Caută adevărul despre ei înșiși. Cel puțin așa susțin... În fapt, par a fi uitat rațiunea acestui adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
abia la 7:45... da... și uite că acum e 6:45... ca să nu mai vorbim că nimeni nu ia în serios numerele astea... * Soția dosarului: (în partea de jos a treptelor)... vezi ce faci la întoarcere... să nu te rătăcești iar... Dosar nr.: De ce? Nu vii să mă iei de aici? Soția dosarului: (deja tracasată, stăpînindu-și nervii) ba da, dar..., hai că am plecat... trebuie să mai trec pe acasă, și dup-aia la serviciu... Dosar nr.: (în panică) Eu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să vină să vă ia. Dosar nr.: (în panică) Cum adică nu vine să mă ia? Supraveghetorul: Așa mi-a spus. Dosar nr.: (din ce în ce mai alarmat) Și eu... eu ce fac..., ce mă fac, să mă duc acasă singur..., adică să rătăcesc prin tot orașul pînă ce...? Păi dacă e așa... mai bine rămîn aici pînă mîine dimineață...: mîine o să vină să mă ia acasă. Supraveghetorul: Aici nu puteți să rămîneți peste noapte. Dosar nr.:..da..., bine... o să dorm la poartă..., la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Melu... Dosar nr.:...da... așa e... Știi ce..., mai așteaptă-mă afară puțin, pînă predau dosarul... și semnez procesul-verbal... și mergem împreună... Soția: (cedează) Bine..., te aștept... (pleacă) Dosar nr.: (stînjenit, umilit) Ce să fac, asta e...: mă încurc... mă rătăcesc în orașul ăsta pe care-l știu... Dar și ăștia schimbă traseele una-două... că nu mai știi... ce să mai vorbim... De fapt... eu știu drumul pînă acasă... dar dacă mă apucă groaza că nu-l știu... nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
intervenția, accentuat) L-am văzut..., L-am auzit..., și L-am auzit... Sursa dublă: Da? Și ce spunea...? Trimisul lui Dumnezeu:... Mi-a vorbit despre "omul rătăcit". Sursa dublă: Și ți-a vorbit și despre noi, ăștia, care ne-am rătăcit unul în viața celuilalt? Trimisul lui Dumnezeu: Nu-i vina lui Dumnezeu că ați căzut pradă rătăcirii..., că v-ați lăsat ademeniți de amăgiri..., că v-ați pierdut pe voi înșivă... Sursa dublă: Păi de aia sîntem aici..., să ne
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
au eliberat, m-au luat cu o mașină... și timp de vreo trei ore... sau cît o fi fost... m-au plimbat pe 1000 de străzi și străduțe... și cînd m-au dat jos... n-am știut unde sînt...: am rătăcit toată noaptea... și n-am știut să ajung acasă... și de atunci... mă tot încurc... Reporter 2: Da..., vă înțeleg... (către Sursa dublă) Dumneavoastră de ce veniți în fiecare zi să vă citiți dosarul? Sursa dublă:...Cum să vă spun... un
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Iorga... asta e abatorul... nu, nu, că nu mergem la Melu (e sub grămada de mese și scaune; Supraveghetorul ia o masă să o pună la locul ei) Nu-mi lua, mă, piața de flori..., bă, n-auzi, că mă rătăcesc..., nu-mi distruge drumul spre casă... (reporterii filmează; Sursa dublă și Obiectiv nr. unul lîngă altul, marcați de comportamentul lui Dosar nr.; se aude împușcătura; toți realizează ceea ce s-a întîmplat; Plutonierul e cu capul căzut pe masă; Supraveghetorul se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
reacționar, dacă se poate imagina așa ceva) și adulat de cei care au o mare nevoie de identificare. Cel mai corect ar fi să-l privim pe Houellebecq drept scriitorul francez al ultimilor 20 de ani. Ajuns dincolo de porticul sanctuarului cultic, rătăcit printre bucăți mari de piatră rămase din sculpturile pedimentale meșterite de Timotei, observator Înmărmurit al teatrului, din cea mai Îndepărtată gradenă, ferecat preț de cîteva minute În cercul templului doric peripteral al lui Esculap, mîngîindu-i cu degetele șerpuitoarele proeminențe, pironit
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sale victorii. Drumul spre putere este de acum încolo deschis... cu prețul nimicirii oamenilor! Domnia lui Nero - Racine ne-o spune limpede - va fi totalitară. Narcis știe asta și, în ciuda trădării sale, îl îndeamnă la prudență pe Britannicus, biet arhanghel rătăcit într-o lume plină de capcane: „ș...ț. Dar, prințe, nu e aici locul potrivit/ Să vă împărtășesc această taină. Să ieșim ș...ț” (III, 6, v. 929-930), îl povățuiește Narcis, care își ia acele măsuri de precauție pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
său cu Bérénice în jurul unui sistem de oglinzi care multiplicau și surprindeau personajele. El dădea astfel o expresie scenică „închiderii” raciniene, evocând totodată jocul de oglinzi din finalul filmului Doamna din Shanghai, unde Orson Welles îi strânsese laolaltă pe asasinii rătăciți într-un veritabil labirint de reflexe. Mai recent, Stéphane Braunschweig face o trimitere directă la Versailles atunci când, pentru Mizantropul său, tapisează cu oglinzi pereții scenei. Astfel, personaje și spectatori se amestecă până la confuzie, participând cu toții, după obiceiul Curții, la un
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
afișează: "Mergeți în Bahamas". B) Aici fiecare parte este importantă pentru ansamblu și i se substituie ansamblul "funcționează". O mulțime de du-te-vino, bucle și noduri, sistemul-publicitar include destinatarul în anunțul său, și nu numai pe el cu propriile sale dorințe, rătăcind pe suprafața obiectelor fără să se hotărască, dar și diferitele sale dubluri, ipotetice, cărora publicitatea le permite să se exprime. Cineva, de exemplu, va refuza să lenevească pe plajă, va detesta crema de bronzat, dar va dori pielea aurie a
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
ar fi doar o rețea de forțe necunoscute, suspendate în gol și lipsite de un element unificator. M-am referit la pereții-cortină ai clădirilor noastre de birouri, care ne învață că, în absența unui centru, ochiul își pierde orientarea și rătăcește fără țel pe o suprafață nestructurată de dimensiuni arbitrare. Elevația Lupta cu gravitația este evidentă, bineînțeles, în dimensiunea verticală. Pentru a aborda cum se cuvine o clădire, trebuie să o consideri un volum tridimensional, întinzându-se în lungime și pe
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
se umilesc, se devorează, se ucid. Sicriele se înmulțesc halucinant, astfel că nu mai distingi cine este mort și cine este viu. Universul este în dezagregare, nici răul nu mai poate triumfa, pentru că cetățile sunt obosite, neamurile sufocate, memoria va rătăci în beznă, fluierele vor putrezi, capete negre, umplute de molii, tumefiate, semințele sunt false și cadavrele fiind în vid, nu vor avea niciodată morminte. Poetul încearcă un sentiment ciudat de neîncredere în valorile lumii, în criteriile de stabilire a acestora
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
volumul "Laus Ptolemaei": "oasele sunt cârji interioare/ ele susțin carnea și nervii/ dar sunt mai prietene și mai aproape pietrei" ("Câteva generații", "Laus Ptolemaei'). Poetul vine cu o lume în care: "copacii rămân suspendați, fluviul este străveziu, sub lună caii rătăcesc cu timpul", însuși poetul, dacă ar face un salt, "ar pluti în aer". Totul intră în stare de imponderabilitate și ceea ce dă echilibru, consistență, formă, volum și culoare sunt abstracțiunile care vor căpăta relieful lumii concrete: "tăcerea se face de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dă un răspuns obosit și grav: "O amoebă". De fapt, misterul vieții este "Miezul", ne-o spune, la modul blagian, în poemul cu același nume. Miezul este sămânța care va face să prolifereze cerul, și pământul, ea nu va mai rătăci în abis, ci va face să apară bradul, muntele, întunericul și lumina: Va mângâia pietrele și le lasă gravide/ Fără nici o rușine/ Ca un porc." ("Miez") Poetul încearcă să-și reprezinte sufletul; acesta este burete, perie, stea sau telescop. Privim
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]